News Item: SNPPC in instanta
(Category: DE LA MEMBRI)
Posted by ex-ad
Saturday 06 February 2010 - 19:38:10

Multumim Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual pentru mesaj si precizam faptul ca sustinem fara rezerve toate demersurile lor.


Revenim la informările anterioare cu privire la acţiunea SNPPC, privind creşterile salariale cu 18% pentru anul 2007:


1. În anul 2008, S.N.P.P.C. a introdus acţiune la Curtea de Apel Bucureşti (în acţiune s-a solicitat să se constate dreptul generic pentru poliţiştii membri de sindicat) pentru membrii de sindicat din toate judeţele şi municipiul Bucureşti, pentru a obliga M.A.I. la acordarea creşterilor salariale de 18% pentru anul 2007, asemenea celorlalţi funcţionari publici, având în vedere că acestora li s-au acordat creşteri salariale ca formă de protecţie socială. Considerăm că aceste creşteri salariale trebuiau aplicate tuturor categoriilor de salariaţi bugetari, în mod nediscriminatoriu.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea sindicatului ca neîntemeiată.


2. S.N.P.P.C. a decalart recurs, iar la data de 22.10.2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul (Dosar nr. 8266/2/2008 – Decizia nr. 4540/22.10.2009), a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti. Motivul casării: Având în vedere că la dosarul cauzei a fost depusă o hotărâre definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Craiova, prin care s-a admis acţiunea unor poliţişti, Curtea de Apel Bucureşti nu a citat Consiliul Naţional al Discriminării, ca organ specializat al statului, pentru a analiza dacă există sau nu o discriminare.


3. În urma casării, dosarul a fost retrimis la Curtea de Apel Bucureşti pentru rejudecare pe fond, având termen de judecată la data de 26.05.2010 (Dosar nr. 11884/2/2009).


În situaţia în care acţiunea va fi admisă, în cererea de chemare în judecată este precizat că drepturile se vor achita numai poliţiştilor, membri de sindicat S.N.P.P.C., cărora li se reţin cotizaţiile pe statele de salarizare a structurilor M.A.I., pentru calcularea şi acordarea drepturilor solicitate, la data la care se va solicita punerea în aplicare a sentinţei.

Conform prevederilor Legii nr. 54/2003 a sindicatelor „art. 28 (1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată.”


Aşa cum prevede legea, acţiunea unei organizaţii sindicale este făcută în numele membrilor de sindicat şi nu în numele sindicatului, astfel că dreptul solicitat în instanţă nu poate să fie acordat decât persoanelor prevăzute în acţiune. „Membrii de sindicat, deşi salariaţi, reprezentaţi de sindicat, ei stau în proces ca reclamanţi, întrucât, prin hotărârea judecătorească se stabileşte existenţa sau nu a drepturilor pretinse de aceştia.” (Extras din Decizia nr. 134/2009 - Î.C.C.J.).



BIROUL EXECUTIV CENTRAL

[Trimis de Pro Pol IS]


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.755 )