News Item: La multi ani!
(Category: DIVERSE)
Posted by ex-ad
Wednesday 29 June 2011 - 12:11:16
Scris de : Diacon Bogdan GOREŢCHI
În fiecare an, pe data de 29 iunie, facem pomenirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Cei doi apostoli sunt sărbătoriţi împreună pentru că au murit în aceeaşi zi, de 29 iunie a anului 67, în timpul prigoanei creştine declanşată de împăratul roman Nero.
Sfintii apostoli Petru si Pavel
Sfântul Apostol Petru, fratele apostolului Andrei, era pescar din Betsaida, localitate în apropierea Lacului Tiberiadei de lângă Marea Galileii. Mai înainte de a fi numit Apostol, acesta se numea Simon. Apostolul Petru este cel mai bătrân dintre cei 12 Apostoli ai lui Hristos. Adeseori, Petru devine purtătorul de cuvânt al celorlalţi apostoli. Deşi privilegiul prioritar de a fi descoperit că Iisus este Mesia îi revine Sf. Apostol Andrei (Ioan 1,41), Petru este cel care afirmă cu mai multă tărie acest lucru, fapt pentru care Mântuitorul îl evidenţiază (Matei 16, 13-20). Sfântul Apostol Petru este între primii ucenici care au sosit la mormântul Mântuitorului, după ce femeile anunţa învierea Sa, iar după înălţarea la Cer, se erijează, fără a fi ales de cineva, în conducător al apostolilor, îşi exercită rolul de conducător în numirea celui care îl înlocuia pe Iuda (Fapte l, 15-22). După pogorârea Sfîntului Duh, Sfântul Petru, se umple de nespusă râvnă şi putere de sus, leapădă frica, aruncă vălul îndoielii, lasă toată neştiinţă şi începe primul a vorbi despre Hristos în adunări, pe străzile Ierusalimului, în templul lui Solomon.(Fapte 2, 14-41). Este unul din cei dintâi apostoli care săvârşeşte o minune în numele lui Iisus (Fapte 3, 1-10). Îi condamnă pe Anania şi Safira, îl primeşte pe Cornetius în Biserică (Fapte 10, 1-11, 18), ceea ce a fost intepretat ca un prim gest de deschidere a învăţăturii creştine către neamuri, deşi în dispută cu Sf. Apostol Pavel este cel care susţine cererile iudeo-creştinilor privind observarea practicilor impuse de Lege (Galateni 2, 11-21). Iese în evidenţă cu ocazia sinodului apostolilor de la Ierusalim (Fapte 15, 7-11). Predică Evanghelia fără odihnă în Ierusalim, în Samaria, în Iope, în Lidia şi ajunge pînă la Roma. Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, după dorinţa sa, zicînd că nu este vrednic să fie răstignit asemenea lui Hristos, la data de 29 iunie 67, alături de Sf. Ap. Pavel la ordinul împăratului român păgân Nero şi a fost înmormântat, potrivit mărturiei preotului roman Caius, slujitor în timpul episcopatului lui Zefirin (199-217), pe locul unde se află astăzi Catedrală Sfântul Petru din Vatican, Roma.
Sfintii Apostoli Petru si Pavel
Descoperirile arheologice de sub Basilica Sf. Petru au confirmat traditia. Pe langa cele opt cuvantari pastrate in Faptele Apostolilor (l, 15-24; 2, 14-41; 3, 12-26; 4, 8-21; 5, 29-42; 10,34-48; II, 4-17; 5, 5-11), de la Sf. Petru au ramas doua epistole care ii poarta numele: I si II Petru. Prima epistola a fost scrisa din Babilon (anul 63-64), iar a doua, de la Roma (anul 67). Cele doua epistole au un ton unitar, abordand, teme pastoral-morale si teme dogmatice de prim rang, cu implicatii serioase pentru invatatura hristologica, trinitara, soterio logica si eshatologica a Bisericii crestine.
Petru (nume corespunzand gr. pétros si aram. kepha, cu intelesul de “piatra, stanca”) se lamureste prin Evanghelie: “Iisus, privind la el (la Simon, fratele lui Andrei), i-a zis: Tu esti Simon, fiul Iona; tu te vei numi Chifa (Chefa, ce se talcuieste: Petru)” (Ioan 1, 42; subl. n.). “Si Eu iti zic tie ca tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18 ). Mostenit din latina populara in forma Chetru (Sanchetru, de la Sanctus Petrus), numele a fost reintrodus ulterior pe filiera greco-slava, formele lui românesti cele mai raspandite fiind Petru, Pǎtru si Petre (diminutive: Petrut, Pǎtrut, Petrus, Pǎtrus, Petricǎ, Petrisor etc.), cu femininul Petra (diminutive: Petruta, Pǎtruta, Petrica s. a.). Numele mic Petru sta la originea multor nume de familie (dintre care unele au fost initial tot nume de botez: Petrea, Petrache, Pǎtraşcu etc.). Petroniu si Petronela (nume rare la noi, cu caracter neologic si livresc) n-au legatura etimologica cu numele grecesc al apostolului, ci provin din vechiul nume latin Petronius (de la petro, “berbec”).
Sfantul Apostol Pavel
“Apostolul neamurilor” s-a nascut intr-o familie de evrei descendenta din tribul lui Beniamin, in Tarsul Ciliciei, probabil in primii ani ai erei crestine, primind numele de Saul. A fost crescut si educat in traditia fariseica, se pare, la Ierusalim, desavarsindu-si educatia sub indrumarea vestitului rabin Gamaliei. In zelul sau fata de religia parintilor sai, Saul devine persecutor al crestinilor, vazand in credinta crestina un dusman de moarte al traditiei legaliste iudaice. Apartinand diasporei evreiesti, Pavel cunostea si vorbea limba greaca si era familiarizat cu cultura si civilizatia elenista. In plus, el detinea si cetatenia romană. Desi casatoria era una din obligatiile unui fariseu, Saul nu se casatoreste. Dupa increstinarea sa, el va considera celibatul ca o logodna mistica cu Hristos si Biserica Sa. Intrucat fiecare rabi trebuia sa aiba o meserie, el invata sa teasa panza pentru corturi, in zelul sau fata de religia parintilor sai, Saul devine persecutor al crestinilor, vazand in credinta crestina un dusman de moarte al traditiei legaliste iudaice. Este martor ocular al martirizarii Sf. Stefan, pazind hainele celor care il loveau cu pietre, inlocuirea vechiului legamant iudaic cu unul nou, i se parea lui Saul o adevarata blasfemie. Faptele Apostolilor relateaza despre persecutia pe care el insusi o conducea impotriva crestinilor (8, 3).
In drum spre Damasc, unde se indrepta pentru a-i aresta pe crestinii de acolo si a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecati, Saul traieste momentul de rascruce care ii va schimba definitiv viata. Mantuitorul Iisus Hristos i se arata, invaluit de o lumina stralucitoare, atragandu-i atentia ca cei persecutati nu sunt doar crestinii, ci El insusi, in aceasta identificare a lui Hristos cu cei care cred in El rezida temeiul invataturii pauline despre Biserica, inteleasa ca Trup mistic al lui Hristos. Mantuitorul l-a facut sa inteleaga ca El este Fiul lui Dumnezeu, Caruia trebuie sa se plece tot genunchiul celor ceresti si al celor pamantesti, si sa devina Apostolul Celui pe care pana atunci L-a urat si L-a prigonit cu furie, cel care a ostenit mai mult pentru Domnul. Orbirea care l-a lovit a durat cateva zile. Este botezat de Anania, episcopul Damascului, schimbandu-i-se numele din Saul in Pavel, dupa care se retrage in Arabia unde ramane un rastimp de trei ani pentru a se pregati prin rugaciune si meditatie pentru noua sa chemare, dobandind “cunoasterea tainei lui Hristos” (Efeseni 3,4). Revine la Damasc, unde propovaduieste “ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu” (Fapte 9, 20). Evreii de aici comploteaza impotriva lui. El scapa, parasind cetatea in taina, mergand la Ierusalim, unde predica Evanghelia neevreilor.
Un nou complot il obliga sa paraseasca si Cetatea Sfanta. Se refugiaza si de aici, indreptandu-se spre Cezareea, Siria si in cele din urma spre Cilicia. Dupa cativa ani, este chemat de Barnabas pentru a ajuta la lucrarea de convertire din Antiohia (Fapte 11, 25 si urm.), in jurul anului 44 cei doi apostoli se indreapta spre Ierusalim pentru a aduce ajutoare comunitatii crestine (Fapte 11, 27-30). Dupa revenirea de la Ierusalim la Antiohia, Barnaba si Saul, impreuna cu loan Marcu, nepotul lui Barnaba, primesc din partea comunitatii antiohiene sarcina de a predica Evanghelia dincolo de granitele Siriei. Astfel incepe prima calatorie misionara a lui Pavel (47-49 d. Hr.). Cei trei se indreapta spre Cipru, locul de nastere a lui Barnaba. Saul, care isi ia numele greco-roman de Pavel in cinstea proconsulului Sergius Paulus, care s-a increstinat, sau mai exact, pentru a arata, prin noul sau nume, ca apostolatul sau se indrepta cu precadere catre neamuri (Galateni 2, 7-9; Romani 15, 16).
Totodata, conducerea activitatii misionare trece de la Barnaba la Pavel, deoarece in Fapte sunt mentionati Pavel si Barnaba si nu Barnaba si Saul. Din Cipru, cei trei trec in Asia Mica, la Perga, unde loan Marcu ii paraseste. Pavel si Barnaba predica Evanghelia in provincia Galatia, inclusiv in cetatile principale de aici: Antiohia din Pisida, Iconium, Lystra si Derbe. In pofida ostilitatii comunitatilor evreiesti, cei doi intemeiaza comunitati crestine si numesc prezbiteri, dupa care se intorc la Antiohia, unde prezinta un bilant al acestei prime misiuni.
Pavel si Barnaba, insotiti de alti membri ai comunitatii din Antiohia, merg la Ierusalim pentru a se consulta cu ceilalti apostoli, inainte de a merge la Ierusalim, Pavel scrie Epistola sa catre Gatateni. Adunarea apostolilor a hotarat, intr-un gand, sa nu fie impus neamurilor un “alt jug”, recomandandu-le doar abtinerea de la “intinarile idolilor si de la desfrau si de (animale) sugrumate si de sange” (Fapte 15, 20, 29). Dupa terminarea sinodului de la Ierusalim, Pavel si Barnabas revin la Antiohia. Separandu-se de Barnaba, Pavel porneste in cea de a doua calatorie misionara, insotit de Silas (50-52 d. Hr.). Pavel viziteaza comunitatile din Galatia, iar la Lystra il ia pe Timotei ca insotitor, indemnat de Duhul Sfant, Pavel trece dincolo de Misia, coboara la Troa, de unde trece cu corabia in Macedonia, poposind la Filipi.
Cea dintai persoana care a primit crestinismul aici a fost Lidia, vanzatoare de porfira, care a devenit gazda lui Pavel si a insotitorilor sai. De la Filipi se indreapta spre Tesalonic, trecand prin Amfipoli si Apolonia, apoi la Bereea, iar de aici la Atena, in asteptarea lui Timotei si Silas, Pavel apara credinta monoteista in fata filosofilor stoici si epicurieni in Areopag. Rezultatele confruntarii nu au fost cele asteptate, mai ales pentru ca acestia nu au putut accepta credinta in inviere. In consecinta, Pavel ia hotararea ca de acum sa nu mai depinda de argumentele ratiunii, ci de Hristos si de puterea Sa. De la Atena, se indreapta spre Corint unde intemeiaza o puternica comunitate crestina. La scurta vreme dupa sosirea lui la Corint, Pavel scrie cele doua Epistole catre Tesaloniceni.
Aici ramane aproape un an si jumatate, dupa care revine la Antiohia. Dupa o sedere relativ scurta la Antiohia, Pavel porneste in cea de a treia calatorie misionara (53-58 d.Hr.). El reviziteaza Bisericile intemeiate de el din Galatia si Frigia. La Efes, de unde scrie prima Epistola catre Corinteni, ramane trei ani, invatand la scoala lui Tiranus. in urma revoltei argintarilor efeseni, este obligat sa paraseasca Efesul. De la Efes, se indreapta spre Smyrna, Pergam, Troa, de unde trece cu corabia in Macedonia, in drum spre Corint, el adreseaza corinte-nilor cea de a doua epistola a sa. in timpul sederii la Corint, a scris Epistola catre Romani, pentru a-si pregati vizita la Roma, pe care o avea deja in plan, impreuna cu o serie de reprezentanti ai Bisericilor din Asia si Grecia porneste spre Ierusalim pentru a aduce ajutoare Bisericii Mame din Cetatea Sfanta.
Ajuns la Milet, Pavel isi ia ramas bun de la conducatorii Bisericii, care l-au primit cu deosebita caldura, si prezice intemnitarea sa (Fapte 20, 22 si urm.). La Ierusalim a fost primit cu ostilitate, fiind acuzat de incalcarea Legii si, in consecinta, batut. Este scapat din mainile multimii infuriate de catre soldatii romani. Aflandu-se de un complot impotriva lui, Pavel este transferat la Cezareea, unde a fost tinut in inchisoare de guvernatorul Marcus Antonius Felix. La moartea acestuia, noul guvernator, Porcius Festus, cedeaza in fata cererilor insistente ale sanhedrinului, care dorea sa-l judece la Ierusalim, ceea ce pentru Pavel insemna o certa condamnare la moarte. Constient de acest lucru, Pavel isi exercita dreptul de cetatean roman si apeleaza la judecata Cezarului, in drum spre Roma, corabia in care calatorea naufragiaza la Malta. Din Malta, trece cu o corabie alexandrina la Siracuza si de acolo se indreapta spre Roma prin Regium si Puteoli.
Se pare ca in rastimpul petrecut aici, Pavel scrie asa-numitele “Epistole ale captivitatii”: Filipeni, Coloseni, Filimon si Efeseni. Dupa doi ani de sedere la Roma, perioada in care a putut propovadui “fara nici o piedica“, Pavel este eliberat. Se crede ca acum scrie Epistola catre Evrei. Informatiile legate de evenimentele care au urmat, le avem din Epistolele pastorale si din Traditie. Clement Romanul afirma ca Pavel a mers pana la “limitele Apusului“, facand referire la mentiunea lui Pavel din Epistola catre Romani in care isi exprima intentia de a merge in Spania. Epistolele pastorale apartin ultimei sale perioade misionare, dupa intoarcerea din Spania, cand face o vizita in Creta, unde il asaza episcop pe Tit si apoi la Efes, in Macedonia si Grecia, dupa care urmeaza ultima sa intemnitare la Roma (66-67).
Potrivit traditiei, Pavel a fost martirizat la Roma, in timpul persecutiei lui Nero. Tertulian adauga si modul in care a fost martirizat, adica, prin decapitare. Aceasta moarte, considerata mai demna decat altele, i s-a acordat datorita cetateniei sale romane. Faptele apocrife legate de numele lui Pavel mentioneaza locul martiriului, pe malul stang al Tibrului, la aproximativ cinci kilometri departe de Roma, la Ad Aquas Salvias. Trupul sau a fost inmormantat in cimitirul de pe Via Ostiensis, unde se ridica acum biserica S. Paolo fuori le Mura, construita de imparatul Constantin si restaurata de mai multe ori, ultima data in sec. XIX.
Cele 14 Epistole Pauline incluse in canonul Noului Testament sunt, in ordine cronologica, urmatoarele: Epistola intai catre Tesaloniceni (Corint, in anul 52); Epistola a doua catre Tesaloniceni (Corint, 52); Epistola catre Galateni (Efes, 54); Epistola intai catre Corinteni (Efes, 56); Epistola a doua catre Corinteni (Macedonia, 57); Epistola catre Romani (Corint, 58); Epistola catre Efeseni (Roma, 62-63); Epistola catre Filipeni (Roma, 62-63); Epistola catre Coloseni (Roma, 62-63); Epistola catre Filimon (Roma, 62-63); Epistola catre Evrei (Roma, 63); Epistola intai catre Timotei (Macedonia, 63); Epistola catre Tit (Macedonia, 65); Epistola a doua catre Timotei (Roma, 66), considerata ca fiind “testamentul spiritual” al Sf. Apostol Pavel.
Sf. Apostol Pavel a fost cel care a propovaduit innoirea omului in Hristos: “Prin urmare, daca este cineva in Hristos, el e faptura noua; cele vechi au trecut, iata ca toate au devenit noi” (II Corinteni 5, 17). Pavel insusi este exemplul acestei reinnoiri: “Fiti urmatorii mei, asa cum eu sunt al lui Hristos” (I Corinteni 11, 1).
Pavel este forma româneasca a lui Paul (lat. Paullus, explicat prin adjectivul paullus, “mic”), incetatenita sub influenta greco-slava. La noi, formele cele mai raspandite ale numelui au fost Pavel, Paval, Pavlu, Pavle (ultimele trei iesite azi din uz), cu diminutive ca Pavelica, Pavalas, Pavu etc. (pentru femei: Pavelina, Paulina, Polina, cu diminutive rare ca Paulica, Paulita, Pavelica, Pavelita, Pavaluta, Paveluta etc.). Paul (pronuntat uneori Pol si diminutivat mai ales Paulica) si Paula sunt forme neologice, ajunse la noi sub influenta occidentala, mai ales catolica. La fel si Paulin (care apare insa mult mai rar) si chiar Paulina (desi acesta din urma are si unele precedente locale). Ca si numele Petru, Pavel/Paul sta la baza multor nume de familie (Pavelescu, Pavlovici, Paulescu, Paulian etc.).
Sânpetru de vară
In ceea ce priveste Sânpetru, nu transformarea celor doi sfinti crestini (Pavel si Petru) intr-unul pagan este esentiala, ci atributiile primite de acesta in Calendarul popular, intrucat marcheaza miezul verii agrare si perioada secerisului. Sanpetrul de Vara, a preluat data (29 iunie) si numele Sfântului Apostol Petru din Calendarul creştin. In Panteonul romanesc Sânpetru de Vara este despartit de fratele sau, Sânpetru de Iarna, patron al lupilor, de aproximativ o jumatate de an. In traditia populara Sânpetru apare fie ca personaj pamantean, fie ca divinitate celesta. In vremurile imemoriale, cand oamenii erau foarte credinciosi, Sânpetru de Vara umbla pe Pamant, singur sau insotit de Dumneze. Adesea, Dumnezeu il consulta la luarea unor decizii. In povestirile si snoavele populare Sânpetru este un om obisnuit: se imbraca in straie taranesti; se ocupa cu agricultura, cresterea animalelor si, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic si bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu in cer unde ii incredinteaza portile si cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste camarile ceresti, imparte hrana animalelor salbatice, in special lupilor, fierbe grindina pentru a o marunti prin topIre si a deveni mai putin periculoasa etc. La marile sarbatori calendaristice (Craciun, Anul Nou, Boboteaza, Macinici, Sangiorz, Sanziene) Sanpetru poate fi vazut de pamanteni la miezul noptii, cand se deschide pentru o singura clipa cerul, stand la masa imparateasca in dreapta lui Dumnezeu. Sanpetru este cel mai cunoscut “sfant” al Calendarului popular. Importanta sarbatorii este subliniata de postul care o precede, Postul lui Sanpetru, care, spre deosebire de Postul Pastelui, Postul Craciunului si Postul Santamariei, are numar variabil de zile. Local, sarbatoarea era anuntata de anumite repere cosmice si terestre: aparitia licuricilor, amutitul cucului, rasaritul constelatiei Gainusei si altele.
LINK
This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.938 )
(Category: DIVERSE)
Posted by ex-ad
Wednesday 29 June 2011 - 12:11:16
Istoria Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
Scris de : Diacon Bogdan GOREŢCHI
În fiecare an, pe data de 29 iunie, facem pomenirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Cei doi apostoli sunt sărbătoriţi împreună pentru că au murit în aceeaşi zi, de 29 iunie a anului 67, în timpul prigoanei creştine declanşată de împăratul roman Nero.
Sfintii apostoli Petru si Pavel
Sfântul Apostol Petru, fratele apostolului Andrei, era pescar din Betsaida, localitate în apropierea Lacului Tiberiadei de lângă Marea Galileii. Mai înainte de a fi numit Apostol, acesta se numea Simon. Apostolul Petru este cel mai bătrân dintre cei 12 Apostoli ai lui Hristos. Adeseori, Petru devine purtătorul de cuvânt al celorlalţi apostoli. Deşi privilegiul prioritar de a fi descoperit că Iisus este Mesia îi revine Sf. Apostol Andrei (Ioan 1,41), Petru este cel care afirmă cu mai multă tărie acest lucru, fapt pentru care Mântuitorul îl evidenţiază (Matei 16, 13-20). Sfântul Apostol Petru este între primii ucenici care au sosit la mormântul Mântuitorului, după ce femeile anunţa învierea Sa, iar după înălţarea la Cer, se erijează, fără a fi ales de cineva, în conducător al apostolilor, îşi exercită rolul de conducător în numirea celui care îl înlocuia pe Iuda (Fapte l, 15-22). După pogorârea Sfîntului Duh, Sfântul Petru, se umple de nespusă râvnă şi putere de sus, leapădă frica, aruncă vălul îndoielii, lasă toată neştiinţă şi începe primul a vorbi despre Hristos în adunări, pe străzile Ierusalimului, în templul lui Solomon.(Fapte 2, 14-41). Este unul din cei dintâi apostoli care săvârşeşte o minune în numele lui Iisus (Fapte 3, 1-10). Îi condamnă pe Anania şi Safira, îl primeşte pe Cornetius în Biserică (Fapte 10, 1-11, 18), ceea ce a fost intepretat ca un prim gest de deschidere a învăţăturii creştine către neamuri, deşi în dispută cu Sf. Apostol Pavel este cel care susţine cererile iudeo-creştinilor privind observarea practicilor impuse de Lege (Galateni 2, 11-21). Iese în evidenţă cu ocazia sinodului apostolilor de la Ierusalim (Fapte 15, 7-11). Predică Evanghelia fără odihnă în Ierusalim, în Samaria, în Iope, în Lidia şi ajunge pînă la Roma. Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, după dorinţa sa, zicînd că nu este vrednic să fie răstignit asemenea lui Hristos, la data de 29 iunie 67, alături de Sf. Ap. Pavel la ordinul împăratului român păgân Nero şi a fost înmormântat, potrivit mărturiei preotului roman Caius, slujitor în timpul episcopatului lui Zefirin (199-217), pe locul unde se află astăzi Catedrală Sfântul Petru din Vatican, Roma.
Sfintii Apostoli Petru si Pavel
Descoperirile arheologice de sub Basilica Sf. Petru au confirmat traditia. Pe langa cele opt cuvantari pastrate in Faptele Apostolilor (l, 15-24; 2, 14-41; 3, 12-26; 4, 8-21; 5, 29-42; 10,34-48; II, 4-17; 5, 5-11), de la Sf. Petru au ramas doua epistole care ii poarta numele: I si II Petru. Prima epistola a fost scrisa din Babilon (anul 63-64), iar a doua, de la Roma (anul 67). Cele doua epistole au un ton unitar, abordand, teme pastoral-morale si teme dogmatice de prim rang, cu implicatii serioase pentru invatatura hristologica, trinitara, soterio logica si eshatologica a Bisericii crestine.
Petru (nume corespunzand gr. pétros si aram. kepha, cu intelesul de “piatra, stanca”) se lamureste prin Evanghelie: “Iisus, privind la el (la Simon, fratele lui Andrei), i-a zis: Tu esti Simon, fiul Iona; tu te vei numi Chifa (Chefa, ce se talcuieste: Petru)” (Ioan 1, 42; subl. n.). “Si Eu iti zic tie ca tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18 ). Mostenit din latina populara in forma Chetru (Sanchetru, de la Sanctus Petrus), numele a fost reintrodus ulterior pe filiera greco-slava, formele lui românesti cele mai raspandite fiind Petru, Pǎtru si Petre (diminutive: Petrut, Pǎtrut, Petrus, Pǎtrus, Petricǎ, Petrisor etc.), cu femininul Petra (diminutive: Petruta, Pǎtruta, Petrica s. a.). Numele mic Petru sta la originea multor nume de familie (dintre care unele au fost initial tot nume de botez: Petrea, Petrache, Pǎtraşcu etc.). Petroniu si Petronela (nume rare la noi, cu caracter neologic si livresc) n-au legatura etimologica cu numele grecesc al apostolului, ci provin din vechiul nume latin Petronius (de la petro, “berbec”).
Sfantul Apostol Pavel
“Apostolul neamurilor” s-a nascut intr-o familie de evrei descendenta din tribul lui Beniamin, in Tarsul Ciliciei, probabil in primii ani ai erei crestine, primind numele de Saul. A fost crescut si educat in traditia fariseica, se pare, la Ierusalim, desavarsindu-si educatia sub indrumarea vestitului rabin Gamaliei. In zelul sau fata de religia parintilor sai, Saul devine persecutor al crestinilor, vazand in credinta crestina un dusman de moarte al traditiei legaliste iudaice. Apartinand diasporei evreiesti, Pavel cunostea si vorbea limba greaca si era familiarizat cu cultura si civilizatia elenista. In plus, el detinea si cetatenia romană. Desi casatoria era una din obligatiile unui fariseu, Saul nu se casatoreste. Dupa increstinarea sa, el va considera celibatul ca o logodna mistica cu Hristos si Biserica Sa. Intrucat fiecare rabi trebuia sa aiba o meserie, el invata sa teasa panza pentru corturi, in zelul sau fata de religia parintilor sai, Saul devine persecutor al crestinilor, vazand in credinta crestina un dusman de moarte al traditiei legaliste iudaice. Este martor ocular al martirizarii Sf. Stefan, pazind hainele celor care il loveau cu pietre, inlocuirea vechiului legamant iudaic cu unul nou, i se parea lui Saul o adevarata blasfemie. Faptele Apostolilor relateaza despre persecutia pe care el insusi o conducea impotriva crestinilor (8, 3).
In drum spre Damasc, unde se indrepta pentru a-i aresta pe crestinii de acolo si a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecati, Saul traieste momentul de rascruce care ii va schimba definitiv viata. Mantuitorul Iisus Hristos i se arata, invaluit de o lumina stralucitoare, atragandu-i atentia ca cei persecutati nu sunt doar crestinii, ci El insusi, in aceasta identificare a lui Hristos cu cei care cred in El rezida temeiul invataturii pauline despre Biserica, inteleasa ca Trup mistic al lui Hristos. Mantuitorul l-a facut sa inteleaga ca El este Fiul lui Dumnezeu, Caruia trebuie sa se plece tot genunchiul celor ceresti si al celor pamantesti, si sa devina Apostolul Celui pe care pana atunci L-a urat si L-a prigonit cu furie, cel care a ostenit mai mult pentru Domnul. Orbirea care l-a lovit a durat cateva zile. Este botezat de Anania, episcopul Damascului, schimbandu-i-se numele din Saul in Pavel, dupa care se retrage in Arabia unde ramane un rastimp de trei ani pentru a se pregati prin rugaciune si meditatie pentru noua sa chemare, dobandind “cunoasterea tainei lui Hristos” (Efeseni 3,4). Revine la Damasc, unde propovaduieste “ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu” (Fapte 9, 20). Evreii de aici comploteaza impotriva lui. El scapa, parasind cetatea in taina, mergand la Ierusalim, unde predica Evanghelia neevreilor.
Un nou complot il obliga sa paraseasca si Cetatea Sfanta. Se refugiaza si de aici, indreptandu-se spre Cezareea, Siria si in cele din urma spre Cilicia. Dupa cativa ani, este chemat de Barnabas pentru a ajuta la lucrarea de convertire din Antiohia (Fapte 11, 25 si urm.), in jurul anului 44 cei doi apostoli se indreapta spre Ierusalim pentru a aduce ajutoare comunitatii crestine (Fapte 11, 27-30). Dupa revenirea de la Ierusalim la Antiohia, Barnaba si Saul, impreuna cu loan Marcu, nepotul lui Barnaba, primesc din partea comunitatii antiohiene sarcina de a predica Evanghelia dincolo de granitele Siriei. Astfel incepe prima calatorie misionara a lui Pavel (47-49 d. Hr.). Cei trei se indreapta spre Cipru, locul de nastere a lui Barnaba. Saul, care isi ia numele greco-roman de Pavel in cinstea proconsulului Sergius Paulus, care s-a increstinat, sau mai exact, pentru a arata, prin noul sau nume, ca apostolatul sau se indrepta cu precadere catre neamuri (Galateni 2, 7-9; Romani 15, 16).
Totodata, conducerea activitatii misionare trece de la Barnaba la Pavel, deoarece in Fapte sunt mentionati Pavel si Barnaba si nu Barnaba si Saul. Din Cipru, cei trei trec in Asia Mica, la Perga, unde loan Marcu ii paraseste. Pavel si Barnaba predica Evanghelia in provincia Galatia, inclusiv in cetatile principale de aici: Antiohia din Pisida, Iconium, Lystra si Derbe. In pofida ostilitatii comunitatilor evreiesti, cei doi intemeiaza comunitati crestine si numesc prezbiteri, dupa care se intorc la Antiohia, unde prezinta un bilant al acestei prime misiuni.
Pavel si Barnaba, insotiti de alti membri ai comunitatii din Antiohia, merg la Ierusalim pentru a se consulta cu ceilalti apostoli, inainte de a merge la Ierusalim, Pavel scrie Epistola sa catre Gatateni. Adunarea apostolilor a hotarat, intr-un gand, sa nu fie impus neamurilor un “alt jug”, recomandandu-le doar abtinerea de la “intinarile idolilor si de la desfrau si de (animale) sugrumate si de sange” (Fapte 15, 20, 29). Dupa terminarea sinodului de la Ierusalim, Pavel si Barnabas revin la Antiohia. Separandu-se de Barnaba, Pavel porneste in cea de a doua calatorie misionara, insotit de Silas (50-52 d. Hr.). Pavel viziteaza comunitatile din Galatia, iar la Lystra il ia pe Timotei ca insotitor, indemnat de Duhul Sfant, Pavel trece dincolo de Misia, coboara la Troa, de unde trece cu corabia in Macedonia, poposind la Filipi.
Cea dintai persoana care a primit crestinismul aici a fost Lidia, vanzatoare de porfira, care a devenit gazda lui Pavel si a insotitorilor sai. De la Filipi se indreapta spre Tesalonic, trecand prin Amfipoli si Apolonia, apoi la Bereea, iar de aici la Atena, in asteptarea lui Timotei si Silas, Pavel apara credinta monoteista in fata filosofilor stoici si epicurieni in Areopag. Rezultatele confruntarii nu au fost cele asteptate, mai ales pentru ca acestia nu au putut accepta credinta in inviere. In consecinta, Pavel ia hotararea ca de acum sa nu mai depinda de argumentele ratiunii, ci de Hristos si de puterea Sa. De la Atena, se indreapta spre Corint unde intemeiaza o puternica comunitate crestina. La scurta vreme dupa sosirea lui la Corint, Pavel scrie cele doua Epistole catre Tesaloniceni.
Aici ramane aproape un an si jumatate, dupa care revine la Antiohia. Dupa o sedere relativ scurta la Antiohia, Pavel porneste in cea de a treia calatorie misionara (53-58 d.Hr.). El reviziteaza Bisericile intemeiate de el din Galatia si Frigia. La Efes, de unde scrie prima Epistola catre Corinteni, ramane trei ani, invatand la scoala lui Tiranus. in urma revoltei argintarilor efeseni, este obligat sa paraseasca Efesul. De la Efes, se indreapta spre Smyrna, Pergam, Troa, de unde trece cu corabia in Macedonia, in drum spre Corint, el adreseaza corinte-nilor cea de a doua epistola a sa. in timpul sederii la Corint, a scris Epistola catre Romani, pentru a-si pregati vizita la Roma, pe care o avea deja in plan, impreuna cu o serie de reprezentanti ai Bisericilor din Asia si Grecia porneste spre Ierusalim pentru a aduce ajutoare Bisericii Mame din Cetatea Sfanta.
Ajuns la Milet, Pavel isi ia ramas bun de la conducatorii Bisericii, care l-au primit cu deosebita caldura, si prezice intemnitarea sa (Fapte 20, 22 si urm.). La Ierusalim a fost primit cu ostilitate, fiind acuzat de incalcarea Legii si, in consecinta, batut. Este scapat din mainile multimii infuriate de catre soldatii romani. Aflandu-se de un complot impotriva lui, Pavel este transferat la Cezareea, unde a fost tinut in inchisoare de guvernatorul Marcus Antonius Felix. La moartea acestuia, noul guvernator, Porcius Festus, cedeaza in fata cererilor insistente ale sanhedrinului, care dorea sa-l judece la Ierusalim, ceea ce pentru Pavel insemna o certa condamnare la moarte. Constient de acest lucru, Pavel isi exercita dreptul de cetatean roman si apeleaza la judecata Cezarului, in drum spre Roma, corabia in care calatorea naufragiaza la Malta. Din Malta, trece cu o corabie alexandrina la Siracuza si de acolo se indreapta spre Roma prin Regium si Puteoli.
Se pare ca in rastimpul petrecut aici, Pavel scrie asa-numitele “Epistole ale captivitatii”: Filipeni, Coloseni, Filimon si Efeseni. Dupa doi ani de sedere la Roma, perioada in care a putut propovadui “fara nici o piedica“, Pavel este eliberat. Se crede ca acum scrie Epistola catre Evrei. Informatiile legate de evenimentele care au urmat, le avem din Epistolele pastorale si din Traditie. Clement Romanul afirma ca Pavel a mers pana la “limitele Apusului“, facand referire la mentiunea lui Pavel din Epistola catre Romani in care isi exprima intentia de a merge in Spania. Epistolele pastorale apartin ultimei sale perioade misionare, dupa intoarcerea din Spania, cand face o vizita in Creta, unde il asaza episcop pe Tit si apoi la Efes, in Macedonia si Grecia, dupa care urmeaza ultima sa intemnitare la Roma (66-67).
Potrivit traditiei, Pavel a fost martirizat la Roma, in timpul persecutiei lui Nero. Tertulian adauga si modul in care a fost martirizat, adica, prin decapitare. Aceasta moarte, considerata mai demna decat altele, i s-a acordat datorita cetateniei sale romane. Faptele apocrife legate de numele lui Pavel mentioneaza locul martiriului, pe malul stang al Tibrului, la aproximativ cinci kilometri departe de Roma, la Ad Aquas Salvias. Trupul sau a fost inmormantat in cimitirul de pe Via Ostiensis, unde se ridica acum biserica S. Paolo fuori le Mura, construita de imparatul Constantin si restaurata de mai multe ori, ultima data in sec. XIX.
Cele 14 Epistole Pauline incluse in canonul Noului Testament sunt, in ordine cronologica, urmatoarele: Epistola intai catre Tesaloniceni (Corint, in anul 52); Epistola a doua catre Tesaloniceni (Corint, 52); Epistola catre Galateni (Efes, 54); Epistola intai catre Corinteni (Efes, 56); Epistola a doua catre Corinteni (Macedonia, 57); Epistola catre Romani (Corint, 58); Epistola catre Efeseni (Roma, 62-63); Epistola catre Filipeni (Roma, 62-63); Epistola catre Coloseni (Roma, 62-63); Epistola catre Filimon (Roma, 62-63); Epistola catre Evrei (Roma, 63); Epistola intai catre Timotei (Macedonia, 63); Epistola catre Tit (Macedonia, 65); Epistola a doua catre Timotei (Roma, 66), considerata ca fiind “testamentul spiritual” al Sf. Apostol Pavel.
Sf. Apostol Pavel a fost cel care a propovaduit innoirea omului in Hristos: “Prin urmare, daca este cineva in Hristos, el e faptura noua; cele vechi au trecut, iata ca toate au devenit noi” (II Corinteni 5, 17). Pavel insusi este exemplul acestei reinnoiri: “Fiti urmatorii mei, asa cum eu sunt al lui Hristos” (I Corinteni 11, 1).
Pavel este forma româneasca a lui Paul (lat. Paullus, explicat prin adjectivul paullus, “mic”), incetatenita sub influenta greco-slava. La noi, formele cele mai raspandite ale numelui au fost Pavel, Paval, Pavlu, Pavle (ultimele trei iesite azi din uz), cu diminutive ca Pavelica, Pavalas, Pavu etc. (pentru femei: Pavelina, Paulina, Polina, cu diminutive rare ca Paulica, Paulita, Pavelica, Pavelita, Pavaluta, Paveluta etc.). Paul (pronuntat uneori Pol si diminutivat mai ales Paulica) si Paula sunt forme neologice, ajunse la noi sub influenta occidentala, mai ales catolica. La fel si Paulin (care apare insa mult mai rar) si chiar Paulina (desi acesta din urma are si unele precedente locale). Ca si numele Petru, Pavel/Paul sta la baza multor nume de familie (Pavelescu, Pavlovici, Paulescu, Paulian etc.).
Sânpetru de vară
In ceea ce priveste Sânpetru, nu transformarea celor doi sfinti crestini (Pavel si Petru) intr-unul pagan este esentiala, ci atributiile primite de acesta in Calendarul popular, intrucat marcheaza miezul verii agrare si perioada secerisului. Sanpetrul de Vara, a preluat data (29 iunie) si numele Sfântului Apostol Petru din Calendarul creştin. In Panteonul romanesc Sânpetru de Vara este despartit de fratele sau, Sânpetru de Iarna, patron al lupilor, de aproximativ o jumatate de an. In traditia populara Sânpetru apare fie ca personaj pamantean, fie ca divinitate celesta. In vremurile imemoriale, cand oamenii erau foarte credinciosi, Sânpetru de Vara umbla pe Pamant, singur sau insotit de Dumneze. Adesea, Dumnezeu il consulta la luarea unor decizii. In povestirile si snoavele populare Sânpetru este un om obisnuit: se imbraca in straie taranesti; se ocupa cu agricultura, cresterea animalelor si, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic si bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu in cer unde ii incredinteaza portile si cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste camarile ceresti, imparte hrana animalelor salbatice, in special lupilor, fierbe grindina pentru a o marunti prin topIre si a deveni mai putin periculoasa etc. La marile sarbatori calendaristice (Craciun, Anul Nou, Boboteaza, Macinici, Sangiorz, Sanziene) Sanpetru poate fi vazut de pamanteni la miezul noptii, cand se deschide pentru o singura clipa cerul, stand la masa imparateasca in dreapta lui Dumnezeu. Sanpetru este cel mai cunoscut “sfant” al Calendarului popular. Importanta sarbatorii este subliniata de postul care o precede, Postul lui Sanpetru, care, spre deosebire de Postul Pastelui, Postul Craciunului si Postul Santamariei, are numar variabil de zile. Local, sarbatoarea era anuntata de anumite repere cosmice si terestre: aparitia licuricilor, amutitul cucului, rasaritul constelatiei Gainusei si altele.
LINK
This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.938 )