15 ani mai tarziu. Aceeasi incapere. In jurul mesei centrale sunt dispuse sapte fotolii din piele cu picior reglabil. In capul mesei se afla un fotoliu mare, ministerial, negru. Pe el sta Ghelea. Pe umar poarta gradul de colonel cu trese. Este imbracat in tinuta de oras.Ferestrele nu mai au gratii. Fereastra din stanga pastreaza urma glontelui din timpul revolutiei. Pe perete, intre cele doua ferestre se afla tabloul lui Ghelea cu gradul de colonel pe umar. In tablou este mult mai tanar.Pe pereti, din loc in loc, sunt dispuse, inramate, circa douazeci de citate din Ghelea. In locul fisetului metalic vechi are unul nou, cu cifru. De asemenea, are un nou sifonier pentru haine.Pe masa are un laptop deschis, trei telefoane fixe, unul alb, unul albastru si unul de campanie, maron.In planul indepartat, in stanga, se afla o masuta de televizor, cu un televizor modern si cu un video. Aparatul TV este deschis si dat in surdina. Pe el se afla telecomenzile de la televizor si de la video.In dreapta lui Ghelea se afla aceeasi biblioteca, cu trei regulamente rosii in ea si cu o Biblie. In rest, in biblioteca sunt tot felul de pahare.Usa de la intrare este capitonata pe ambele fete. – Scena I –
(Ghelea mananca clatite deasupra cosului de gunoi. Din cand in cand priveste la televizor, unde se difuzeaza o emisiune despre revolutia din ‘89)Ghelea: (cu voce scazuta, ca pentru sine) Vai de capul vostru!... De cincisprezece ani, cum se apropie luna decembrie, cum dezgropati mortii sa aflati ce si cum cu revolutia... (se aud usoare batai in usa. Ghelea musca dintr-o clatita, apoi, auzind bataia, pune clatita pe farfurie si farfuria pe cosul de gunoi) Ghelea: Da... (intra Vladimir, imbracat in tinuta de preot militar. Poarta barba) Vladimir: Am onoarea sa va salut, domnule colonel! (inchide usa) Ghelea: Hai, intra, parintele, ca era sa-mi stea in gat clatita!... Credeam ca e vreun bou de la pregatirea de lupta, ca doar le-am zis sa nu ma deranjeze decat daca, Doamne fereste!, se impusca vreun prost in garda ori daca vine Bucurestiul in control... (se uita la ceas, apoi ii face semn lui Vadimir sa ia loc alaturi) Doar stiti ca la ora asta mananc clatite... Face doamna maior Gabi niste clatite de iti lasa gura apa!... Nu degeaba am pus-o sefa logisticii... Hai, nu vrei sa gusti?!... Vladimir: Nu, multumesc, astazi nu... Ghelea: (ironic) A, azi e vineri si tu postesti... In amintirea vremurilor in care vinerea trimiteai raportul saptamanal la divizie... Vladimir: (evitand un conflict) E bine pentru sanatate si pentru suflet... Ne mai iarta bunul Dumnezeu din pacate... Ghelea: Ei, lasa, ca doar n-o sa-mi spui acuma ca tii toate posturile... Vladimir: Le tin, de ce nu?!… Bine ar fi ca si dumneavoastra sa le mai tineti... Dar sa nu exagerati de la inceput, ca nu e organismul obisnuit... Ati putea, pentru inceput, sa le tineti doar vinerea, apoi sa va spovediti... Ghelea: Parinte, parintele!... Eu nu am pacate, sa fie clar... Ca de omorat, n-am omorat pe nimeni... Si-apoi, eu la alde astia ca tine nu merg sa ma spovedesc... Vladimir: Bineinteles ca nu la mine... Dar la o manastire sigur veti gasi un calugar care sa va asculte si sa va indrume spre cele crestinesti... Ghelea: (ironic) Si nu cumva, ca din intamplare, stii tu vreunul?!... Vladimir: Stiu, domnule colonel, dar nu va spun, ca sa nu credeti ca va trimit inadins la anumite persoane... Ghelea: Sa se indrepte cine e stramb, dar daca eu sunt drept, ce sa-i faci?... Acuma sa nu-mi spui ca pe tine te-a si iertat, ca ma faci sa rad... La cate pacate ai tu, ar trebui sa te mai faci o data preot si tot nu ar fi de ajuns... Vladimir: Domnule colonel, acuma dumneavoastra stiti prea bine ce si cum am facut... Doar ati studiat de-a fir-a-par toate dosarele mele...(priveste spre fisetul metalic) Si poate, cine stie, unele inca au mai lasat urme prin incaperea asta, ca prin presa locala am mai vazut cate ceva... De aceea, cred ca va mai aduceti aminte ca din ceea ce aflam de la sursele pe care la aveam in agentura, doar cateva lucruri mai grave au ajuns la divizie si sub ochii mai-marilor mei... Chestii care tineau de furtul de armament... Ghelea: (il intrerupe) Da, chestii ca furtul armamentului si munitiei... Ori ca dezertarea unor boi fiindca-i violau puscariasii... Sa zicem ca mai inteleg... Dar de faptul ca ne-ai dat in gat ca soldatii nostri ajutau la stransul recoltei de la IAS in timp ce figurau ca fac instructie, de ce ai scris?... Sau ca plutonierii de companie mai furau, insa selectiv, din bocancii soldatilor...(revoltat) Ca sa nu mai spun ca o doamna anume – nu-i dau numele, ca peretii inca mai au urechi – ti-l turna pe barbatu-su fiindca acesta il mai injura pe regretatul dictator... Vladimir: Domnule colonel, asa erau ordinele, si eu nu am dat materialele mai departe, ca doar ati vazut ca plutonierul nu a patit nimic... Dar daca cei de la judet mi-au trimis fotografii cu ea si cu trei arabi intr-un hotel din Mamaia si m-au pus s-o exploatez informativ, ce era sa fac?... Ca acces la documente secrete nu avea, politica nu facea, era vai de mama ei... Avea doar sapte clase si lucra ca femeie de serviciu la IAS... Ghelea: Lasa, ca voi, securistii, ati facut si politie politica, o spun astia de la televizor toata ziua, nu te supara... Vladimir: Domnule comandant, nu neg ca am facut si politie politica, oricum, martor mi-e Dumnezeu ca din cauza mea nu a fost nimeni dat afara din serviciu ori bagat la inchisoare... Ce vreti, stia si Securitatea ca romanul, la nervi, chiar daca era membru de partid, mai spunea cate un banc cu Ceausescu sau il mai injura... Uitati, imi aduc aminte ca atunci cand am inceput sa spun eu bancuri cu Ceausescu – era cu cateva luni inainte de revolutie, daca mai tineti minte – dumneavostra nu radeati, si, drept urmare, n-au ras nici subordonatii... Insa, ca nu au ras, nu e nici o problema, dar, ca printr-o intamplare, au aflat sefii mei de la divizie si chiar cei de la comitetul politic superior al armatei... Ghelea: Lasa, ca aia a fost atunci... Asa erau vremurile... Atunci credeam ca ne provoci... Atunci nu se stia ce si cum va urma... A facut fiecare ce a crezut ca e mai bine pentru partid si pentru unitate... Vladimir: Domnule colonel, eu, din fericire, in acele treizeci de zile in care am stat in arest legat cu sarma ghimpata (isi arata mainile) am inteles ca drumul meu era gresit si am platit pentru asta... Vedeti, inca mai port aceste urme si nu mai suport, chiar daca au trecut cincisprezece ani, sa-mi simt incheieturile mainilor stranse de ceva...Nu port ceas, nici macar sa-mi inchei nasturii de la manseta nu mai suport... Ghelea: Pai, daca nu aveam catuse, cu ce era sa te lege boii aia de soldati?... Ca daca te legau cu sireturi, poate te spanzurai ca sa ne faci in ciuda... Vladimir: Da... Apoi, dupa cum stiti, imediat ce m-ati trecut in rezerva, am lucrat in port ca hamal, ca sa fac facultatea si sa-mi pot asigura cele necesare traiului zilnic, si sa mai am si bani de chirie, ca v-ati gandit sa-mi luati si garsoniera... Ghelea: Aia, nu te supara, era locuinta de serviciu si apartinea armatei... Vladimir: Da, si i-ati dat-o lui Delir, care a vandut-o si, fiindca ramasese fara, Bucurestiul i-a repartizat un apartament cu patru camere chiar pe malul marii... Apoi, anii au trecut si l-ati mai avansat la exceptional de inca doua ori, incat e locotenent-colonel de trei ani, in timp ce colegii lui vor fi abia anul viitor avansati maiori... Si i-ati mai gasit si perechea in doamna maior Leana... Ca sa nu mai spun ca poate face si politie politica, fiindca nu e degeaba seful biroului de contrainformatii al brigazii... Ghelea: Ce vrei, daca e ascultator si isi face datoria!... Acum traim in democratie si, cum stii si tu, in democratie nu se face politie politica... Uite, am intrat in NATO... Ca maine ne vor baga astia si in UE... Intram peste tot... Romanul e destept... La o adica, ai vazut cum am rupt-o cu turcii...cu nemtii...cu rusii... Ne orientam, ca de aia suntem aici, la rascruce de vanturi... Vladimir: Domnule colonel, sa stiti ca atunci cand lucram in port, ori cand am fost calugar la manastire, tot mai veneau unele surse la mine si-mi spuneau cate-n luna si-n stele despre ce se mai intampla in unitate... Dar pe mine nu m-au interesat si i-am indrumat spre cele ale lui Dumnezeu... Ghelea: Vladimire!... Mai parinte!... Asta stiu, ca printre sursele tale le am si eu pe ale mele... Dar Delir nu a fost implicat, cum zici tu, in politia politica... El doar a fost, inca de la a treia mineriada, din 13-15 iunie, trimis in zona turbulentelor, impreuna cu vreo cincizeci, ori poate o suta-doua, maxim trei, patru sute de soldati... Vladimir: Sau cati au incaput in cele 15 vagoane ale trenului special... Ghelea: Dar toti fosti mineri... Ca doar nu era sa-i lasam pe aia sa-si vada fratii si parintii la televizor cum apara democratia in Bucuresti iar ei sa stea ca prostii in unitati... Vezi, acum e usor sa critici, dar ia gandeste-te!, daca nu-i lasam sa plece, si inca organizat, dezertau... A, ca i-am echipat in combinezoanele alora de la tancuri, asta e altceva, ca doar nu era sa-i las sa distruga uniformele armatei... Evident, acuma se tot spune ca minerii adevarati au primit in Bucuresti haine si mancare de la armata, precum si alte ajutoare, cum ar fi batele pentru aparare, dar asta nu se poate dovedi... Vladimir: Da, am inteles... Dar acum, cand colegii lui din centrala directiei se implica in lupta politica, lovindu-l pe un candidat la presedintie, asta ce mai e?!... Ghelea: Parinte, hai sa ne vedem de ale noastre !... Dupa cum vezi, eu ti-am intins o mana si te-am lasat sa dai examen pentru postul de preot militar al brigazii mele... Vezi, eu nu sunt ranchiunos, la mine in inima, ca si-n unitate, e loc pentru toata lumea care-mi vrea binele... Vladimir: Da, va multumesc !... Totusi, va rog, daca se poate, sa-l faceti pe Delir sa inteleaga ca eu sunt preot militar, nimic altceva... Si ca, indiferent ca o cere, chipurile, situatia operativa a marii noastre unitati, eu nu divulg, sub nici o forma, spovedania vreunui credincios... Fiindca si-asa de-abia vin soldatii la marturisire si la slujba, iar dintre ofiteri, doar sublocotenentii si locotenentii mai au momente in care il mai cauta pe Dumnezeu... Ghelea: Las’ ca-i transmit... Dar intelege-l si tu, ca doar ai fost in situatia lui, ii cer aia de sus tot felul de informatii... Uite, mi-a spus ca trebuie sa faca cat mai multi colaboratori... Si lumea se cam fereste acum, dupa tot ce s-a intamplat cu dosarele revolutiei si cu legea asta a deconspirarii securitatii... In plus, ministrii nostri sunt si ei oameni, vor si ei sa-si ajute partidele... Iar generalii, se schimba, nu se schimba regimul, vor sa fie in carti... Ce vrei, generalul, ca omul... Vladimir: Cat despre colonei, vor si ei sa fie generali... Ghelea: Vezi?!... Te-ai prins repede...(dupa o pauza) Vladimire, mi-a zis mie domnul general Matosu – cred ca-l mai tii minte, ala de numerota pepenii – ei bine, de cand e om politic, ca are ditamai functia, e presedintele consiliului de administratie la o firma de detectivi si mai e si seful comisiei de aparare nationala la partidul... (se apropie de Vladimir sa-i sufle la ureche dar acesta ii face semn sa mearga langa fereastra din dreapta) Vladimir: Peretele asta e mai bun... Ia apa... Se infiltreaza mereu, chiar de cand s-a dat in folosinta cladirea... Va asigur eu... Doar ati observat ca si-n cele mai calduroase veri asta e plin de umezeala... Ghelea: Aha!... De aia imi mucegaiesc hainele in sifonier si Delir mi le tot duce la curatat... (Ghelea ii sopteste la ureche lui Vladimir numele partidului) Vladimir: Asa... Auzisem eu ceva... Ghelea: Deci, de cand e domnul general Matosu om politic, mi-a zis ca multi dintre fostii tai colegi sunt angajati la el, iar cu altii s-a intalnit pe la diferite partide... Si, stiindu-te mai amarat, mi-a zis ca te-ar putea ajuta cu o functie de consilier pe probleme religioase la el la partid... Ca te-a iertat si dansul pune interesele partidului mai presus de ura personala... Asa mi-a zis... Vladimir: Domnule colonel, transmiteti-i, va rog, ca ii multumesc, dar nu pot... Cat despre colegii mei, s-au adaptat si s-au dus unde le era mai bine... Adica peste tot, ca in caz de ceva sa se sprijine reciproc... Totusi, sunt lucruri pe care nu le inteleg... Stiti, ma gandesc uneori cum de nu se intreaba nimeni de ce doar ofiterii de securitate sunt blamati, cand ei nu au fost decat niste executanti?... Oare pe fostii politruci nu-i mai vede nimeni, decat bunul Dumnezeu?!...(cei doi se aseaza fata in fata) Ghelea: Vladimire, pana sa-i pedepseasca Dumnezeu, ii voteaza poporul... Uite, s-o notezi si pe asta si sa o puna in capela, dupa ce o sfintim... Si-apoi, cineva trebuia sa plateasca... Dar tu, care esti credincios, trebuie sa stii ca noi avem legenda mesterului Manole... La noi nu sta zidul ca sa-l dam cu var pana cand...(face semn cu mana spre gatul lui Vladimir) harsti... Vladimir: Stiu, domnule colonel, dar zidurile astea ne izoleaza, nu ne protejeaza... Ghelea: Lasa, Vladimire, ca fostii tai colegi au ajuns, asa pedepsiti cum sunt, in toate partidele si nu o sa faca aia nici o branza, cat or fi ei de liberali sau de democrati... Vladimir: Adevarul este ca la liberali si la taranisti, asa am auzit, au fost trimisi cei mai buni dintre colegii mei... Aia de-au fost sefi de promotie... Ghelea: Te cred si eu... Doar ai vazut cum i-au terminat pe taranisti... Praful si pulberea s-a ales de ei... Cred ca nu degeaba spunea ala ca securitatea l-a invins... Ce vrei, daca a fost bleg si a acceptat tot felul de consilieri trimisi de taranisti... Vladimir: Totusi, eu cred ca daca nu se pornea o lupta atat de nedeapta asupra noastra, nu ar fi fost nici atatia politicieni santajati... Ce vreti, am avut si noi, ofiterii, anticorpii nostri... A fost un gest firesc de aparare... Ghelea: Acuma, parinte, spune-mi, cand ai fost calugar acolo, la manastirea aia de langa Bucuresti, cum te-au botezat aia, ca am o banuiala?!... Mi-a zis mie cineva de incredere o vorba... Vladimir: Numele meu era Vasile... Calugarul Vasile... Ghelea: (intrerupandu-l) Aha!... Gata, am inteles, la mine, doar ma stii, cum l-am auzit, secretul e ca si mort... Eu uit repede...(isi duce degetul la gura) Vladimir: Nu, n-am fost eu acela care i-a devenit sfetnic de taina presedintelui... Nu l-am cunoscut...(priveste spre tabloul lui Ghelea) Cand a venit la noi – ca a venit acolo de mai multe ori, chiar inainte de a fi ales – eu ba curatam cartofi, ba citeam acatiste... (Ghelea se ridica, apoi se duce si priveste pe geam) Ghelea: (ironic) Acuma, mortii cu mortii si noi cu oile noastre, dar, ia spune-mi, parinte, crezi ca mai apuc sa sfintesc capela asta?!... Vladimir: (se ridica si priveste si el spre capela) Domnule colonel, nu vorbiti cu pacat, de trait, trebuie sa traim cat sa regretam tot ce-am facut sau ce n-am facut la timp... Cat despre capela, ar mai fi nevoie de vreo cateva milioane pentru a definitiva pictura interioara si pentru a cumpara cele necesare sfintirii si omenirii invitatilor... Acuma a ajuns pictorul chiar la portretul dumneavostra si vrem sa punem niste culori mai rezistente, din import... Ghelea: (revoltat) Parintele, strang astia bani de sapte ani si tot nu se mai termina... Ca m-am saturat de cate ori le-am dat ordin sa cotizeze pentru capela...(se duce si pune mana pe telefon) (catre Vladimir) Lasa ca fac eu rost de bani acu…Ca mai am cateva zile si trec in rezerva si nu plec de aici pana nu o sfintesc... Parintele, du-te la capela si vezi sa ma faca aia autoritar, ca de aia sunt ctitor de biserica si comandant de brigada!.. Si imbracat general, ca o sa ma faca astia pana la urma, si de-ar fi sa trec in rezerva!... Uite, iti dau si gradele astea... (baga mana la piept si scoate gradele primite cu cincisprezece ani in urma. Inca mai au busolele lipite pe ele) Ca sa nu zica ala ca nu a avut un model, ca altfel te pomenesti ca ma face din imaginatie, Doamne fereste!...(Vladimir ia gradele si iese pe usa salutand prin inclinarea capului) Ghelea: (formeaza un numar de telefon) Ba, sa vina Trescu la mine, da’ urgent!...
– Scena II –
Ghelea sta deasupra cosului de gunoi si musca dintr-o clatita. Apoi se ridica si noteaza ceva intr-un carnetel aflat pe pervazul ferestrei.Ghelea: (cu voce joasa, apoi, revoltat, privind la televizor) Am ajuns sa mananc la cosul de gunoi, ca iar imi curge vreo clatita pe laptop si face flama. De aia am si dat ordin ca in brigada mea sa se ia gustarea deasupra cosului de gunoi...(mai ia o inghititura) Uite, aceeasi ziaristi pe toate posturile de televiziune, parerologii de serviciu ai neamului, care-si dau cu parerea despre sateliti, arme nucleare, cancerul de tita ori terorism ca si cum ar fi niste mari specialisti, cand ei, de fapt, pana la revolutie predau la „Stefan Gheorghiu” materialismul dialectic si istoric... Iar eu (isi duce privirea spre umar) stau ca prostul si astept ca colonelul de paisprezece ani sa ma faca astia general... Fiindca ranit sunt, la mineriade am ajutat si eu, dupa puterile mele... Vechime in grad am... Am, am vechime de m-au ajuns in grad si fostii mei comandanti de companii... Functie de general am?.. Am... Ca-s comandant de brigada... Studii am?... Am, cacalau... Ca organizeaza aia de la academie tot felul de cursuri, fiindca altfel n-ar avea atatea functii, bani si alte servicii, stiu eu care... Numai eu stiu cati porci, Kent si vin le-am carat, de pleca Dacia cu farurile spre Carul Mare, asa era de incarcata... Uite, am opt cursuri la academie... Ba, pe ala de engleza a trebuit sa-l fac de trei ori, ca nu m-am inteles nici cu americanii, nici cu englezii, asa de diferit vorbesc aia, cand de pe-o coasta, cand de pe alta a Atlanticului... Abia cu rusii ce m-am mai inteles... Doctor sunt?... Sunt... Da’ parca am devenit mai destept?!... Singurul avantaj e ca am dosarul de cadre beton... Iar astia (priveste spre televizor cu dispret) bat apa in piua ca sa le creasca audienta si sa para democrati...(e nervos, se ridica si ia o telecomanda de pe televizor) Ei, las’ ca va dau eu audienta, de n-o sa vedeti!...(vrea sa inchida televizorul, dar acesta nu se stinge. Incearca iar si iar pana cand din aparatul video iese o caseta) (revoltat) Ba, boilor, ‘tu-va telecomanda cui v-a-ntarcat, va puneti cu mine, ba?!...(arunca telecomanda pe masa apoi se duce si o ia pe cealalta. Apasa si de data asta reuseste sa-l stinga. Este multumit de sine si-si da cu palma peste frunte. Ia o sticla de whiski de dupa regulamente, apoi isi toarna un pahar pe care il da pe nerasuflate pe gat) Ghelea: (vorbeste singur, mai tare decat de obicei) Pe asta trebuie sa-l bei pe nerasuflate...Asta nu-i ca palinca noastra!...Asta e plosnita... Dar la moda, vorba poetului... Traim vremuri grele, in care valorile cu greu mai ies la liman... (se aud, in surdina, batai in usa) Ghelea: Da, intra!... (usa de deschide usor si intra Trescu. Este imbracat in tinuta de oras. Are gradul de colonel) Trescu: Am onoarea sa va salut, domnule comandant! Ghelea: Hai, ia loc, pana nu-ti zic vreo doua!... Ca mai avem cateva zile pana trecem in rezerva si tot nu ai ajuns sa ma respecti si sa ma cunosti si in calitatea mea, de comandant... Mai, Trescule, te-am tinut in spate ca pe fratele meu, ala pe care nu-l am, doar stii asta... Trescu: Ordonati, domnule comandant!...(ia loc, apoi se ridica imediat) Ghelea: (a lehamite) Lasa, ba, ce sa mai ordon, ca la cate ordine am dat pana acum sa strangeti banii pentru capela... Trescu: Domnule comandant, a mai fost si vila aia...(se apleaca si-i spune ceva la ureche, apoi se aseaza) Stiti dumneavoastra... (Ghelea incuviinteaza din cap) Oricum, mai este de facut doar unu la suta, atata... Ghelea: (ironic) Asta stiu si eu, ca de aia sunt comandantul brigazii mele, dar, ia spune-mi, fara sa te gandesti, care-i ala unu’ la suta?!... Trescu: Trebuie sa va picteze chipul si gradele, atata tot... Ghelea: Si ce ba, eu, ditamai comandantul de brigada, reprezint doar unu’ la suta?!... Asta sunt eu ba, pentru voi si pentru capela voastra?...(Trescu se ridica si vrea sa explice, dar Ghelea ii face semn sa stea jos) Ghelea: Eu, care desi n-am cerut, mi-au dat astia certificat de revolutionar, ca sa-si bata apoi joc de mine si sa ma puna sa-mi trec in declaratia de avere pamantul si spatiul ala comercial primite in centrul Constantei... Nu, domnule, eu atata am vrut sa fiu, ca de cand eram locotenent imi tot spune femeia ca vrea sa fie doamna general... Zice ca de doamne colonel e plin cimitirul militar din Constanta, insa nici un cavou de general... Doar de amirali... Trescu: Ce vreti, suflet sensibil, de femeie, vrea si ea sa stea in rand cu lumea buna, pe aleea generalilor... Acolo au bagat si curent electric...si cablu TV... Ghelea: Asa-i, ca despre mine, si cu gradul de general, si fara... A, daca ma faceau acu’ vreo cativa ani, ca sa contribui si eu la intrarea in NATO, poate ca intram mai devreme, dar asa, s-au multumit sa-mi transforme regimentul in brigada si sa ma faca colonel... Si asta inca din ’91, parca in bataie de joc, de stau de-atatia ani cu gradul asta... In timp ce voi ati tot fost avansati... Trescu: Haideti, nu mai puneti la inima, domnule comandant?!... Ia ganditi-va, poate ca deja a semnat presedintele decretul si sunteti ditamai generalul!... Ghelea: (zambind) Oi fi...(dupa un timp, posomorat) Si ce folos daca voi fi general doar o zi... Fiindca stii, in ziua in care ma avanseaza, ma si trece in rezerva... A, ca o sa ma mai imbrac eu de ziua nationala sau de ziua armatei ori la vreo inmormantare... Dar in rest, cine sa ma mai vada?!... Trescu : (lingusitor) Lasati, ca o sa va mai scrie si pe cruce...(Ghelea il priveste aspru) Asta, desigur, peste zeci si zeci de ani, si numai daca nu vor inventa astia ceva pana atunci si scapam si de mirajul mortii... Dar eu cred, domnule general – fiindca deja pot sa va zic asa, ca decretul e semnat, fiindca altfel n-ar ajunge la timp pe coclaurile astea –, eu cred ca noi toti va vom vedea in mintea noastra, si nu numai, in general... Ghelea: Pai, cum anume?!... Trescu: Ganditi-va la toti cei care vor intra in capela, caci toti va vor vedea imbracat general... Iar Vladimir va va tamaia epoletii la fiecare slujba... Ghelea: (plin de viata) Multumesc, Trescule !... Multumesc !... Mi-ai luat o piatra de pe inima...(dupa un moment, descumpanit) Dar, stai, Vladimir mi-a zis ca nu prea vin astia la slujba...(iritat) Trescule, chiar daca plecam, trebuie sa avem grija ce lasam si in urma !... De aceea, ca sa nu creada astia ca ne-am pus coada intre picioare si i-am lasat balta, sa-i chemi pe toti comandantii de batalioane si de divizioane si sa le spui ca-i ia mama dracului daca nu-si trimit, prin rotatie, trupa la slujba !... Si sa fie mereu insotiti de ofiterii cei mai tineri, ca astia-s mai creduli si mai credinciosi!... Trescu: Am inteles ! Le zic si dau si in ordinul de zi pe unitate... Ghelea: Trescule, iti multumesc!... Eu, cum ma stii, desi eram colonel, traiam o tragedie... Vezi tu, de 14 ani, tot cu acelasi grad... Ba, macar daca ma chema Zoe la Cotroceni si-mi spunea in fata, barbateste: „Domnule colonel, meritati sa fiti general, ca daca nu meritati dumneavostra, atunci cine?!...(ironic) Ala care-i seful sectiei paioase pe Ministerul Apararii?!...Ori ala care-i detasat la Ministerul Agriculturii si raspunde la nivel national de combaterea gandacului de Colorado?!“... Sau daca-mi spunea cu frumosul: „Domnule colonel, sunteti patriot si intelegeti ca importam gradele si la cei peste o mie cinci sute de generali care s-au facut dupa revolutie, tara noastra, saraca dar frumoasa, are un deficit bugetar de atata si atata“... Fiindca uite, iar fac o paranteza, n-am nimic cu persoana, ca e om politic si eu nu fac politica, (gesticuland) dar daca a ajuns sa fie avansat general si un sef de restaurant... Trescu: (indignat) Pai, daca domnul Matosu era general, m-am gandit si eu de multe ori, insa la mine in birou si doar in gand, inseamna ca seful de sala era cel putin colonel, iar bucatarul-sef, locotenent-colonel...(dupa o pauza) Ghelea: Asa-i, ca si eu m-am gandit ca acolo, la ditamai restaurantul reprezentativ al armatei, unde sta cascavalul roata, trebuia sa aiba soareci si deci si o pisica contra lor... Ca caine are doar politia, rivala noastra... Si daca la politie cainele, ca omul, are grade, si la armata, pisica, trebuie sa aiba si ea grade... (dupa un moment de gandire) Deci, pisica era plutonier-major... Cel putin!... Ce vrei, noi gandim cu mintea noastra, iar ei cu a lor... Trescu: Totusi, domnule general, vedeti dumneavoastra, cat a fost comunismul de rau, tot n-a reusit sa faca din cainele politist unul militian!... Ghelea: (gandindu-se) Dom’le, ala era caine lup german si germanul, se stie, tot neamt... Acuma, hai sa lasam filozofia si vezi sa ma picteze ala bine, ca vreau ca cand vor intra soldatii la capela, prima data sa ma salute si apoi sa-si faca cruce, ca de aia au intrat in biserica... Soldatul, cat o fi de prost, trebuie sa inteleaga ca in unitatea mea, la veceu, in poligon ori in capela, stau cu ochii pe el... Doar nu sunt ctitor de biserica degeaba... Trescu: O sa supraveghez, domnule general, desi, asa cum stiti, Delir e toata ziua acolo... El incuie, el descuie... Ghelea: Hai, ca vad ca ne intelegem... Acuma cheama si tu comandantii de batalioane si spune-le sa adune dracului o data banii pentru capela, c-altfel o transform in arest si-i incui acolo... Doar stii ca-s nebun... Trescu: O sa le transmit, domnule general. Fiti fara grija!... Ghelea: Asa sa faci, ca o sa-ti fie si tie bine dupa ce iesim la pensie... By the way, mi s-a propus o functie in partid si m-am gandit la tine, fiindca esti baiat destept, sa vii sa punem pe picioare comisia regionala pentru ordine publica si aparare nationala a unui partid important... Trescu: Va multumesc pentru incredere, domnule general, dar i-am promis sotiei ca ne vom stabili la tara, la socri... Ghelea: Lasa ba, socrii, ca se descurca ei... Uite, la ai mei nu am fost de cinci ani, si ce, nu se descurca?... Se descurca, ca doar nu sunt copii, de aia au imbatranit si-au capatat experienta... Trescu: Dar ai mei, domnule general, ce sa se mai descurce, ca au murit de doi ani... Ghelea: Atunci sa fie sanatosi!... Cat despre tara, nu de tara ne arde noua, Trescule... Noi suntem ofiteri, nu tarani... Fii destept si nu-ti rata cariera, fie ea si politica!... Ai sanse mari sa ajungi acolo sus, nu se stie... Eu stiu... Stiu eu... Trescu: O sa ma mai gandesc... Ghelea: Gandeste-te bine, ca doar nu o sa se gandeasca civilii la viitorul nostru!...Nu uita: Fiecare civil are generalul pe care il merita!... (Trescu se ridica, saluta si ramane asa pana cand Ghelea isi scrie citatul in agenda. Cand termina de scris, Ghelea il imbratiseaza pe Trescu apoi acesta paraseste incaperea)
– Scena III –
Ghelea formeaza un numar de telefon dar ceva nu merge. Dupa un timp observa ca telefonul pe care incerca sa sune este cel maron, cu firul intrerupt. Se aud batai in usa.Ghelea: (vizibil nemultumit) Da...(intra Delir. Este imbracat in costum civil, poarta manusi de piele si are sub brat un tablou impachetat in hartie igienica) Delir: Am onoarea sa va salut, domnule general! Si felicitari!, mi-a spus domnul Trescu... Stiti, pe timp de pace vestile bune circula mai repede... (isi scoate manusile) Ghelea: Hai, mai, Delir, iti multumesc, dar va purtati toti de parca ar fi o surpriza... Si-apoi, chiar daca-s general, fie si pe drum, dar tot sunt, totusi, nu mai pot manca si eu o clatita ca hop!, bate cate unul la usa... Delir: Ei, daca stiam, nu va deranjam, dar asa, am o surpriza, vreau sa va fac un cadou... Si sper sa fie primul pe care-l primiti ca general...(Ghelea e curios. Delir il priveste si desface pachetul) Delir: Scuzati ambalajul, dar, stiti cum se spune in popor, intentia conteaza. (Ghelea pune mana pe hartia igienica si si-o trece peste obraz) E din import, din aia fina, nu zgarie...(Ghelea ia hartia si o pune in buzunar. Delir ii arata tabloul lui Ghelea, iar acesta il ia si-l priveste. In tablou este infatisat Ghelea, imbracat general, cu capul descoperit si cu o sabie in mana, calare pe un cal alb) Ghelea: (vizibil emotionat, se duce si-si ia sapca din sifonier, si-o pune pe cap si saluta tabloul. Delir face la fel) Multumesc!... Delire, m-ai dat gata... Ce mai, cred ca de aici ajung la spital... Mai, Delire, mai, tu ma omori pe mine, mai!... Delir: Domnule general, de-ati sti de cand planuiesc asta!... Ghelea: Sper ca sunt ani si ani... Delir: Asa si este... De cand am inceput capela, de atunci tot caut un pictor care sa va picteze asa cum sunteti dumneavoastra in imaginatia mea... Ghelea: Bine mai, da’ calare?... Ca doar stii ca eu sunt contra cavaleriei... Eu sunt infanterist, mai, si asta nu se uita... Delir: Sa stiti ca n-am vrut sa va supar... Dar la fel sunteti pictat si in capela. Exact la fel... Ghelea: Calare?... Mai, vezi sa nu cad, ca eu nu stiu a calari... Eu, cat am fost la CAP, doar caram gunoi... De m-au dat aia si la ziar, fiindca intr-o noapte cu ceata am carat cincizeci de tone de balegar intr-un sat din Bulgaria, incat s-au speriat bulgarii cat e de harnic romanu’... Ce vrei, ei nu stiau lozinca partidului nostru: „Calul e dusmanul“... Delir: „...tractorului“... Stiu, cum sa uit asa ceva?!... Totusi, eu am vrut sa va spun ca doar uniforma de general e la fel si in capela... Insa calare, sunteti doar in tablou... C-asa-i sta bine unui general din fortele NATO, m-am gandit eu... Sa infrunte teroristul international de la egal la egal, barbateste... Ghelea: Asa mai vii de acasa, mai Delir, mai!...(privind atent tabloul) Dar, ia vezi ca ochii astia nu prea sunt ai mei... Ce, ochii mei au margini albastre?!...(isi scoate oglinda din buzunar si verifica) Delir: Ochii nu sunt albastri, sunt negri, dar au asa, o tenta subtire, subtire de albastru ca sa va simta soldatul privirea in ceafa... Ghelea: Delire, vezi ca ma supar... Eu cu ochii astia n-o sa vad bine... Eu vreau sa-mi faca boul ala ochi de general, ai inteles?... Delir: De general ii va face, am eu grija... Ghelea: (privind iar tabloul) Si vezi ca boul mi-a facut si gradele cu busola pe ele... Ba, eu il bag pe asta la arest... Ce, asta nu stie ca gradele de general au stele si-au ramas la fel ca cele din NATO?... Mai, vezi ca asta a facut armata la marina!... Zi-i ca-l mobilizez numaidecat daca nu se pune la punct cu regulamentele de la uscat!... Gata, s-a terminat cu Pactul de la Varsovia in care rezervistul o batea in cap toata civilia facand glume pe seama generalilor din NATO!... Delir: (scuzandu-se, face doi pasi inapoi) Am crezut ca asa ati ordonat... Gradele le-a adus chiar domnul colonel Trescu... Ala a facut cum a observat... Ghelea: Alea erau asa, de model, dar eu nu sunt asa, ca doar esti om destept... Delir: Domnule general, dati-mi si tabloul sa-l modific si va promit ca voi remedia situatia in cel mai scurt timp... Ghelea: Vezi, dupa ce termini cu tabloul, sa-l duci la casuta mea, aia de la marginea orasului!... Delir: Am inteles, domnule general, o sa-l pun chiar in holul central al vilei... Ghelea: Asa sa faci, ca sa ramana nevasta-mea cracanata cand l-o vedea... Si sa vada si boii aia mici ai mei cu cine au de-a face... Delir: Am inteles, va rog sa-mi permiteti sa plec, domnule general! Ghelea: Bine, dar inainte de-a pleca, opreste-mi si mie laptop-ul asta, ca are deja opt ore de cand e deschis... Mi-a incalzit destul clatitele... Uite, pe aici iese mereu un aer foarte cald!... (ii ia mana lui Delir si o pune in partea stanga a laptop-ului pentru a-i arata ca pe acolo vine aerul. Delir incuviinteaza din cap a uimire. Ghelea isi duce degetul la tampla si arata ca e destept) (dupa o pauza) Si-apoi, si-asa nu mai vine nimeni in control acum ori vreun prost de locotenent in audienta...
– Scena IV –
Biroul comandantului. Acelasi mobilier. Ghelea este imbracat in uniforma de general si sta in picioare privind pe fereastra prin care a trecut glontele. Pe scaune stau Trescu, Terchea, Vladimir, Mitica, Leana, Gabi si Delir. La cealalta fereastra, Matosu, imbracat si el tot general, face semne cuiva cu mana. Vazandu-l, Ghelea procedeaza la fel. Mitica este imbracat in costum civil iar Vladimir, in vesminte preotesti. Se insereaza. Matosu: Domnule general, pacat ca am trecut in rezerva si n-am apucat sa invat si eu obiceiurile astea din NATO... Ghelea: Ce obiceiuri?!... Matosu: Pai n-ati vazut cum trec ofiterii prin fata comandamentului!?... Toti vorbesc singuri si, cum ne vad, in loc sa ne salute, cum isi fac cruce... Delir: Ce vreti, nu li s-a mai intamplat sa vada doi generali dintr-o data!... Vladimir: Iertati-ma, dar ofiterii veneau dinspre sau se duceau spre capela?... Ghelea: Veneau... Vladimir: Asa da!... E bine... Stiti, la cursul de capelani militari din America ne-au spus ca daca dupa slujba vezi un general, pe care l-ai mai vazut si in biserica – ca la ei rupi doua pereche de bocanci pana vezi un general in viu! –, daca ai avut acest noroc, iti faci cruce si te rogi pentru el... De aia si vorbesc singuri prin cazarma... Se roaga pentru dumneavoastra si e bine sa nu-i auda decat Cel de Sus ce murmura ei din buze!... Ghelea: Bine, parinte, doar nu ai ajuns sa ma inveti dumneata pe mine regulamentele militare, mai ales pe alea din NATO... Prevederea asta o stiu si eu, ca e cel mult de luna trecuta... Dar vreau sa-si faca cruce mai energic... Mai energic, ca ofiterul nu o lalaie, isi face cruce energic, ce mama dracului!... Ghelea: (asteptand sa se aseze Matosu) Acum, hai sa trecem la oile noastre!... Domnule general, doamnelor maiorese, domnilor colegi, mai Mitica, mai!... Iata, ca desi e tarziu, (se uita la ceas) mi s-a facut totusi dreptate... Si nu atat mie, ca eu sunt prin viata calator, cum ii sta bine unui general de infanterie!... (aplauze) Va multumesc, desi nu e cazul... De asemenea, va spun sincer, cand am intrat si m-am vazut pictat langa episcopul locului, nu m-am putut stapani si m-am salutat instantaneu... Apoi am cazut in genunchi si-am inceput sa ma rog la mine, ala de pe perete... Ca parca eram soldat si-l vedeam pe primul meu general, asa privire aveam, de general... Mare pictor!... Va spun, asta daca ma picta mai de mult, cine stie... Eu stiu... Stiu eu... Matosu: (ridicandu-se) Domnule general, dragi colegi! Pictura ca pictura, dar bucatele... (aratandu-si burta) Asa un aranjament!... Asa o pregatire!... Nici la mine, la restaurant, cand venea ministrul cu atasatii militari, nu reuseam sa le fac asa, decat adeseori... Ghelea: Multumesc, dar si berbecul s-a dus dracului... C-au mancat si-au baut aia ca spartii, de credeam ca a dat foametea in ei... (cei prezenti rad) Eu, unul, atata am avut de spus, ca alte idei o sa-mi mai vina pe parcurs. Si, fiindca odata cu mine ies la pensie si domnii colonei Trescu si Terchea, desi mi-e greu, le dau, totusi, si dansilor cuvantul, nu inainte de a le felicita si pe doamnele maior Gabi si Leana, care, la munte si la mare, in aplicatii sau aiurea, mi-au fost alaturi si m-au imbarbatat cum au stiut ele mai bine... (cele doua chicotesc) Terchea: Domnilor generali, doamnelor si domnilor! Draga Mitica! O sa vorbesc inaintea domnului Trescu, asa am convenit cu dansul, ca-s nascut cu o zi mai devreme si la noi, la romani, respectul fata de batrani a fost dintotdeauna o mare virtute crestina... Traiasca si infloreasca scumpa noastra traditie romaneasca! (toti se ridica in picioare si aplauda, apoi iau loc) Trescu: (ridicandu-se) Doamnelor si domnilor, eu zic ce-au zis si domnii generali si domnul Terchea... De asemenea, cred ca sunteti in asentimentul meu sa-i multumim si domnului Mitica, aici de fata, care, desi e redactor-sef, a binevoit, in amintirea vremurilor trecute si revolute, sa gazduiasca, in publicatia pe care cu onoare o conduce, trecutul si prezentul glorios al marii noastre unitati... (ia loc) Mitica: (sta pe scaun) Si unde, chiar in editia de astazi, am gazduit si portretele domnilor generali... (le arata ziarul) Ghelea: In numele meu si al domnului presedinte, un sincer va multumesc! Mitica: Cu placere... Insa asa, pentru amuzamentul situatiei, stiti cine a scris portretele?!... (Ghelea face semn ca nu stie) Nuuu... Ei bine, au fost facute chiar de Corcoz... Da, ala de-a facut jurnalismul si-a fost scriitor si maior aici in unitate... Ghelea: Care-i asta, ma, Trescule, ca la cati au plecat din cauza mea?!... Se spune ca unii au facut si infarct, asa am fost de categoric cu disciplina si cu onoarea... Leana: (ridicandu-se) Ala de si-a dat demisia de vreo zece ori, fiindca tot nu i-o aprobati si la urma, din disperare, s-a dus imbracat ofiter si le-a vandut seminte de floarea soarelui unor infanteristi marini americani in fata cinematografului Republica din Constanta... (ia loc) Ghelea: A, ala pe care am vrut sa-l impusc, dar s-a ferit ca bou’ de i-am gaurit usa lu’ Trescu!... Ma mir ca ai reusit sa-l convingi, la cat il stiu de indaratnic... Mitica: Pai, i-am spus simplu: Ori portretele, ori somajul!... Si le-a facut, incat cred ca vor ajunge model de portrete pentru studentii de la jurnalism... (aplauze) (dupa un moment de liniste, se aude telefonul) Ghelea: Va rog, putina liniste, cred ca cineva vrea sa ma felicite... (Ghelea ridica rand pe rand telefoanele alb si albastru, insa fara nici un rezultat. Apoi isi scoate si cele doua telefoane mobile din haina, dar in zadar. Vazand acesta, invitatii isi verifica si ei telefoanele mobile, dar nu suna nici ale lor) Gabi: Vedeti, domnule general, poate ca suna ala maron, ca pe ala nu l-ati ridicat!... (intre timp, telefonul suna continuu, dar cu sonorul dat la minim) Trescu si Terchea: (in cor) Ala nu suna niciodata... Ghelea: Si ma rog, de unde stiti voi ca nu suna?!... Trescu: Ei, acuma, ca am iesit la pensie, se poate sa nu stim?!.. (Ghelea ridica receptorul telefonului indicat si soneria inceteaza. Toti sunt uimiti, insa Trescu si cu Terchea isi sterg fruntea de transpiratie) Trescu si Terchea: (intr-un glas) Suna !... Suna si ala!... (isi fac cruce) (Ghelea este si el uimit si trage de telefon, descoperind ca acesta este conectat la centrala) Ghelea: (se lasa usor in fotoliu. Pare prabusit. Ca pentru sine) Si in toti anii astia eu credeam ca nu ma asculta nimeni...(ceilalti rad. Dupa o pauza, in care le face semn sa se aseze si sa faca liniste. Duce receptorul la ureche) Alo !... Alo !... Da, mai, Corcoz, te tin minte, cum sa nu te tin, ca dupa ce ne-ai parasit n-am mai trimis o felicitare la nimeni, ca astia nu le au cu literatura... Si-ti multumesc si pentru rubricile din ziar!... (privind spre Matosu, care-i face semn cu mana) Uite, si domnul general Matosu iti transmite salutari si te pupa pe dinti, vorba dansului!... (dupa o pauza) Cuum?!... Sa citesc ac-ro-stihul?!...(pune mana pe receptor si-i intreaba pe ceilalti) Stie careva ce-i ala un ac-ro-stih, ca asta, si trecut in rezerva, vad ca tot in dodii vorbeste... (cei prezenti se uita unul la altul si dau din umeri) Mitica: (dupa o pauza) Domnule general, din cate mai stiu, (accentuand pronuntia corecta) acro-stihul reprezinta primele litere ale unei poezii sau text in care acestea alcatuiesc un cuvant sau o propozitie... De obicei e dat cu dedicatie... Ghelea: Alo!... Mai esti pe fir?!.. Stii, cred ca s-a intrerupt legatura... Da, am ziarul, mi l-a dat Mitica... (dupa o pauza) Cum?!... La mijloc, pe pagina de cultura?... (deschide ziarul pe care i l-a intins Mitica. Intre timp, Mitica distribuie fiecaruia dintre cei prezenti cate un ziar, deschis la mijloc) Aha, aici sunt articolele despre mine si despre domnul Matosu... Da, o sa-l citesc si-ti multumesc si pentru ac-ro-stih... Pacat ca n-ai putut veni la sfintirea capelei... Cuum, n-ai fost invitat?... Ba da, ai fost, dar o fi fost posta in greva... Pana la urma o sa primesti felicitarea, o sa vezi... Salut ! Pa si pu! La revedere! (pupa receptorul, apoi il pune in furca. Cei prezenti silabisesc acrostihul. Dintr-o data se opresc si privesc cu teama spre Ghelea) Ghelea: (privindu-i satisfacut) In sfarsit, nu stiu prin ce minune, a sunat si telefonul asta... Si de bine, nu de rau!... (privindu-i pe invitati, care stau nemiscati) Dar, hai, nu mai fiti asa posomorati fiindca n-ati stiut ce-i ala un ac-ro-stih!... Doar nu ma supar eu din orice fleacuri, ce dracu’!... (Trescu vrea sa-i ia ziarul lui Ghelea, dar acesta nu-i da drumul) Ghelea: Stai, mai Trescule, ca acuma sunt in rezerva, stiu si eu sa citesc!... (deschide iar ziarul si incepe sa silabiseasca. Intre timp, invitatii se ridica usor si ies din incapere, lasand ziarele pe masa, deschise la pagina de cultura) Ghelea: (ca pentru sine) Gene-ra-li-lor Ghe-lea Nico-lae-scu si Mat-osu Cor-co-del, (zambeste) spre ru-si-nea ar-ma-tei si a ce-lor ca-re i-au pro-mo-vat si a-van-sat! (nu-i vine sa creada si mai citeste o data, cu degetul pe text. Transpira continuu si se stege cu maneca. Apoi se descheie la veston si la camasa. Pe dedesubt poarta un tricou marinaresc. Dupa ce mai citeste textul de cateva ori, ridica privirea si vede ca e singur. Se ridica si se uita sub birou si in sifonier. In incapere incepe, usor-usor, sa se stinga lumina, pana cand devine difuza) Ghelea: (cu voce tare) Bine ca au plecat la timp!... Mare noroc au avut... Ca altfel vedeau cum si-a batut joc un parlit de rezervist de ditamai generalii armatei romane!... Si bine ca au ramas ziarele aici si nu le-au citit civilii, ca iar le scadea increderea in armata... (urca pe un scaun si da jos tabloul de pe perete. Acesta are pe spate fotografia lui Ceausescu. Coboara, strange ziarele de pe masa si impacheteaza in ele perechea de grade de general cu busola si tabloul in care este infatisat. La fel procedeaza si cu citatele de pe perete. Incearca sa le ia, dar nu le poate cuprinde, astfel ca le pune la loc pe masa. Incearca din nou si de data asta reuseste) Ghelea: (multumit, ca pentru sine, catre public) Dupa sticla de palinca o sa trimit mai tarziu... Geamul, daca li-l las, astia-s prosti si-i astupa gaura, cum au facut si cu steagul revolutiei noastre nationale... Fiindca, uite-asa, din neatentie sau din prostie, dispare istoria neamului omenesc... (da sa iasa, dar ii cade un tablou chiar langa usa. Se apleaca cu greu, il ia si-l citeste, apoi il arata spre public) Vai de capul vostru, ba, civililor!... Ba, bagati-va mintile in cap si tineti minte: „Pana si un caporal tampit isi poate bate joc de un civil neinstruit “... (iese din incapere, izbind usa. In scurt timp se aude un zgomot puternic de geamuri sparte, apoi geamatul lui Ghelea) Ghelea: (racnind) Ba, boilor, ba, bine ca ati stins repede lumina ca sa va camuflati prostia... V-am spus de-o mie de ori sa puneti senzori de intuneric ca sa vedeti cand pleaca comandantul... Dupa aia se da stingerea si poate chiar si soldatul romanesc sa vada mai deslusit micuta si roscata noastra steluta nationala, intre cele grase si albastre ale constelatiei Europene... Si de-ai dracului, iar ati lustruit scarile cu ceara din aia primita ca ajutor de la NATO... Fa, i-am spus lui Gabi, ceara din Occident e ca crema, aluneca... Ma duce la vale, fa, cat sunt eu de general... Uite, acum mi s-au spart si busolele si nu mai pot nimeri nici in civilie... Baaa, fi-v-ar cazarma a dracului si ‘tu-va ceara cui v-a instruit, ca doar n-am scapat eu de evolutie ca sa ma ratacesc printre citatele si busolele voastre!... Baaa!...(cortina) Valentin BUSUIOC 04-27.04.2005, Bucuresti
EPOLETII CU BUSOLA (III)