News Item: Interceptarile comunicatiilor telefonice
(Category: PAREREA MEA)
Posted by ex-ad
Friday 19 November 2010 - 01:23:20
Psihoza stenogramelor, care aduc în spaţiul public diferite convorbiri telefonice între cetăţeni români care aparţin sferei politice sau afacerilor (în mare majoritate cazurilor bănuiţi a face parte din zona obscură), m-a determinat să mă documentez referitor la acest subiect şi să exprim un punct de vedere.
Din păcate foarte mulţi cad în capcana manipulatorie a celor care doresc, din raţiuni de natură politică, să convingă opinia publică că statul român s-a transformat într-un stat poliţienesc în care drepturile omului sînt grav încălcate, iar instituţiile de forţă ale statului servesc interesele celor aflaţi la putere. Ceea ce nu spun cei care fac unele dintre aceste afirmaţii este că în state mult mai consolidate sub aspectul exerciţiului democratic problema interceptărilor comunicaţiilor, cu toate că sînt relativ bine reglementate, este la fel de mult în atenţia atît a instituţiilor statului, cît şi a opiniei publice.
În România nu există un cadru explicit de reglementare a domeniului interceptărilor comunicaţiilor, iar legislaţia actuală nu prevede proceduri transparente şi mecanisme de control la nivelul statului.
Legislaţia actuală din România are un caracter evaziv, confuz şi general, neoferind instituţiilor abilitate să realizeze interceptările legale credibilitatea necesară şi suportul opiniei publice. În egală măsură, spre deosebire de alte state, motivaţia acestor interceptări este – aproape în cvasimajoritatea lor – de natură politică şi opinia publică apreciază că sînt utilizate pentru protejarea intereselor politico-economice şi nu pentru „apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”.
În economia Legii 51/1990 privind Siguranţa Naţională a României se prevede în mod expres că „deţinerea, confecţionarea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor, precum şi culegerea şi transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal” sînt considerate infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani. Violarea ilegală a comunicaţiilor este sancţionată şi de Codul Penal, art.195, care prevede că „deschiderea unei corespondenţe adresate altuia, ori interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanţă” este considerată infracţiune. Legea 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI prevede obligaţia acestuia, la art.7, de a acţiona pentru descoperirea şi contracararea faptelor de „confecţionare, deţinere sau folosire ilegală de mijloace de interceptare a comunicaţiilor, precum şi de culegere şi transmitere de informaţii cu caracter secret sau confidenţial”.
Matricea legală actuală – Codul Penal, Legile 51/1991, 14/1992, 74/1996 – este inadecvată şi neadaptată evoluţiei tehnologice în domeniul telecomnicaţiilor. Arhitectura legislativă nu defineşte mijlocul tehnic care permite operaţii de interceptare a comunicaţiilor şi nu defineşte explicit condiţiile de constituirea a infracţiunilor în acest domeniu. De asemenea, nu există prevederi legale precise privind comercializarea acestor capabilităţi tehnice în domeniul privat.
Practica juridică în domeniu este redusă, iar magistraţii nu au ajuns încă la un consens în ce priveşte specificul obţinerii, conservării şi evidenţierii relevanţei fiecărui mijloc de probă şi nici în ce priveşte particularităţile de abordare şi încadrare a faptelor de confecţionare, deţinere şi folosire în afara cadrului legal a mijloacelor tehnice de interceptare a comunicaţiilor. Întrucît prevederile legale actuale pot fi interpretate diferit, organele de cercetare penală sau instanţele judecătoreşti au adoptat soluţii contradictorii pentru cazurile sesizate Parchetului de către Serviciul Român de Informaţii. De cele mai multe ori, acestea i-au achitat pe învinuiţi, apreciind că faptele comise nu prezintă pericol social.
Importul şi comercializarea mijloacelor tehnice de interceptare produse de firme de prestigiu din lume constituie surse importante de profit pentru unele societăţi, care derulează astfel de activităţi în baza unor aşa zise "avizări legale". Serviciul Român de Informaţii susţine urgentarea elaborării normelor de aplicare a prevederilor Legii 18/1996, care au menirea să reglementeze avizarea şi autorizarea personalului societăţilor menţionate, precum şi a mijloacelor tehnice pe care acestea le utilizează, astfel încît să se stopeze şi să se prevină interceptarea ilegală a comunicaţiilor.
În luna februarie 2007 a fost depusă la Camera Deputaţilor o iniţiativă legislativă – privind înfiinţarea, organizare şi funcţionare Autorităţii Naţionale pentru Interceptarea Comunicaţiilor - semnată de 71 de senatori şi deputaţi PNL iar două luni mai tîrziu, în aprilie 2007, acest document a fost votat (prin aprobare tacită) de plenul Camerei Deputaţilor fiind trimis spre dezbatere şi aprobare Senatului României. Din acel moment iniţiativa legislativă “bate pasul pe loc” pe culoarele care separă diferitele comisii ale Senatului care trebuie să dea o varietate de avize.
Iniţiativa este aşteptată cu mare interes de opinia publică convinsă fiind că ea va permite un control democratic asupra acestui domeniu sensibil. A considera că un organism aflat sub control parlamentar nu face jocuri politice este o naivitate specifică unei naţiuni aflată în stadiul pubertăţii democratice. Conform iniţiativei, acest organism va fi condus de un preşedinte ales de parlamentari – pentru şase ani (?) – secondat de un vicepreşedinte şi un consiliu compus din patru membri, numiţi de Ministerul Public, Preşedintele României, Comunitatea Naţională de Informaţii şi de Premier.
Interesant ni se pare faptul că această Autoritate se înfiinţează “ca autoritate informativă, cu personalitate juridică, autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate a administraţiei publice, supusă controlului Parlamentului, cu competenţă pe teritoriul României, unică şi exclusivă în domeniul interceptării comunicaţiilor”.
Iniţiativa susţine că această Autoritate “are drept obiectiv supravegherea, interceptarea, înregistrarea, ascultarea, verificarea primară, stocarea şi transmiterea datelor şi informaţiilor ce au interes pentru securitatea naţională, prevenirea şi combaterea terorismului şi a criminalităţii organizate şi corupţiei, cât şi prevenirea, descoperirea şi contracararea interceptărilor ilegale a comunicaţiilor, în colaborare cu celelalte autorităţi informative şi de protecţie”.
Poate cea mai năstruşnică prevedere o constituie ideea... (descarcati intregul aticol aici: LINK
UPDATE:
comentariul lui TRUEPRIDE
Parerea mea: se face prea mare tam-tam pentru aceste inregistrari.Din perspectiva procesului penal, interceptarile telefonice au forta probatoare redusa fiind necesar intodeauna multe alte mijloace probatorii pentru a obtine o condamnare.Intradevar aceste inregistrari pot da indicii cu privire la alte mijloace de proba.Acest lucru mi se pare mult mai ultil decat insusi forta probatoare a inregistrarilor.
Faptul ca sunt aproape inutile si rareori produc alte mijloace de proba viabile folosirea lor excesiva ma duce cu gandul la utilitatea lor dramatico-tabloidisca.
O autoritate administrativa speciala ce sa reglementeze activitatea de interceptare sincer nu cerd ca isi are rostul, ba mai mult as milita pentru o reglementare mai stricta a acestui procedeu.
Pana una-alta sa vedem cu sta treaba si prin alte ograde:
"A. În Franta
La 10 iulie 1991 a fost adoptata Legea nr. 91-646 relativa la secretul corespondentei, care reglementeaza ascultarile telefonice, conferind o existenta legala Gruparii Interministeriale de Control (G.I.C.) si interceptarilor.[8]
Legea autorizeaza 2 categorii de interceptari, si anume:
1) interceptarile judiciare, care sunt, dupa aparitia legii sus mentionate, prevazute si reglementate de la art. 100 la art. 107 în Codul de procedura penala.
Aceasta categorie de interceptari sunt ordonate de judecatorul de instructie în cadrul unei afaceri criminale ori corectionale când necesitatea culegerii de informatii este stringenta si pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta respectiva este egala ori superioara la 2 ani de închisoare. Activitatea se efectueaza sub autoritatea si controlul judecatorului de instructie care a ordonat-o.
Decizia judecatorului de instructie, scrisa si stabilita pentru o durata initiala de maxim 4 luni de zile, poate fi prelungita prin reluarea întregii proceduri, cu aceleasi conditii de forma si durata în timp si trebuie sa cuprinda toate elementele de identificare a legaturilor de interceptat, infractiunea care motiveaza decizia de interceptare si durata activitatii.
Judecatorul de instructie sau ofiterul de politie judiciara însarcinat de acesta poate cere agentilor calificati în domeniu, sa procedeze la instalarea dispozitivului de interceptare. Ei trebuie sa întocmeasca un proces-verbal pentru fiecare operatiune de ascultare si înregistrare (procesul-verbal va mentiona data si ora începutului si sfârsitul operatiunii).
Informatiile obtinute, dar numai „actele de informare utila în aflarea adevarului” se transcriu într-un proces-verbal (comunicatiile în limbi straine sunt transcrise în limba franceza cu asistenta unui interpret autorizat).
Înregistrarile sunt pastrate sub sigiliu ferm. Ele sunt distruse la dispozitia Parchetului, la expirarea duratei actiunii publice declansate de organele judiciare (se întocmeste cu acest prilej un proces-verbal de distrugere).
Interceptarea unei linii dependente de cabinetul unui avocat, ori de domiciliul acestuia trebuie sa faca obiectul unei informari, de catre judecatorul de instructie, decanului baroului din care face parte avocatul respectiv.
2) interceptarile administrative:
Interceptarile telefonice de securitate, autorizate cu titlu exceptional de catre primul ministru, trebuie sa aiba ca obiect cercetarea unor informatii de natura deosebita, si anume cele privind: „siguranta nationala, securitatea potentialului stiintific si economic al tarii, prevenirea terorismului, a criminalitatii ori delicventei organizate, prevenirea restabilirii ori a mentinerii grupurilor extremiste”.
Raportul întocmit ca urmare a activitatii de interceptare administrativa constituie un instrument de control pentru Comisia Drepturilor Omului care a fost creata de lege din 1991, si este inspirata din Comisia Nationala de Informatica si Libertate (CNIL) fiind compusa dintr-un presedinte, desemnat de seful statului si 2 parlamentari, din care unul apartine opozitiei.institutiile abilitate sa beneficieze de interceptarile telefonice sunt: Ministerul Pararii, Ministerul de Interne, Directia Generala a Securitatii Externe (D.G.S.E.), Directia Supravegherii Teritoriului (D.S.T.), Directia Protectiei si Securitatii (D.P.S.D.), Ministerul Finantelor, pentru vama si Tratament si Actiune contra Circuitelor Financiare clandestine (T.R.A.F.C.I.N.).[9]
B. În Italia:
Ministerul Public – un magistrat – trebuie sa faca cerere la un judecator pentru anchete preliminare (G.I.P.), atunci când apreciaza ca ascultarile sunt indispensabile pentru ancheta sa: delicte care sunt pedepsite cu închisoarea de peste 5 ani, detentie, delicte legate de contrabanda sau traficul de stupefiante sau de arme, sau când telefonul este utilizat pentru a comite un delict (amenintari prin telefon, apeluri ale unor maniaci sexuali, etc.).
Permisul – pentru interceptarea comunicatiilor – nu poate fi obtinut decât pentru 15 zile si poate fi reînnoit.
Rezultatele interceptarii sunt înregistrate si apoi retranscrise si trebuie sa figureze într-un regim special. Ele pot fi ascultate de catre aparatorul inculpatului. În caz de urgenta, Ministerul Public se poate dispensa de autorizatia G.I.P. pe o perioada de 24 ore.
Responsabilii pentru lupta anti mafia sau antiterorista beneficiaza de puteri speciale pentru a organiza ascultarile, evitând acest proces.[10]
C. În Belgia
Înainte de anul 1994, în sistemul de drept belgian nu a existat o lege speciala care sa reglementeze interceptarea convorbirilor telefonice, astfel ca judecatorul de instructie nu era autorizat sa ordone punerea sub ascultare a telefoanelor.
Începând cu legea din 30 iunie 1994, judecatorului de instructie îi este permis, pentru anumite infractiuni grave deja consumate si limitativ enumerate, sa asculte, sa ia cunostinta si sa înregistreze comunicarile private. El poate ordona ascultarea pentru o perioada de maxim o luna, iar prelungirea poate fi facuta cu doar câte o luna, fara a depasi, însa, sase luni.
D. În Germania, ascultarile telefonice sunt admise cu conditia ca:
1) indiciile sa trezeasca supozitia ca un individ a comis personal sau în calitate de complice in infractiune grava (asasinat, genocid, viol, trafic de stupefiante, crima organizata, etc.);
2) supozitia sa fie fondata (o simpla prezumtie nu este suficienta);
3) investigatiile sa nu poata fi realizate altfel (caracterul subsidiar al ascultarilor).
Ordonarea interceptarilor apartine judecatorului de instructie sau, în caz de urgenta, procurorului, a carui decizie va trebui confirmata de judecator în 3 zile. Mandatul de autorizare a ascultarilor telefonice confera, totodata, dreptul de înregistrare pe banda magnetica. La audiere, tribunalul poate opta fie pentru difuzarea benzii, fie pentru lectura transcrierilor convorbirilor.
E. În sistemul englez, interceptarile si înregistrarile telefonice sunt reglementate de Communication Act, 1985. ele nu pot fi efectuate decât cu mandatul dat de secretarul de stat (Home Secretary), valabil timp de 6 luni, cu posibilitate de înnoire. Politia, cu autorizatia secretarului de stat poate proceda la ascultarea convorbirilor telefonice în 3 cazuri:
1)- daca securitatea nationala este în pericol;
2)- daca securitatea economica a tarii este în joc;
3)- pentru a preveni comiterea unei infractiune sanctionate cu închisoarea peste 3 ani sau care implica folosirea violentei ori pune în joc un interes financiar important sau care este condusa de un numar mare de persoane ce urmareste acelasi scop.
Judecatorul nu are nici o putere de control asupra interceptarilor. Persoana care descopera ca a fost pusa sub ascultare poate intenta recurs în fata unui tribunal special compus din avocati numiti de guvern. Tribunalul astfel sesizat are obligatia de a verifica daca au fost respectate conditiile legale de punere sub ascultare"
bibliografie:
Mireille Delmas – Marty, Procédures pénales d’Europe, Presses Universitaires de France, Paris, 1995
Gh. Mateut, Procedura penala, parte generala, vol. II, Editura Fundatiei Chemarea, Iasi, 1997
This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.861 )
(Category: PAREREA MEA)
Posted by ex-ad
Friday 19 November 2010 - 01:23:20
Interceptările comunicaţiilor telefonice
Dr.Francisc Tobă
Dr.Francisc Tobă
Psihoza stenogramelor, care aduc în spaţiul public diferite convorbiri telefonice între cetăţeni români care aparţin sferei politice sau afacerilor (în mare majoritate cazurilor bănuiţi a face parte din zona obscură), m-a determinat să mă documentez referitor la acest subiect şi să exprim un punct de vedere.
Din păcate foarte mulţi cad în capcana manipulatorie a celor care doresc, din raţiuni de natură politică, să convingă opinia publică că statul român s-a transformat într-un stat poliţienesc în care drepturile omului sînt grav încălcate, iar instituţiile de forţă ale statului servesc interesele celor aflaţi la putere. Ceea ce nu spun cei care fac unele dintre aceste afirmaţii este că în state mult mai consolidate sub aspectul exerciţiului democratic problema interceptărilor comunicaţiilor, cu toate că sînt relativ bine reglementate, este la fel de mult în atenţia atît a instituţiilor statului, cît şi a opiniei publice.
În România nu există un cadru explicit de reglementare a domeniului interceptărilor comunicaţiilor, iar legislaţia actuală nu prevede proceduri transparente şi mecanisme de control la nivelul statului.
Legislaţia actuală din România are un caracter evaziv, confuz şi general, neoferind instituţiilor abilitate să realizeze interceptările legale credibilitatea necesară şi suportul opiniei publice. În egală măsură, spre deosebire de alte state, motivaţia acestor interceptări este – aproape în cvasimajoritatea lor – de natură politică şi opinia publică apreciază că sînt utilizate pentru protejarea intereselor politico-economice şi nu pentru „apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”.
În economia Legii 51/1990 privind Siguranţa Naţională a României se prevede în mod expres că „deţinerea, confecţionarea sau folosirea ilegală de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor, precum şi culegerea şi transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal” sînt considerate infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani. Violarea ilegală a comunicaţiilor este sancţionată şi de Codul Penal, art.195, care prevede că „deschiderea unei corespondenţe adresate altuia, ori interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanţă” este considerată infracţiune. Legea 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI prevede obligaţia acestuia, la art.7, de a acţiona pentru descoperirea şi contracararea faptelor de „confecţionare, deţinere sau folosire ilegală de mijloace de interceptare a comunicaţiilor, precum şi de culegere şi transmitere de informaţii cu caracter secret sau confidenţial”.
Matricea legală actuală – Codul Penal, Legile 51/1991, 14/1992, 74/1996 – este inadecvată şi neadaptată evoluţiei tehnologice în domeniul telecomnicaţiilor. Arhitectura legislativă nu defineşte mijlocul tehnic care permite operaţii de interceptare a comunicaţiilor şi nu defineşte explicit condiţiile de constituirea a infracţiunilor în acest domeniu. De asemenea, nu există prevederi legale precise privind comercializarea acestor capabilităţi tehnice în domeniul privat.
Practica juridică în domeniu este redusă, iar magistraţii nu au ajuns încă la un consens în ce priveşte specificul obţinerii, conservării şi evidenţierii relevanţei fiecărui mijloc de probă şi nici în ce priveşte particularităţile de abordare şi încadrare a faptelor de confecţionare, deţinere şi folosire în afara cadrului legal a mijloacelor tehnice de interceptare a comunicaţiilor. Întrucît prevederile legale actuale pot fi interpretate diferit, organele de cercetare penală sau instanţele judecătoreşti au adoptat soluţii contradictorii pentru cazurile sesizate Parchetului de către Serviciul Român de Informaţii. De cele mai multe ori, acestea i-au achitat pe învinuiţi, apreciind că faptele comise nu prezintă pericol social.
Importul şi comercializarea mijloacelor tehnice de interceptare produse de firme de prestigiu din lume constituie surse importante de profit pentru unele societăţi, care derulează astfel de activităţi în baza unor aşa zise "avizări legale". Serviciul Român de Informaţii susţine urgentarea elaborării normelor de aplicare a prevederilor Legii 18/1996, care au menirea să reglementeze avizarea şi autorizarea personalului societăţilor menţionate, precum şi a mijloacelor tehnice pe care acestea le utilizează, astfel încît să se stopeze şi să se prevină interceptarea ilegală a comunicaţiilor.
În luna februarie 2007 a fost depusă la Camera Deputaţilor o iniţiativă legislativă – privind înfiinţarea, organizare şi funcţionare Autorităţii Naţionale pentru Interceptarea Comunicaţiilor - semnată de 71 de senatori şi deputaţi PNL iar două luni mai tîrziu, în aprilie 2007, acest document a fost votat (prin aprobare tacită) de plenul Camerei Deputaţilor fiind trimis spre dezbatere şi aprobare Senatului României. Din acel moment iniţiativa legislativă “bate pasul pe loc” pe culoarele care separă diferitele comisii ale Senatului care trebuie să dea o varietate de avize.
Iniţiativa este aşteptată cu mare interes de opinia publică convinsă fiind că ea va permite un control democratic asupra acestui domeniu sensibil. A considera că un organism aflat sub control parlamentar nu face jocuri politice este o naivitate specifică unei naţiuni aflată în stadiul pubertăţii democratice. Conform iniţiativei, acest organism va fi condus de un preşedinte ales de parlamentari – pentru şase ani (?) – secondat de un vicepreşedinte şi un consiliu compus din patru membri, numiţi de Ministerul Public, Preşedintele României, Comunitatea Naţională de Informaţii şi de Premier.
Interesant ni se pare faptul că această Autoritate se înfiinţează “ca autoritate informativă, cu personalitate juridică, autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate a administraţiei publice, supusă controlului Parlamentului, cu competenţă pe teritoriul României, unică şi exclusivă în domeniul interceptării comunicaţiilor”.
Iniţiativa susţine că această Autoritate “are drept obiectiv supravegherea, interceptarea, înregistrarea, ascultarea, verificarea primară, stocarea şi transmiterea datelor şi informaţiilor ce au interes pentru securitatea naţională, prevenirea şi combaterea terorismului şi a criminalităţii organizate şi corupţiei, cât şi prevenirea, descoperirea şi contracararea interceptărilor ilegale a comunicaţiilor, în colaborare cu celelalte autorităţi informative şi de protecţie”.
Poate cea mai năstruşnică prevedere o constituie ideea... (descarcati intregul aticol aici: LINK
UPDATE:
comentariul lui TRUEPRIDE
Parerea mea: se face prea mare tam-tam pentru aceste inregistrari.Din perspectiva procesului penal, interceptarile telefonice au forta probatoare redusa fiind necesar intodeauna multe alte mijloace probatorii pentru a obtine o condamnare.Intradevar aceste inregistrari pot da indicii cu privire la alte mijloace de proba.Acest lucru mi se pare mult mai ultil decat insusi forta probatoare a inregistrarilor.
Faptul ca sunt aproape inutile si rareori produc alte mijloace de proba viabile folosirea lor excesiva ma duce cu gandul la utilitatea lor dramatico-tabloidisca.
O autoritate administrativa speciala ce sa reglementeze activitatea de interceptare sincer nu cerd ca isi are rostul, ba mai mult as milita pentru o reglementare mai stricta a acestui procedeu.
Pana una-alta sa vedem cu sta treaba si prin alte ograde:
"A. În Franta
La 10 iulie 1991 a fost adoptata Legea nr. 91-646 relativa la secretul corespondentei, care reglementeaza ascultarile telefonice, conferind o existenta legala Gruparii Interministeriale de Control (G.I.C.) si interceptarilor.[8]
Legea autorizeaza 2 categorii de interceptari, si anume:
1) interceptarile judiciare, care sunt, dupa aparitia legii sus mentionate, prevazute si reglementate de la art. 100 la art. 107 în Codul de procedura penala.
Aceasta categorie de interceptari sunt ordonate de judecatorul de instructie în cadrul unei afaceri criminale ori corectionale când necesitatea culegerii de informatii este stringenta si pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta respectiva este egala ori superioara la 2 ani de închisoare. Activitatea se efectueaza sub autoritatea si controlul judecatorului de instructie care a ordonat-o.
Decizia judecatorului de instructie, scrisa si stabilita pentru o durata initiala de maxim 4 luni de zile, poate fi prelungita prin reluarea întregii proceduri, cu aceleasi conditii de forma si durata în timp si trebuie sa cuprinda toate elementele de identificare a legaturilor de interceptat, infractiunea care motiveaza decizia de interceptare si durata activitatii.
Judecatorul de instructie sau ofiterul de politie judiciara însarcinat de acesta poate cere agentilor calificati în domeniu, sa procedeze la instalarea dispozitivului de interceptare. Ei trebuie sa întocmeasca un proces-verbal pentru fiecare operatiune de ascultare si înregistrare (procesul-verbal va mentiona data si ora începutului si sfârsitul operatiunii).
Informatiile obtinute, dar numai „actele de informare utila în aflarea adevarului” se transcriu într-un proces-verbal (comunicatiile în limbi straine sunt transcrise în limba franceza cu asistenta unui interpret autorizat).
Înregistrarile sunt pastrate sub sigiliu ferm. Ele sunt distruse la dispozitia Parchetului, la expirarea duratei actiunii publice declansate de organele judiciare (se întocmeste cu acest prilej un proces-verbal de distrugere).
Interceptarea unei linii dependente de cabinetul unui avocat, ori de domiciliul acestuia trebuie sa faca obiectul unei informari, de catre judecatorul de instructie, decanului baroului din care face parte avocatul respectiv.
2) interceptarile administrative:
Interceptarile telefonice de securitate, autorizate cu titlu exceptional de catre primul ministru, trebuie sa aiba ca obiect cercetarea unor informatii de natura deosebita, si anume cele privind: „siguranta nationala, securitatea potentialului stiintific si economic al tarii, prevenirea terorismului, a criminalitatii ori delicventei organizate, prevenirea restabilirii ori a mentinerii grupurilor extremiste”.
Raportul întocmit ca urmare a activitatii de interceptare administrativa constituie un instrument de control pentru Comisia Drepturilor Omului care a fost creata de lege din 1991, si este inspirata din Comisia Nationala de Informatica si Libertate (CNIL) fiind compusa dintr-un presedinte, desemnat de seful statului si 2 parlamentari, din care unul apartine opozitiei.institutiile abilitate sa beneficieze de interceptarile telefonice sunt: Ministerul Pararii, Ministerul de Interne, Directia Generala a Securitatii Externe (D.G.S.E.), Directia Supravegherii Teritoriului (D.S.T.), Directia Protectiei si Securitatii (D.P.S.D.), Ministerul Finantelor, pentru vama si Tratament si Actiune contra Circuitelor Financiare clandestine (T.R.A.F.C.I.N.).[9]
B. În Italia:
Ministerul Public – un magistrat – trebuie sa faca cerere la un judecator pentru anchete preliminare (G.I.P.), atunci când apreciaza ca ascultarile sunt indispensabile pentru ancheta sa: delicte care sunt pedepsite cu închisoarea de peste 5 ani, detentie, delicte legate de contrabanda sau traficul de stupefiante sau de arme, sau când telefonul este utilizat pentru a comite un delict (amenintari prin telefon, apeluri ale unor maniaci sexuali, etc.).
Permisul – pentru interceptarea comunicatiilor – nu poate fi obtinut decât pentru 15 zile si poate fi reînnoit.
Rezultatele interceptarii sunt înregistrate si apoi retranscrise si trebuie sa figureze într-un regim special. Ele pot fi ascultate de catre aparatorul inculpatului. În caz de urgenta, Ministerul Public se poate dispensa de autorizatia G.I.P. pe o perioada de 24 ore.
Responsabilii pentru lupta anti mafia sau antiterorista beneficiaza de puteri speciale pentru a organiza ascultarile, evitând acest proces.[10]
C. În Belgia
Înainte de anul 1994, în sistemul de drept belgian nu a existat o lege speciala care sa reglementeze interceptarea convorbirilor telefonice, astfel ca judecatorul de instructie nu era autorizat sa ordone punerea sub ascultare a telefoanelor.
Începând cu legea din 30 iunie 1994, judecatorului de instructie îi este permis, pentru anumite infractiuni grave deja consumate si limitativ enumerate, sa asculte, sa ia cunostinta si sa înregistreze comunicarile private. El poate ordona ascultarea pentru o perioada de maxim o luna, iar prelungirea poate fi facuta cu doar câte o luna, fara a depasi, însa, sase luni.
D. În Germania, ascultarile telefonice sunt admise cu conditia ca:
1) indiciile sa trezeasca supozitia ca un individ a comis personal sau în calitate de complice in infractiune grava (asasinat, genocid, viol, trafic de stupefiante, crima organizata, etc.);
2) supozitia sa fie fondata (o simpla prezumtie nu este suficienta);
3) investigatiile sa nu poata fi realizate altfel (caracterul subsidiar al ascultarilor).
Ordonarea interceptarilor apartine judecatorului de instructie sau, în caz de urgenta, procurorului, a carui decizie va trebui confirmata de judecator în 3 zile. Mandatul de autorizare a ascultarilor telefonice confera, totodata, dreptul de înregistrare pe banda magnetica. La audiere, tribunalul poate opta fie pentru difuzarea benzii, fie pentru lectura transcrierilor convorbirilor.
E. În sistemul englez, interceptarile si înregistrarile telefonice sunt reglementate de Communication Act, 1985. ele nu pot fi efectuate decât cu mandatul dat de secretarul de stat (Home Secretary), valabil timp de 6 luni, cu posibilitate de înnoire. Politia, cu autorizatia secretarului de stat poate proceda la ascultarea convorbirilor telefonice în 3 cazuri:
1)- daca securitatea nationala este în pericol;
2)- daca securitatea economica a tarii este în joc;
3)- pentru a preveni comiterea unei infractiune sanctionate cu închisoarea peste 3 ani sau care implica folosirea violentei ori pune în joc un interes financiar important sau care este condusa de un numar mare de persoane ce urmareste acelasi scop.
Judecatorul nu are nici o putere de control asupra interceptarilor. Persoana care descopera ca a fost pusa sub ascultare poate intenta recurs în fata unui tribunal special compus din avocati numiti de guvern. Tribunalul astfel sesizat are obligatia de a verifica daca au fost respectate conditiile legale de punere sub ascultare"
bibliografie:
Mireille Delmas – Marty, Procédures pénales d’Europe, Presses Universitaires de France, Paris, 1995
Gh. Mateut, Procedura penala, parte generala, vol. II, Editura Fundatiei Chemarea, Iasi, 1997
This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.861 )