Aceeasi incapere, o luna mai tarziu. Acelasi mobilier. Lipsesc lozincile de pe pereti, care sunt puse una peste alta pe biblioteca. In locul tabloului se afla drapelul gaurit. Intre cele doua ferestre se afla o oglinda mare. Fereastra din stanga inca mai pastreaza urma glontelui.
– Scena I –
Trescu, Terchea, Matosu si Delir stau in picioare, cu spatele la fereastra. Sunt imbracati in tinuta de oras. Trescu sta in fata lor, incordat. Trescu: Acum un sfert de ora a plecat de la divizie, iar din Constanta pana aici nu face mai mult de jumatate de ora... (precipitat, gesticuland) Ca soferul ii trage tare, il stie toata politia pe tovarasul comandant, cand e vorba de misiune, bate suta si prin localitate...(continuand mai calm) M-a sunat de la domnul general si mi-a zis ca se indreapta direct incoace. Mi-a zis sa-l asteptam neaparat. Nu stiu de ce, da’ presimt ca nu e de bine... Matosu: Tovarase, daca-mi permiteti, din cate-l cunosc eu pe tovarasul comandant, si il cunosc bine, ca i-am facut niste muraturi!... Nu e de rau, ca altfel nu ne ordona sa-l asteptam in tinuta asta. Daca ar fi fost suparat pe noi, l-am fi asteptat in cizme si centura... Si cu casca pe cap, ori cu masca contra gazelor pe figura... Da’asa, eu zic ca-i de bine... Trescu: Asa sa fie!... Da’ oricum, preventiv, i-am avertizat pe toti comandantii de batalioane sa-si scoata oamenii pe sectoare si in parcul auto, sa fie totul luna, ca altfel, daca nu-si vede tovarasul comandant mustata pe mozaic, citez, (dregandu-si glasul) „au belit-o“... (ceilalti zambesc) Delir: Daca-mi permiteti, (mandru, umflandu-si pieptul) in compania mea sunt toti pe sectoare chiar de dimineata. Fara sa ma laud, la mine e cel mai curat, puteti verifica... Trescu: Tovarase Delir, ba acuma, dupa tot ce ati facut la revolutie pentru unitatea noastra, personal pentru tovarasul comandant – fiindca nu ne asteptam ca tocmai cadrele de partid sa ne scoata din revolutie – cred ca pot sa va spun pe numele mic, nu-i asa?!...(Delir incuviinteaza din cap) Mai, Gelule, mare ghinion ai avut tu ca te-au numit aia secretar UTC chiar inainte de revolutie, ca, se vede, tu ai stofa de comandant. Ma, tu esti un om dintr-o bucata, asa, ca tovarasul comandant, cum a zis si dansul ieri la sedinta!... Matosu: Singurul avantaj, daca-mi permiteti, era ca avea la salariu o mie de lei mai mult. De, avea functie de maior 6, in timp ce un camandant de pluton are doar sublocotenent-locotenent-major 1 - 3, da’ si sarcinile erau mai multe si mai delicate... Delir: Asa e, oricum, desi salariul era mare si, nu ma feresc sa o spun, ca dumneavoastra ma cunoasteti cat de sincer si de aspru sunt cu mine, repet, in primul rand cu mine, (vorbeste precipitat) satisfactiile nu erau catusi de putin la fel de mari ca cele pe care le-am avut in ultima saptamana de cand m-a numit tovarasul comandant la comanda celei mai bune companii, compania cercetare. Trescu: Lasa ca nu ramai tu cu functia asta, maine-poimaine te vad in locul meu... Delir: Lasati, tovarase maior, toate la timpul lor!... (visator) Mai trebuie sa fac Academia Militara si pe urma voi mai vedea... Trescu: Oricum, dupa cat de mult te implici in actul de comanda, avand in vedere personalitatea ta si tinand cont ca tovarasul comandant, daca nu stie, cel putin cunoaste destule cadre din Academia Militara, o sa intri sigur, si s-ar putea sa iesi si sef de promotie, ca dansul, mai stii?!... Delir: Cum, (nedumerit) v-a spus si dumneavoastra?!... Matosu: Stie toata unitatea, tovarase… Delir: Asa deci… Acuma inteleg de ce dimineata m-a salutat capitanul Mamaliga, (parca scuzandu-se) fiindca eu, cu gandul la ce-a zis tovarasul comandant despre actul de instructie, n-am fost atent sa-l salut primul, si chiar i-am cerut scuze pentru asta, dar dumnealui a zis sa tin minte, ca a facut asta dinadins… Trescu: Capitanul Mamaliga nu e om prost, asa a facut si cu mine, ca ma stie de cand eram locotenent… Saracul de el, e capitan de cincisprezece ani, nu ca ala la cincisprezece ani, al lui Jules Verne…Cred ca de aia si e cel mai bun comandant de companie… Terchea: Desigur, a fost, pana cand ai fost numit dumneata… Chiar si tovarasul general era sa faca o gafa la ultima aplicatie si sa-l felicite, da’ noroc ca i-am spus la timp ca nu e membru de partid, ca altfel, dadea, Doamne fereste!, un exemplu prost in toata divizia...
– Scena II –
Aceeasi de mai inainte. Usa se deschide brusc si intra Ghelea. Trescu ia pozitia drepti. Ceilalti stau ca incremeniti. Ghelea este imbracat in tinuta de ceremonie. Are pe umeri gradul de maior. Este transpirat. Se sterge cu maneca pe frunte si zambeste. Trescu: (cu voce tare) Sa traiti tovarase comandant! Cadrele adunate la ordinul dumneavoastra, va prezinta onorul !...(saluta doar el, ceilalti sunt descoperiti) Ghelea: Pe loc repaus, (accentuand, cu vocea schimbata) dom-ni-lor ofiteri!...(cei trei il privesc cu uimire apoi, cu aceeasi atitudine, se uita, pe rand, unul la celalalt. Ghelea le vede reactia si zambeste. Dupa ce se asaza cu totii, continua) Ei, da, zambesc si constat cu bucurie ca aveti aceeasi reactie pe care am avut-o si eu cand insusi (accentuand) domnul general ni s-a adresat astfel... Trescu: (inghitand in sec, emotionat) Dd...Dom...Domnule maior, va rog sa ne iertati, dar, mai inainte de toate, va rog sa-mi permiteti ca in numele meu si al intregii unitati, sa va felicitam pentru avansarea la gradul de maior si sa va uram traditionala noastra urare: La mai mare! Ghelea: (emotionat, ridicandu-se) Permisiunea este acordata!... (toti, intr-un glas): La mai mare!...La mai mare!...Uraaaa!...Ura!...De trei ori la mai mare ura!... Ghelea: Va multumesc si va invit, dupa sedinta scurta pe care o vom avea, sa bem si noi din import, ca am scapat de dictatura... Terchea: Si noi va multumim ca existati si ca ne conduceti cum stiti dumneavoastra mai bine!... Si-o sa bem cu placere si-un pahar de whiski... Ghelea: Hai, acum sa lasam formalitatile mic burgheze si sa o chemati la sedinta si pe Leana, ca sa-i dau niste documente secrete!... (Matosu da sa iasa, dar Ghelea il vede si-l opreste) Ghelea: Lasati-i pe tovarasii Terchea si Delir sa o cheme... (Terchea si Delir ies, iar cei ramasi se asaza)
– Scena III –
Ghelea, Trescu si Matosu stau la birou. Ghelea sta in dreptul fereastrei din dreapta, cu spatele. In fata are un pahar plin pe jumatate cu un lichid incolor. Ceilalti doi stau alaturi de el, primul fiind Trescu. Ghelea: Hai, stiu ca sunteti nerabdatori...Acuma, daca-am ramas doar noi, spuneti-mi, pe cat pariati?... Trescu: Pe cinci Balcesti, sa traiti, ca e zi mare si s-a dus vremea unuia singur. Matosu: Pariez si eu la fel, domnule maior comandant. Ghelea: Bine, voi ati vrut-o!...(Trescu si cu Matosu scot din buzunar cate cinci bancnote de cate o suta de lei si le pun pe masa, in dreptul lui Ghelea) Ghelea: Hai, luati de acilea cate o foaie de hartie (scoate din sertar doua coli de hartie si le da celor doi. Trescu si Matosu isi scot fiecare cate un stilou din buzunarul de la piept, iau colile si, punand fiecare mana in fata propriei coli, ca sa nu vada celalalt, incep sa scrie. Ghelea ii priveste atent, cu ochii pe ceas. Trescu si Matosu privesc ba in tavan, ba la Ghelea si sunt agitati. Dupa un minut, Ghelea ridica mana dreapta deasupra capului si, dintr-o data, o lasa jos. Cei doi se opresc din scris si-i inmaneaza lui Ghelea colile) Ghelea: Hai, ca v-am lasat destul...V-am lasat de la mine cinci secunde... Trescu: (recunoscator) Multumim!... Matosu: Va rog, tova...(se corecteaza, accentuand) domnule comandant, spuneti-ne mai repede, care dintre noi a castigat!?...(transpira si se sterge cu maneca vestonului) Ghelea: Rabdare, ca doar nu dau americanii!...(dupa o pauza, se ridica. Ceilalti doi vor sa se ridice, dar le face semn sa stea jos) Deci, o sa incep cu tine, Trescule, asta ca sa-i las domnului colonel placerea de a mai spera la o sansa...(ia foaia pe care a scris Trescu si se uita la cel care a completat-o) Deci, tu ai scris asa...(face o pauza pentru ca Trescu sa continue) Trescu: (timid) Gasca, la dus, si cioara, la intors... Ghelea: (Ghelea ia si cealalta coala si o pune deasupra) Ba, Trescule, n-ai fost departe de adevar, avand in vedere ca astazi, ca niciodata, la dus am mers mai incet decat la intoarcere, mai ales ca am niste ordine urgente de dat...(Trescu este vizibil suparat si-si sterge transpiratia) Dar sa vedem ce a scris si domnul colonel... Asa, deci dansul a scris asa...(procedeaza la fel ca si in cazul lui Trescu) Matosu: (sigur pe sine) Normal: rata leseasca, la dus, si caine, la intors... Ghelea: Asaaa, deci, juriul alcatuit din mine, al carui presedinte am onoarea sa fiu...(face o pauza pentru a creste tensiunea si ii priveste pe cei doi, rand pe rand) il declara castigator, fiind mai aproape de adevar, pe domnul colonel Matosu...(ii intinde mana lui Matosu. Acesta din urma este emotionat si, vrand sa salute, isi scapa stiloul jos) Asaaa!... Adevarul este ca la dus am calcat o gaina, iar la intoarcere, un caine, chiar aici, la Movilita... (agitat, invarte un volan imaginar in mana si se plimba prin incapere) Trescu: I-am zis lu’ Mitica, ba boule, la dus, sa nu care cumva sa depasesti suta, ca dracii te gasesc!... Ba, vreau ca tovarasul comandant sa ajunga teafar la tovarasu’ general, ca n-a scapat cu viata, numai eu stiu cum, (Matosu incuviinteaza din cap) din dictatura si din revolutie, ca sa moara ca ... (isi duce mana la gura) chiar acum, in libertate... Asa i-am zis... Ghelea: (dupa o pauza) Multumesc!... Iar eu, la intoarcere, i-am zis: Mai Mitica, mai, avand in vedere ca mi s-a facut dreptate cu avansarea mea la exceptional (isi umfla pieptul), ca eram ditamai comandantul de regiment, dar la patruzeci de ani sa ai doar gradul de capitan nu-i chiar usor, ei bine, i-am zis, pentru contributia adusa la victoria revolutiei, nu doar de mine personal, ci chiar de intreaga unitate, ba chiar de intreaga armata per ansamblu... (vorbeste si mai precipitat si-i stropeste pe cei doi, care se sterg pe rand) Ei, cum spuneam, pentru ca am fost luptator in revolutie, ba, chiar cu modestie o spun, (accentuand) am fost, daca nu mare mutilat, macar mare ranit tot am fost... (Trescu si Matosu, intr-un glas): Fost... Ghelea: (dupa o pauza, ia si bea din pahar) Cum spuneam, la intoarcere i-am zis lu’ Mitica cu blandete, mai Mitica, asta-i o zi mare, baga viteza, calc-o si n-o lasa, ca aia ne asteapta flamanzi la unitate sa le spunem ce-i si cum a fost cu revolutia... Si-asa a facut, a mers ca nebunu’, asa de tare, incat, (scoate o hartie mototolita din buzunar si o arata celor doi) uitati-va si voi cum am scris, abia citet, unde si ce am calcat... Ba, chiar Mitica zicea, (isi drege glasul si vorbeste pitigaiat) „sunt curios cine o castiga azi, tovarase comandant, tovarasul Trescu sau tovarasul colonel“... Ca azi, la intoarcere, in curba de la Movilita am luat-o pe aratura, asa eram de grabiti, fiindca am sa va dau vesti urgente si importante, ce nu suporta amanare... (Ghelea da mana cu Trescu apoi ia banii de pe masa si-i pune in buzunar) Ghelea: Hai, nu mai fi suparat, te felicit si pe tine, da’ in ultimile patru luni ti-a cam luat caimacu’ domnu’ colonel... si tie si alora de la pregatirea de lupta... Matosu: Locotenent-colonel, daca-mi permiteti, tova...(accentuand, de teama sa nu mai greseasca) domnule comandant... Sunteti dumneavoastra bun... Ghelea: Lasati, domnule colonel, ca stiu eu ce zic, nu se stie, vremurile sunt in schimbare... Tara se misca, poporul la fel, iar armata, se stie, este a poporului, deci, nu poate sta pe loc... Amintiti-va ca, de ranit ce-am fost, n-am putut semna nici un ordin de zi pe unitate, nici macar sa raspund la telefon... Matosu: Ma iertati, tovarase comandant, dar la telefon oricum nu puteati raspunde, fiindca va stiau teroristii vocea... Ghelea: Da, ce vremuri... Uite, cum va spuneam, desi am luptat si eu pentru aceste drepturi ori libertati, parca si mie mi-e peste mana sa ne spunem pana si noi, ofiterii, unul altuia, (rotunjindu-si buzele, cu voce groasa, vadit batjocoritoare) dom-nu-le... Uite, cand zic dom-nu-le, parca mi se strepezesc dintii... Mai ales dupa ce o viata intreaga am tras din greu sa ajungem tovarasi...(cu patima) Matosu: Si am platit pentru asta noi, numai noi stim cum si stramosii nostri... Ghelea: Asta asa-i... Bunaoara, pentru ca eu si taica-miu sa avem o viata mai buna, bunicii mei au dat pamantul si animalele la CAP... Iar acum, daca ar mai trai, i-ar obliga sa le ia inapoi, ca sa-i omoare cu munca... Fiindca asa-i istoria noastra, a romanilor, daca nu esti atent, ai belit-o... Deci, cum va spuneam, va felicit pe amandoi, dar se pare ca pariul acesta va fi ultimul, tocmai fiindca am sa va dau o veste nu tocmai buna pentru unii dintre noi... Trescu: (descumpanit) Cum, a aflat Vladimir de jocul nostru?!... (banuitor) Matosu: Si s-a mai si plans ca nu-i dadeam de mancare decat ce ramanea de la soldati si ca n-a facut o baie de treizeci de zile... Ghelea: Nu, n-a aflat, m-am uitat eu in dosarele lui. Scria doar ca trimitem soldatii la IAS, pe post de zilieri, si ca se impart banii cu presedintele IAS-ului, da’ nu le-a trimis la esalon, ca era vorba de demnitatea si de onoarea domnului general...(se ridica si-i ia pe cei doi de dupa ceafa, iar acestia se ridica) Ba domni...(se opreste si se stramba) Ia uitati, la asta nu m-am gandit!... Inainte mai puteai sa zici (accentuand, cu gura plina) ba tovarase, da’ ba dom-nu-le nu prea merge (strambandu-se)... Nu merge!... (cei doi incuviinteaza) Uite, parca mi-a ramas ceva in gat... Matosu: Nu, nu merge... Ghelea: Deci, (parca scuzandu-se) domnilor, o sa va zic asa... (cei doi fac semn ca totul e in regula) La cate am citit in dosarele lui, m-au apucat pandaliile... Imi venea sa-i strang de gat pe toti din unitate, (chiar ii strange pe cei doi de ceafa, care dau semne vizibile de durere ) la cat le-a exploatat el informativ pe unele cadre si pe sotiile acestora...(ii forteaza pe ce doi sa se aseze) Uite, nu am voie sa va spun mai mult, dar cand am citit ca nevasta unui plutonier, unul pe care-l stiti, dar al carui nume nu vi-l spun caci nu vreau sa afle ala si sa divorteze, deci, unul de tancuri ce locuieste aici in garnizoana, era turnat de nevasta ca il injura pe fostul dictator ori de cate ori aparea ala la televizor, si va dati seama de cate ori aparea la televizor fostul dictator... Si stiti cu ce a santajat-o?!... Matosu si Trescu: (intr-un glas) Nu... Nu stim... Ghelea: Ei bine, au prins-o aia de la militie cu doi arabi acu’ vreo patru ani la Neptun, au fotografiat-o si da-i si exploateaz-o informativ...(trage aer in piept cu putere si da a lehamite din cap) Va spun drept, eu unul, dupa ce am citit asa o dracovenie, am sunat-o imediat pe nevasta-mea si i-am multumit, fiindca ea, cum il vedea pe Ceausescu, cum stingea televizorul, dar eu, ca prostu’, ma suparam si-i mai trageam cate una dupa ceafa... Ea imi voia binele, ca muierea, ca altfel, cine stie?!, il porcaiam si eu, asa de grea era viata pe-atunci... (face o pauza apoi continua, plimbandu-se prin incapere) Matosu: Grea, nu gluma... Si cu radiatii... Ghelea: Insa, revenind la ceist, pentru masura pe care am luat-o, de a-l baga la arest, insusi domnul general m-a felicitat si m-a dat ca exemplu pe divizie, ca altfel, spunea, poate ca nu mai reusea revolutia in judetul nostru si mureau si multi oameni nevinovati, civili chiar... Totusi, ciudat este ca domnul general mi-a zis ca dansul nu i-a bagat la arest pe-ai lui, ci i-a trimis la sediul noii puteri sa-i ajute la preluarea atributiilor... Vedeti, ai lui erau umanisti... Si-au dat seama de ce vrea poporul, ca erau de la oras, acolo oamenii e mai aglomerati... Oricum, mi-a zis sa-i dau drumul din arest lu’ Vladimir si sa-l judecam in consiliul de onoare... Uite, eu nu ma bag, ca n-am voie sa fac parte din consiliul de onoare al ofiterilor... Trescu: (intrerupandu-l) Fiindca trebuie sa fiti impartial... Ghelea: Normal, trebuie sa fiu impartial... De aceea, pot doar sa ordon ca presedintele consiliului sa fie tovarasul Terchea, ca e mai mare in grad si are experienta, da’ sa ia cea mai buna hotarare, ca trebuie sa-l trecem pe Vladimir in rezerva cat mai curand... Cum l-am scos din arest, cum l-am trecut in rezerva, ca altfel, cine stie, asta isi ia dosarele inapoi si cu astea nu e de glumit... Dosarele ne mai trebuie noua, astora de ne-am riscat viata pentru cauza revolutiei, asa a spus domnul general... Matosu: Tovarase comandant, din cate mi-ati spus, asta ma turna si pe mine... (strambandu-se) Ba ca tin evidenta pepenilor din GAZ, numerotandu-i pe coaja, ca sa nu ia soldatii din ei... Ba ca la GAZ avem de doua ori mai multi porci decat in acte... Ba ca plutonierii fura noaptea bocancii soldatilor si dimineata ii vand la loc, dar facuti cu crema!, cu cincizeci de lei perechea, ma rog, chestii din astea de doi bani, care nu caracterizeaza unitatea noastra si traditia ei de lupta... Ghelea: (cu voce ridicata) Tovarase colonel, nu stiu cum se face dar, de exemplu, de cand sunt eu aici (deschide carnetelul) mi s-a raportat – nu conteaza cine si cum, dar va spun asta ca sa vedeti ca am si eu sursele si resursele mele – ca ultimul pepene numerotat are numarul... (scoate un biletel din buzunar si citeste) 7267, asta in caiet la dumneavoastra si pe teren, dar la divizie ati raportat ca aveti doar...(citeste din biletel) 4767, tin minte exact, ca doar eu am semnat documentul... Matosu: (stergandu-si cu maneca transpiratia de pe frunte) Domnule comandant, vedeti dumneavostra, daca eram corect si ii raportam pe toti, anul viitor trebuia sa scot mai multi, si, daca era seceta, ceea ce nu-i exclus, fiindca, fac o paranteza, la noi oamenii e al dracului si nu ploua... (vorbeste precipitat, gesticuland intens) Ce, oare a auzit cineva de vreo inundatie in comuna asta prapadita?... Ghelea: Nuuu... Matosu: Bine, daca raportam exact, la anul iar imi strigau aia de la partid ca nu mi-am marit planul, fiindca mi-au dat ordin sa creasc numarul pepenilor cu cate cinci sute pe an... Asa ca eu, ca sa execut ordinul si sa nu mai micsorez din suprafata poligonului de tragere – ca iar trag soldatii ca boii in casele taranilor! – raportez mai putin, fiindca atata mai am pana la pensie, cinci ani, ori cinci sute de pepeni, ritmul de crestere anuala a recoltei, fac exact 25oo, diferenta pe care ati vazut-o si dumneavoastra... Ghelea: Bine ca mi-ati spus, ca cine stie, maine-poimaine iesiti la pensie ori poate ca va promoveaza cineva si raman cu planul neindeplinit... (curios) Totusi, mai am doua nelamuriri... Una: Ce faceati cu diferenta de pepeni?!... Si doua: Am vazut in actele de la hranirea trupei ca, saptamanal, subliniez bine, saptamanal, soldatii nostri au clatite, miercurea ori vinerea, iar joia si cate o amandina... (Matosu isi sterge iar transpiratia) Domnule colonel, nu ca nu m-as bucura pentru soldatul romanesc, ca merita sa mai manance si el cate o clatita, fir-ar ma-sa a dracului, ca e parsiv si altfel cauta motive sa dezerteze si sa fuga la ma-sa, dar, totusi, eu, de cand sunt aici in unitate, n-am mancat nici o clatita... Ce sa mai spun de amandine?!... Matosu: Tovarase... Domnule comandant, in legatura cu pepenii, mai are si unele cadre copii si e pofticiosi... Stiti, ca copilul... Ala mare al dumneavostra a si stricat cativa si a pus lumanari in ei, c-a crezut ca-s bostani de speriat femeile gravide cand vin seara de la munca campului... Ghelea: Bine, bine, lasati pepenii... Asta am inteles-o si n-are rost acuma sa ne pierdem timpul cu fleacuri dintr-astea... Matosu: Iar in legatura cu clatitele, n-am stiut ca sunteti asa pofticios, da’, lasati ca o rezolvam numaidecat... Imediat o chem pe Gabi sa va faca vreo zece, cu tot felul de gemuri si dulceturi, ca doar ati vazut ca unitatea pute de pomi fructiferi...ciresi...visini...gutui si capsuni...si cate or mai fi prin borcane... Ghelea: (intrerupandu-l, salivand) Gata!...Va rog!, fara detalii care ne-ar rapi si asa din putinul si pretiosul timp pe care-l avem la dispozitie... Nu cred ca ceilalti suporta sa asculte atatea detalii de prisos... Matosu: (galben la fata, cu voce tremuranda) Ma iertati!... Nici prin gand nu mi-a trecut sa va supar, tovarase comandant... In fine, ce s-o mai lungesc, eu cred ca astia de la securitate au avut dubluri... Ca si-n alta parte i-au arestat, ba chiar tovarasul general Glad a spus la televizor ca toti subordonatii dumnealui au predat pistoalele... (ganditor) Si totusi au murit peste o mie de oameni in toata tara... Iar teroristii, oricat ar fi fost de instruiti, nu puteau omori atatia, ca aveau si ei o norma...orisicat...pe care, ca si mine la pepeni, nu o puteau depasi... Ghelea: Domnilor, la noi in divizie nu a murit niciunul, si asta, desi o sa vi se para o prostie, spune multe despre capacitatea de lupta a unitatii noastre pusa in slujba revolutiei, da’ ramane intre noi... Uite, intr-un fel nici nu-mi vine sa cred ca noi avem atatea si-atatea efective si tehnica...(se uita spre Trescu, semn ca acesta sa continue) Trescu: 1200 prostime, 110 tancuri, doua sute de TAB-uri, artilerie, cacalau... Ghelea: Cat sa darami tot portul Constanta... Pai, daca reuseam noi sa le pornim pe toate si sa le scoatem in raionul de mobilizare...eram acuma pe prima pagina a ziarelor... Dar asa, fara benzina...fara acumulatori...si cu niste prosti de ofiteri si soldati... Ne-au luat-o altii inainte si s-au umplut de respect ca capra de raie... Uite, sunt unitati din Bucuresti, Sibiu, Cluj, Timisoara ori de aiurea cu treizeci, patruzeci de morti sau raniti, de o parte si de alta, retineti!, adica cu tot cu civili, si asta inseamna, inainte de toate, ne-a spus domnul general, ca aia au luptat...cu teroristii, cu militia, cu securistii, ma-sa stie, da’ au luptat, oricum, pentru reusita revolutiei... Desigur, sunt voci, razlete, care spun ca s-au mai impuscat si intre ei, fiindca au fost boi si se credeau unii pe altii teroristi, dar asta e o alta discutie pe care o vom avea noi numaidecat, Trescule... Trescu: (descumpanit) Dar, domnule comandant, unitatea noastra a actionat ca la carte... Si conform cu ordinele dumneavoastra... Ghelea: Ale mele, ba?!...(tipa) Ale mele?!... Cum, cand eu eram ranit si nu-mi puteam semna nici macar certificatul de deces?!... Poate ale tale si ale prostilor tai de la pregatirea de lupta... Voi, cu hartile si cu planurile voastre scrise in bataie de joc, ca pe intuneric... Ca de aia e vorba aia in popor: „Ofiter cu harta de vei visa, ratacire va insemna!“... Voi sunteti vinovati, ca in loc sa ajungeti in raionul nostru de mobilizare, ati ajuns in cel al scafandrilor si ati tras ca prostii peste 10.000 de cartuse si poate ca tot voi le-ati ranit si cei doi soldati, ca n-avea cine, doar nu erau teroristi si pe coclaurilea alea... Trescu: Asa e , tovarase comandant... Ghelea: (dupa o pauza, cu regret in glas) Cum va spuneam, la bilant a participat si domnul general si numai dansul stie daca si cum i s-au inrosit urechile, ca nu avem, ei bine, domnilor, nu avem decat un mare ranit in toata divizia, (umflandu-si pieptul) si acela, regret ca trebuie sa o spun din tot sufletul, dar la mine adevarul inainte de toate, sunt eu...(cei doi se ridica si il saluta pe Ghelea apoi, la un semn, iau loc) (continuand) Multumesc iar acum as vrea, pana vin celelalte cadre, sa va spun ca avem ordin de la domnul general sa predam numaidecat armele pe care le-am primit in custodie...(cei doi pare ca au uitat de ele) Alea, camuflate in serviete diplomat sau in stilouri, la care ne uitam noi ca prostii cand ni le-au adus din Constanta si-au zis ca-s ale teroristilor...(cei doi incuviinteaza din cap, semn ca si-au adus aminte) Trescu: Si cu procesul-verbal ce facem?!... Ghelea: Il predai si pe ala in soba si vorbeste cu asta de la documente secrete sa-l scada cum stie ea mai bine, eventual sa rupa cateva coli din anexa 4 si sa le renumeroteze... Eu nu am nevoie de belele in unitatea mea... Trescu: Am inteles, e ca si cum nu le-am fi vazut niciodata desi, intre noi fie vorba, alea-s arme!, nu AKM-urile noastre, vechi de cincizeci de ani, incat daca pierzi un pistol mitraliera pe camp, nu-i mai gasesti decat patul peste o luna, asa de usor rugineste, parca ar fi o Dacie... Doar mai tineti minte ca atata am mai gasit din arma pierduta la revolutie de soldatul Cozma de la cercetare... Matosu: Daca-mi permiteti, eu totusi nu cred ca o pierduse, cred ca a aruncat-o de bou ce era, asa mi-au spus soldatii. Ii era frica sa nu impuste pe cineva, ca nu facuse nici o zi de instructie... Il tinusem din prima zi de incorporare doar la beciuri, la pus cartofii la iernat... Ghelea: Ba, bune, rele, am speriat teroristi cu ele, vorba poetului national... Ca daca apucam sa-l impusc pe un terorist in cur, facea tetanos si tot murea pana acu’, cu tot cu vesta si cu izmenele lui antiglont...(satisfacut de propria demonstratie) Ba, cu pusca romanului nu te pui... De asta mori cand nu te astepti...
– Scena IV –
Aceeasi de mai inainte; stau la birou. Se aude o bataie usoara in usa. Ghelea: (plictisit) Da... (intra Mitica, bagand doar capul pe usa) Mitica: Permiteti?... Ghelea: Hai, intra, ce mai stai?!... Mitica: Domnule comandant, cadrele ordonate s-au prezentat in ordine la ordinul dumneavoastra. Ghelea: Asa-mi place... In ordine si disciplina... Spune-le sa intre!... Da’ repede, ca am ordine urgente... (Mitica iese, apoi intra, rand pe rand, Terchea, Delir si Leana. La urma intra si Mitica. Fiecare are cate un carnet in mana. Saluta toti odata) Ghelea: Hai, luati loc!...(Terchea vine si se aseaza in fata comandantului. Apoi langa el se aseaza Delir si Leana, iar in capul biroului, cu spatele la usa, Mitica) Ghelea: (se ridica, dupa ce s-au asezat cu totii. Pe un ton grav, isi drege glasul apoi, plictisit) Doamna...sau poate domnisoara... (face o apuza si o priveste pe Leana) domnilor ofiteri (privindu-i pe Trescu si Motosu fugitiv, apoi cu o voce mai calda, zambind), stimati tovarasi! (privindu-i pe Terchea si pe Delir) Dupa cum stiti, dis-de-dimineata am fost chemat urgent la divizie, unde domnul general in persoana a tinut o scurta si cuprinzatoare sedinta. Trebuie sa va precizez ca la sedinta a participat ca invitat de onoare domnul general Serpisoru, de la Marele Stat Major, si seful revolutionarilor din judet, tovarasul Stafie... Pe tovarasul Stafie poate ca unii dintre dumneavoastra il stiti...(il priveste pe Terchea) Terchea: (ridicandu-se) Pe vremuri a fost secretar cu propaganda speciala la judet... (incercand sa-si aminteasca) Parca pana anul trecut... Dupa aceea, ca urmare a atitudinii critice la adresa conducerii partidului, personal la cea a tovarasului Nicolae Ceausescu, a fost destituit si numit sef al contrapropagandei speciale, astfel ca a devenit dizident... Ghelea: Acestea fiind spuse, va dati seama de ce tovarasul Stafie va ramane in istoria spatiului nostru danubiano-pontic, daca nu si in cartile de istorie, drept un om politic dintr-o bucata...(vorbeste cu precipitatii; toti ceilalti se sterg, mai putin Mitica) Ba chiar un vlastar destul de matur al stejarului nostru national, cum bine a spus tovarasul general... Spun asta fara nici o retinere, si chiar va rog sa-i transmiteti tovarase Terchea, (il priveste pe Terchea si-i face semn sa ia loc) daca doriti sa-i faceti un compliment total dezinteresat... Terchea: O sa-i transmit neaparat... Ghelea: Puteti chiar nici sa nu-i dati numele meu, doar ma stiti, adevarul inainte de toate... Si-apoi eu n-am nici un interes decat numai dreptatea, singura care ne purifica precum apa de ploaie a cerului nostru national... Cum spuneam, va rog sa-i transmiteti cumnatului dumneavoastra toate acestea, fie si in putinul si dramuitul dumisale timp liber, tocmai pentru a fi informat cu starea de spirit ce pluteste si se asterne in judetul nostru, iata, dupa mai bine de cincizeci de ani de minciuna, lasitate si prefacatorie... (mai bea din pahar) Matosu: (ridicandu-se) Acest om, mi-a recomandat insusi tovarasul general, trebuie sa ne stea aproape, fiindca e unul dintre ai nostri, s-a purtat ca unul de-al nostru, din brava ginta a ofiterilor, dovada si faptul ca a fost primul care a acceptat sa reprezinte noua putere in judet, tocmai atunci, cand revolutia era in toi si comunistii fugisera sa nu-i prinda puterea pe fostele scaune...(ia loc) Ghelea: (dupa o pauza, in care mai bea din pahar) Asa cum spuneam, dupa prezentarile necesare a dat citire ordinului ministrului Apararii Nationale, cu numarul...(cauta in caiet dar nu gaseste) nu conteaza care, e secret si ne-a spus sa-l uitam, prin care ni se interzice sa ne mai adresam cu formula tovarase, si pentru asta, tovarase Terchea, va rog sa luati masuri sa-i anuntati pe toti comandantii de companii sa lipeasca deasupra cuvantului tovaras din regulamentele militare dar si din cartile dictatorului, asta neaparat, ca m-am gandit eu pe drum ca e o scapare de-a Bucurestiului, scris citet la masina de scris, (se uita la Leana si aceasta incuviinteaza, notandu-si apoi ceva in caiet) cuvantul domn sau doamna, dupa cum e conjugarea acolo, ca domnisoare nu prea avem in unitate... Leana: (se ridica) Le-am scris deja, domnule comandant, ca s-a anuntat la radio... Ghelea: Bravo!... Asta inseamna sa fii un bun roman si sa mai asculti si Europa libera atunci cand interesele armatei o cer...(ii face semn Leanei sa ia loc) Apoi ne-a spus ca trebuie sa ne schimbam si gradele de ofiter, fiindca au stele, deci sunt comuniste, de la rusi, si modelul nostru interbelic era frantuzesc, de unde niciodata nu am plecat... (se rasteste) Noi tot latini am ramas, tovarasi, sa va fie clar, daca va intreaba ca din intamplare vreun ziarist strain... Trescu: (se ridica brusc) Aici, domnule comandant, va rog sa-mi permiteti sa fac o necesara paranteza... (amenintator) Sa nu care cumva sa citeasca domnul comandant prin vreun ziar din Franta sau America ca ati declarat altceva, ca dracii va gasesc!...(ia loc) Ghelea: (bea din pahar, apoi, calm) Multumesc!... Doar pentru generali, pentru o perioada scurta, de tranzitie, o sa mai ramana gradul in forma actuala, cu stele si frunze de stejar cusute cu fir de aur. Pentru asta, a spus tovarasul general, Bucurestiul asteapta propuneri pentru noile grade de general. Iar recompensele vor fi pe masura asteptarilor: bani si functii, plus ca castigatorul va da mana cu insusi ministrul Apararii...(murmure de uimire in birou) Matosu: Dar ale maistrilor militari cum raman?!... Ghelea: Astora nu avem ce le face, raman cu astea, ca si-asa sunt prea complicate... Numai eu stiu cati maistri militari de marina am salutat ca locotenent pana cand, intr-o zi, cand eram deja capitan, mi-am zis in oglinda asta (scoate din buzunarul de la piept o oglinda): „Ba, Nicolaescule, esti ditamai comandantul de regiment de infanterie, nu fi prost, doar nu o sa lasi orice ratoi sa rada de tine”, asa ca de atunci n-am mai salutat nici un marinar, chiar daca o fi fost capitan de rangul intai ori amiral. Pentru mine, astia de la marina au gradele anapoda, incat cred ca ar trebui sa le interzica sa le poarte pe uscat... Uite, bunaoara, intr-o zi, cand am fost si eu la plaja, m-am intrebat asa, ca prostu’, oare ei, cand sunt sub apa, cum se saluta?!.. Dau din cap sau din picioare?!... (tacere) Ghelea: Ei, (satisfacut) vad ca nu sunteti mai destepti decat mine... Revenind la gradele generalilor, schimbarea lor va fi mai grea, din cel putin trei motive: unul, aurul, indiferent de planeta, regim, antichitate, capitalism sau comunism, costa... Si nu te apuci tu acuma, tovarase, doar ca sa le demonstrezi americanilor ca esti de partea lor, fiindca domnilor, bine ca veni vorba, trebuie sa va spun, (accentand) moral, nu mai suntem cu Pactul de la Varsovia si e posibil, daca interesele NATO o cer, sa intram si acolo...(se aud murmure) Ei, da, tovarasi, poate ca visul ni se va indeplini si vom intra in NATO, daca nu ca inamici, macar ca aliati si tot vom intra... Deci, nu te apuci tu acuma sa arunci gradele atator sute de generali, caci, daca puteti, ia ganditi-va!... Sa zicem ca avem doar cinci sute de generali, la noi si la cei din militie. Pe astia de la securitate nu-i mai pun la socoteala, ca ei si le poarta pe dedesubt si contin otrava ori se pot transforma in arme, ca ale lui James Bond... Deci, cinci sute inmultit cu cinci costume macar, tot inseamna... Stiu eu... Eu stiu... (se face ca socoteste apoi se uita la Matosu si asteapta raspunsul) Matosu: (cu voce tare) Vreo zece kilograme de aur, domnule comandant...Aur fir, plus migala!... Ca la gherghef... Ghelea: Asaa... Da...(dupa o pauza, nemultumit de raspuns, se uita la Mitica si asteapta ca acesta sa-i spuna altceva) Ia zi si tu, mai Mitica!... Mitica: (se ridica; indraznet) Cinci sute ori cinci, inseamna doua mii cinci sute de perechi de epoleti... Inmultit cu doi, cat are o pereche, inseamna cinci mii de epoleti, a cate doua stele, media, ca majoritatea sunt generali de pe timpuri, total, zece mii de stele... Plus frunzele de stejar, cata frunza si iarba!... Ghelea: Zece mii de stele!...(uimit) Pai, eu nici la mine, la tara, cand ma lovea grebla in cap sau cand mergeam noaptea la furat de la CAP, n-am vazut atatea!...(are o revelatie) De-aia ne si invidiaza strainii cand vad ce tara mica, frumoasa si bogata avem!...(toti murmura de uimire. Ghelea ii face semn lui Mitica sa ia loc. Acesta executa si e fericit de demostratia facuta) (dupa o pauza, in care bea iar din pahar, cu mai mult aplomb) Ghelea: Extraordinar...(dupa o pauza in care isi da cu palma peste frunte) Dupa care domnul...tovarasul...(este iritat) Ei, ce va spuneam?!... Buna revolutia, la fel si democratia, dar nu cred ca era cazul sa schimbam si formulele de adresare... Deci, domnul general a dat citire ordinului ministrului Apararii de avansare a catorva ofiteri din divizia noastra, ce s-au destins...(se corecteaza, accentuand) distins, (scuzandu-se) asa am scris, (arata carnetul lui Trescu) in lup...in focul aspru al revolutiei... Deci, dupa cum va spuneam, s-a dat citire ordinului de avansare a mea la gradul de maior, mi-a scos gradele de capitan, pe care, iata!, tot intr-un cadru oficial, (se indreapta spre Delir, peste masa. In miscare, varsa paharul de palinca. Ceilalti se tin de nas) i le inmanez si eu celui mai bun comandant de companie, al carui viitor in cariera militara eu stiu...stiu eu...poate fi la fel de nestiut ca al meu... Pentru ca, doamna si domnilor, deja tovarasul general a aprobat ca to...mnul locotenent Delir sa fie numit ofiter cu activitatea de cadre a unitatii... Pentru asta, s-a inaintat o propunere de avansare a dansului la gradul de locotenent-major...(ii da gradele lui Delir, care se ridica. Acesta este vizibil emotionat si-si sterge o lacrima) Delir: Va multumesc, domnule maior comandant!... Nu va voi insela asteptarile!...(ia gradele, le saruta si le pune in buzunarul de la piept, apoi, la semnul lui Ghelea, ia loc. Ceilalti ii intind mana si il felicita pe Delir) Ghelea: Iar pe tovarasul locotenent-colonel Matosu, (Matosu se ridica in picioare) aici de fata, inainte de a-l lua tovarasul general la Bucuresti, fiindca am vrut sa fie o surpriza, dar nu ma pot controla, fiindca oricat as fi de al dracului, cum o mai spuneti pe la colturi, eu sunt sensibil, eu stiu tot, aflu numaidecat... Am preluat toate sursele lui Vladimir si le-am intarit si pe ale mele, caci ne invata in academie, un chinez celebru de-acu doua-trei mii de ani, al carui nume l-am uitat... Apropo, stiti cum isi boteaza chinezii copiii?!... Toti: (in cor) Nuuuu... Ghelea: Ei bine, avand ei foarte multi copii, mai multi decat numele lor, si nestiind ce nume sa-i dea, chinezul ia ligheanul in care l-a imbaiat pe fiu-sau, caci astia, chinezii, nu fac fete, la ei doar baietii conteaza, sa stiti...Deci, ia ligheanul, striga fereste-te ba!, care esti pe scari, si-i da drumul.. Si ce se aude, de exemplu: (cauta cu privirea un exemplu, apoi se lumineaza la fata si se uita la Matosu) Ma-To-San, ala e numele lui... (cei prezenti rad, mai putin Matosu) Oricum, chinezul asta al meu nu avea nume din asta, ca aia aveau ligheane din lemn acu’ trei mii de ani, asta avea nume de-al nostru, romanesc... Trescu: Daca-mi permiteti, mi-am amintit eu din greseala, domnule maior comandant... Lao-zi il chema pe strategul chinez... Iar chinezul celalalt era filozoful Confucius... Ghelea: Exact, asa cum v-am spus... Eu nu retin decat fata omului dar pe asta nu ni l-au aratat, din motive ce tin de fata lor, a chinezilor, ca astia toti seamana unul cu altul si lectorul era destept, nu a vrut sa ne incarce mintea inutil... Ei bine, asta a spus ca pentru a stapani, trebuie mai intai sa dezbini, apoi sa comanzi...(se intoarce cu spatele la cei prezenti, ia sticla din spatele regulamentelor si isi mai toarna in pahar, apoi bea) Cum va spuneam, cerandu-mi scuze ca il tin pe domnul Matosu in picioare, dar, doamnelor si domnilor, un comandant trebuie sa fie, mai intai de toate, sincer, clar in exprimare si usor de inteles, deci, domnul general trebuia sa-si ia un om de incredere acolo, la Bucuresti, si pentru asta, cum v-ati dat seama, cel mai indicat nu era decat sa-l ia cu dansul pe tovarasul, deja, colonel Matosu...(rumoare) Matosu: Colonel?!...(isi sterge o lacrima) Ghelea: Fiindca, iata, surpriza asta e, da, domnule locotenent-colonel, ati fost avansat in gradul urmator, cum s-ar spune, ati ajuns in ultimul grad, tovarase colonel...(rade de propria gluma) Drept pentru care... (face o pauza apoi scoate din buzunarul de la piept o pereche de grade de colonel) am onoarea sa va avansez personal, asa cum ii sta bine unui comandant...(ii pune gradele pe umar lui Matosu, ii strange mana, apoi il imbratiseaza. Ceilalti se ridica si ii urmeaza exemplul, apoi iau cu totii loc. Matosu isi priveste noile grade, uitandu-se cand pe umarul stang, cand pe cel drept, fiind tot numai un zambet) Matosu: Tovarase maior, domnule comandant, stimati colegi si draga mea colega, pentru mine este o surpriza cat se poate de meritata si de emotionanta... Fiindca numai eu stiu cate mizerii am indurat, caci, ia ganditi-va!, in timp ce dumneavoastra va bucurati primavara de mirosul toporasilor, eu scoteam varza stricata din butoaiele domnului general si ale altor tovarasi de la divizie... O luna de zile imi lua, ca dupa aia se faceau ciresele si incepea sezonul la compoturi si dulceturi... Trescu: (il intrerupe) Asta si fiindca vremurile dictaturii nu v-au permis sa va afirmati la adevarata dumneavoastra valoare... Matosu: Si onoare... Caci, desi e tarziu, (se uita la ceas) imi dau seama cat va este de greu sa va despartiti de mine, dar va rog sa va ganditi ca nici mie nu-mi este la fel...(se sterge de transpiratie. Este vizibil emotionat si vorbeste pricipitat) Aici am fost soldat, m-au activat sergent, m-au facut sublocotenent si-am cunoscut-o si eu prima data, ca oamenii acestui loc milenar, pe mama Ginei...Aici am luat-o de la zero, cum s-ar zice, fiindca aici m-am insurat, am facut copii, i-am dat la facultate, mi-am facut si eu o casuta si era si timpul sa vina o zi in care mai marii nostri sa tina seama de toate eforturile mele si sa ma puna intr-o functie pe masura experientei dobandite cu atata truda... Drept pentru care va rog sa contati si in continuare pe mine, caci de acolo, de sus (priveste spre locul unde a fost tabloul lui Ceausescu) nu va voi uita niciodata si-o sa-mi mai trimiteti si mie cate-o atentie de sezon macar... Ghelea: Felicitari!.. Sper sa nu ma uitati, domnule colonel, fiindca avem mare nevoie de memoria dumneavoastra...(parca amintindu-si de ceva, scoate din buzunar niste bani si ii inmaneaza lui Matosu. Acesta vrea sa-i refuze, dar Ghelea insista si acesta ii ia) Va multumesc pentru imprumut! Era sa uit... Stiti, obiceiul!... In fond, e vorba, orice s-ar zice, de munca dumneavoastra... Ii meritati... Matosu: Ei, domnule maior, nu-mi ramaneati dumneavoastra dator mie, doar ma stiti, la mine nimic nu se pierde... Totul se numeroteaza... Ghelea: Asa e, nu e altul ca dumneavoastra!... Acum, revenind la ce-a spus domnul general, pe care cu regret va anunt ca il vom pierde ca comandant, dar il vom castiga ca armata, per ansamblu, fiindca dansul a fost numit pe o functie demna de experienta sa in actul de comanda, in aplicatii si trageri de lupta, precum si in diplomatie, astfel ca a fost numit seful intendentei armatei, in locul unuia care, de emotie, si-a cerut pensionarea... Matosu: Surprinzator, revolutia a reusit, nu fara unele pierderi, nu ma feresc sa o spun... (arata spre umarul comandantului) Doar se stie ca teroristii au vizat dintotdeauna gradele mari, capul armatei... (ia loc) Ghelea: (isi duce mana la umarul ranit) Asa-i... Ca bine ne zicea domnul general: (isi drege glasul si incearca sa-l imite pe general, vorbind pitigaiat) „Cand am fost atasat militar, ori de cate ori ne aratau aia tehnica si armele lor, eu ii contram si le spuneam de pierderile pe care noi, romanii, le-am avut in cele doua razboaie mondiale: aproape un milion de pierderi, pe locul patru sau cinci mondial, tovarasi... Si asta nu-i de colo, la cat de mic si de harnic e poporul nostru”. „Uite – zicea tovarasul general – la Tiganca, in Basarabia, au murit dintr-un foc zece-douasprezece mii de soldati, dar si sase sute de rusi, fiindca aia erau artileristi si ramasesera pe deal fara munitie si i-au luat ai nostri ca din oala, la baioneta... Un rus nu a scapat... La Carei, la fel... Si exemple din astea avem in prostie”, zicea dansul... Terchea: Asa a fost istoria noastra nationala mereu, grea... Ghelea: (ganditor) Absolut... Uite, eu unul, niciodata n-am avut note mai mari de cinci...(mai bea din pahar) Asa i-am spus si noi, numai ca dansul ne-a intrerupt... „Nu, nu-i chiar asa, fiindca intr-o pauza a venit un atasat militar si mi-a zis intre patru ochi: Domnule colonel, valoarea unei armate consta tocmai in numarul mic de victime in randurile propriilor efective si, de ce nu, si in cel al inamicului”...(dupa o pauza) Dupa care tovarasul general s-a oprit... Ei, va spun drept, pe moment, doar pe moment, cu asta m-a dat gata si pe mine... Matosu: Generalul, una daca-ti da in plex, te da gata imediat... Ramai prost... Ghelea: Doar pe moment, cum va spuneam... (ridica degetul) Caci, nemaistiind sa gandesc si sa salvez situatia, am facut cum ne-a spus un lector in academie. „Ba, zicea ala, daca esti prost si nu stii sa dai ordinul de lupta, zi orice, numai zi tare, ca sa o iei inaintea inamicului, sa vada ca esti hotarat, nu un papa lapte!”... Deci, fiindca taceam toti, ca prostii, m-am prins ca era un test, astfel ca am prins curaj, am luat pozitia drepti si am zis: (isi drege glasul si-si umfla pieptul) Tovarase, sau poate domnule general am zis, nu conteaza, tot aia e, va rog sa-mi permiteti sa raportez!.. Trescu: (intrerupandu-l) Excelent! Ati procedat ca la carte... Ghelea: ...Si n-am mai asteptat sa-mi aprobe, ca-mi pierdeam ideea si curajul... Zic, nu va suparati, daca nu a inteles de vorba buna, sincera, eu i-as fi spus cam asa: (isi schimba vocea cu una mai grava) Tovarase, nu stiu din ce tara veniti sau care sunt traditiile si obiceiurile pe la tine, da’ la noi codrul e frate cu romanul, noi avem legenda mesterului Manole, pana nu moare cineva, nu-ti sta zidul in picioare sa-l dai cu var... Si, la urma urmei, argumentul suprem acesta era, domnule general, am zis... (face o pauza ca sa creasca suspansul. Ceilalti sunt numai ochi si urechi si incearca sa-si ia notite) Domnule, adevarul este ca daca nu mureau pe front sau in lagare, pana acuma tot mureau... Asa ca mai bine ca au murit pentru tara...pentru Europa...pentru binele neamului nostru omenesc... (aplauda toti, inclusiv Ghelea) Ghelea: (emotionat, ii intrerupe) Va rog!... Multumesc!... Totusi, nu stiu daca e bine sa se mai aplaude si in noua oranduire, ca parca (strambandu-se) aplauzele au ramas la fel...(dupa o pauza) Nu ne-a zis nimic despre asta, dar eu stiu... Stiu eu... Oricum, va mai ganditi!... Revenind, ca un secret, (soptit) doar al nostru...(se uita la Matosu) Sa nu-i spuneti domnului general, tovarase colonel!... Dansul e sensibil la complimente si nu vreau sa creada ca il lingusesc... (Matosu duce degetul la gura) La asta, generalul n-a mai zis nimic... S-a asezat incet la birou, de-am crezut ca i-a venit rau... Parca-l vad... (se aseaza si el intocmai) A scos din sertar (deschide si el sertarul, baga mana la piep si scoate cu grija un obiect impaturit in matase rosie pe care il pune in sertar, apoi il scoate, aratandu-l celor prezenti) perechea asta de grade de general, (cu voce grava) retineti, prima pereche de grade de general a domnului general... Doar cu o stea, nu cu doua, cate are acum, caci a fost si dansul, cum era si firesc, avansat... (desface pachetul si le arata) Astea, infasurate in gaura din steag... (arata bucata de matase cu stema Romaniei, apoi, agitat) Si mi le-a inmanat, zicandu-mi: „Ia-le, domnule maior, ca le meriti!... Pe mainile unora ca dumneata va ajunge in curand armata romana!”... (aplauze) Va rog!... (aplauzele inceteaza) La care, stati! ca n-am terminat, ceilalti au aplaudat ca la congres si m-au salutat ca pe unul de-al lor... (aplauze)Dupa ce da mana cu fiecare din cei prezenti, le face semn ca sunt liberi, insa ii retine pe Delir si pe Leana.
– Scena V –
Acelasi decor. Ghelea, Delir si Leana. Ghelea: Hai, luati loc, nu o sa va mai retin asa mult!... (se aseaza cu totii) V-am oprit fiindca va cunoasteti foarte bine si nu ma feresc sa va dau cateva ordine clare si precise. Mai intai, (o priveste pe Leana apoi se duce si o cuprinde de dupa umar) Leano, uite, te duci dupa asta frumos la tine in birou si arzi procesul-verbal de primire a armelor aflate in custodia noastra. La fel procedezi si cu nota telefonica pe baza careia am actionat la revolutie. Da’ vezi!... Leana: Am inteles, domnule comandant!... Lasati pe mine, eu tin secretele sub lacat, ca femeile cavalerii teutoni, cum ati spus dumneavostra... La mine, doar ma stiti, devotamentul inainte de toate...(Ghelea o intrerupe) Ghelea: Las’ ca nu ma feresc de Delir, ca am citit impreuna toate dosarele lui Vladimir, dar uite, mi-a zis Gabi, prietena ta, ca in afara de Daniel, amantul ala al ei de la transmisiuni si de vreo alti cativa caporali, ea nimic... La ea, de cand ii sunt eu comandant, devotamentul inainte de toate... In schimb, tu ai umblat cu toti sefii de arme, de glumeau aia pe seama ta, cand veneai de la gustare, ca ti-au ramas urmele cataramelor pe frunte... La care, ca proasta, roseai si te uitai in oglinda sa vezi daca-i adevarat... Mai mare rusinea, ca mai erai si membra de partid, trebuia sa te prinzi ca rad aia de tine... Dar fiindca sunt insurat, inteleg ca asa au fost vremurile, de aceea te intreb cat se poate de barbateste: Ce ai de gand sa te faci in noua oranduire?!... Leana: Tovarase comandant, sper sa nu va suparati, dar eu, daca tot s-au schimbat vremurile, as vrea sa fiu Mita Baston... Ghelea: Cine?!... Milita Baston?!... Adica vrei sa pleci la militie si sa ma lasi cu curul gol?!... (dupa grimasa, se vede ca nu stie cine e personajul) Leana: (ajutandu-l) Nu Milita, ci Mita Baston, tovarase comandant... Mita Baston e un personaj de-al lui Caragiale... Ghelea: Lasa, fa, ca stiu eu cine e, ca doar am facut si eu academia, dar sper ca e un personaj pozitiv, c-altfel la mine in unitate eu nu admit din astea negative... Doar ma stii, la mine disciplina inainte de toate... Si onoarea, care e pe primul loc... Leana: E pozitiv, tovarase comandant, ca doar nu-s proasta sa fac armata de ras si sa-mi stric arborele ginecologic... Ghelea: Bine, dar baga-ti mintile in cap!... Transmite-le acelasi lucru si lui Gabi, si Cezarei, ca aia e mai parasuta decat voi toate la un loc, ca e si betiva... Din clipa asta ordon sa nu mai fiti asa proaste si sa puneti mana si voi pe o carte, luati-va bacalaureatul, faceti acolo o facultate, de agricultura, de fizica, de frizerie, la Iasi, la militie, la Caracal, nu ma intereseaza, dar trebuie s-aveti si voi o diploma in mana, ca l-ati umplut de cacofonii pe domnul general la ultima aplicatie, de era sa-l lasati impotent, asa a zis... Leana: Am inteles, domnule comandant, o sa le transmit!... Ghelea: Bine... Poti sa pleci si aranjeaza-ti tinuta, ca o sa trec in control mai tarziu!... (Leana iese fericita, sarind cand pe un picior, cand pe altul)
– Scena VI –
Ghelea si Delir. Ghelea: Mai Delir, uite, vezi cate fac eu pentru subordonatele mele... Si, nu ma feresc sa o spun, acelasi lucru il fac si pentru tine... (Delir se ridica si incuviinteaza) Asa ca, te rog, fiindca sunt comandant si nu am timp, sa te gandesti tu in dupa-amiaza asta la un model nou de grade pentru generali... (dupa privire, Delir pare ca a uitat) Stii, v-am prezentat mai devreme ordinul ministrului si n-as vrea sa mi-o ia inainte vreun bou de comandant de la vreo unitate din aia statuta de paza si protocol... Ma grabesc si fiindca Matosu pleaca peste doua zile la Bucuresti, ca vreau sa-i dau lui adresa si proiectul si cine stie, poate ca ai noroc si te mai am si altadata in vedere... Da’ vezi, totul sa fie secret, ca n-am chef sa traiasca altul din munca mea!... Delir: Lasati, domnule comandant, stiu si eu sa tin un secret!... Numai ca va rog sa-mi aprobati, fiindca acuma, daca m-ati numit seful personalului, va trebui sa predau compania... Ghelea: Mai Delir, mie imi place sa fiu scurt, asa ca n-o mai coi, spune-mi drept!... Delir: Va rog sa ma iertati, dar fiindca va grabiti, as vrea ca la asta sa ma ajute locotenentul Corcoz... Stiti, ala de-i si poet... Ala are, cat e ziua de lunga, tot felul de idei ciudate... De neinteles pentru noi, membrii de partid... Ghelea: (revoltat) Si instructie cand ma-sa-n cur mai face, daca are tot felul de idei, ai?... Delir: Domnule comandant, stiti, cred ca el e poet doar in timpul liber, ca altfel n-ar mai fi cel mai bun comandant de pluton... Ghelea: Delire, de astia, care sunt cei mai buni, sa te feresti ca dracul de tamaie, ca cine stie ce urmaresc ei de fapt de se chinuie atata sa fie pe primul loc!... Astia, ti-o spun eu, sunt capabili de tradare... Nu vor decat sa se infiltreze in sufletul comandantului si apoi, an de an, cincinal cu cincinal, in structurile cele mai inalte ale armatei, pana cand intr-o zi, in timp de pace sau la razboi, poc, te trezesti tradat... Si la inamic, nu oricum... Delir: Asa-i... O sa tin asta minte ca pe o lozinca... Dar apropo, mi-ati dat si o idee, drept pentru care va rog sa-mi permiteti sa va multumesc!... Ghelea: Iti permit... Ascult... Delir: Multumesc!... (dupa o pauza, in care inghite in sec) M-am gandit ca ar fi pacat sa aruncam ramele si cartoanele pe care au fost scrise citatele dictatorului, fiindca numai in comandament sunt vreo cincizeci, iar la nivel de unitate sunt vreo patru sute, ori asta inseamna, inainte de toate, banii si truda poporului. De aceea, propun sa le intoarcem pe partea cealalta si sa le scriem cu citate din intepciunea, ordinele si dispozitiunile dumneavoastra... In felul acesta vom stimula si competitia in cadrul diviziei, fiindca generalul, chiar si ala nou, va va remarca, iar ceilalti comandanti, ca sa nu ramana mai prejos, vor face la fel... Numai ca, secretul aici este: ei nu au ideile dumneavostra si chiar daca le-ar avea, nu au atatea tablouri, fiindca numai noi am fost unitate de protocol... Ghelea: (intrerupandu-l) Gata, vino sa te pup!...(il pupa pe obraji) Mai, Delire, mai, o sa ajungi mare, mai!... De-ai sti tu cate vorbe de duh spun eu, chiar si cand vorbesc singur prin birou sau la telefon...(Delir il priveste nedumerit) Ei, uneori, mai vorbesc si singur, desi, intre noi fie vorba, cineva tot ne asculta... (priveste spre pereti) Dar pe asta nu-l treci pe carton...(Delir incuviinteaza, ducandu-si degetul spre gura) Uneori, ca sa-l mai sperii pe Trescu ori pe cate vreun sef de arma, ca de destituit e mai greu, pun mana pe telefonul asta (ridica telefonul maroniu), doar pe asta...(se vede ca firul telefonic este intrerupt) si ma fac ca vorbesc cu divizia si spun: „Da, tovarase general, am inteles, o sa-l trimitem la canal daca se mai repeta“... Sau, „Am inteles, tovarase general, o sa-l trimitem la mina pentru doi ani“... Delir: Vedeti, a venit si randul meu sa va multumesc pentru acest secret, drept pentru care va rog sa-mi permiteti sa va multumesc!... Ghelea: Se aproba pozitiv... Dar, ia zi, ca nu avem mult timp la dispozitie, parca-mi spuneai ceva de un locotenent...(dupa un moment de gandire, isi da cu palma peste frunte) Uite, sunt de acord sa te ajute, da’ sa nu creada ca l-am scutit de instructie!... Si sa fie poet in timpul liber, acolo la el, in biblioteca!... Eu nu suport sa-mi faca unul ca asta unitatea de ras... Mai, cine scrie, nu-i ofiter, ti-o spun eu...(Delir isi noteaza in carnetel, cuvant cu cuvant, ce-a spus Ghelea) Delir: (dupa ce termina de scris) Lasati pe mine, o sa vedeti ce idei are Corcoz!... Ghelea: Bine, dar vezi ca Bucurestiul nu asteapta... Si-apoi, eu am o vorba: O armata fara grade e ca termometrul fara alcool...(Delir noteaza si aceasta, timp in care Ghelea sta in spatele sau si verifica, miscandu-si buzele in timp ce citeste)(Cand termina de scris, ii face semn lui Delir sa plece. Acesta iese si Ghelea, vizibil obosit, se aseaza pe fotoliul din piele)
– Scena VII –
Ghelea: (ca pentru sine) Niciodata nu m-am asezat pe fotoliul asta... Ca altfel poate ma invidia vreun bou si dorea sa-mi ia locul...(se ridica si se aseaza de cateva ori) Da’ stiu ca e moale... Ca al domnului general, daca nu cumva mai putin... Pe ala m-am asezat cand s-a dus dansul la toaleta... Ala e si mai bun... Iti cuprinde tot curul...asa te lipesti de el... Si poti si tu, ca omul cand e singur, sa te gandesti la viitorul ce va sa vina... (se aud batai in usa) Ghelea: Da, ba, intra!...(intra Delir cu ceva in mana. Saluta si Ghelea ii face semn sa inainteze) Sa nu-mi spui ca nu mai are idei, ca te-ai ars... Delir: Nu, nici vorba! Are, sa traiti!... (trage aer in piept) L-am gasit, era pe hol. Astepta sa intre la domnul maior Trescu sa-i raporteze despre unele lipsuri la corpul de garda... Ghelea: Ce lipsuri, mai?... Delir: Stiti, l-a schimbat in serviciu locotenetul Clapaun si ala i-a trecut in procesul-verbal ca are lipsa patru becuri arse de 40 de wati, dar, in schimb, ca are in plus patru becuri arse de saizeci de wati, ca fluierele nu au tonalitatea adecvata, ca soldatii scrijelesc cu baioneta in foisor, ma rog, chestii din astea obisnuite... Ghelea: Astia m-au innebunit cu lipsurile lor, cu becurile si cu garzile lor... Uneori imi vine sa desfiintez corpul de garda si posturile de santinela... Dar ma incurca armamentul si munitia pe care le avem de pazit... Ca fara ele am fi fost si noi mai linistiti...(isi trage rasuflarea) De pilda, vezi, daca soldatul ramanea analfabet, nu mai stia sa scrie, dar asa... Nu-mi pun eu mintea, dar ma stii ca-s nebun si maine-poimaine pot sa dau ordin ca in garda sa nu mai intre decat cei mai prosti soldati, aia nebuni si fara scoala... Numai oieri si puscariasi o sa pun sa va pazeasca, mai Delir, mai... Asa meritati... Delir: (resemnat) Da, domnule comandant, meritam... Asa e... Insa, parca la fiecare incorporare aici trimit cei mai prosti soldati... Ghelea: Rau e ca in unitatea mea ajung si cei mai prosti ofiteri si subofiteri... Vezi, de aia nu avansam noi ca altii... Hai, spune-mi, unde-i ala, ca vreau sa-mi arate ideea, s-o semnez si s-o trimit la Bucuresti... Delir: Nu e nevoie de el. Pot si eu sa v-o arat...(multumit de sine) De fapt, pe drum, in timp ce urcam scarile, i-am adus si cateva imbunatatiri... Ghelea: (curios si agitat) Hai, arata-mi-o, nu mai sta!... (Ghelea se ridica si vine langa Delir, care sta in capul celalalt al mesei. Acesta deschide pumnul si pune pe masa doua busole mici) Delir: Inainte de a incepe demonstratia, va rog sa-mi dati perechea de grade de general pe care ati primit-o astazi!... Ghelea: (dandu-se un pas inapoi) Ce vorbesti, mai, eu le-am castigat cu sudoarea fruntii si tu mi le ceri asa, ca si cum mi-ai cere nevasta?!... Te pomenesti ca vrei sa ajungi general inaintea mea!... Delir: Vai, se poate!... Ghelea: (baga mana in buzunar si scoate perechea de grade infasurata in panza drapelului) (cu teama) Uite, ti le dau, dar stau si eu cu ele...(tine gradele strans astfel incat Delir vrea sa le ia, dar nu reuseste) Delir: Va rog!... Doar n-o sa le stric... Ghelea: Bine, ti le las, da’... (il ameninta pe Delir cu mana ca si cum l-ar strange de gat) Delir: (ia gradele si le pune langa cele doua mici busole) Domnule comandant, dupa cum stim, timpul e un element pretios si necunoscut... Ghelea: (intrerupandu-l) ...al tabelului lui Mendeleev... Delir: (dand din cap a neincredere) Daaa... Asa ca voi trece direct la expunere... Dupa cum stim, pe campul de lupta, cel mai pretios obiect al ofiterului este...(asteapta un raspuns de la Ghelea, care se gandeste) Unul dupa care se orienteaza ofiterii... Ghelea: Dupa stele... Ca de aia avem noi stele pe umar, ca sa ne orientam... Delir: ...Si care seamana cu steaua de general si are forma de roza... Ghelea: Roza... Roza Lang... Pe asta o stiu dintr-o carte... De-ai sti tu de cate ori am citit pasajul asta!... Ca si cum as fi citit toata cartea... Delir: Asa, deci roza vanturilor... Bu-so-la!... Ghelea: (inganand) Busola...da, busola, cum sa nu stiu... Ca fara ea n-am sti cand ne-am ratacit cu harta in mana, asa ne spunea un lector in academie... Delir: Fara busola, domnule comandant, ostile ar fi dezorientate... Ghelea: ...si comandantii nu le-ar mai gasi... Logic... Delir: Ca atare, nu incape urma de indoiala ca fara busola, noi, ofiterii, am sta in fata cerului instelat ca vitelul sub bolta noua...(face o pauza sa vada daca Ghelea a inteles, insa acesta il priveste ca trasnit) Deci, busola ne arata care este nordul nostru, al armatei... Ghelea: ...romane... Delir: Daaa... Ca ofiterii stiu sa se orienteze, pe cand civilii, ciuciu!...(isi duce degetul mare de la mana dreapta intre aratator si cel mijlociu) Ideea este ca cel mai bun insemn pe care am putea sa-l punem, deocamdata, in locul stelelor rusesti ale gradelor generalilor ar fi tocmai busola, domnule comandant... Acesta ar fi semnul nostru de capatai, fiindca, inainte de toate, in civilie sau pe campul de lupta, noi, ofiterii, stim sa ne orientam... Ghelea: (facandu-se ca a inteles, il imbratiseaza pe Delir, apoi continua) Si in felul asta facem si economie de busole, fiindca fiecare o s-o aiba pe-a lui... Ba chiar cate doua odata... Si nu ne mai trebuie altele de la magazie...(face o pauza; pare nelamurit) Dar, ia spune-mi, pe astea de unde le ai?... Delir: Mi le-a dat locotenentul Corcoz... Le avea prinse pe cureaua ceasului... (Isi da maneca la o parte si ii arata lui Ghelea propriul ceas) Uitati, si eu am o curea la fel... Deci, busole s-ar gasi, grade de general sa fie... Ghelea: Mai, dar un lucru tot nu pot intelege... La ce-ti trebuie busola la ceas, cand este electronic?!...(Delir da din umeri) Vezi, credeam ca stii tu, ca esti mai tanar si trebuie sa le ai cu electronica, dar se vede ca astia au pus busolele acolo de prosti... Ce-or fi zis, „Las’ ca le-or gasi cumparatorii nostri vreo intrebuintare, de ce sa ne batem noi capul?“... Hai, nu te mai gandi! Da-i in ma-sa si lipeste-le!... Dar asa, de proba...(ii da epoletii lui Delir) Ia sa vedem cum functioneaza!...(Delir ia busolele si, intorcandu-se cu spatele la Ghelea, scoate guma de mestecat din gura, pe care pana atunci o tinea ascunsa, si le lipeste pe epoleti, deasupra stelelor. Dupa care, Ghelea ia epoletii cu mare grija si si-i pune pe umar) (dupa o pauza in care se priveste in oglinda) Mai, ia vezi, la mine ce arata?!... Delir: (ducandu-si mana la frunte, a suparare) Asta de pe stanga arata spre est... Iar astalalta a plecat deja spre sud... Ghelea: (nemultumit) Ba, acolo sunt bulgarii... Ca noi, pentru ei, suntem nordul, cum si ei sunt sudul nostru, asa ne-a spus in academie...(dupa o pauza) Vezi ce faci, dar sa nu-mi mai arate spre est, ai inteles?!... Delir: Domnule comandant, nu va faceti griji, o sa magnetizam vestul de la toate busolele, si-atunci toate vor arata spre vest... Dar, stiti, pentru asta, trebuie ca mai intai sa demagnetizam celalalt punct cardinal, fiindca altfel vor mai oscila... Si asta dureaza...(resemnat) In mod natural, mi-a spus locotenentul, poate sa dureze vreo douazeci de ani... Ghelea: Ehe, pana atunci ajungi si tu general... O sa rezolvam noi problema asta, cei din generatia mea... Uite, cel mai bine ar fi sa lipim acele...(avand o revelatie, isi duce mana spre frunte) Ori, poate, si mai bine, scriem vest peste tot... Da, asta e solutia... Traim alte vremuri, timpul nu mai asteapta ca altadata...(se uita iar in oglinda) Hai, vino sa te imbratisez!... (Delir se apropie si Ghelea il imbratiseaza, batandu-l pe umar) O meriti si, spunand ce-a spus si domnul general despre mine, zic si eu la fel... Delir: Va multumesc!... Ghelea: Ti-am zis eu... Stii vorba mea: Nu latra cainii cand necheaza caii... Sau eu stiu... Stiu eu...
EPOLETII CU BUSOLA (II)