News Item: Cind istoria o scriu vitejii
(Category: DIVERSE)
Posted by ex-ad
Saturday 25 June 2011 - 00:56:30
Garda moare, dar nu se preda!
Aceste cuvinte memorabile ar fi apartinut, potrivit traditiei, generalului Cambronne, seful Garzii lui Napoleon Bonaparte, si ar fi fost rostite in timpul bataliei de la Waterloo, cand francezilor, inconjurati, li s-a cerut sa capituleze. Istoricii sunt de acord ca este vorba de un caz tipic de expresie inventata dupa eveniment, intrucat Cambronne a raspuns, la auzul cererii de capitulare, cu mult mai soldatescul „Merde!” Dar expresia a ramas, ca simbol al luptei eroice, pana la moarte, si ar putea fi la fel de potrivita oricaruia dintre exemplele de mai jos.
Termopile
Filmul lui Frank Miller, 300, prezinta intr-o maniera romantata povestea soldatilor spartani care s-au opus puhoiului persan, in trecatoarea Termopile (Portile Fierbinti) din Grecia. Cei 300 de soldati ai lui Leonidas nu au fost insa singuri, pentru ca alaturi de ei au mai luptat si trupele altor orase grecesti, astfel ca in total vreo 6000 de greci s-au opus intr-adevar, armatei uriase, a lui Xerxes. In cele din urma, insa, ceilalti greci, intelegand ca orice incercare de a opri tavalugul persan este sortita esecului, s-au retras. Spartanii insa, credinciosi convingerilor lor, au ramas si timp de trei zile s-au batut ca niste lei, tinandu-i in loc pe persani. Ei n-au putut fi infranti decat prin tradare, in momentul cand tradatorul Efialtes a aratat lui Xerxes o poteca, prin munti, ce ducea in spatele armatei lui Leonidas. Una dintre cele mai frumoase legende referitoare la aceasta batalie epica, este cea in care un trimis persan le spune spartanilor, incercand sa-i intimideze: „Predati-va, suntem atat de multi incat sagetile noastre ar putea intuneca Soarele!” „Perfect, ii raspunde Leonidas, ne vom bate la umbra”.
Asediul Romei
Roma a fost jefuita cumplit de trupele Sfantului Imperiu German, in 1527. Cand acestea, compuse mai ales din mercenari si soldati de stransura, au reusit sa patrunda in oras, ele ignorand ordinele imparatului Carol Quintul si ale comandantilor s-au indreptat direct spre colina Vaticanului, dornici sa prade imensele comori ale papalitatii si sa-l ucida pe papa Clement VII, pe care-l considerau Antihristul insusi. Faimoasa Garda Elvetiana a refuzat insa sa le permita accesul in Vatican si a luat pozitie de lupta, pe treptele basilicii San Pietro, opunandu-se unei forte de cateva ori mai mare, compusa din circa 20.000 de soldati insetati de sange si prazi. Dupa luptele date la asediul orasului, ramasesera mai putin de 200 de membri ai Garzii, dar ei au luptat cu un curaj remarcabil, incercand sa castige timp, pentru ca papa Clement sa poata fugi, prin reteaua de tuneluri de sub Roma. Suveranul Pontif a reusit sa scape, dar dintre credinciosii sai elvetieni doar 42 au ramas in viata, toti raniti mai mult sau mai putin grav.
Hastings
Pe 6 ianuarie 1066, Harold Godwinsdon devenea regele Angliei, ca Harold II, dupa moartea cumnatului sau, Eduard Confesorul. Spre sfarsitul verii aceluiasi an, suveranul anglo-saxon a avut de infruntat doua invazii straine. Prima a venit din nord-est, din partea fratelui tradator al lui Harold, Tostig, si a regelui norvegian Harald Hardraada. Dupa ce i-a invins, la banchetul prin care celebra victoria, Harold a primit vestea ca ducele William Bastardul a debarcat la Pevensey, in sudul Angliei, cu o armata de 7000 de oameni. Harold si-a adunat in graba fortele si a marsaluit spre Londra, iar in seara zilei de 13 octombrie a ajuns la Senlac, langa Hastings. Batalia a inceput printr-o ciocnire intre infanteria saxonilor cavaleria si arcasii normanzi. Initial, sagetile acestora din urma au fost blocate de scuturile saxonilor, iar topoarele grele si sulitele saxonilor au stopat prima sarja de cavalerie normanda. Prinzand curaj, infanteria lui Harold a iesit din dispozitiv si s-a lansat in urmarirea normanzilor, fiind insa surprinsa de rezervele ascunse cu grija pana atunci de William. Harold si-a regrupat fortele si normanzii au reluat asaltul, tot fara izbanda. Spre seara, dupa un alt atac esuat, saxonii au pornit in urmarirea dusmanului, hotarati sa-i dea lovitura de gratie, dar cavalerii inzauati ai Bastardului i-au masacrat, in camp deschis. Harold si huscarlii lui au ramas pe o coasta de deal, in formatie de lupta, cand William a ordonat asaltul final, cerand arcasilor sa lanseze voleuri de sageti, astfel incat proiectilele sa nu mai poata fi deviate de scuturile saxonilor, ci sa-i loveasca din spate sau de sus pe acestia. Tactica a dat roade si insusi Harold a fost lovit de o sageata in ochi. Imediat, cavalerii normanzi s-au napustit asupra lui, ucigandu-l. Panica s-a raspandit intre saxoni, care au fugit, cu exceptia huscarlilor, care au luptat pana la moarte, in jurul trupului suveranului lor.
Alamo
Acest asediu dramatic, petrecut intre 23 februarie si 6 martie 1836, reprezinta una dintre cele mai glorioase pagini din istoria Statelor Unite si un motiv deosebit de mandrie pentru cetatenii din Texas, stat care a devenit initial independent, inainte de a se alatura Uniunii, in urma acestei lupte. Revoltati impotriva Mexicului, tara in care pe atunci Texasul era inclus, 182 de patrioti texani au decis sa reziste trupelor trimise impotriva lor: 2000 de soldati profesionisti, condusi de temutul general Antonio Lopez de Santa Anna. Mexicanii dispuneau de cavalerie si de tunuri, texanii nu aveau decat arme usoare si multa hotarare de a rezista. Timp de 12 zile, baricadati in fortul lor, ei au rezistat bombardamentelor devastatoare lansate de mexicani. In final, Santa Anna a decis lansarea unui atac general, inainte de ivirea zorilor, reusind sa invinga rezistenta putinilor aparatori ramasi in viata. Toti patriotii texani au fost ucisi, insa Santa Anna a crutat femeile si copiii aflati in fort, precum si doi sclavi negri, pe care i-a eliberat.
Shiroyama
Dupa infrangerea revoltei samurailor, din 1877, nobilii rebeli inca fideli lui Saigo Takamori s-au retras pe muntele Satsuma, urmariti indeaproape de trupele imperiale. Avand doar 400 de samurai, Saigo n-a precedat insa sa i se opuna generalului Yamagata Aritomo, care avea aproape 30.000 soldati. Trupele imperiale au construit, timp de cateva zile, un elaborat sistem de transee si ziduri, pentru a impiedica orice posibila rupere a asediului. In plus, cinci nave de razboi guvernamentale au acostat in portul Kagoshima, adaugandu-si puterea de foc artileriei lui Yamagata si tocand sistematic pozitiile rebelilor, cu obuze de mare calibru. Ramasi fara munitie, samuraii au topit statuile din bronz ale lui Buddha, aflate in templele de pe muntele Satsuma.
Yamagata i-a trimis lui Saigo o scrisoare politicoasa, cerandu-i sa se predea, cu promisiunea ca nu va fi executat. Saigo i-a raspuns, la fel de politicos, ca respecta codul de onoare, Bushido, si nu poate capitula. Dupa un intens bombardament de artilerie, in noaptea de 24 spre 25 septembrie, fortele imperiale au luat cu asalt muntele. S arjele de infanterie au esuat, intrucat soldatii de rand nu se puteau opune priceperii samurailor in manuirea sabiei. Dar presiunea valurilor de soldati imperiali s-a dovedit in cele din urma prea mare. La 6 dimineata doar 40 de rebeli se mai aflau in viata. Saigo a fost ranit la picior, fiindu-i atinsa artera femurala si, pierzand masiv sange, i-a cerut credinciosului lui slujitor, Beppu Shinsuke, sa-i gaseasca un loc potrivit unde sa moara. Respectand traditia samurailor, Saigo si-a facut seppuku, iar Beppu l-a decapitat, salvandu-i astfel onoarea. In final, Beppu si ultimii samurai ramasi s-au aruncat cu sabiile spre pozitiile imperiale, fiind rapusi imediat de pustile Gatling ale soldatilor.
articol de GABRIEL TUDOR
This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.936 )
(Category: DIVERSE)
Posted by ex-ad
Saturday 25 June 2011 - 00:56:30
Garda moare, dar nu se preda!
Aceste cuvinte memorabile ar fi apartinut, potrivit traditiei, generalului Cambronne, seful Garzii lui Napoleon Bonaparte, si ar fi fost rostite in timpul bataliei de la Waterloo, cand francezilor, inconjurati, li s-a cerut sa capituleze. Istoricii sunt de acord ca este vorba de un caz tipic de expresie inventata dupa eveniment, intrucat Cambronne a raspuns, la auzul cererii de capitulare, cu mult mai soldatescul „Merde!” Dar expresia a ramas, ca simbol al luptei eroice, pana la moarte, si ar putea fi la fel de potrivita oricaruia dintre exemplele de mai jos.
Termopile
Filmul lui Frank Miller, 300, prezinta intr-o maniera romantata povestea soldatilor spartani care s-au opus puhoiului persan, in trecatoarea Termopile (Portile Fierbinti) din Grecia. Cei 300 de soldati ai lui Leonidas nu au fost insa singuri, pentru ca alaturi de ei au mai luptat si trupele altor orase grecesti, astfel ca in total vreo 6000 de greci s-au opus intr-adevar, armatei uriase, a lui Xerxes. In cele din urma, insa, ceilalti greci, intelegand ca orice incercare de a opri tavalugul persan este sortita esecului, s-au retras. Spartanii insa, credinciosi convingerilor lor, au ramas si timp de trei zile s-au batut ca niste lei, tinandu-i in loc pe persani. Ei n-au putut fi infranti decat prin tradare, in momentul cand tradatorul Efialtes a aratat lui Xerxes o poteca, prin munti, ce ducea in spatele armatei lui Leonidas. Una dintre cele mai frumoase legende referitoare la aceasta batalie epica, este cea in care un trimis persan le spune spartanilor, incercand sa-i intimideze: „Predati-va, suntem atat de multi incat sagetile noastre ar putea intuneca Soarele!” „Perfect, ii raspunde Leonidas, ne vom bate la umbra”.
Asediul Romei
Roma a fost jefuita cumplit de trupele Sfantului Imperiu German, in 1527. Cand acestea, compuse mai ales din mercenari si soldati de stransura, au reusit sa patrunda in oras, ele ignorand ordinele imparatului Carol Quintul si ale comandantilor s-au indreptat direct spre colina Vaticanului, dornici sa prade imensele comori ale papalitatii si sa-l ucida pe papa Clement VII, pe care-l considerau Antihristul insusi. Faimoasa Garda Elvetiana a refuzat insa sa le permita accesul in Vatican si a luat pozitie de lupta, pe treptele basilicii San Pietro, opunandu-se unei forte de cateva ori mai mare, compusa din circa 20.000 de soldati insetati de sange si prazi. Dupa luptele date la asediul orasului, ramasesera mai putin de 200 de membri ai Garzii, dar ei au luptat cu un curaj remarcabil, incercand sa castige timp, pentru ca papa Clement sa poata fugi, prin reteaua de tuneluri de sub Roma. Suveranul Pontif a reusit sa scape, dar dintre credinciosii sai elvetieni doar 42 au ramas in viata, toti raniti mai mult sau mai putin grav.
Hastings
Pe 6 ianuarie 1066, Harold Godwinsdon devenea regele Angliei, ca Harold II, dupa moartea cumnatului sau, Eduard Confesorul. Spre sfarsitul verii aceluiasi an, suveranul anglo-saxon a avut de infruntat doua invazii straine. Prima a venit din nord-est, din partea fratelui tradator al lui Harold, Tostig, si a regelui norvegian Harald Hardraada. Dupa ce i-a invins, la banchetul prin care celebra victoria, Harold a primit vestea ca ducele William Bastardul a debarcat la Pevensey, in sudul Angliei, cu o armata de 7000 de oameni. Harold si-a adunat in graba fortele si a marsaluit spre Londra, iar in seara zilei de 13 octombrie a ajuns la Senlac, langa Hastings. Batalia a inceput printr-o ciocnire intre infanteria saxonilor cavaleria si arcasii normanzi. Initial, sagetile acestora din urma au fost blocate de scuturile saxonilor, iar topoarele grele si sulitele saxonilor au stopat prima sarja de cavalerie normanda. Prinzand curaj, infanteria lui Harold a iesit din dispozitiv si s-a lansat in urmarirea normanzilor, fiind insa surprinsa de rezervele ascunse cu grija pana atunci de William. Harold si-a regrupat fortele si normanzii au reluat asaltul, tot fara izbanda. Spre seara, dupa un alt atac esuat, saxonii au pornit in urmarirea dusmanului, hotarati sa-i dea lovitura de gratie, dar cavalerii inzauati ai Bastardului i-au masacrat, in camp deschis. Harold si huscarlii lui au ramas pe o coasta de deal, in formatie de lupta, cand William a ordonat asaltul final, cerand arcasilor sa lanseze voleuri de sageti, astfel incat proiectilele sa nu mai poata fi deviate de scuturile saxonilor, ci sa-i loveasca din spate sau de sus pe acestia. Tactica a dat roade si insusi Harold a fost lovit de o sageata in ochi. Imediat, cavalerii normanzi s-au napustit asupra lui, ucigandu-l. Panica s-a raspandit intre saxoni, care au fugit, cu exceptia huscarlilor, care au luptat pana la moarte, in jurul trupului suveranului lor.
Alamo
Acest asediu dramatic, petrecut intre 23 februarie si 6 martie 1836, reprezinta una dintre cele mai glorioase pagini din istoria Statelor Unite si un motiv deosebit de mandrie pentru cetatenii din Texas, stat care a devenit initial independent, inainte de a se alatura Uniunii, in urma acestei lupte. Revoltati impotriva Mexicului, tara in care pe atunci Texasul era inclus, 182 de patrioti texani au decis sa reziste trupelor trimise impotriva lor: 2000 de soldati profesionisti, condusi de temutul general Antonio Lopez de Santa Anna. Mexicanii dispuneau de cavalerie si de tunuri, texanii nu aveau decat arme usoare si multa hotarare de a rezista. Timp de 12 zile, baricadati in fortul lor, ei au rezistat bombardamentelor devastatoare lansate de mexicani. In final, Santa Anna a decis lansarea unui atac general, inainte de ivirea zorilor, reusind sa invinga rezistenta putinilor aparatori ramasi in viata. Toti patriotii texani au fost ucisi, insa Santa Anna a crutat femeile si copiii aflati in fort, precum si doi sclavi negri, pe care i-a eliberat.
Shiroyama
Dupa infrangerea revoltei samurailor, din 1877, nobilii rebeli inca fideli lui Saigo Takamori s-au retras pe muntele Satsuma, urmariti indeaproape de trupele imperiale. Avand doar 400 de samurai, Saigo n-a precedat insa sa i se opuna generalului Yamagata Aritomo, care avea aproape 30.000 soldati. Trupele imperiale au construit, timp de cateva zile, un elaborat sistem de transee si ziduri, pentru a impiedica orice posibila rupere a asediului. In plus, cinci nave de razboi guvernamentale au acostat in portul Kagoshima, adaugandu-si puterea de foc artileriei lui Yamagata si tocand sistematic pozitiile rebelilor, cu obuze de mare calibru. Ramasi fara munitie, samuraii au topit statuile din bronz ale lui Buddha, aflate in templele de pe muntele Satsuma.
Yamagata i-a trimis lui Saigo o scrisoare politicoasa, cerandu-i sa se predea, cu promisiunea ca nu va fi executat. Saigo i-a raspuns, la fel de politicos, ca respecta codul de onoare, Bushido, si nu poate capitula. Dupa un intens bombardament de artilerie, in noaptea de 24 spre 25 septembrie, fortele imperiale au luat cu asalt muntele. S arjele de infanterie au esuat, intrucat soldatii de rand nu se puteau opune priceperii samurailor in manuirea sabiei. Dar presiunea valurilor de soldati imperiali s-a dovedit in cele din urma prea mare. La 6 dimineata doar 40 de rebeli se mai aflau in viata. Saigo a fost ranit la picior, fiindu-i atinsa artera femurala si, pierzand masiv sange, i-a cerut credinciosului lui slujitor, Beppu Shinsuke, sa-i gaseasca un loc potrivit unde sa moara. Respectand traditia samurailor, Saigo si-a facut seppuku, iar Beppu l-a decapitat, salvandu-i astfel onoarea. In final, Beppu si ultimii samurai ramasi s-au aruncat cu sabiile spre pozitiile imperiale, fiind rapusi imediat de pustile Gatling ale soldatilor.
articol de GABRIEL TUDOR
This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.936 )