News Item: Armata a prins glas?
(Category: PRESA)
Posted by colonelul
Wednesday 28 October 2009 - 10:05:30

Cu ceva vreme in urma, un general in rezerva din armata lansa in spatiul public un mesaj-avertisment privind ceea ce credea el ca trebuie sa faca viitorul presedinte in domeniul armatei. Dincolo de faptul ca distinsul general a ajuns purtator de stea doar frecind scaunele unor institutii nationale sau europene si mirosind mai putin "obeala soldatului", cele prezentate erau o banala insiruire de idei pe care le poti afla din orice seminar, colocviu sau masa rotunda organizata in acest domeniu.

Vitejia de salon, exprimata dupa ce ai trecut dincolo de poarta unitatii, este din nou la moda. Intr-un jurnal de mare tiraj a aparut astazi un punct de vedere exprimat de un distins domn colonel in rezerva care il considera pe actualul presedinte ca fiindu-i egal, adica tot colonel in rezerva. Ma intreb cum poate fi actualul presedinte colonel in rezerva, stiut fiind ca el nu a fost in structuri militare si este fost comandant de nava civila? Exista vreun document de echivalare al gradelor pe care sa nu-l stim?

Pe de alta parte, problema avansarilor nu este EXCLUSIV apanajul presedintelui. Pina ajunge el sa semneze un decret mai sint multe etape in care unii binevoitori avanseaza tot soiul de nume si grade. O parte din propuneri vine chiar din sfera asociatiilor in rezerva si retragere, deci dintre colegii distinsului semantar al scrisorii. Alte propuneri vin de la cabinetul ministrului, mai ales pentru cei care sint activi sau trec in rezerva, cu avansare la gradul urmator. Unele propuneri vin direct la Cotroceni pe sistemul de influenta politica, dar toate trec pe la departamentul securitatii nationale, care arunca un ochi asupra propunerilor...

Pina la momentul semnarii decretului trece ceva vreme. Intr-adevar, exista si exceptii: sa ne aducem aminte ca dl Cornel Codita a fost avansat general cu o stea de catre presedintele Iliescu, probabil pe treptele Controceniului, cind parasea functia prezidentiala in anul 1996, iar la acel moment grupul de liberi cugetatori din jurul sau, condusi de Mitica Iliescu si Cico Dumitrescu, erau filtrele prin care treceau stelele viitorilor generali. Desigur, toti valorosi!

Referitor la "pensiile nesimtite", nu-mi aduc aminte ca vreun lider al Asociatiei Nationale a Cadrelor Militare in Rezerva si Retragere din Romania, condusa de generalul de patru stele Mihal Iliescu, sa fi avut vreo reactie publica, sa fi trimis note de protest Parlamentului, Presedintiei sau Guvernului. Probabil ca la acel moment lucrau la listele pentru viitorii generali avansati in rezerva si retragere.

Redam integral articolul pentru cei care nu l-au citit:

SCRISOARE CATRE PRESEDINTELE-COLONEL

In randul ofiterilor decenti si cu bun simt, informatia ca presedintele tarii si comandantul Armatei, Traian Basescu, a inaintat in grad si cativa generaliin rezerva care s-au afirmat, de fapt, ca lideri politici, a generat mare dezamagire si indignare. Cu atat mai mult, cu cat acest lucru s-a petrecut in ajunul demararii campaniei electorale pentru alegerea viitorului presedinte, context in care fosti membri ai PSD, "generali" poate doar pe campul bataliilor politice de culise, au trecut brusc in barca lui Traian Basescu.O barca pe care vor fi considerat-o de salvare! In acest timp, intr-o Romanie "paralela", isi duc existenta in discretie, onorabil, nenumarati militari - activi sau in rezerva - care nu s-au lasat pervertiti de compromisurile cu sfera politicului, respectandu-si convingerile intime, dar si, probabil, acea recomandare venita - paradoxal - tocmai din partea actualului presedinte, in urma cu trei ani: "Orice incercare de politizare ar fi o mare eroare si cer Armatei sa o respinga, daca este cazul". Un mesaj care astazi lasa impresia unei ipocrizii fara margini.

O lectie neinvatata

Colonelul in rezerva Ionel Olaru ne-a trimis la redactie o scrisoare deschisa adresata "presedintelui colonel in rezerva Traian Basescu", din care am selectat cateva pasaje mai semnificative."Dupa 30 de ani de viata cazona, citind recentul decret de inaintare in grad a unor ofiteri, ma minunez de demnitatea si onoarea dumneavoastra. Spun acest lucru dupa ce am lecturat CV-ul <> Oprea, Ontanu, Iordanescu etc. Persoane onorabile, de altfel. Rememorez, zambind, discursul dumneavoastra la una din desele instalari de ministri la MApN, unde ati precizat: <>.

Domnule presedinte, colonel in rezerva, nu ati invatat lectia pana la capat, pentru ca nu se poate vorbi de onoare si demnitate in cazul dv. Erorile sunt generate de bune intentii si un sincer interes. Cele doua sunt compensate din plin cu baie de lacrimi in multime, la care sunteti expert si in care omul din mine nu crede deloc! Respectul dumneavoastra fata de institutia armatei iese in evidenta numai pe timpul campaniilor; bineinteles, electorale. De ce? Atunci va amintiti de cuvintele Onoare, Demnitate, Patrie! Uscatul nu-i ca marea, colonele in rezerva.

Onoarea, demnitatea, limbajul elevat se invata cu tenacitate pe uscat. Pe marea cea mare, se aplica".Mutilarea onoarei militare"Cand v-am ales pentru primul mandat de presedinte, inclusiv pe timpul <> mi se parea interesant stilul dumneavoastra, desi mi-ati oferit si suficiente clipe de regret. In ochii mei, ati intrat in deriva ca o nava, din cauza promisiunilor lacrimogene azvarlite de matrozul din dumneavoastra in mare, iar eu - colonelul in rezerva cu Onoarea si Demnitatea in suflet - pe 22 noiembrie 2009, va voi ajuta sa veniti cu mine intr-un parc, pe o banca, din batrana Gradina Cismigiu. O sa va tin o lectie despre Demnitate si Onoare si mai ales o sa va povestesc cum am ajuns, dupa 30 de ani de viata cazona impecabila, la statutul de <>.Citeam in cartile bune ca sinuciderea este o crima fara iertare si fara remuscare. V-am ales, iar dumneavoastra v-ati batut joc de increderea militarului din mine. V-ati sinucis, domnule presedinte, colonelul in rezerva Ionel Enache Olaru nu va mai alege pentru un nou mandat. As avea o rugaminte: sa va aplecati cu rabdare si con­descendenta asupra CV-ului personal, al unui militar de cariera. Cine stie, poate de Ziua Nationala a Romaniei imi veti da si mie o stea de general, mai ales ca <>. Poate doar o mutilare a Demnitatii si Onoarei militare. Dar ce mai conteaza astazi aceste valori pentru dumneavoastra, domnule presedinte?(...) Va doresc sa deveniti, cat mai curand, <>, ca mine. Asa sa va ajute Dumnezeu!".

Colonel (r.) Ionel Enache OLARU


P.S. Stilul si limbajul folosit de dl colonel Olaru, in unele pasaje, are si el derapaje de la Onoare si Demnitate. Probabil ca, dupa distinsul autor, aviatorii care nu sint "de uscat" nu pot asimila aceste concepte, prin excelenta terestre...


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.687 )