News Item: Propunerile APSF privind Strategia de aparare
(Category: Proiect SEMPER FIDELIS)
Posted by ex-ad
Saturday 26 June 2010 - 13:04:00
Propunerile noastre pe marginea Strategiei de aparare au fost trimise, in urma cu citeva saptamini, domnului consilier prezidential Iulian Fota, urmare discutiilor avute la Palatul Cotroceni. Va prezentam documentul integral.
Posibil ca Administratia Prezidentiala sa nu ne mai iubeasca acum prea mult.
Obs: notele inserate in textul urmator sint note de subsol in materialul original.
1.PREMISELE ABORDĂRII
Apartenenţa Românei atît la spaţiul comunitar european, cît la NATO ne obligă să abordăm această problematică din perspective holistice/integratoare în care trebuie să realizăm un echilibru stabil, în baza unor priorităţi bine definite, între necesităţile naţionale (interese) strategice şi cele ale structurilor colective de securitate.
Fluidizarea mediului de securitate internaţional, într-o lume a graniţelor virtuale, ne determină să reconsiderăm abordările tradiţionale şi să optăm pentru flexibilitate şi adaptabilitate, atît structurală cît şi operaţională, pentru realizarea unei depline compatibilităţi între resurse şi obiective, pentru dezvoltarea capabilităţilor complementare în spaţiul euro-atlantic neuitînd nici un moment prezervarea identităţii naţionale şi finalitatea tuturor acţiunilor noastre: dezvoltarea sustenabilă.
Nota: Spaţiul anglo-saxon foloseşte sintagma „dezvoltare sustenabilă”. Atributul de „durabil” este, de regulă, o caracteristică temporală pentru sisteme aflate în echilibru şi mai puţin pentru procesele social-economice specifice unei naţiuni şi a dezvoltării sale, care este o procesualitate caracterizată printr-o dinamică (pozitivă sau negativă) proprie.
2.CLARIFICĂRI CONCEPTUALE
Securitatea/apărarea naţiunii este, în acelaşi timp, un parametru de stare şi o procesualitate determinate de potenţialitatea moştenită, acumulată şi de generare de către naţiune, azi şi în viitor, a tuturor capabilităţilor naţionale şi colective internaţionale necesare identificării şi gestionării performante a vulnerabilităţilor, riscurilor, ameninţărilor şi agresiunilor de orice formă, interne şi externe.
Teza 1 – Fiecare cetăţean, comunităţile şi instituţiile statului vor acţiona în domeniul securităţii/apărării naţiunii în conformitatea cu principiile precauţiei şi al echilibrului optim între obiective şi resursele disponibile, avînd ca finalitate prezervarea identităţii naţionale şi asigurarea condiţiilor dezvoltării sustenabile.
Teza 2 – Securitatea/apărarea naţiunii nu mai este monopolul exclusiv al statului, iar gestionarea sa adecvată are la bază parteneriatul public-privat şi comunicarea performantă, în baza unor reglementări moderne privind colaboarea cu mediul academic şi ştiinţific, mediul de afaceri şi societate în ansamblul ei.
PRECIZĂRI
Potenţialitatea moştenită – este suma caracteristicilor naţionale şi include resursele naturale, poziţia geografică, caracteristicile demografice etc.
Potenţialitatea acumulată – este tot ceea ce naţiunea a acumulat în evoluţia ei istorică, pînă în prezent.
Am pus accentul pe „capabilităţile de identificare” întrucît astăzi România poate fi subiect de agresiune fără ca ea să deţină resursele/modelele/cunoştinţele necesare sesizării şi identificării agresorului şi a modalităţilor de agresare.
„Principiul precauţiei” este general acceptat la nivelul UE şi ne obligă la a sesiza ce ne este posibil şi favorabil fără a a fi nevoiţi să apelăm la modelele altora.
„Principiul echilibrului” se referă la evaluarea performantă a „resurselor de securitate” (de care nu se prea vorbeşte) în vederea unor finanţări adecvate.
Printre „resursele de securitate” am specificat (într-o formulare indirectă) parteneriatul public-privat şi, mai ales, comunicarea intra şi interinstituţionlă (evaluările NATO privind comunicarea în cadrul MApN, spre exemplu, nu au fost întotdeauna cele mai măgulitoare).
3.EVALUAREA CONTEXTULUI NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL DUPĂ DOUĂ DECENII
Evaluarea contextului naţional şi internaţional trebuie realizată din perspective diferite întrucît gestionarea interiorităţii unei naţiuni diferă fundamental de locul şi rolul ei în context regional sau global.
3.1.Evaluarea contextului naţional
Din perspective politice:
- realizarea unui sistem politic democratic care a dovedit că alternanţa la putere este un exerciţiu care a consolidat valorile democratice reale;
- există o instabilitate doctrinară şi parlamentară care a determinat, uneori, dezechilibrul sistemului politic românesc – traseismul politic este una din verigile slabe ale sistemului politic actual;
- separaţia şi controlul reciproc al puterilor este deseori viciat de un cadru legislativ incorent şi neadaptat realităţii şi proceselor social-politice – spre exemplu CSM-ul nu este supus niciunui control parlamentar (ca şi Justiţia în ansamblul ei);
- rolul Cosiliului Legislativ este periferizat în procesul de realizarea a unei legislaţii coerente şi determinată de nevoile reale ale societăţii şi nu de agendele politice;
- nu s-a format încă o veritabilă clasă politică profesionalizată iar sistemul uninominal nu a adus reforma reală a clasei politice – este sesizabilă „ruptura” dintre realitatea socio-economică şi agenda politicului;
- cvasitotalitatea guvernelor au periferizat activitatea de reglementare a Parlamentului României şi s-au substituit acestuia prin apelul excesiv la ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale guvernului;
- sistemul doctrinar este puternic dezechilibrat în favoarea curentelor politice de dreapta iar inexistenţa pe eşichierul politic al partidelor de stînga permite derapajele de guvernare – anumite segmente ale populaţiei nu se regăsesc în actuala plajă doctrinară din România, sau sînt actori pasivi ai vieţii democratice;
- modelele doctrinare (ideologiile) nu au capabilitatea de adaptare la evoluţia „vieţii cetăţii” şi se cantonează într-un mimetism european uneori incompatibil cu spaţiul politic autohton – a se vedea evoluţia Partidului Conservator;
- guvernele cu geometrie variabilă fac dificilă compatibilizarea instituţională naţională cu instituţiile similare din Europa;
- partidele politice au promovat, prin parlamentari, elaborarea unei legislaţii stufoase, interpretabilă şi uneori dificil de implementat – de cele mai multe ori realitatea depăşeşte reglementările în domeniul respectiv iar cadrul legal existent nu este revizuit constant pentru a fi adaptat cerinţelor realităţii socio-economice;
- toate proiectele naţionale, chiar şi cele asumate de întregul spectru politic, au fost prea puţin implementate şi monitorizate, fără a exista feed-back-ul necesar adaptării acestora la evoluţia societăţii – ele nu au fost niciodată evaluate şi dezbătute la nivelul Parlamentului României şi a Guvernului;
Din perspective economice:
- deciziile postdecembriste privind „terapia de şoc” sau privatizarea contratimp şi de tip „strategic” au redus potenţialul economic al României la nivele critice din perspectiva dezvoltării sustenabile – resurse naturale vitale au fost cedate din raţiuni politice sau de interese de grup şi s-au creat condiţiile pauperizării populaţiei;
- agresiunile, mai mult sau mai puţin discrete, din zona economică şi financiar-bancară au redus capabilitatea naţiunii de a genera resurse suficiente pentru securitate/apărare – jocurile de interese fie nu au fost sesizate, fie au fost acceptate şi promovate tacit de unii dintre decidenţii strategici naţionali iar gradul de îndatorare al statului nu a fost acompaniat de dezvoltarea sa;
- au existat preocupări constante de promovare de către clasa politică a clientelei economice şi au fost dese cazurile de încurajare politică a infracţiunilor economice;
- nu a existat o preocupare constantă de promovare a produselor româneşti în cadrul economiei globale iar unele pieţe tradiţionale au fost abandonate inconştient sau din raţiuni străine necesităţilor economice naţionale – exportul de produse care au incorporat valoare adăugată importantă au fost înlocuite cu exprotul de forţă de muncă, de materii prime şi materiale iar România a devenit o piaţă pentru produse străine (de multe ori noncalitative sau chiar toxice) ;
- reducerea constantă a semnificaţiei şi aportului specific industriei de apărare la nivele care au scos România din ecuaţia comerţului internaţional din acest domeniu – la nivelul anului 1990 eram pe locul 5 la nivel global în comerţul cu armament;
- reducerea la nivele critice a capabilităţilor naţionale de cercetare-dezvoltare în condiţiile în care UE şi-a propus realizarea „societăţii bazate pe cunoaştere” pentru creşterea competitivităţii la nivel global – cercetarea este motorul dezvoltării sustenabile şi permite valorificarea potenţialului cenuşiu al naţiunii, în ritmuri şi domenii care securizează naţiunea;
- România nu a reuşit identificarea domeniilor/nişelor în care performanţa economiei naţionale să fie promovată şi recunoscută la nivel global;
- nu au existat politici şi programe coerente de investiţii în infrastructuri sau domenii relevante pentru identificarea unei poziţii distincte în cadrul economiei globalizate;
- nu există „politici economice” asumate în mod explicit, în condiţiile în care, spre exemplu, există comisii parlamentare care se ocupă de politici economice, restructurare şi privatizare (!);
Din perspective sociale:
- fragmentarea socială şi polarizarea bunăstării a determinat creşterea gradientului de insecuritate socială şi publică – populaţia are o încredere scăzură în sistemul/instituţiile de impunere/respectare a legilor;
- vitalitatea în scădere constantă a naţiunii se poate sesiza şi în involuţia dramatică a performanţelor sportive la nivel naţional şi internaţional;
- importul de produse cu conţinut ridicat de aditivi a determinat mutaţii importante în structura afecţiunilor importante la nivelul populaţiei – au apărut fenomene de glisare a bolilor specifice maturităţii spre adolescenţi şi tineri;
- sistemul de învăţămînt şi educaţia în general nu este în concordanţă cu cerinţele sociale ale pieţei – au dispărut absolvenţii şcolilor de meserii şi a apărut un excedent de absolvenţi în domenii precum dreptul sau financiar-bancar (profesii care nu aduc plusvaloare şi bunăstare generală);
- inserţia socială este un domeniu periferic în condiţiile în care au dispărut sute de mii de locuri de muncă din unităţile economice privatizate şi transformate în afaceri imobiliare (zonă de speculaţii şi neaducătoare de plusvaloare la bunăstarea generală);
- zonele monoindustriale au devenit insule de pauperitate;
- s-a accentuat izolarea socială iar sindicatele au devenit, pentru majoritatea liderilor lor, rampe de lansare pentru zona politică – vocea sindicaliştilor a devenit un simplu exerciţiu de manipulare socială, iar oamenii sînt excluşi de la deciziile majore ale societăţii – renunţînd de cele mai multe ori la rolul de partener social viabil;
- sănătatea publică nu a constituit un obiectiv fundamental pentru guvernările postdecembriste iar starea de sănătate a naţiunii (vitalitatea ei) este într-un declin primejdios – au existat preocupări doar în reformele de tip administrativ, fără a se realiza studii serioase privind demografia şi evoluţia principalelor afecţiuni la nivelul întregii populaţii (cu excepţia celor realizate la cerinţa preşedintelui României).
Din perspectivele potenţialului militar:
- implementarea prevederilor Tratatului CFE (ca şi a documentului intitulat „Flank Agreement”) s-a făcut fără o viziune strategic naţională şi fără a se încerca negocierea condiţiilor financiare, adică a costurilor în general – s-a tăiat tehnică militară cu o nonşalanţă aproape criminală cu bani publici, din bugetul de stat;
Nota: in conformitatea cu Tratatul CFE (Forţele Convenţionale din Europa) România s-a obligat la reduceri semnificative atît la nivelul personalului cît şi al unor categorii de tehnică militară. Au fost alocate fonduri importante pentru scoaterea din uz a tehnicii militare existente fără a se încerca obţinerea unor înlesniri la nivelul OSCE aşa cum au facut alte state. Consecinţa de maximă nocivitate este că au fost alocate resurse importante pentru acest proces, s-a redus drastic nivelul comenzilor din industria de apărare iar armata a rămas, în mare parte, şi mai puţin înzestrată şi lipsită de un orizont privind capabilităţile de modernizare a tehnicii militare. S-a neglijat, în opinia mea, promovarea nevoilor de dotare ale armatei urmărindu-se, excesiv şi contraproductiv, realizarea „compatibilităţii” cu NATO în detrimentul menţinerii capabilităţilor din industria naţională de apărare.
- timp de un deceniu (1990-2000) a lipsit viziunea privind locul şi rolul armatei atît la nivelul societăţii cît şi în eventuala admitere în structurile euro-atlantice – stau dovadă documentele elaborate în acest domeniu şi scăderea dramatică a atractivităţii profesionale;
- trecerea la „profesionalizarea” armatei (de parcă am fi intrat în NATO cu o armată de neprofesionişti !) s-a făcut printr-o decizie politică insuficient fundamentată generînd consecinţe perverse atît la nivelul credibilităţii profesiei în sine cît şi al instituţiei în ansamblul ei – corpul subofiţerilor şi al SGV este neprotejat şi lipsit de performanţă profesională reală;
- creşterea la nivele alarmante a ingerinţelor politice mai ales în evoluţia profesională a unor ofiţeri superiori – la ora actuală „ghidul carierei militare” este consultativ iar excepţiile au devenit regula realităţii;
- tergiversarea demilitarizării serviciilor de informaţii constituie o vulnerabilitate de maximă magnitudine pentru sistemul naţional de securitate – fenomenul este consecinţa politizării excesive a domeniului securităţii naţiunii;
- programele de înzestrare au fost, adeseori, subiecte de scandal mediatic pe fondul unor suspiciuni legate de acte de corupţie (afacerea AZUR, Motorola, fregatele etc.) iar de cele mai multe ori numele unor ofiţeri superiori au fost asociate acestor situaţii – este recomandată dezbaterea, la nivel de detaliu, a tuturor programelor strategice de înzestare atît în cadrul comisiilor parlamentare de specialitate cît şi în plenurile celor două camere;
- deciziile CSAT au fost parţial implementate iar rapoartele anuale trimise dezbaterii parlamentare nu au permis reeavaluări benefice – activitatea CSAT nu prezintă interes pentru mediul politic şi nu are susţinerea adecvată ea nefiind suficient de transparentă.
Din perspectivele mediului natural:
- defrişările abuzive, reducerea suprafeţelor agricole prelucrate performant ( ca rezultat al retrocedărilor), distrugerea sistemului de irigaţii şi lipsa de preocupare pentru susţinerea fermelor agricole au determinat mutaţii semnificative în potenţialul de producere a produselor agricole necesare populaţiei – centrarea pe importul de produse agroalimentare, unele cu potenţial nociv la adresa sănătăţii publice, a redus rolul de actor important al României în acest domeniu;
- problematica securităţii mediului este încă tratată superficial, instituţiile statului nefiind implicate cu determinare în cazurile de „abuz de drept” a proprietăţii – fiecare îşi permite să aducă atingere echilibrelor diversităţii biologice fără a conştientiza efectele perverse (uneori ireversibile) ale acţiunilor justificate din raţiuni economice;
- criminalitatea de mediu a devenit o preocupare la nivel european dar în România ea este încă periferizată şi tratată cu superficialitate;
- potenţialul naţiunii de a realiza paşi semnificativi în ceea ce se numeşte „economia verde” este nevalorificat din raţiuni birocratice sau politice – potenţialul natural de generare a energiei verde (bazinul hidrografic, eolian, solar) a fost insuficient valorificat.
3.2.Evaluarea contextului internaţional
- utimele două decenii au reconfigurat fundamental spaţiul european iar ultimele decizii la nivelul UE au orientat Europa şi statele membre al UE spre obiective care vizează valorizarea la maxim a potenţialului propriu fiecărei naţiuni;
- accederea României în structurile NATO şi ale Uniunii Europene a fost un examen dificil dar trecut cu succes – integrarea României se dovedeşte, tot mai mult, a fi un proces extrem de complex, lung şi chiar dureros;
- dispariţia Tratatului de la Varşovia precum şi consecinţele Tratatului CFE au generat costuri atît din perspectiva capabilităţilor militare cît şi sociale;
- armata României a fost portdrapelul procesului de aderare la NATO şi după îndeplinirea acestui rol atitudinea factorului politic faţă de nevoile ei, de zestrea şi potenţialul ei spiritual şi moral au scăzut la cote inacceptabile pentru rolul şi locul unei armate moderne într-o societate democratică europeană;
- armata, ca şi NATO la ora actuală, trebuie să-şi reconfigureze constant structura şi misiunile – se impune dezvoltarea unor modelele care să permită, atît la nivel naţional cît şi internaţional, anticiparea evoluţiilor specifice mediului internaţional de securitate;
- emergenţa asimteriei operaţionale impune reconsiderarea rolului serviciilor de informaţii precum şi dezvoltarea unei noi gîndiri în domenul apărării, atît la nivel tactic cît şi strategic;
- undele de şoc – economice sau financiare – transnaţionale impun noi abordări privind intercondiţionalităţile regionale şi globale;
- infrastructurile naţionale au devenit parte a infrastructurilor critice europene iar buna lor funcţionare constituie unul din obiectivelor strategice atît naţionale cît şi europene de securitate (mai ales energetică şi de transport);
- România a încercat – uneori fără succes – să promoveze o politică externă spre toate azimuturile favorabile, mai ales privitor la statele din ex-spaţiul sovietic motiv pentru care apreciem că politica externă din ultimele două decenii nu a dovedit suficient pragmatism şi consecvenţă în raport cu nevoile strategice ale naţiunii.
4.INVENTARUL VULNERABILITĂŢILOR ŞI AMENINŢĂRILOR
Apărarea unei naţiuni,care poate fi admisă conceptual ca fiind sinonimă cu securitatea ei sau ca parte a securitaţii naţiunii, în lumea globalizată actuală trebuie să fie proactivă şi să identifice cît mai peformant atît propriile vulnerabilităţi cît, mai ales, modalităţile directe/ascunse/discrete/indirecte de agresare.
Dacă vom admite determinarea fundamentală între potenţialul naţiunii de a genera resurse alocabile apărării şi realizarea unui gradient de securitate/apărare adecvat vulnerabilităţilor şi ameninţărilor atunci este evident că graniţa dintre apărarea militară şi cea non-militară devine tot mai elastică. Este evidentă glisarea, deplasarea centrului de greutate spre apărarea non-militară, domeniu în care parteneriatul public-privat este singura soluţie viabilă şi durabilă. Cetăţenii trebuie să devină atît beneficiari ai securităţii cît şi furnizori de securitate; această nouă atitudine reclamă asumarea de către instituţiile sistemului naţional de securitate a rolului de educare, formare şi implicare/consultare a membrilor societăţii în ansamblul ei.
Premisa de abordare : interioritatea naţiunii devine tot mai dificil de gestionat si unele instituţii din sistemul naţional de securitate/apărare nu şi-au adaptat atribuţiile şi competenţele, cadrul legal este depăşit de dinamica societală, iar cetăţenii, din păcare, devin tot mai puţin proactivi (civismul, voluntarismul sau întrajutorarea sînt excepţii şi nu atitudini fireşti).
4.1.VULNERABILITĂŢI
• scăderea la limite critice a vitalităţii naţiunii ;
Nota: cf. rapoartelor comisiilor prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor în domeniul sănătăţii publice şi de analiză a riscurilor demografice şi sociale.
• regresul evident al nivelului de educaţie şi al preocupării pentru realizarea unei societăţi bazate pe cunoaştere ;
Nota: cf. raportului comisiei prezidenţiale pentru analiza şi elaborare politicilor din domeniul educaţiei şi cercetării precum şi pactul pentru educaţie. Nu putem identifica o viziune la nivel naţional de realizare a socieităţii informaţionale, urmată de societatea cunoşterii şi, finalmente, de societatea conştiinţei.
• lipsa de interes faţă de valenţele şi importanţa familiei – tinerii se refugiază în faţa calculatoarelor, se simt atraşi de nonvalorile sociale (acumulările materiale ilegale au devenit sistemul de referinţă fundamental) şi a crescut numărul celor care consumă droguri (ordonanţa de desfiinţare a ANA trebuia discutată la nivelul CSAT întrucît efectele perverse au impus revenirea asupra deciziei politice, cu consecinţe asupra credibilităţii actului de guvernare);
• efectele tot mai nocive ale agresiunilor mediatice şi lipsa de reacţie a decidenţilor faţă de invocarea dreptului la uzul de proprietate atunci cînd este manipulată şi deculturalizată naţiunea – efectul pervers este depersonalizarea şi demotivarea cetăţenilor concomitent cu decredibilizarea instituţiilor statului de a gestiona turbulenţele sociale sau calamităţile naturale;
• fragilizarea constantă a instituţiilor cu atribuţii de implementare şi respectare a legilor pe fondul unui cadru legal confuz, interpretabil, incoerent şi uneori favorizant pentru grupuri politico-economice interne sau externe;
• scăderea potenţialului economic de generare de plus valoare, ca rezultat al politicilor de privatizare şi a lipsei unor politici economice coerente la nivel naţional, cu consecinţe negative importante atît asupra nivelului de trai cît şi al resurselor necesare apărării/securităţii;
• accesul limitat – din cauza unor privatizări fără a fi menţinută „acţiunea de aur” – la sistemul financiar-bancar, la resurele naturale şi la sistemul naţional de telecomunicaţii (în caz de agresiune ROMTELECOM nu devine structură a sistemul naţional de securitate!);
• insecuritatea resurselor – alimentare şi energetice în special;
• fragilizarea accentuată a unor componente ale infrastructurilor critice de transport feroviar – calea ferată ca şi parcul de locomotive şi vagoane este parţial în afara termenelor legale de folosire în condiţii de siguranţă;
• insecuritatea publică şi personală – multiplicarea şi consolidarea grupurilor de crimă organizată pe fondul decredibilizării instituţiilor de impunere şi respectare a legii: ministerul de interne şi justiţia;
• fragmentarea socială determinată de acumularea, nejustificată uneori, de averi personale şi, pe de altă parte, de precaritatea locurilor de muncă a majorităţii cetăţenilor;
• neîncrederea crescîndă a cetăţenilor în instituţiile statului şi a performanţei guvernării, motiv pentru care aceştia nu au o atitudine proactivă în viaţa comunităţilor şi a naţiunii în ansamblul ei – riscul instalării blazării/pasivităţii civice mai ales în rîndul tinerilor;
• blamarea constantă a unor categorii socio-profesionale fundamentale în managementul securităţii naţiunii – cadrele militare atît din ministerul apărării cît şi din comunitatea naţională de informaţii (aceste profesii devin neatractive avînd un mare grad de expunere publică şi s-a diminuat la cote alarmante prestigiul profesional faţă de societate);
• politizarea excesivă a unor instituţii şi a unor funcţii decizionale, atît la nivel comunitar cît şi naţional – descentralizarea administrativă nu a fost însoţită şi de responsabilizarea factorilor de decizie comunitari;
• lipsa unei viziuni naţionale privind locul şi rolul României atît la nivelul regional, european cît şi global;
• gestionarea domeniului securităţii/apărării nu se face prin aplicarea PPBS mai ales în condiţiile unei crize economice prelungite – se impune la nivelul CSAT o analiză privind atribuţiile şi resursele alocate unor instituţii din sistemul naţional de securitate/apărare mai ales că mass-media a evidenţiat dublarea unor atribuţii la nivelul „mascaţilor” sau al serviciilor de informaţii.
4.2.AMENINŢĂRI
• incapacitatea/inabilitatea României de a valorifica oportunităţile mediului internaţional atît din perspective politice, cît şi economice;
• inconsistenţa atitudinilor şi a instituţiilor care promovează identitatea naţională şi interesele strategice naţionale;
• dacă ameninţările sînt considerate ca fiind cele care vin din exteriorul naţiunii (iar vulnerabilităţile cele din interior) atunci cea mai importantă agresiune este cea care se referă la potenţialul economic al naţiunii şi aici rolul multinaţionalelor trebuie monitorizat cu grijă (unele privatizările – de fapt etatizări – nu sînt limitate, ca nocivitate, pentru mediul intern de afaceri, prin reglementări privind monopolul);
Nota: este bine să aplicăm principiul precauţiei şi să ne aducem aminte de „fundamentalismul de piaţă”!
• traficul ilicit internaţional de deşeuri toxice ;
Nota: trimitem în attachment proiectul concluziilor Comisiei Europene privind prevenirea şi combaterea traficului ilicit de deşeuri toxice nr.5956/10, din 03 februarie 2010.
• atacurile asupra componentelor infrastructurilor critice – atacurile cibernetice mai cu seamă;
• migraţia populaţiei din zona orientului mijlociu/îndepărtat spre vest – ca ţară de frontieră a UE consolidarea capabilităţilor de management integrat al frontierelor devine un domeniu de suprapunere a activităţilor în gestionarea atît a vulnerabilităţilor cît şi a ameninţărilor;
• consecinţele activităţilor „capitalului vagabond”;
5.INTERESE/NECESITĂŢI NAŢIONALE ŞI OBIECTIVE STRATEGICE NAŢIONALE
• propunem să se folosească sintagma „necesităţi/obiective naţionale” în loc de interese naţionale întrucît, aşa cum adesea a subliniat şi preşedintele Traian Băsescu, „interesele naţionale” sînt în fapt interesele unor grupuri politico-economice care, prin ajungerea la putere, le „ridică” la nivelul naţiunii şi le redefinesc ca fiind „interese naţionale”;
• obiectivele strategice trebuie să vizeze, în primul rînd, reducerea vulnerabilităţilor şi al gradientului riscurilor, ameninţărilor şi al posibilelor agresiuni prin dezvoltarea capabilităţilor naţionale de avertizare timpurie specifice, atît conceptual cît şi operaţional;
Nota: Pornim de la ipoteza că o vulnerabilitate negestionată adecvat devine risc, un risc negestionat bine devine o ameninţare iar o ameninţare gestionată neperformant devine o agresiune.
• strategia trebuie să-şi propună definirea şi realizarea unor nivele de insecuritate acceptabile, în directă corelare cu caracteristicile/specificităţile mediul intern şi internaţional de securitate;
• securitate/apărare poate fi abordată din mai multe perspective, astfel:internă şi externă/publică şi internaţională/a cetăţeanului, a familiei şi comunitară /militară şi non-militară;
• obiectivele strategice naţionale ar trebui să vizeze prezervarea identităţii naţionale şi generarea premiselor dezvoltării sustenabile;
• obiectivele strategice, pentru următorii cinci ani, ar putea fi:
definirea unei politici naţionale economice, pe termen mediu şi lung, asumată de Parlamentul României şi nu doar de o echipă guvernamentală (care tot mai rar are timpul necesar de implementare) în care să fie precizate domeniile strategice vitale (nota: aşa cum a facut Guvernul Franţei) , obiectivele naţionale, responsabilităţile instituţiilor guvernamentale şi resursele care vor fi alocate îndeplinirii acestora – prin lege se poate prevedea obligativitatea prezentării stadiului implementării acţiunilor din domeniile strategice vitale, cel puţin anual;
definirea domeniilor de complementaritate cu economia europeană şi creşterea competitivităţii prin alocarea resurselor adecvate cercetării şi dezvoltării tehnologice - trebuie promovată „resursa cenuşie” ca una din cele mai importante resurse de securitate;
Nota: economia japoneză s-a dezvoltat prin faptul că orice achiziţie semnificativă nu s-a făcut prin offset ci prin transfer de tehnologie, care poate oferi României şansa reducerii mai rapide a decalajului faţă de statele dezvoltate.
definirea domeniilor în care resursele de securitate/apărare în domeniul militar vor fi dezvoltate pentru realizarea, pe de o parte, a misiunilor asumate la nivelul NATO sau internaţional, şi, pe de altă parte, la menţinerea la un nivel minim acceptat a capabilităţilor naţionale de securitate/apărare avîndu-se în vedere că gestionarea acestui domeniu este un atribut exclusiv al statului român;
lista de obiective strategice naţionale poate fi formată (minimal) din domeniile: politico-administrativ, economico-social, securitatea mediului , sănătatea publică, comunitar/public şi apărare armată.
Nota: securitatea mediului este formată din securitatea biosului, pe de o parte, şi din cea a resurselor naturale, pe de altă parte precum şi prezervarea unor echilibre adecvate între ele. Spre deosebire de alte domenii, importanţa prevenirii/profilaxiei în acest domeniu este fundamentală avîndu-se în vedere caracterul ireversibil al unor dezechilibre din mediul înglobant. Prevenirea este latura proactivă a securităţii mediului şi include educaţia, legiferarea, promovarea tehnologiilor verzi etc., iar ecologizarea sau protecţia mediului înglobant se constituie în latura reactivă a securităţii mediului (uneori punitivă).
• obiective politico-administrative:
adaptarea Constituţiei la cerinţele actuale – definirea documentelor din sfera securităţii/apărării naţionale ;
Nota: Constituţia ar trebui să prevadă ca preşedintele, într-un interval de şase luni, să prezinte Parlamentului un document cadru intitulat „Politica naţională de securitate şi apărare”. Acest document trebuie să ofere răspunsuri la întrebarea: ce ne propunem să facem în acest domeniu? După asumarea acestuia de către Parlament, la nivelul CSAT se va elabora într-un interval de trei luni, „Strategia naţională de apărare şi securitate” care va defini modalitatea de realizare a obiectivelor naţionale aprobate de Parlament în primul document. Această strategie va fi aprobată de CSAT. După aprobarea sa, la nivelul Guvernului vor fi aprobate strategiile departamentale care vor preciza atribuţiile şi resursele necesare fiecărei componente a sistemului naţional de securitate. Guvernul va prezenta semestrial la nivelul CSAT stadiul de implemenare a strategiilor departamentale.
transformarea CSAT în „Consiliul Naţional pentru Securitate”;
clarificarea atribuţiilor şi responsabilităţilor unor instituţii din sistemul naţional de apărare şi securitate – evitarea risipei resurselor şi dublării activităţilor – prin actualizarea cadrului legal existent;
reconsiderarea atribuţiilor Ministerului de Interne ca minister al securităţii publice;
Nota: A devenit un minister mamut – se ocupă de la agenţii de poliţie la „agentul termic”!
securitatea comunitară trebuie să devină atributul comunităţilor şi în acest sens trebuie transferate responsabilităţile specifice;
securitatea comunitară/publică trebuie să se bazeze pe parteneriatul public-privat iar legislaţia privind serviciile private de securitate trebuie adaptată şi adoptată;
implicarea mediului academic şi ştiinţific în domeniul teoriei şi al modelelor operaţionale din sfera securităţii/apărării – realizarea la nivelul CSAT a unui „Institut Naţional de Studii Strategice” şi a unei „Bănci de Date de Informaţii Strategice”;
achiziţiile/privatizările strategice trebuie dezbătute atît la nivelul Parlamentului României cît şi al opiniei publice – este un exerciţiu care credibilizează instituţiile şi poate atrage susţinerea publică şi, în acelaşi timp, este o dovadă de maturitate a democraţiei româneşti;
se va pune accentul pe realizarea unor capabilităţi la nivelul comunităţilor de gestionare a calamităţilor naturale (tot mai fecvente), mai ales a inundaţiilor, prin aplicarea, cu determinare, a experienţei altor state europene .
Nota: Cehia este un exemplu pe care chiar americanii îl apreciază. Cehii un sistem de avertizare timpurie în zonele inundabile prin realizare a peste 100 de puncte de sesizare a pericolului şi posibilitatea de conectare a oricărui cetăţean la aceste informaţii. „Asociaţia cehă pentru inundaţii” este condusă de un ofiţer inginer în rezervă, pe care l-am cunoscut personal, şi deţine o expertiză teoretică şi tehnologică remarcabilă. Profilaxia este, uneori, de 1.000 de ori mai ieftină ca terapia...
• obiective economico-sociale
evaluarea potenţialului economic real al naţiunii;
definirea, prin hotărîre a CSAT sau a Guvernului, care sînt domeniile strategice ale economiei naţionale;
elaborarea de către mediul academic, de afaceri şi reprezentanţi semnificativi ai societăţii a unui „Program de dezvoltare durabilă” pentru următorii 10-15 ani;
dacă Europa îşi propune realizarea unui spaţiu comunitar bazat pe cunoaştere – ca motor al dezvoltării şi competitivităţii – atunci şi România trebui să-şi reconsidere fundamental atitudinea faţă de „resursa cenuşie”, a centrelor de R/D şi a cercetării în general;
fragmentarea socială şi tensiunile latente nu trebuie alimentate cu acţiuni politice care caută să realizeze reparaţii financiare prin acutizarea unor tensiuni sociale suplimentare ;
Nota: este cazul „pensiilor nesimtite” care au generat o undă de îngrijorare în marea majoritate a pensionarilor – în opinia mea afirmaţia a fost nefericită mai ales că aceste pensii au ajuns la acest nivele prin legiferare! Aplicarea „terapiei de şoc” ar trebui evitată ( a se vedea lucrarea „Doctrina şocului” de Naomi Klein).
• obiective privind securitatea mediului
creşterea vizibilităţii semnificaţiilor securităţii mediului, atît la nivelul decidenţilor strategici cît şi al opiniei publice, avînd ca finalitate conştientizarea importanţei pentru dezvoltarea sustenabilă;
focalizarea în egală măsură atît pe latura proactivă a domeniului – legislaţie actualizată, educaţia preşcolară, implicarea comunităţilor, a ONG-urilor şi a corpului voluntarilor de mediu – cît şi pe latura reactivă (activitatea de impunere şi implementare a prevederilor legale într-o plajă de activităţi care începe cu asistenţa de specialitate a instituţiilor şi autorităţilor publice pînă la inspecţia şi controlul Gărzii Naţionale de Mediu);
realizarea unei reţele naţionale (network) de gestionare a acestui domeniu în care să fie implicate atît instituţiile cu atribuţii directe în domeniul mediului cît şi alte componente din sistemul naţional de securitate precum Ministerul de Interne, Ministerul Public sau serviciile de informaţii – există indubitabil o relaţie de determinare între securitatea mediului şi securitatea economică, securitatea alimentară sau sănătatea publică;
realizarea, la nivelul CSAT, a unei hărţi privind vulnerabilităţile la nivelul naţiunii determinate de marii poluatori, de marii generatori de deşeuri şi a agenţilor economici cu risc mărit la accidente industriale (conform abordării SEVESO) – această hartă va fi actualizată online de către instituţiile publice desemnate prin hotărîrea CSAT;
diversitatea biologică, alături de resursele naturale, constituie o parte din resursele de securitate ale naţiunii şi ele trebuie gestionate cu responsabilitate şi în baza principiului precauţiei;
susţinerea de către stat a demersurilor mediului ştiinţific, tehnic şi al mediului de afaceri pentru identificarea soluţiilor specifice „economiei verzi” – finalitatea acestor acţiuni vizează menţinerea echilibrelor naturale şi generarea de noi resurse de securitate proprii „green grow”;
realizarea unor instanţe de judecată specializate în domeniul criminalităţii de mediu;
monitorizarea, controlul şi contracararea traficului ilegal transfrontalier al deşeurilor toxice ;
Nota: vezi documentul Consiliului UE nr. 5956/10 anexat.
reducerea impactului de emisii şi zgomot al traficului aerian naţional şi internaţional prin optimizarea traiectoriilor .
Nota: Spaţiul aerian naţional este survolat zilnic de 1.500 aeronave generînd o poluarea semnificativă a atmosferei.
• sănătatea publică
responsabilizarea, în baza legii, a instituţiilor cu atribuţii în protecţia consumatorilor chiar dacă unele prevederi ale cadrului legal aduc atingere intereselor economice ale firmelor producătoare de alimente, sau alte bunuri, care vulnerabilizează gradientul de sănătate publică;
alături de educaţie, sănătatea unui popor sînt cele mai bune învestiţii în securitatea acestuia (Thomas Jefferson, fost preşedinte al SUA);
centrarea preocupărilor cetăţenilor pe latura profilactică - revitalizarea atitudinii faţă de mişcare, de sport şi de activităţi în aer liber (sportul dezvoltă spiritul de competiţie, aprecierea rezultatelor bazate pe muncă şi favorizează spiritul de echipă);
educaţia, din cele mai timpurii stadii ale dezvoltării cetăţenilor, privind alimentaţia sănătoasă, cultivarea unor atitudini/deprinderi bazate pe o alimentaţie adecvată ;
• obiective comunitare şi publice
definirea şi implementarea măsurilor privind securitatea comunitară atît în baza parteneriatului public-privat cît mai ales prin creşterea gradului de civism;
parametrii de securitate sînt proprii fiecărei comunităţi, dar trebuie să se dezvolte un set standard de acţiuni în raport de posibilele vulnerabilităţi specifice – lipseşte trainingul în cvasitotalitatea cazurilor ( mai ales în cazul unor incidente cu impact asupra securităţii cetăţeanului: incendii, inundaţii etc.);
• obiective în domeniul apărării armate
România trebuie să decidă printr-un document asumat politic de Parlamentul României – eventual intitulat „Politica de apărare 2020” – care este rolul şi locul armatei în arhitectura de securitate naţională şi europeană;
Achiziţiile şi înzestrarea armatei trebuie să maximizeze potenţialul operaţional recunoscut internaţional în domenii bine precizate precum intelligence militar, operaţiuni speciale, susţinere logistică, acţiuni de tip peacebuilding;
Tehnica militară achiziţionată trebuie să ofere României oportunităţi de transfer de know-how şi să cupleze potenţialul industriei naţionale de aparare la potenţialul european în acest domeniu (România riscă să devină o simplă piaţă şi în domeniul tehnicii militare cu posibile consecinţe vulnerabilizatoare);
Forţele armate trebuie să devină parte a potenţialului de gestionare a urgenţelor civile;
Evaluarea cadrului legal privind pregătirea teritoriului, a economiei şi populaţiei pentru apărare şi adaptarea sa opreaţională – în caz contrar vom avea un cadru legal formal fără posibilităţi reale de implementare;
Decizia de „profesionalizare” a armatei trebuie compensată cu revenirea la programe de pregătire continuă a corpului de rezervişti şi a unei părţi a populaţiei active.
• obiective în domeniul activităţii de informaţii, contrainformaţii şi protecţie
redefinirea cadrului legal privind activitatea SRI, SIE, serviciile departamentale;
reînfiinţarea SIPA întrucît corupţia la nivelul parchetelor şi judecătoriilor a devenit un factor de insecuritate pentru fiecare cetăţean;
contracararea mediatică a relaţiei dintre cetăţean şi autorităţile informative – în orice stat democratic susţinerea activităţii de informaţii, contrainformaţii şi protecţie de către cetăţeni este o obligaţie civică de prim rang;
creşterea transparenţei întrucît pe fondul unui volum redus de informaţii publice atitudinea societăţii este caracterizată de suspiciune şi sînt create premisele favorabile unor comparaţii nebenefice cu fosta Securitate;
SRI nu mai trebuie să se ocupe de „cultura de securitate” care trebuie să fie domeniul exclusiv al educaţiei naţionale şi al ONG-urilor;
relaţia dintre firmele private de servicii de securitate şi autorităţile informaţive trebuie să fie de tip parteneriat public-privat şi încurajate ca entităţi multispectrale de susţinere a activităţii instituţiilor statului în domeniul informaţiilor, contrainformaţiilor şi protecţiei;
securitatea personală trebuie protejată prin demararea unor măsuri concrete de identificarea a potenţialilor entităţi cu capabilităţi de interceptare ilegală a convorbirilor – ar fi o dovadă decisivă în a demonstra că instituţiile din comunitatea de informaţii implementează prevederile legale privind respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
6.ADAPTAREA LEGISLATIVĂ ŞI INSTITUŢIONALĂ
Dinamica mediului de securitate şi apărare, naţional şi internaţional, generează tot mai mult o defazare a cadrului legal de reglementare şi, implicit, al arhitecturii instituţionale cu atribuţii de gestionare a acestor realităţi.
Abordarea domeniului apărării şi al securităţii trebuie realizată din perspective integratoare în care componentele au atribuţii şi competenţe bine definite şi acţionează în baza principiului complementarităţii pentru maximizarea capabilităţilor specifice.
Acest demers trebuie să identifice soluţiile la următoarele probleme:
ce ne propunem să realizăm ? – prin definirea obiectivelor în cadrul „politicii de securitate”;
ce este „sistemul naţional de securitate”?
care sînt instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii?
care sînt atribuţiile legale specifice ale acestor instituţii?
care sînt resursele alocate acestor instituţii pentru îndeplinirea obiectivelor?
cum se realizează complementaritatea acţională/operaţională?
cum se realizează activitatea de coordonare şi control? – de către cine, în ce modalităţi, cum se realizează corecţiile necesare, la ce interval de timp etc.;
definirea cît mai rapidă a cadrului legal - fiind membri NATO şi UE - care se referă la domeniul securităţii/apărării în sensul dezbaterii şi validării urgente a legilor privind definirea sistemului naţional de securitate (legea siguranţei poate fi înlocuită cu o lege „privind domeniul securităţii/apărării naţionale”), legea privind CSAT (dacă legea 415 o consideră ca instituţie autonomă obligatoriu trebuie să aibă buget propriu cu un director al CSAT care să prezinte rapoartele anuale ), adaptarea legilor privind SRI, SIE, STS, SPP, statutul ofiţerilor de informaţii (demilitarizarea este obligatorie), legea privind „urgenţele civile” (IGSU trebuie pus în subordinea directă a premierului şi noua instituţie să includă 112, SMURD, autorităţile de management al calamităţilor/dezastrelor naturale/industriale, rezervele de stat);
Nota: Proiecte de lege privind CSAT, comunitatea de informaţii şi autoritatea naţională a resurselor de securitate se pot consulta pe site-ul LINK
definirea cadrului legal privind domeniul securităţii şi demilitarizarea instituţiilor care nu fac parte din „forţele armate”;
reducerea numărului autorităţilor informative – este de reţinut că SIE şi SRI ar putea să constituie o „Autoritate Naţională de Securitate” (caracterul transfrontalier al unor riscuri ar maximiza potenţialul celor două instituţii aflate într-un sistem de management integrat al informaţiilor pentru securitate naţională), ar trebui menţinute DGIA şi DGIPI şi constituite birouri de intelligence (pot fi denumite birouri de cercetare/analiză) la nivelul Justiţiei, Economiei, Finanţelor şi Externelor ;
Nota: Propunere pe care am avansat-o în anul 2006 pe site-ul LINK
urgenţele civile (care se pot ocupa şi de protecţia infrastructurilor critice) trebuie să fie reconsiderate atît ca obiective cît, mai ales, ca program de pregătire a populaţiei, economiei şi teritoriului, a participării în cazuri bine definite a unor componente ale sistemului naţional de apărare (care trebuie şi el definit) – riscurile determinate de fenomene naturale extreme, de accidente/incidente industriale majore, poluări constante şi discrete (la mare înălţime sau noaptea) ale unor persoane fizice sau juridice încadrabile la acţiuni de criminalitate de mediu;
legiferarea „instanţelor de mediu”.
Cu deosebită consideraţie,
Dr. Francisc Tobă
Coordonator principal Asociaţia “Proiect SEMPER FIDELIS”
This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.819 )
(Category: Proiect SEMPER FIDELIS)
Posted by ex-ad
Saturday 26 June 2010 - 13:04:00
Propunerile noastre pe marginea Strategiei de aparare au fost trimise, in urma cu citeva saptamini, domnului consilier prezidential Iulian Fota, urmare discutiilor avute la Palatul Cotroceni. Va prezentam documentul integral.
Posibil ca Administratia Prezidentiala sa nu ne mai iubeasca acum prea mult.
Obs: notele inserate in textul urmator sint note de subsol in materialul original.
Reamintesc tuturor faptul ca materialele publicate pe acest site sint sub copyright.
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE APĂRARE
2010
2010
1.PREMISELE ABORDĂRII
Apartenenţa Românei atît la spaţiul comunitar european, cît la NATO ne obligă să abordăm această problematică din perspective holistice/integratoare în care trebuie să realizăm un echilibru stabil, în baza unor priorităţi bine definite, între necesităţile naţionale (interese) strategice şi cele ale structurilor colective de securitate.
Fluidizarea mediului de securitate internaţional, într-o lume a graniţelor virtuale, ne determină să reconsiderăm abordările tradiţionale şi să optăm pentru flexibilitate şi adaptabilitate, atît structurală cît şi operaţională, pentru realizarea unei depline compatibilităţi între resurse şi obiective, pentru dezvoltarea capabilităţilor complementare în spaţiul euro-atlantic neuitînd nici un moment prezervarea identităţii naţionale şi finalitatea tuturor acţiunilor noastre: dezvoltarea sustenabilă.
Nota: Spaţiul anglo-saxon foloseşte sintagma „dezvoltare sustenabilă”. Atributul de „durabil” este, de regulă, o caracteristică temporală pentru sisteme aflate în echilibru şi mai puţin pentru procesele social-economice specifice unei naţiuni şi a dezvoltării sale, care este o procesualitate caracterizată printr-o dinamică (pozitivă sau negativă) proprie.
2.CLARIFICĂRI CONCEPTUALE
Securitatea/apărarea naţiunii este, în acelaşi timp, un parametru de stare şi o procesualitate determinate de potenţialitatea moştenită, acumulată şi de generare de către naţiune, azi şi în viitor, a tuturor capabilităţilor naţionale şi colective internaţionale necesare identificării şi gestionării performante a vulnerabilităţilor, riscurilor, ameninţărilor şi agresiunilor de orice formă, interne şi externe.
Teza 1 – Fiecare cetăţean, comunităţile şi instituţiile statului vor acţiona în domeniul securităţii/apărării naţiunii în conformitatea cu principiile precauţiei şi al echilibrului optim între obiective şi resursele disponibile, avînd ca finalitate prezervarea identităţii naţionale şi asigurarea condiţiilor dezvoltării sustenabile.
Teza 2 – Securitatea/apărarea naţiunii nu mai este monopolul exclusiv al statului, iar gestionarea sa adecvată are la bază parteneriatul public-privat şi comunicarea performantă, în baza unor reglementări moderne privind colaboarea cu mediul academic şi ştiinţific, mediul de afaceri şi societate în ansamblul ei.
PRECIZĂRI
Potenţialitatea moştenită – este suma caracteristicilor naţionale şi include resursele naturale, poziţia geografică, caracteristicile demografice etc.
Potenţialitatea acumulată – este tot ceea ce naţiunea a acumulat în evoluţia ei istorică, pînă în prezent.
Am pus accentul pe „capabilităţile de identificare” întrucît astăzi România poate fi subiect de agresiune fără ca ea să deţină resursele/modelele/cunoştinţele necesare sesizării şi identificării agresorului şi a modalităţilor de agresare.
„Principiul precauţiei” este general acceptat la nivelul UE şi ne obligă la a sesiza ce ne este posibil şi favorabil fără a a fi nevoiţi să apelăm la modelele altora.
„Principiul echilibrului” se referă la evaluarea performantă a „resurselor de securitate” (de care nu se prea vorbeşte) în vederea unor finanţări adecvate.
Printre „resursele de securitate” am specificat (într-o formulare indirectă) parteneriatul public-privat şi, mai ales, comunicarea intra şi interinstituţionlă (evaluările NATO privind comunicarea în cadrul MApN, spre exemplu, nu au fost întotdeauna cele mai măgulitoare).
3.EVALUAREA CONTEXTULUI NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL DUPĂ DOUĂ DECENII
Evaluarea contextului naţional şi internaţional trebuie realizată din perspective diferite întrucît gestionarea interiorităţii unei naţiuni diferă fundamental de locul şi rolul ei în context regional sau global.
3.1.Evaluarea contextului naţional
Din perspective politice:
- realizarea unui sistem politic democratic care a dovedit că alternanţa la putere este un exerciţiu care a consolidat valorile democratice reale;
- există o instabilitate doctrinară şi parlamentară care a determinat, uneori, dezechilibrul sistemului politic românesc – traseismul politic este una din verigile slabe ale sistemului politic actual;
- separaţia şi controlul reciproc al puterilor este deseori viciat de un cadru legislativ incorent şi neadaptat realităţii şi proceselor social-politice – spre exemplu CSM-ul nu este supus niciunui control parlamentar (ca şi Justiţia în ansamblul ei);
- rolul Cosiliului Legislativ este periferizat în procesul de realizarea a unei legislaţii coerente şi determinată de nevoile reale ale societăţii şi nu de agendele politice;
- nu s-a format încă o veritabilă clasă politică profesionalizată iar sistemul uninominal nu a adus reforma reală a clasei politice – este sesizabilă „ruptura” dintre realitatea socio-economică şi agenda politicului;
- cvasitotalitatea guvernelor au periferizat activitatea de reglementare a Parlamentului României şi s-au substituit acestuia prin apelul excesiv la ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale guvernului;
- sistemul doctrinar este puternic dezechilibrat în favoarea curentelor politice de dreapta iar inexistenţa pe eşichierul politic al partidelor de stînga permite derapajele de guvernare – anumite segmente ale populaţiei nu se regăsesc în actuala plajă doctrinară din România, sau sînt actori pasivi ai vieţii democratice;
- modelele doctrinare (ideologiile) nu au capabilitatea de adaptare la evoluţia „vieţii cetăţii” şi se cantonează într-un mimetism european uneori incompatibil cu spaţiul politic autohton – a se vedea evoluţia Partidului Conservator;
- guvernele cu geometrie variabilă fac dificilă compatibilizarea instituţională naţională cu instituţiile similare din Europa;
- partidele politice au promovat, prin parlamentari, elaborarea unei legislaţii stufoase, interpretabilă şi uneori dificil de implementat – de cele mai multe ori realitatea depăşeşte reglementările în domeniul respectiv iar cadrul legal existent nu este revizuit constant pentru a fi adaptat cerinţelor realităţii socio-economice;
- toate proiectele naţionale, chiar şi cele asumate de întregul spectru politic, au fost prea puţin implementate şi monitorizate, fără a exista feed-back-ul necesar adaptării acestora la evoluţia societăţii – ele nu au fost niciodată evaluate şi dezbătute la nivelul Parlamentului României şi a Guvernului;
Din perspective economice:
- deciziile postdecembriste privind „terapia de şoc” sau privatizarea contratimp şi de tip „strategic” au redus potenţialul economic al României la nivele critice din perspectiva dezvoltării sustenabile – resurse naturale vitale au fost cedate din raţiuni politice sau de interese de grup şi s-au creat condiţiile pauperizării populaţiei;
- agresiunile, mai mult sau mai puţin discrete, din zona economică şi financiar-bancară au redus capabilitatea naţiunii de a genera resurse suficiente pentru securitate/apărare – jocurile de interese fie nu au fost sesizate, fie au fost acceptate şi promovate tacit de unii dintre decidenţii strategici naţionali iar gradul de îndatorare al statului nu a fost acompaniat de dezvoltarea sa;
- au existat preocupări constante de promovare de către clasa politică a clientelei economice şi au fost dese cazurile de încurajare politică a infracţiunilor economice;
- nu a existat o preocupare constantă de promovare a produselor româneşti în cadrul economiei globale iar unele pieţe tradiţionale au fost abandonate inconştient sau din raţiuni străine necesităţilor economice naţionale – exportul de produse care au incorporat valoare adăugată importantă au fost înlocuite cu exprotul de forţă de muncă, de materii prime şi materiale iar România a devenit o piaţă pentru produse străine (de multe ori noncalitative sau chiar toxice) ;
- reducerea constantă a semnificaţiei şi aportului specific industriei de apărare la nivele care au scos România din ecuaţia comerţului internaţional din acest domeniu – la nivelul anului 1990 eram pe locul 5 la nivel global în comerţul cu armament;
- reducerea la nivele critice a capabilităţilor naţionale de cercetare-dezvoltare în condiţiile în care UE şi-a propus realizarea „societăţii bazate pe cunoaştere” pentru creşterea competitivităţii la nivel global – cercetarea este motorul dezvoltării sustenabile şi permite valorificarea potenţialului cenuşiu al naţiunii, în ritmuri şi domenii care securizează naţiunea;
- România nu a reuşit identificarea domeniilor/nişelor în care performanţa economiei naţionale să fie promovată şi recunoscută la nivel global;
- nu au existat politici şi programe coerente de investiţii în infrastructuri sau domenii relevante pentru identificarea unei poziţii distincte în cadrul economiei globalizate;
- nu există „politici economice” asumate în mod explicit, în condiţiile în care, spre exemplu, există comisii parlamentare care se ocupă de politici economice, restructurare şi privatizare (!);
Din perspective sociale:
- fragmentarea socială şi polarizarea bunăstării a determinat creşterea gradientului de insecuritate socială şi publică – populaţia are o încredere scăzură în sistemul/instituţiile de impunere/respectare a legilor;
- vitalitatea în scădere constantă a naţiunii se poate sesiza şi în involuţia dramatică a performanţelor sportive la nivel naţional şi internaţional;
- importul de produse cu conţinut ridicat de aditivi a determinat mutaţii importante în structura afecţiunilor importante la nivelul populaţiei – au apărut fenomene de glisare a bolilor specifice maturităţii spre adolescenţi şi tineri;
- sistemul de învăţămînt şi educaţia în general nu este în concordanţă cu cerinţele sociale ale pieţei – au dispărut absolvenţii şcolilor de meserii şi a apărut un excedent de absolvenţi în domenii precum dreptul sau financiar-bancar (profesii care nu aduc plusvaloare şi bunăstare generală);
- inserţia socială este un domeniu periferic în condiţiile în care au dispărut sute de mii de locuri de muncă din unităţile economice privatizate şi transformate în afaceri imobiliare (zonă de speculaţii şi neaducătoare de plusvaloare la bunăstarea generală);
- zonele monoindustriale au devenit insule de pauperitate;
- s-a accentuat izolarea socială iar sindicatele au devenit, pentru majoritatea liderilor lor, rampe de lansare pentru zona politică – vocea sindicaliştilor a devenit un simplu exerciţiu de manipulare socială, iar oamenii sînt excluşi de la deciziile majore ale societăţii – renunţînd de cele mai multe ori la rolul de partener social viabil;
- sănătatea publică nu a constituit un obiectiv fundamental pentru guvernările postdecembriste iar starea de sănătate a naţiunii (vitalitatea ei) este într-un declin primejdios – au existat preocupări doar în reformele de tip administrativ, fără a se realiza studii serioase privind demografia şi evoluţia principalelor afecţiuni la nivelul întregii populaţii (cu excepţia celor realizate la cerinţa preşedintelui României).
Din perspectivele potenţialului militar:
- implementarea prevederilor Tratatului CFE (ca şi a documentului intitulat „Flank Agreement”) s-a făcut fără o viziune strategic naţională şi fără a se încerca negocierea condiţiilor financiare, adică a costurilor în general – s-a tăiat tehnică militară cu o nonşalanţă aproape criminală cu bani publici, din bugetul de stat;
Nota: in conformitatea cu Tratatul CFE (Forţele Convenţionale din Europa) România s-a obligat la reduceri semnificative atît la nivelul personalului cît şi al unor categorii de tehnică militară. Au fost alocate fonduri importante pentru scoaterea din uz a tehnicii militare existente fără a se încerca obţinerea unor înlesniri la nivelul OSCE aşa cum au facut alte state. Consecinţa de maximă nocivitate este că au fost alocate resurse importante pentru acest proces, s-a redus drastic nivelul comenzilor din industria de apărare iar armata a rămas, în mare parte, şi mai puţin înzestrată şi lipsită de un orizont privind capabilităţile de modernizare a tehnicii militare. S-a neglijat, în opinia mea, promovarea nevoilor de dotare ale armatei urmărindu-se, excesiv şi contraproductiv, realizarea „compatibilităţii” cu NATO în detrimentul menţinerii capabilităţilor din industria naţională de apărare.
- timp de un deceniu (1990-2000) a lipsit viziunea privind locul şi rolul armatei atît la nivelul societăţii cît şi în eventuala admitere în structurile euro-atlantice – stau dovadă documentele elaborate în acest domeniu şi scăderea dramatică a atractivităţii profesionale;
- trecerea la „profesionalizarea” armatei (de parcă am fi intrat în NATO cu o armată de neprofesionişti !) s-a făcut printr-o decizie politică insuficient fundamentată generînd consecinţe perverse atît la nivelul credibilităţii profesiei în sine cît şi al instituţiei în ansamblul ei – corpul subofiţerilor şi al SGV este neprotejat şi lipsit de performanţă profesională reală;
- creşterea la nivele alarmante a ingerinţelor politice mai ales în evoluţia profesională a unor ofiţeri superiori – la ora actuală „ghidul carierei militare” este consultativ iar excepţiile au devenit regula realităţii;
- tergiversarea demilitarizării serviciilor de informaţii constituie o vulnerabilitate de maximă magnitudine pentru sistemul naţional de securitate – fenomenul este consecinţa politizării excesive a domeniului securităţii naţiunii;
- programele de înzestrare au fost, adeseori, subiecte de scandal mediatic pe fondul unor suspiciuni legate de acte de corupţie (afacerea AZUR, Motorola, fregatele etc.) iar de cele mai multe ori numele unor ofiţeri superiori au fost asociate acestor situaţii – este recomandată dezbaterea, la nivel de detaliu, a tuturor programelor strategice de înzestare atît în cadrul comisiilor parlamentare de specialitate cît şi în plenurile celor două camere;
- deciziile CSAT au fost parţial implementate iar rapoartele anuale trimise dezbaterii parlamentare nu au permis reeavaluări benefice – activitatea CSAT nu prezintă interes pentru mediul politic şi nu are susţinerea adecvată ea nefiind suficient de transparentă.
Din perspectivele mediului natural:
- defrişările abuzive, reducerea suprafeţelor agricole prelucrate performant ( ca rezultat al retrocedărilor), distrugerea sistemului de irigaţii şi lipsa de preocupare pentru susţinerea fermelor agricole au determinat mutaţii semnificative în potenţialul de producere a produselor agricole necesare populaţiei – centrarea pe importul de produse agroalimentare, unele cu potenţial nociv la adresa sănătăţii publice, a redus rolul de actor important al României în acest domeniu;
- problematica securităţii mediului este încă tratată superficial, instituţiile statului nefiind implicate cu determinare în cazurile de „abuz de drept” a proprietăţii – fiecare îşi permite să aducă atingere echilibrelor diversităţii biologice fără a conştientiza efectele perverse (uneori ireversibile) ale acţiunilor justificate din raţiuni economice;
- criminalitatea de mediu a devenit o preocupare la nivel european dar în România ea este încă periferizată şi tratată cu superficialitate;
- potenţialul naţiunii de a realiza paşi semnificativi în ceea ce se numeşte „economia verde” este nevalorificat din raţiuni birocratice sau politice – potenţialul natural de generare a energiei verde (bazinul hidrografic, eolian, solar) a fost insuficient valorificat.
3.2.Evaluarea contextului internaţional
- utimele două decenii au reconfigurat fundamental spaţiul european iar ultimele decizii la nivelul UE au orientat Europa şi statele membre al UE spre obiective care vizează valorizarea la maxim a potenţialului propriu fiecărei naţiuni;
- accederea României în structurile NATO şi ale Uniunii Europene a fost un examen dificil dar trecut cu succes – integrarea României se dovedeşte, tot mai mult, a fi un proces extrem de complex, lung şi chiar dureros;
- dispariţia Tratatului de la Varşovia precum şi consecinţele Tratatului CFE au generat costuri atît din perspectiva capabilităţilor militare cît şi sociale;
- armata României a fost portdrapelul procesului de aderare la NATO şi după îndeplinirea acestui rol atitudinea factorului politic faţă de nevoile ei, de zestrea şi potenţialul ei spiritual şi moral au scăzut la cote inacceptabile pentru rolul şi locul unei armate moderne într-o societate democratică europeană;
- armata, ca şi NATO la ora actuală, trebuie să-şi reconfigureze constant structura şi misiunile – se impune dezvoltarea unor modelele care să permită, atît la nivel naţional cît şi internaţional, anticiparea evoluţiilor specifice mediului internaţional de securitate;
- emergenţa asimteriei operaţionale impune reconsiderarea rolului serviciilor de informaţii precum şi dezvoltarea unei noi gîndiri în domenul apărării, atît la nivel tactic cît şi strategic;
- undele de şoc – economice sau financiare – transnaţionale impun noi abordări privind intercondiţionalităţile regionale şi globale;
- infrastructurile naţionale au devenit parte a infrastructurilor critice europene iar buna lor funcţionare constituie unul din obiectivelor strategice atît naţionale cît şi europene de securitate (mai ales energetică şi de transport);
- România a încercat – uneori fără succes – să promoveze o politică externă spre toate azimuturile favorabile, mai ales privitor la statele din ex-spaţiul sovietic motiv pentru care apreciem că politica externă din ultimele două decenii nu a dovedit suficient pragmatism şi consecvenţă în raport cu nevoile strategice ale naţiunii.
4.INVENTARUL VULNERABILITĂŢILOR ŞI AMENINŢĂRILOR
Apărarea unei naţiuni,care poate fi admisă conceptual ca fiind sinonimă cu securitatea ei sau ca parte a securitaţii naţiunii, în lumea globalizată actuală trebuie să fie proactivă şi să identifice cît mai peformant atît propriile vulnerabilităţi cît, mai ales, modalităţile directe/ascunse/discrete/indirecte de agresare.
Dacă vom admite determinarea fundamentală între potenţialul naţiunii de a genera resurse alocabile apărării şi realizarea unui gradient de securitate/apărare adecvat vulnerabilităţilor şi ameninţărilor atunci este evident că graniţa dintre apărarea militară şi cea non-militară devine tot mai elastică. Este evidentă glisarea, deplasarea centrului de greutate spre apărarea non-militară, domeniu în care parteneriatul public-privat este singura soluţie viabilă şi durabilă. Cetăţenii trebuie să devină atît beneficiari ai securităţii cît şi furnizori de securitate; această nouă atitudine reclamă asumarea de către instituţiile sistemului naţional de securitate a rolului de educare, formare şi implicare/consultare a membrilor societăţii în ansamblul ei.
Premisa de abordare : interioritatea naţiunii devine tot mai dificil de gestionat si unele instituţii din sistemul naţional de securitate/apărare nu şi-au adaptat atribuţiile şi competenţele, cadrul legal este depăşit de dinamica societală, iar cetăţenii, din păcare, devin tot mai puţin proactivi (civismul, voluntarismul sau întrajutorarea sînt excepţii şi nu atitudini fireşti).
4.1.VULNERABILITĂŢI
• scăderea la limite critice a vitalităţii naţiunii ;
Nota: cf. rapoartelor comisiilor prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor în domeniul sănătăţii publice şi de analiză a riscurilor demografice şi sociale.
• regresul evident al nivelului de educaţie şi al preocupării pentru realizarea unei societăţi bazate pe cunoaştere ;
Nota: cf. raportului comisiei prezidenţiale pentru analiza şi elaborare politicilor din domeniul educaţiei şi cercetării precum şi pactul pentru educaţie. Nu putem identifica o viziune la nivel naţional de realizare a socieităţii informaţionale, urmată de societatea cunoşterii şi, finalmente, de societatea conştiinţei.
• lipsa de interes faţă de valenţele şi importanţa familiei – tinerii se refugiază în faţa calculatoarelor, se simt atraşi de nonvalorile sociale (acumulările materiale ilegale au devenit sistemul de referinţă fundamental) şi a crescut numărul celor care consumă droguri (ordonanţa de desfiinţare a ANA trebuia discutată la nivelul CSAT întrucît efectele perverse au impus revenirea asupra deciziei politice, cu consecinţe asupra credibilităţii actului de guvernare);
• efectele tot mai nocive ale agresiunilor mediatice şi lipsa de reacţie a decidenţilor faţă de invocarea dreptului la uzul de proprietate atunci cînd este manipulată şi deculturalizată naţiunea – efectul pervers este depersonalizarea şi demotivarea cetăţenilor concomitent cu decredibilizarea instituţiilor statului de a gestiona turbulenţele sociale sau calamităţile naturale;
• fragilizarea constantă a instituţiilor cu atribuţii de implementare şi respectare a legilor pe fondul unui cadru legal confuz, interpretabil, incoerent şi uneori favorizant pentru grupuri politico-economice interne sau externe;
• scăderea potenţialului economic de generare de plus valoare, ca rezultat al politicilor de privatizare şi a lipsei unor politici economice coerente la nivel naţional, cu consecinţe negative importante atît asupra nivelului de trai cît şi al resurselor necesare apărării/securităţii;
• accesul limitat – din cauza unor privatizări fără a fi menţinută „acţiunea de aur” – la sistemul financiar-bancar, la resurele naturale şi la sistemul naţional de telecomunicaţii (în caz de agresiune ROMTELECOM nu devine structură a sistemul naţional de securitate!);
• insecuritatea resurselor – alimentare şi energetice în special;
• fragilizarea accentuată a unor componente ale infrastructurilor critice de transport feroviar – calea ferată ca şi parcul de locomotive şi vagoane este parţial în afara termenelor legale de folosire în condiţii de siguranţă;
• insecuritatea publică şi personală – multiplicarea şi consolidarea grupurilor de crimă organizată pe fondul decredibilizării instituţiilor de impunere şi respectare a legii: ministerul de interne şi justiţia;
• fragmentarea socială determinată de acumularea, nejustificată uneori, de averi personale şi, pe de altă parte, de precaritatea locurilor de muncă a majorităţii cetăţenilor;
• neîncrederea crescîndă a cetăţenilor în instituţiile statului şi a performanţei guvernării, motiv pentru care aceştia nu au o atitudine proactivă în viaţa comunităţilor şi a naţiunii în ansamblul ei – riscul instalării blazării/pasivităţii civice mai ales în rîndul tinerilor;
• blamarea constantă a unor categorii socio-profesionale fundamentale în managementul securităţii naţiunii – cadrele militare atît din ministerul apărării cît şi din comunitatea naţională de informaţii (aceste profesii devin neatractive avînd un mare grad de expunere publică şi s-a diminuat la cote alarmante prestigiul profesional faţă de societate);
• politizarea excesivă a unor instituţii şi a unor funcţii decizionale, atît la nivel comunitar cît şi naţional – descentralizarea administrativă nu a fost însoţită şi de responsabilizarea factorilor de decizie comunitari;
• lipsa unei viziuni naţionale privind locul şi rolul României atît la nivelul regional, european cît şi global;
• gestionarea domeniului securităţii/apărării nu se face prin aplicarea PPBS mai ales în condiţiile unei crize economice prelungite – se impune la nivelul CSAT o analiză privind atribuţiile şi resursele alocate unor instituţii din sistemul naţional de securitate/apărare mai ales că mass-media a evidenţiat dublarea unor atribuţii la nivelul „mascaţilor” sau al serviciilor de informaţii.
4.2.AMENINŢĂRI
• incapacitatea/inabilitatea României de a valorifica oportunităţile mediului internaţional atît din perspective politice, cît şi economice;
• inconsistenţa atitudinilor şi a instituţiilor care promovează identitatea naţională şi interesele strategice naţionale;
• dacă ameninţările sînt considerate ca fiind cele care vin din exteriorul naţiunii (iar vulnerabilităţile cele din interior) atunci cea mai importantă agresiune este cea care se referă la potenţialul economic al naţiunii şi aici rolul multinaţionalelor trebuie monitorizat cu grijă (unele privatizările – de fapt etatizări – nu sînt limitate, ca nocivitate, pentru mediul intern de afaceri, prin reglementări privind monopolul);
Nota: este bine să aplicăm principiul precauţiei şi să ne aducem aminte de „fundamentalismul de piaţă”!
• traficul ilicit internaţional de deşeuri toxice ;
Nota: trimitem în attachment proiectul concluziilor Comisiei Europene privind prevenirea şi combaterea traficului ilicit de deşeuri toxice nr.5956/10, din 03 februarie 2010.
• atacurile asupra componentelor infrastructurilor critice – atacurile cibernetice mai cu seamă;
• migraţia populaţiei din zona orientului mijlociu/îndepărtat spre vest – ca ţară de frontieră a UE consolidarea capabilităţilor de management integrat al frontierelor devine un domeniu de suprapunere a activităţilor în gestionarea atît a vulnerabilităţilor cît şi a ameninţărilor;
• consecinţele activităţilor „capitalului vagabond”;
5.INTERESE/NECESITĂŢI NAŢIONALE ŞI OBIECTIVE STRATEGICE NAŢIONALE
• propunem să se folosească sintagma „necesităţi/obiective naţionale” în loc de interese naţionale întrucît, aşa cum adesea a subliniat şi preşedintele Traian Băsescu, „interesele naţionale” sînt în fapt interesele unor grupuri politico-economice care, prin ajungerea la putere, le „ridică” la nivelul naţiunii şi le redefinesc ca fiind „interese naţionale”;
• obiectivele strategice trebuie să vizeze, în primul rînd, reducerea vulnerabilităţilor şi al gradientului riscurilor, ameninţărilor şi al posibilelor agresiuni prin dezvoltarea capabilităţilor naţionale de avertizare timpurie specifice, atît conceptual cît şi operaţional;
Nota: Pornim de la ipoteza că o vulnerabilitate negestionată adecvat devine risc, un risc negestionat bine devine o ameninţare iar o ameninţare gestionată neperformant devine o agresiune.
• strategia trebuie să-şi propună definirea şi realizarea unor nivele de insecuritate acceptabile, în directă corelare cu caracteristicile/specificităţile mediul intern şi internaţional de securitate;
• securitate/apărare poate fi abordată din mai multe perspective, astfel:internă şi externă/publică şi internaţională/a cetăţeanului, a familiei şi comunitară /militară şi non-militară;
• obiectivele strategice naţionale ar trebui să vizeze prezervarea identităţii naţionale şi generarea premiselor dezvoltării sustenabile;
• obiectivele strategice, pentru următorii cinci ani, ar putea fi:
definirea unei politici naţionale economice, pe termen mediu şi lung, asumată de Parlamentul României şi nu doar de o echipă guvernamentală (care tot mai rar are timpul necesar de implementare) în care să fie precizate domeniile strategice vitale (nota: aşa cum a facut Guvernul Franţei) , obiectivele naţionale, responsabilităţile instituţiilor guvernamentale şi resursele care vor fi alocate îndeplinirii acestora – prin lege se poate prevedea obligativitatea prezentării stadiului implementării acţiunilor din domeniile strategice vitale, cel puţin anual;
definirea domeniilor de complementaritate cu economia europeană şi creşterea competitivităţii prin alocarea resurselor adecvate cercetării şi dezvoltării tehnologice - trebuie promovată „resursa cenuşie” ca una din cele mai importante resurse de securitate;
Nota: economia japoneză s-a dezvoltat prin faptul că orice achiziţie semnificativă nu s-a făcut prin offset ci prin transfer de tehnologie, care poate oferi României şansa reducerii mai rapide a decalajului faţă de statele dezvoltate.
definirea domeniilor în care resursele de securitate/apărare în domeniul militar vor fi dezvoltate pentru realizarea, pe de o parte, a misiunilor asumate la nivelul NATO sau internaţional, şi, pe de altă parte, la menţinerea la un nivel minim acceptat a capabilităţilor naţionale de securitate/apărare avîndu-se în vedere că gestionarea acestui domeniu este un atribut exclusiv al statului român;
lista de obiective strategice naţionale poate fi formată (minimal) din domeniile: politico-administrativ, economico-social, securitatea mediului , sănătatea publică, comunitar/public şi apărare armată.
Nota: securitatea mediului este formată din securitatea biosului, pe de o parte, şi din cea a resurselor naturale, pe de altă parte precum şi prezervarea unor echilibre adecvate între ele. Spre deosebire de alte domenii, importanţa prevenirii/profilaxiei în acest domeniu este fundamentală avîndu-se în vedere caracterul ireversibil al unor dezechilibre din mediul înglobant. Prevenirea este latura proactivă a securităţii mediului şi include educaţia, legiferarea, promovarea tehnologiilor verzi etc., iar ecologizarea sau protecţia mediului înglobant se constituie în latura reactivă a securităţii mediului (uneori punitivă).
• obiective politico-administrative:
adaptarea Constituţiei la cerinţele actuale – definirea documentelor din sfera securităţii/apărării naţionale ;
Nota: Constituţia ar trebui să prevadă ca preşedintele, într-un interval de şase luni, să prezinte Parlamentului un document cadru intitulat „Politica naţională de securitate şi apărare”. Acest document trebuie să ofere răspunsuri la întrebarea: ce ne propunem să facem în acest domeniu? După asumarea acestuia de către Parlament, la nivelul CSAT se va elabora într-un interval de trei luni, „Strategia naţională de apărare şi securitate” care va defini modalitatea de realizare a obiectivelor naţionale aprobate de Parlament în primul document. Această strategie va fi aprobată de CSAT. După aprobarea sa, la nivelul Guvernului vor fi aprobate strategiile departamentale care vor preciza atribuţiile şi resursele necesare fiecărei componente a sistemului naţional de securitate. Guvernul va prezenta semestrial la nivelul CSAT stadiul de implemenare a strategiilor departamentale.
transformarea CSAT în „Consiliul Naţional pentru Securitate”;
clarificarea atribuţiilor şi responsabilităţilor unor instituţii din sistemul naţional de apărare şi securitate – evitarea risipei resurselor şi dublării activităţilor – prin actualizarea cadrului legal existent;
reconsiderarea atribuţiilor Ministerului de Interne ca minister al securităţii publice;
Nota: A devenit un minister mamut – se ocupă de la agenţii de poliţie la „agentul termic”!
securitatea comunitară trebuie să devină atributul comunităţilor şi în acest sens trebuie transferate responsabilităţile specifice;
securitatea comunitară/publică trebuie să se bazeze pe parteneriatul public-privat iar legislaţia privind serviciile private de securitate trebuie adaptată şi adoptată;
implicarea mediului academic şi ştiinţific în domeniul teoriei şi al modelelor operaţionale din sfera securităţii/apărării – realizarea la nivelul CSAT a unui „Institut Naţional de Studii Strategice” şi a unei „Bănci de Date de Informaţii Strategice”;
achiziţiile/privatizările strategice trebuie dezbătute atît la nivelul Parlamentului României cît şi al opiniei publice – este un exerciţiu care credibilizează instituţiile şi poate atrage susţinerea publică şi, în acelaşi timp, este o dovadă de maturitate a democraţiei româneşti;
se va pune accentul pe realizarea unor capabilităţi la nivelul comunităţilor de gestionare a calamităţilor naturale (tot mai fecvente), mai ales a inundaţiilor, prin aplicarea, cu determinare, a experienţei altor state europene .
Nota: Cehia este un exemplu pe care chiar americanii îl apreciază. Cehii un sistem de avertizare timpurie în zonele inundabile prin realizare a peste 100 de puncte de sesizare a pericolului şi posibilitatea de conectare a oricărui cetăţean la aceste informaţii. „Asociaţia cehă pentru inundaţii” este condusă de un ofiţer inginer în rezervă, pe care l-am cunoscut personal, şi deţine o expertiză teoretică şi tehnologică remarcabilă. Profilaxia este, uneori, de 1.000 de ori mai ieftină ca terapia...
• obiective economico-sociale
evaluarea potenţialului economic real al naţiunii;
definirea, prin hotărîre a CSAT sau a Guvernului, care sînt domeniile strategice ale economiei naţionale;
elaborarea de către mediul academic, de afaceri şi reprezentanţi semnificativi ai societăţii a unui „Program de dezvoltare durabilă” pentru următorii 10-15 ani;
dacă Europa îşi propune realizarea unui spaţiu comunitar bazat pe cunoaştere – ca motor al dezvoltării şi competitivităţii – atunci şi România trebui să-şi reconsidere fundamental atitudinea faţă de „resursa cenuşie”, a centrelor de R/D şi a cercetării în general;
fragmentarea socială şi tensiunile latente nu trebuie alimentate cu acţiuni politice care caută să realizeze reparaţii financiare prin acutizarea unor tensiuni sociale suplimentare ;
Nota: este cazul „pensiilor nesimtite” care au generat o undă de îngrijorare în marea majoritate a pensionarilor – în opinia mea afirmaţia a fost nefericită mai ales că aceste pensii au ajuns la acest nivele prin legiferare! Aplicarea „terapiei de şoc” ar trebui evitată ( a se vedea lucrarea „Doctrina şocului” de Naomi Klein).
• obiective privind securitatea mediului
creşterea vizibilităţii semnificaţiilor securităţii mediului, atît la nivelul decidenţilor strategici cît şi al opiniei publice, avînd ca finalitate conştientizarea importanţei pentru dezvoltarea sustenabilă;
focalizarea în egală măsură atît pe latura proactivă a domeniului – legislaţie actualizată, educaţia preşcolară, implicarea comunităţilor, a ONG-urilor şi a corpului voluntarilor de mediu – cît şi pe latura reactivă (activitatea de impunere şi implementare a prevederilor legale într-o plajă de activităţi care începe cu asistenţa de specialitate a instituţiilor şi autorităţilor publice pînă la inspecţia şi controlul Gărzii Naţionale de Mediu);
realizarea unei reţele naţionale (network) de gestionare a acestui domeniu în care să fie implicate atît instituţiile cu atribuţii directe în domeniul mediului cît şi alte componente din sistemul naţional de securitate precum Ministerul de Interne, Ministerul Public sau serviciile de informaţii – există indubitabil o relaţie de determinare între securitatea mediului şi securitatea economică, securitatea alimentară sau sănătatea publică;
realizarea, la nivelul CSAT, a unei hărţi privind vulnerabilităţile la nivelul naţiunii determinate de marii poluatori, de marii generatori de deşeuri şi a agenţilor economici cu risc mărit la accidente industriale (conform abordării SEVESO) – această hartă va fi actualizată online de către instituţiile publice desemnate prin hotărîrea CSAT;
diversitatea biologică, alături de resursele naturale, constituie o parte din resursele de securitate ale naţiunii şi ele trebuie gestionate cu responsabilitate şi în baza principiului precauţiei;
susţinerea de către stat a demersurilor mediului ştiinţific, tehnic şi al mediului de afaceri pentru identificarea soluţiilor specifice „economiei verzi” – finalitatea acestor acţiuni vizează menţinerea echilibrelor naturale şi generarea de noi resurse de securitate proprii „green grow”;
realizarea unor instanţe de judecată specializate în domeniul criminalităţii de mediu;
monitorizarea, controlul şi contracararea traficului ilegal transfrontalier al deşeurilor toxice ;
Nota: vezi documentul Consiliului UE nr. 5956/10 anexat.
reducerea impactului de emisii şi zgomot al traficului aerian naţional şi internaţional prin optimizarea traiectoriilor .
Nota: Spaţiul aerian naţional este survolat zilnic de 1.500 aeronave generînd o poluarea semnificativă a atmosferei.
• sănătatea publică
responsabilizarea, în baza legii, a instituţiilor cu atribuţii în protecţia consumatorilor chiar dacă unele prevederi ale cadrului legal aduc atingere intereselor economice ale firmelor producătoare de alimente, sau alte bunuri, care vulnerabilizează gradientul de sănătate publică;
alături de educaţie, sănătatea unui popor sînt cele mai bune învestiţii în securitatea acestuia (Thomas Jefferson, fost preşedinte al SUA);
centrarea preocupărilor cetăţenilor pe latura profilactică - revitalizarea atitudinii faţă de mişcare, de sport şi de activităţi în aer liber (sportul dezvoltă spiritul de competiţie, aprecierea rezultatelor bazate pe muncă şi favorizează spiritul de echipă);
educaţia, din cele mai timpurii stadii ale dezvoltării cetăţenilor, privind alimentaţia sănătoasă, cultivarea unor atitudini/deprinderi bazate pe o alimentaţie adecvată ;
• obiective comunitare şi publice
definirea şi implementarea măsurilor privind securitatea comunitară atît în baza parteneriatului public-privat cît mai ales prin creşterea gradului de civism;
parametrii de securitate sînt proprii fiecărei comunităţi, dar trebuie să se dezvolte un set standard de acţiuni în raport de posibilele vulnerabilităţi specifice – lipseşte trainingul în cvasitotalitatea cazurilor ( mai ales în cazul unor incidente cu impact asupra securităţii cetăţeanului: incendii, inundaţii etc.);
• obiective în domeniul apărării armate
România trebuie să decidă printr-un document asumat politic de Parlamentul României – eventual intitulat „Politica de apărare 2020” – care este rolul şi locul armatei în arhitectura de securitate naţională şi europeană;
Achiziţiile şi înzestrarea armatei trebuie să maximizeze potenţialul operaţional recunoscut internaţional în domenii bine precizate precum intelligence militar, operaţiuni speciale, susţinere logistică, acţiuni de tip peacebuilding;
Tehnica militară achiziţionată trebuie să ofere României oportunităţi de transfer de know-how şi să cupleze potenţialul industriei naţionale de aparare la potenţialul european în acest domeniu (România riscă să devină o simplă piaţă şi în domeniul tehnicii militare cu posibile consecinţe vulnerabilizatoare);
Forţele armate trebuie să devină parte a potenţialului de gestionare a urgenţelor civile;
Evaluarea cadrului legal privind pregătirea teritoriului, a economiei şi populaţiei pentru apărare şi adaptarea sa opreaţională – în caz contrar vom avea un cadru legal formal fără posibilităţi reale de implementare;
Decizia de „profesionalizare” a armatei trebuie compensată cu revenirea la programe de pregătire continuă a corpului de rezervişti şi a unei părţi a populaţiei active.
• obiective în domeniul activităţii de informaţii, contrainformaţii şi protecţie
redefinirea cadrului legal privind activitatea SRI, SIE, serviciile departamentale;
reînfiinţarea SIPA întrucît corupţia la nivelul parchetelor şi judecătoriilor a devenit un factor de insecuritate pentru fiecare cetăţean;
contracararea mediatică a relaţiei dintre cetăţean şi autorităţile informative – în orice stat democratic susţinerea activităţii de informaţii, contrainformaţii şi protecţie de către cetăţeni este o obligaţie civică de prim rang;
creşterea transparenţei întrucît pe fondul unui volum redus de informaţii publice atitudinea societăţii este caracterizată de suspiciune şi sînt create premisele favorabile unor comparaţii nebenefice cu fosta Securitate;
SRI nu mai trebuie să se ocupe de „cultura de securitate” care trebuie să fie domeniul exclusiv al educaţiei naţionale şi al ONG-urilor;
relaţia dintre firmele private de servicii de securitate şi autorităţile informaţive trebuie să fie de tip parteneriat public-privat şi încurajate ca entităţi multispectrale de susţinere a activităţii instituţiilor statului în domeniul informaţiilor, contrainformaţiilor şi protecţiei;
securitatea personală trebuie protejată prin demararea unor măsuri concrete de identificarea a potenţialilor entităţi cu capabilităţi de interceptare ilegală a convorbirilor – ar fi o dovadă decisivă în a demonstra că instituţiile din comunitatea de informaţii implementează prevederile legale privind respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
6.ADAPTAREA LEGISLATIVĂ ŞI INSTITUŢIONALĂ
Dinamica mediului de securitate şi apărare, naţional şi internaţional, generează tot mai mult o defazare a cadrului legal de reglementare şi, implicit, al arhitecturii instituţionale cu atribuţii de gestionare a acestor realităţi.
Abordarea domeniului apărării şi al securităţii trebuie realizată din perspective integratoare în care componentele au atribuţii şi competenţe bine definite şi acţionează în baza principiului complementarităţii pentru maximizarea capabilităţilor specifice.
Acest demers trebuie să identifice soluţiile la următoarele probleme:
ce ne propunem să realizăm ? – prin definirea obiectivelor în cadrul „politicii de securitate”;
ce este „sistemul naţional de securitate”?
care sînt instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii?
care sînt atribuţiile legale specifice ale acestor instituţii?
care sînt resursele alocate acestor instituţii pentru îndeplinirea obiectivelor?
cum se realizează complementaritatea acţională/operaţională?
cum se realizează activitatea de coordonare şi control? – de către cine, în ce modalităţi, cum se realizează corecţiile necesare, la ce interval de timp etc.;
definirea cît mai rapidă a cadrului legal - fiind membri NATO şi UE - care se referă la domeniul securităţii/apărării în sensul dezbaterii şi validării urgente a legilor privind definirea sistemului naţional de securitate (legea siguranţei poate fi înlocuită cu o lege „privind domeniul securităţii/apărării naţionale”), legea privind CSAT (dacă legea 415 o consideră ca instituţie autonomă obligatoriu trebuie să aibă buget propriu cu un director al CSAT care să prezinte rapoartele anuale ), adaptarea legilor privind SRI, SIE, STS, SPP, statutul ofiţerilor de informaţii (demilitarizarea este obligatorie), legea privind „urgenţele civile” (IGSU trebuie pus în subordinea directă a premierului şi noua instituţie să includă 112, SMURD, autorităţile de management al calamităţilor/dezastrelor naturale/industriale, rezervele de stat);
Nota: Proiecte de lege privind CSAT, comunitatea de informaţii şi autoritatea naţională a resurselor de securitate se pot consulta pe site-ul LINK
definirea cadrului legal privind domeniul securităţii şi demilitarizarea instituţiilor care nu fac parte din „forţele armate”;
reducerea numărului autorităţilor informative – este de reţinut că SIE şi SRI ar putea să constituie o „Autoritate Naţională de Securitate” (caracterul transfrontalier al unor riscuri ar maximiza potenţialul celor două instituţii aflate într-un sistem de management integrat al informaţiilor pentru securitate naţională), ar trebui menţinute DGIA şi DGIPI şi constituite birouri de intelligence (pot fi denumite birouri de cercetare/analiză) la nivelul Justiţiei, Economiei, Finanţelor şi Externelor ;
Nota: Propunere pe care am avansat-o în anul 2006 pe site-ul LINK
urgenţele civile (care se pot ocupa şi de protecţia infrastructurilor critice) trebuie să fie reconsiderate atît ca obiective cît, mai ales, ca program de pregătire a populaţiei, economiei şi teritoriului, a participării în cazuri bine definite a unor componente ale sistemului naţional de apărare (care trebuie şi el definit) – riscurile determinate de fenomene naturale extreme, de accidente/incidente industriale majore, poluări constante şi discrete (la mare înălţime sau noaptea) ale unor persoane fizice sau juridice încadrabile la acţiuni de criminalitate de mediu;
legiferarea „instanţelor de mediu”.
Cu deosebită consideraţie,
Dr. Francisc Tobă
Coordonator principal Asociaţia “Proiect SEMPER FIDELIS”
This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.819 )