News Item: Politia cersetoare. Infractori, la treaba!
(Category: DE LA MEMBRI)
Posted by ex-ad
Wednesday 13 January 2010 - 21:41:38

Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual (civil) din Ministerul Administratiei si Internelor (SNPPC) este primul si singurul sindicat care are reprezentativitate proprie la nivelul Politiei Romane, Inspectoratului General al Politiei de Frontiera si Institutului National de Evidenta a Persoanei si a fost constituit in scopul apararii drepturilor si promovarii intereselor profesionale, economice, sociale, culturale si sportive ale membrilor sai, prevazute in legislatia nationala, in tratatele, acordurile si conventiile internationale la care Romania este parte, in contractele si acordurile colective de munca, cat si in legislatia muncii existenta in domeniu.
Unde suntem afiliati?
La nivel national SNPPC este afiliat la Confederatia Sindicala "CARTEL ALFA" iar la nivel international la EuroCOP, cea mai mare organizatie sindicala politistilor din care fac parte 28 de sindicate din politie din 21 de tari europene si reprezinta interesele a peste 600.000 de membri.

Realizari SNPPCP
Castigarea primelor de vacanta si a sporului de fidelitate pe anii 2004-2006 in toate organizatiile sindicale teritoriale, fapt care a determinat Guvernul sa emita Ordonanta de Urgenta nr. 146/19.12.2007 prin care se stabileste obligativitatea platii primei de vacanta catre toti functionarii publici.
Incheierea contractului colectiv de munca pentru personalul contractual, primul din istoria M.I.R.A.
Incheierea primului acord colectiv de munca privind raporturile de serviciu pentru politisti, inregistrat cu nr. 15232/07.08.2007 la M.I.R.A. Acest acord este primul in istoria M.I.R.A. si , deasemenea , unicul la nivelul functionarilor publici din Romania.
Incheierea de protocoale cu societatea de asigurari OMNIASIG unde membrii beneficiaza de 30 % reducere la RCA si 30 % la asigurarile de locuinte, societatea de telefonie mobila COSMOTE care a oferit un pachet atractiv pentru membrii de sindicat si Banca Volksbank, care a oferit beneficii membrilor la contractarea de servicii bancare.
Infiintarea Fundatiei "SFANTUL NICOLAE OCROTITORUL POLITISTILOR", care are ca scop asigurarea cadrului legal in vederea promovarii valorilor culturale si tehnico-stiintifice romanesti, principiilor de baza ale democratiei, intrajutorarii politistilor, personalului civil din M.I.R.A. si familiilor acestora.
In anul 2005, a introdus actiune la Curtea de Apel Bucuresti pentru a obliga M.A.I. sa treaca in corpul ofiterilor, agentii de politie absolventi ai Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza".
Dupa introducerea actiunii, la circa o saptamana, a fost emis O.M.A.I. nr. 1017/2005 care stabileste conditiile si modul de trecere in corpul ofiterilor a agentilor de politie absolventi ai Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza".
Infiintarea a 44 de Birouri Teritoriale in cadrul inspectoratelor judetene ale Politiei Romane si 19 Birouri Teritoriale in cadrul inspectoratelor judetene ale Politiei de Frontiera, cu peste 45.000 de membrii.
Afilierea la Confederatia " Cartel ALFA", cea mai mare confederatie sindicala din Romania.
Afilierea pe plan international la EuroCOP (confederatia sindicatelor politistilor din Europa) si EUROFEDOP(confederatia sindicatelor din serviciile publice), organizatii sindicale europene care reprezinta drepturile si interesele politistilor.
SNPPC a obtinut reprezentativitate la nivelul Politiei Romane, Politiei de Frontiera Romane, Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor si Directia Generala de Pasapoarte.

PROTESTE
Politia: fara bani si fara oameni, dar cu munca la negru
Diana Elisei 23:05 (miercuri 19 Aug 2009)
Ieri, peste 135 de politisti au pichetat din nou Casa Patrata, iar alti 50 au facut acelasi lucru la sediul Inspectoratului. Oamenii legii au incercat sa traga un semnal de alarma asupra situatiei imposibile in care se regasesc.

Pentru a reusi cat mai eficient acest lucru, Vasile Ciuhureanu, presedintele Biroului Teritorial Iasi a Sindicatului National a Personalului Contractual, a realizat o comparatie intre fondurilor primite de IJP in 2008 si 2009. Comparatia a scos la iveala ca, cel putin pana acum, bugetul este la unele categorii si de sase ori mai mic. Precizam, totusi, ca pe viitor sunt sanse ca IPJ Iasi sa beneficieze de rectificari bugetare. "Daca si anul trecut sumele alocate erau insuficiente, in 2009 nu ne putem descura deloc. Astfel, in 2008, pentru piese auto s-au alocat 285.852 de lei, iar in 2009, 5.250 de lei. Pentru intretinere cladiri si reparatii s-au primit, anul trecut, 202.770 de lei, iar acum, 14.716 lei, si asta in conditiile in care intretinerea unui cabinet parlamentar figureaza cu cate 9-10.000 de lei. Pentru carburant, asigurat prin bonuri valorice, s-au alocat 926.250 de lei, pana pe 30 iunie 2008, si 571.100, pana pe 30 iunie 2009, pentru consumabile sumele sunt 149.790 de lei, in 2008, si 11.840, in 2009, pentru birotica, 23.550 de lei, in 2009 si 9.830 de lei, in 2009. Precizez ca pe 31 iulie 2009, datoriile IPJ Iasi la IML erau de 771.120 de lei. Renovarea arestului, inceputa in 2006, necesita 178.000 de lei din care, pana in prezent, s-au primit 22.000 de lei. Si aceasta in conditiile in care, in acel moment, exista posibilitatea ca arestul sa fie transferat in Penitenciar, care ne putea pune la dispozitie o aripa de cladire pe care sa o amenajam. La vremea respectiva s-a opus o singura persoana — Monica Macovei", a spus Vasile Ciuhureanu.

Nici somaj nu pot primi

Oamenii legii s-au aratat nemultumiti si de faptul ca absolventii scolilor de agenti si ofiteri sunt lasati pe drumuri: "In continuare, avem posturi de politie in care functioneaza cate unu sau doi lucratori, avand astfel un deficit de personal foarte mare. In ciuda acestei situatii ne permitem sa trimitem acasa promotia 2009 a scolilor de agenti de politie Campina si a ofiterilor de politie de la Academie. Acesti tineri au terminat scoala si acum sunt nevoiti sa stea pe banii parintilor. Nici nu pot sa plece sa se angajeze undeva, deoarece au contract de 10 ani cu scoala de politie si, in situatia in care renunta, ar trebuie sa dea inapoi vreo 35.000 de lei, cheltuielile de scolarizare. Ce ar trebui sa faca? Sa se spuce de furat? Solutia cea mai la indemana este sa lucreze la negru, prin constructii, pe undeva". Si asta in conditiile in care concurenta la scoala de politie este acerba. "In 2007, au plecat la examen la Campina 150 de candidati din Iasi si au fost admisi doar patru. Iar acum, pe cei patru, care stiu intr-adevar meserie, nici someri nu-i putem numi", a incheiat Vasile Ciuhureanu.

Politistii fac cheta pentru benzina masinilor cu gauri in podea
Diana Elisei 21:15 (marţi 18 Aug 2009)
Ieri, oamenii legii au continuat seria protestelor, pichetand Casa Patrata si sediul Inspectoratului de Politie a Judetului Iasi.

Vasile Ciuhureanu, presedintele Biroului Teritorial Iasi al Sindicatului National al Personalului Contractual, a spus ca, pana in prezent, politistii n-au primit nici un fel de raspuns la memoriul pe care l-au trimis demnitarilor din Capitala si ca reactia guvernatilor la protestele lor intarzie sa apara. "In a doua zi de proteste, au fost 120 de politisti care au pichetat Prefectura si 30 la sediul Inspectoratului. Nu am primit nici un raspuns, iar situatia este, in continuare, tragica", a spus Ciuhureanu.

Cheta pentru benzina

In timp ce la Bucuresti s-a lasat tacerea, politistii strang in fiecare zi bani de bezina sau, mai nou, apeleaza la victimele infractorilor pentru transport. "In aceasta dimineata (ieri, n.r.), un coleg mi-a spus ca a fost aseara, in jurul orei 22.00, la un eveniment si, neavand cu ce ajunge, a apelat la reclamant. Adica, dumneavoastra veniti si spuneti la politie ca cineva v-a spart casa si atunci politistul va roaga sa vedeti de o masina ca sa aiba cu ce merge. In continuare, sunt probleme grave care ii impiedica pe politisti sa-si desfasoare activitate eficient", a mai spus Vasile Ciuhureanu.

Politisti in spital

Potrivit liderului de sindicat, situatia actuala favorizeaza comiterea de infractiuni: "Numarul infractiunilor este in crestere, iar unul dintre motive ar fi acela ca infractorii simt lipsa posibilitatii de a-i tine in frau". Ciuhureanu a mai aratat ca tergiversarea lucrarilor la sediul arestului IPJ a condus la imbolnavirea oamenilor legii care lucreaza acolo. "Arestul a fost mutat, initial doar pentru trei luni, in subsolul Politiei municipiului, in conditii mai mult decat improprii. Din lipsa fondurilor s-a ajuns la trei ani. Arestatii preventiv, multi dintre ei provenind din lumea interlopa, stau in acel subsol in conditii nesigure. Oamenii trec pe sub geamul arestului la numai patru metri. In plus, am putea spune ca si politistii fac puscarie. Sa stai ani de zile la subsol este inuman. Dintre cei care lucreaza la arest, vreo cinci au ajuns in spital din cauza unor afectiuni provocate de mediu. Nu au lumina naturala, nu este aerisire".

Parada a Daciilor cu gauri in podea

Ciuhureanu a mai spus ca majoritatea masinilor din dotarea IPJ Iasi au depasite norma de casare: "Ma refer la Daciile Solenza. Un sfert din Politia judiciara este dotata cu acele Dacii care nici nu se mai fabrica. Am vrut sa fac o parada a acestor masini, ca sa vada toata lumea cum trec picioarele prin pedalier. Iar la Politia Rutiera, 70 la suta dintre masini au depasita norma de casare. Pe 20 iulie, au fost date 750 de bonuri de benzina care trebuie sa ajunga pana pe 15 septembrie. Si asta in conditiile in care, in aceeasi perioada din 2008, au fost date 2.500 si tot nu ajungeau".

Sursa: Adevarul
Bucureşti:Poliţiştii din toată ţara au început astăzi protestele
Mii de poliţişti au început azi-dimineaţă protestele ce vor dura până vineri. În toată ţara, în fiecare zi, între orele 10.00 şi 12.00, oamenii legii vor picheta sediile instituţiilor publice.
În Capitală, între 250 şi 300 de oamenii de ordine s-au adunat în faţa Palatului Cotroceni, la Ministerul de Finanţe şi cel de Interne. Aceştia au ieşit cu pancarte inscripţionate cu mesaje precum „Guvernanţi ieşiţi în stradă să apăraţi liniştea şi siguranţa oamenilor“ sau „Guvernanţi coborâţi în stradă la dialog“ şi au folosit fluierul din dotare pentru a-i scoate pe guvernanţi din birouri şi a le da un răspuns.
„Suntem din ce în ce mai puţini, lucrăm în plus fără să ni se plătească orele suplimentare, iar posturile nu s-au mai scos la concurs deşi sunt multe locuri libere”, a declarat Laurenţiu Barbu, inspector principal al Poliţiei Capitalei.
La Piteşti şi Târgovişte, doar poliţiştii liberi
Fluierele şi sirenele poliţiştilor s-au făcut auzite, astăzi, timp de două ore, pe platoul din faţa Prefecturii Dâmboviţa. „Vom veni şi mâine, poate şi în zilele următoare, în funcţie de rezultatele discuţiilor cu conducerea judeţului”, a declarat agentul şef Ştefan Dumitru. La protest au fost prezenţi în jur de 60 de poliţişti din toate structurile Inspectoratului Judeţean de Poliţie, dar care se aflau în afara orelor de serviciu.
La Piteşti, 250 de poliţişti afiliaţi la Sindicatul Pro Lex au pichetat sediul Prefecturii şi al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş. „Venim de acasă cu pixuri, caiete, calculatoare, cu tot ce avem nevoie ca să ne desfăşurăm activitatea, iar ei ne taie salariile“, a spus Cecilia Tatia, preşedintele Biroului Teditorial Arges al SNPPC. Activitatea nu este întreruptă, întrucât participă la miting doar poliţiştii care sunt liberi sau sunt în concediu.

[Trimis de Pro pol is]


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.740 )