News Item: Abuzul de drept
(Category: PAREREA MEA)
Posted by colonelul
Thursday 02 December 2010 - 11:08:18

Proiectul strategiei de aparare nationale, depus recent la Parlament, a determinat reactii furibunde ale unor jurnalisti care repeta papagaliceste ca ei nu sint "factori de insecurizare" si este inadmisibil ca de la cel mai inalt nivel sa existe o asemenea abordare. Dincolo de faptul reactia a fost prematura si excesiv de nervoasa, trebuie sa ne aplecam cu mai multa atentie asupra fondului si nu numai asupra formei. Este de domeniul evidentei ca doar parlamentarii vor decide forma finala a acestui document care, dupa mine, este perfectibil intr-o mare masura.

Unii jurnalisti si structuri din media, in opinia mea, pot fi acuzati de ceea ce se cunoaste a fi "abuzul de drept". Sa explic.

In numele dreptului NOSTRU de a fi informati, media isi aroga dreptul de a ne povesti ceea ce crede EA ca ne intereseaza si in formele considerate de EA ca sint cele mai bune. Toata ziua de 1 Decembrie am fost bombardati cu informatia ca la parada militara s-a incalcat grav protocolul intrucit premierul a primit onorul, si nu seful Senatului. In egala masura, se afirma ca presedintele a ignorat aceasta zi importanta pentru Romania preferind sa plece in Kazahstan, unde a fost surprins motaind.

Daca doreau sa ne informeze corect, redactiile de stiri ar fi trebuit sa dovedeasca mai mult profesionalism si sa ne ofere mai multe informatii pentru a ne permite NOUA sa decidem daca protocolul a fost incalcat si daca presedintele a intors spatele tarii sale in cea mai importanta zi.

Constitutia prevede ca, in cazuri bine precizate, presedintele Senatului preia din atributiile presedintelui, dar aceasta nu inseamna ca atunci cind presedintele decide ca altcineva sa-i indeplineasca o obligatie de protocol, acela trebuie sa fie doar dl Geoana! El putea foarte bine sa-l desemneze pe ministrul apararii sa primeasca onorurile militare, spre exemplu. A nu se confunda ierarhia protocolara a demnitarilor cu obligatiile constitutionale... Sa ne aducem aminte ca la un moment dat fostul premier Nastase l-a lasat la cirma guvernului pe secretarul general (dl Bejenariu), si pe nu vreunul din vice-prim ministrii sai! Prietenii stiau de ce. Chiar daca era vorba doar de doua zile.

Decizia presedintelui de a merge in Kazahsatn a fost determinata de faptul ca dupa 11 ani avea loc prima intilnire la acest nivel a OSCE-ului! Iar OSCE-ul este, dupa NATO, cea mai importanta structura colectiva de securitate regionala la care Romania este membru. Daca presedintele motaia, sau nu, este o speculatie nedemna de cei care ne vor binele cu de-a sila. Poate ca media ar fi trebuit sa ne informeze si cu faptul ca dupa discursul presedintelui de la ora 19.00 din seara de luni de la Cotroceni, cu ocazia Zilei Nationale, el a luat avionul (cu ministrul apararii si ambasadorul SUA) si au plecat in Afganistan de unde apoi au zburat spre Kazahstan. Iar spre Afganistan nu se zboara cu un avion gen "Air Force One" care are tot confortul...

Cele de mai sus dovedesc, cu argumente, ca "abuzul de drept" este folosit nu pentru a ne informa, ci pentru a distorsiona realitatea prin lentilele intereselor celor care decid politica editoriala a structurilor mediatice. Care, de regula, sint departe de interesul legitim al nostru de a fi informati si practica manipularea mediatica cu toata sirguinta si in dispretul drepturilor noastre constitutionale.


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.865 )