In iunie anul trecut a fost termenul limita pentru depunerea dosarelor in vederea concursului de admitere in corpul diplomatic si consular roman. Greu de spus cand se va mai organiza inca un concurs.
Conform dreptului international, "culegerea de informatii" care nu e din surse deschise e incompatibila cu statutul de diplomat/consul. Nu ar strica sa citesti, pentru inceput, legea privind statutul corpului diplomatic, HG 8/2013 si Conventia de la Viena privind relatiile diplomatice.
"Căutăm stagiar care să aibă cunoştinţe solide de Social Media pentru un internship în echipa de comunicare a MAE. Cerinţe: să fie student sau masterand la Ştiinţe Politice/Relaţii Internaţionale/Comunicare şi relaţii publice, să demonstreze o bună cunoaştere a platformei Facebook, să aibă abilităţi de design grafic. Pentru depunerea candidaturii, trimiteţi până la 10 martie un e-mail la adresa ocpc@mae.ro și presa@mae.ro care să conţină: CV, scrisoare de motivație în care să formulaţi propuneri pentru îmbunătăţirea prezenţei pe Social Media a MAE şi un model de postare pe Facebook despre activitatea MAE. Perioada stagiului este de 2 luni. Așteptăm cu interes materialele voastre!" LINK
Ambasada României în Italia oferă studenților, masteranzilor, doctoranzilor și absolvenţilor aflaţi la început de carieră, cetăţeni români, oportunitatea de a efectua un stagiu în cadrul secției politice și secției consulare a Ambasadei României la Roma. Stagiul se desfăşoară strict pe bază de voluntariat, nefiind remunerat. Stagiarii trebuie să îşi asigure singuri cheltuielile de întreţinere, cazare şi transport în perioada stagiului la Roma. Durata stagiului poate varia între 1-3 luni, fiind preferate cele pe o durată mai mare în intervalul menţionat. Cunoaşterea foarte bună a limbilor română şi italiană este obligatorie (scris şi vorbit). Prin programul oferit, stagiarii se vor putea familiariza cu specificul activității diplomatice, desfășurându-și activitatea sub îndrumarea unui diplomat/consul. Activitatea stagiarului depinde de profilul candidatului și va fi adaptată necesităților activității diplomatice/consulare. Procesul de selecţie Pentru dosarul de candidatură sunt necesare următoarele documente, în limba română: - Curriculum vitae; - scrisoare de intenţie/motivație, în care să fie prezentat succint scopul şi obiectivele principale pentru care se solicită stagiul de pregătire; - scrisoare de recomandare din partea unui profesor/angajator; copie după cartea de identitate/ paşaport românesc valabil. În cazul selecției dosarului, candidatul va fi intervievat și poate fi supus unei probe practice, specifică activității diplomatice. Candidatul va fi evaluat în funcție de istoricul academic/ profesional, cât și în funcție de cunoștințele de politică internă/externă/economică/europeană dobândite. Notă : Dosarul de candidatură va fi trimis prin e-mail la roma@mae.ro
LINK - ieri a fost publicată motivarea Hotărârii nr. 840 din 14 decembrie 2017 a Curții Constituționale. Practic, „s-a detonat” eșafodajul juridic al trimiterii în misiune permanentă în străinătate a membrilor corpului diplomatic și consular (comisia pentru trimiterea în misiune permanentă în străinătate, precum şi condiţiile şi modalităţile de desfăşurare a concursului NU pot fi reglementate prin ordin al ministrului, așa cum s-a făcut până la hotărârea CCR, ci prin lege organică). Fun times ahead.
Aflu că o curte de justiție de la Cluj ar fi decis suspendarea unui concurs de intrare în corpul diplomatic, organizat de Ministerul Afacerilor Externe al României, până la soluționarea pe fond a cauzei introduse de un reclamant care pretinde că impunerea condiției de cunoaștere a cel puțin două limbi străine, dintre care una de circulație mondială (engleza sau franceza) ar fi un act ilegal. La această știre, eu am două comentarii. Unul de actualitate: iată un exemplu clar despre de ce trebuie să fie menținut mecanismul unional de verificare în justiția românească, cea invalidată astfel ca fiind de factură europeană (MCV). Al doilea este un text mai vechi de-al meu. Una din cele mai importante aspecte ale diplomaţiei este comunicarea. De cum deschide gura în public, fie chiar şi în faţa unei singure persoane, diplomatul vorbeşte în primul rând în numele Ţării şi, abia apoi, dacă este acceptat, mai poate comunica şi propriile sale opinii. De aceea, orice lucrător în diplomaţie este învăţat de mic să spună doar ceea ce trebuie, când trebuie şi cum trebuie, restul fiind tăcere. Şi tot de aceea, de când s-au inventat pe Pământ, ambasadele vorbesc într-un limbaj convenţional, numit limbaj diplomatic. Dar, putem vorbi nu numai despre un limbaj, ci şi despre o limbă a diplomaţiei. Până la impunerea ca hegemon universal a Statelor Unite ale Americii, limba diplomaţiei a fost limba franceză, pentru că s-a considerat, de altfel foarte corect, că nuanţele şi subînţelesurile care fac deliciul limbajului diplomatic se regăsesc, cel mai bine, în această limbă. Ca să nu mai amintim faptul că Franţa lui Napoleon a impus franceza ca limbă europeană, pentru suficient de multă vreme. Chiar şi acum, NATO are două limbi oficiale, dintre care una este cea franceză. În ultima parte a secolului douăzeci, însă, limba engleză a devenit limba universală şi, aproape simultan, şi limbă de conversaţie diplomatică. Este, deci, de la sine înţeles că, dacă vrei să comunici, în diplomaţie trebuie să vorbeşti şi engleza. Nu a fost niciodată un secret, ci doar o realitate necomentată faptul că, la ambasadele României din Lume, se mai trimit şi domni sau doamne care nu au nicio pregătire de diplomat, ei sau ele având acolo alte misiuni decât cele de reprezentare a Ţării, chiar dacă au dreptul la carte de identitate diplomatică, maşină cu plăcuţă CD (corp diplomatic) şi imunităţile aferente. Ca urmare, aceştia nu vorbesc nici franceza şi nici engleza. De multe ori, nu vorbesc nici măcar limba băştinaşilor între care vieţuiesc, împreună cu familiile lor. Marea Britanie nu face excepţie. Deşi la Londra se vorbeşte engleza atât ca limbă de comunicare oficială, diplomatică, cât şi ca limbă de stradă, se cunoaşte cel puţin un caz în care un lucrător din Ambasada României nu vorbea această limbă. Deloc. Ceea ce n-ar fi fost o problemă în îndeplinirea misiunii permanente pentru care fusese el trimis acolo, cu excepţia momentelor când era de permanenţă sau de serviciu la telefonul ambasadei, serviciu la care îi venea rândul ca oricărui alt coleg. Povestea spune că, de câte ori suna telefonul, domnul nostru se prezenta cu Romanian Embassy, după care asculta atent ce îi spunea interlocutorul în engleză, punctând, din când în când, cu câte un yes, ca să ştie celălalt că nu vorbeşte singur. După care, când îşi dădea seama din inflexiunile vocii că omul a terminat ce avea de spus, trăgea concluzia: pliz, sent fax! După care zicea gudbai şi închidea.
Forums
