News Item: Exclusivitate: schimbari la virf in SNS!
(Category: DE LA MEMBRI)
Posted by ex-ad
Thursday 01 April 2010 - 23:24:24

Am primit pe adresa noastra de mail urmatorul comunicat, in exclusivitate:

Sintem in masura sa va informam faptul ca saptamina viitoare va avea loc un nou CSAT, ocazie cu care presedintele Traian Basescu urmeaza sa anunte schimbari la frunte in toate institutiile sistemului national de securitate, astfel:

Se elibereaza din functie domnul ambasador George Cristian Maior si se numeste in functia de ministru al educatiei, cercetarii, tineretului si sportului. Presedintele a apreciat contributia remarcabila a domnului Maior la educarea cetatenilor in problematica de critica importanta privind terorismul in Romania, dedicarea acestuia in cercetarea vulnerabilitatilor din mediul politico-economic, voiciunea sa tinereasca la televizor si nu in ultimul rind succesele sale in ridicarea interceptarilor telefonice la rang de sport national.
Se numeste in functia de director al SRI domnul primar Marean Vanghelie. Presedintele a fost impresionat de abilitatea domnului Vanghelie in folosirea Goagal ca sursa deschisa de informare, precum si modul creativ-conspirativ in care acesta a colorat cu carioca toate dosarele din arhiva DGIPI.

Se elibereaza din functie domnul ofiter de intendenta Gabriel Oprea, se inainteaza in grad de maresal si se numeste ministrul culturii si patrimoniului national. Presedintele a remarcat vasta cultura a domnului Oprea in domeniul gestionarii eficiente a izmenelor si ciorapilor militari, precum si abilitatea sa in rularea dinamica a activelor imobiliare. Presedintele a tinut sa sublinieze faptul ca numirea domnului Oprea nu are legatura cu evolutia culturala a PSD si nici cu patrimoniul familiei Cocos.
Se numeste in functia de ministru al apararii domnul inginer de aviatie Radu Berceanu. Presedintele este constant uimit de maniera ofensiva in care domnul Berceanu cheltuie banii publici cumparind nimic. Presedintele spera, astfel, sa rezolve eficient problema achzitionarii avioanelor F-16, domnul Berceanu avind misiunea sa cheltuie 4 miliarde dolari fara sa cumpere avioane, oferind satisfactie atit partii americane, cit si criticilor romani.

Se elibereaza din functie domnul istoric Mihai-Razvan Ungureanu si se numeste in functia de director al Institutului Germano-Evreiesc pentru Afaceri Europene si Euroatlantice. Presedintele apreciaza contributia decisiva a domnului Ungureanu la realizarea puntii de flori SIE-Mossad si doreste ca experienta tinarului spion sa fertilizeze pe mai departe parteneriatele ascunse si mai putin ascunse pe traseul carora s-a nimerit sa se afle de milenii tara noastra.
Se numeste in functia de director al SIE domnul rapit Ovidiu Ohanesian. Presedintele doreste ca domnul Ohanesian sa-si definitiveze cercetarile in Rapirea din Irak, sa mai publice citeva carti si sa recunoasca faptul ca domnul adjunct Silviu Predoiu e chiar baiat de treaba.

Se elibereaza din functie domnul inginer Marcel Opris si se numeste in in functia de director general-locotenent al Autoritatii pentru Contracte Guvernamentale cu Presa. Presedintele a fost impresionat de maniera impecabila in care domnul Opris dialogheaza cu jurnalistii si spera ca in noua functie acesta sa nu se mai rezume exclusiv la domnul Chireac pentru incheierea de contracte preferentiale, ci sa ia in considerare si variante precum Andreea Pora, Radu Moraru sau chiar Robert Turcescu. Presedintele a mai precizat ca domnul Sorin Rosca-Stanescu lucreaza direct cu Cotroceniul.
Se numeste in functia de director al STS doamna ambasadoare 112 Monica Anghel. Presedintele este nemultumit de modalitatea seaca in care i se livreaza inregistrarile si doreste, mai ales seara, un pic de muzica romaneasca inserata in dialoguri.

Se elibereaza din functie domnul mecanic Vasile Blaga si se numeste in functia de prefect al comunei Lancram. Presedintele a considerat ca propunerea doamnei Elena Udrea, aceea de a revitaliza asezarea de bastina a marelui poet Lucian Blaga si de a o repune in circuitul turistic, este geniala si raspunde pe deplin nevoii prezidentiale acute de eliminare a buldogilor vagabonzi din curtea de partid. De asemenea, Presedintele este de parere ca poezia se potriveste foarte bine cu personalitatea domnului Blaga, iar daca este recitata taman din judetul Alba nu-i deranjeaza deloc somnul.
Se numeste in functia de ministru al administratiei si internelor domnul Mircea Badea. Presedintele doreste infiintarea cit mai rapida a emisiunii "In gura politistilor" si este de parere ca dragostea si admiratia domnului Badea pentru politisti va insufla acestora, la simpla vedere a ministrului, dorinta de a trece mai rapid de la amenintarea cetatenilor cu bulanul la folosirea lui, intru intemeierea unui veritabil stat politienesc democratic si liberal.

Se elibereaza din functie domnul ofiter in trupele de securitate Lucian-Silvian Pahontu si se numeste in functia de pictor-sef la Muzeul National de Arta . Presedintele a ramas siderat in fata tablourilor realizate anul trecut de domnul Pahontu din niste pinze vechi si mizgalite, de patrimoniu, si a considerat ca un astfel de talent nu trebuie lasat sa se piarda in anonimat pe coridoarele noului sediu al SPP. Presedintele apreciaza ca palatul sau are nevoie de substantiale retusuri si cere noului pictor-sef sa aduca in Cotroceni farmecul impresionismului, supletea postmodernismului, un strop de arta naiva pe peretii noii biserici din curte si neaparat niste graffiti pentru poarta principala.
Se numeste in functia de director al SPP doamna gospodina Elena Udrea. Presedintele a subliniat in nenumarate rinduri inalta calificare a doamnei Udrea in "close protection", precum si in minuirea cu abilitate a andrelelor la demonstrativele televizate. De asemenea, presedintele este ferm convins ca din aceasta pozitie doamna Udrea va ridica Romania pe cele mai inalte culmi de progres si civilizatie, protectia presedintelui fiind experienta penetranta care o va propulsa intr-o buna zi pe distinsa tinara in cea mai inalta functie in stat. Domnul ajuta!

Departamentul de Comunicare
Administratia Prezidentiala


Trimis de AIKO



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.789 )