Poate pentru romanul de rand este socant ce scriu daca cred acest lucru 100%. Eterna formulare imbecila romaneasca “Nu sunt bani”, este o minciuna ordinara. Omul cu o educatie precare se gandeste, bai uite oamenii(alesii) ar vrea sa faca sa dreaga, dar nu sunt bani. Si formularea este imbecila inducand ideea ca undeva pe marte, unde noi nu avem nicio legatura se intampla ceva si datorita acestor evenimente astrale la noi in batatura nu sunt bani. Nimeni nu spune “Nu avem bani”.Asta presupune asumare, asta presupune sa afirmi cu subiect si predicat ca ai avut bani candva dar i-ai chetuit imbecil recte “nechibzuit”. Deci sunt bani pentru scoli, spitale rachete la armata. Chiar si pentru casa regala sunt bani. Dar undeva conducta cu bani face un bypass, de la nevoi reale spre locul pe care il voi denumi generic “unde trebuie”. Deci banii ajung unde trebuie iar periodic, grupa I speciala in materie de prostie urla: vaaai banii rom’nilor…. uitati ce se intampla referindu-se desigur nu la situatie reale ci la situatii precum inzestrarea armatei. Cati dobitoci nu ati auzit urland, banii rom’nilor pe rachete trebuie dati? Sa ajungem colonie americana? Nu mai mentionez si alte imbecilitati din arsenalul argumentativ antementionat. Deci cand ai literlamente 1000 de locuri unde banul ar putea face o diferenta in viata omului, unde se gandeste homo politicus ca trebuiesa mearga? Ei fix aici:
Mai multi deputati PSD au initiat un proiect de lege pentru schimbarea numelor localitatilor scrise cu "i" si nu cu "a", ca de exemplu Tintava.
sursa ziare.com
Evident asta insemna schimbarea tuturor actelor emise, acte de interes public, privat etc.
Râdeti de niște oameni care muncește cum poate ei, care cu toporu', care cu motostivuitoru' ca sa ridice tărișoara pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație ! Sper sa fie adoptata legea aceea care va pedepsi defăimarea tarii, sa nu mai faceți atâtea glume. Si poate s-o constitui si o echipa speciala de mascati cu cefa groasa a căror misie va fi de a-i vâna pe defăimători peste mari și tari. Un fel de kidonim à la roumaine.
Ca tot veni vorba de casa lui Alecsandri. Ma intrebam de ce oare in Vechiul Regat nu se mai pastreaza aproape nicio cetate medievala, in contrast cu salba de cetati si biserici intarite din Transilvania. Pai am aflat ulterior că marea Cetate a Sucevei, după ce a fost putin devastată de turci, o mare parte din piatra si caramizi au ajuns in peretii caselor satenilor di jur, plus cotete, grajduri si altele. La fel si cu cetatatea Neamt. Altele au fost demolate de rusi cum a fost Braila sau cetatea Giurgiu (la Giurgiu, piatra a fost transportată la sud de Dunăre pentru ridicarea fortificaţiei Rusciuc).
Dar mai sunt si conacele boieresti, ca astia nu prea au avut cetati ca in Franta medievală, sa se apere. Şi conacele abia dacă mai sunt câteva. In Oltenia au fost devalizate în totalitate, tot de localnici. In Prahova este un circuit de conace cantacuzine, toate in ruină, au fost si sedii de CAP-uri in comunism.
Bani sunt pentru reabilitarea acestor monumente, există numai lipsă de educaţie, care generează lipsa de interes şi nesimţirea. Îmi pare rău să o spun, ca şi copil crescut la tara, la bunici, dar mentalitatea tărănească, atât asta pervertită de comunism şi ciocoism instituţional, dar si cea mai veche, este extrem de nocivă în multe dintre cazuri. Poate e vorba de lipsa de educaţie, dar este vorba şi de o lipsă crasă de respect pentru trecut şi faţă înaintaşi.
Aici puneti problema foarte interesant si chiar nu pricep cum au putut fi lasate in asa hal de distrugere. Ma gandesc aici cu tristele la culele oltenesti... Nu stiu daca am un raspuns aici, si imi este clar faptul ca istroic vorbind cunostintele tale stimate domn sunt mult peste ale mele, pot doar sa fac anumite supozitii. Din ce am citit, mai ales pe parte juridica existenta in prezent a burgurilor transilvanene este legata oarecum de codul penal austriac. Ca paranteza si registrele de cadastru au la baza imperativitatea in aplicare a codului civil austriac. Asadar codul penal austric pedepsea exemplar furtul, cam pe acelasi palier cu omorul eventual tradarea.Mai important, aici suna un pic a Boia, societatile nu aveau in centru natiunea- conceptul a aparut tarziu, ci religia. Asadar cel mai important edificiu, identificator pana la urma pentru societatate era in centrul unei cetati sau in proximitatea unei cetati. Beneficia de toata atentia si efortul comunitatii deci. In vechiul regat sub dominatie otomana nici nu exista notiunea de justitie. Primele mentiuni de tribunale si lex scripta in imperiul otoman apar tarziu de tot. In fapt actul de justitie era conditionat de avere. Doi nobili turci mergeau la un nobil turc mai bogat ca ei sa le rezolve diferendul. In acest sens si notiunea de infractiune nu era asociata cu un act de vatamare asupra unei comunitati sau a valorilor comunitatii respective ci era strict legata de persoana care era vatamata.Daca era un nobil era ceea ce vremurile intelegeau din actuala „infractiune” daca era un taran nu era o fapta „antisociala”. Cetatile si bunurile care nu erau in propietatea unor nobili, puteai sa furi si sa iei ce vrei cat vrei din ele. Ca cetatea a fost polulata la un moment dat era irelevant. Cert era cui aparitine si daca il supar pe boier ca iau si eu 3 pietrii si o grinda putrezita. Exiplica in fapt mai multe probleme romanesti precum obedienta ridicola fata de sef, necesitatea de a da bani la cineva pentru a rezolva o problema etc. Desigur ar mai fi si multe alte elemente insa aceste puncte mi-au satisfacut mie curiozitatea cel putin.
Sper sa fie adoptata legea aceea care va pedepsi defăimarea tarii, sa nu mai faceți atâtea glume. Si poate s-o constitui si o echipa speciala de mascati a căror misie va fi de a-i vâna pe defăimători peste mari și tari. Un fel de kidonim à la roumaine.
Radem-glumim, dar exista un precendent, LINK pagina 7, si daca lucrurile vor continua sa mearga in directia in care merg acum, s-ar putea ca peste 20-30 de ani, presupund ca vei (vom...?) mai fi in viata atunci, n-ar fi deloc exclus sa trebuiasca sa fii (sa fim...?) foarte atenti cine iti (ne...?) sunt vecinii, cu cine te (ne...?) imprietenesti (imprietenim....?) si pe unde umbli (umblam...?) ...
E de remarcat faptul ca cu tot aparatul guvernamental umplut de boi si vaci (da, e o insulta, admit) România reușește momentan sa aibă imaginea unei tari ponderate, pe care n-a cuprins-o febra gardurilor si legilor pro-life, cu o atitudine buna în relația UE-Rusia și care nu da lecții când nu i se cere. Asta e un lucru bun. Ca adunătura aia de troglodiți și gospodine retușate care servește de guvern zilele astea propune tot soiul de măscări, asta este... .
Natura compensează. Asa cum a intrat în politica colonelu' de la SRI cu Filosofia si mezelurile dupa el, asa a intrat si Radu Ghelmez. Una rea, una buna... important e ca suma sa nu fie negativa. Speram sa nu fie.
Nici nu stiu daca sa povestesc situatia asta sau nu. Poate ar fi bine sa ramana scrisa undeva. Mi-a ramas in cap un citat “There is nothing to fear but fear itself”, dar pe plaiuri romanesti ar fi bine sa o adaptam “There is nothing to fear but stupidity itself”. Vorbeam la telefon cu un fost coleg de scoala, medic pediatru in Romania ( inca ). Omul imi spune la telefon ca o femeie, manager de resurse umane la o dita mai corporatia, mai sa-l loveasca azi cu geanta. Femeia asta sinistrata intelectual facea crize de nervi si urla la medic pentru faptul ca acesta ii confirmase faptul ca o problema medicala a fiului dansei a fost dobandita pe fondul nevacinarii. Femeia efectiv nu vroia sa creada ca exista o legatura intre nevaccinare si anumite boli. Da doamnelor si domnilor, 2000 de ani de evolutie si civilizatie(teoretica), faptul ca acum cateva sute de ani un om la 35 de ani era considerat batranul satului ne-au adus in acest punct.
Domnule, a vorbit el Dan Puric la Facultatea de Filosofie, fără nicio jena ! De ce va mirați de reperele viitorilor istorici ? Tocmai asta e bine : realitatea e ca Puric are acces la Filosofie, ca studenții la Istorie ar cauta un bar deschis în 1978 (bar de zi, cum îi zicea pe vremea aia) și – cu putina opintire- o sa-l vedem și pe Salam la Ateneu.
Asta nu e nicio cădere a României, ca nu era pe niciun pisc, decât în capetele noastre. E România pur și simplu.
Spuneți „manager la ditamai corporația” de parca asta ar fi vreo garanție de ceva. Da' ditamai prim-ministreza, aia cum e ? Dom'le, a fost el Ceausescu presedinte, ce atâta cădere ?! Parca am fi avut de-a face numai cu profesori universitari și cărturari aleși si na, acum am căzut ! N-am căzut deloc, nivelul se menține.
Asa este, traiam cu impresia ca in privat macar o urma gandire ar trebui sa aiba. Daca la stat sti pe cine trebuie si iti pune ce grad doresti dumneata pe umeri, ma gandeam ca in privat-privat(adica nu privatul Teldrum spre exemplu) chiar mai trebuie sa gandesti un pic.cine dracu tine pe statul de plata o astfel de oligofrena. Ca manager cred ca trebuie sa iei si decizii, bune cred, astfel incat salariatii aia sa nu fie dati afara ca firma se inchide peste 3 ani. Poate desigur sa nu existe o conexiune intre opiniile personale si cele in exercitarea atributilor de serviciu, dar in experienta mea de viata de pana acum, cine-i dobitoc in viata privata nu este un monument al performantei la locul de munca. La valori incontestabil dupa un sef de stat ca Ceausescu, romanul a zis hai ca parca parca ar fi bun Iliescu. Suntem ca femeile alea dintr-o anumita zona a tarii, ma bate, ma bate dar al meu "ieste" ce sa-i fac acum.
Si uite ca am supravietuit si nunta regala. Totusi iritant as spune sa vezi 8 ore incontinuu, orice deschizi de la tv la radio la orice mijloc te gandesti tu pe cei doi, o donsoara “americana de profesie” si printul Harry, care are un loc bine meritat in viziunea mea asupra lumii dupa ce a pus pe picioare acel Invictus.Oricine face ceva de bine pentru un militar roman este fratele meu zice un coleg, achiesez si eu principiului. Pana nu ai vazut un militar pregatindu-se pentru jocurile invictus nu ai vazut cum ambitia si puterea mentala pot lua o forma fizica. Ei bine cu acesta ocazie, am sesizat un noua forma de prostie romaneasca. Acela care comneteaza/scrie, am vazut de la articole de ziar la tot felul de pacalici de studiou, ca vai dar ce merite are el si ea de se face atata tam-tam pe subiectul nuntii. Ce merite are el , in afara faptului ca s-a nascut in familia regala. Ai bagat un huo, ai bagat un sac de marxisme si gata, esti cel mai iubit dintre datatorii cu parerea. Ca sincer nu ma intereseaza subiectul nuntii in sine, dar sesizez substratul de prostie marca mici şi bere a‘ la Căcâna. Dar ce merit ai tu romanule ca te-ai nascut intr-un neam unde accesul la invatamnt este garantat(realitatea contrazice dar in fine) raportat la un copil din Brukina Faso unde accesul la apa potabila este o mare problema.Educatie nu mai vorbim. Ce-ti place tie mai romanule sa privesti lucrurile din unghiul tau pe care politicul il face tot mai mic. Dar daca te revolta “nemeritocratia” precum spumegi “pa net” si pe TV cum dracu votezi aceeasi semianalfabeti alegere dupa alegere, ani dupa ani, mandate dupa mandate. Conex auzim cum urla un tembel in Romania, cati bani a costat nunta, de parca el ar fi cetatean englez platitor de taxe si impozite.Si acolo nu mere cu fentatul. Asta venind de la oameni care voteaza in functii alti oameni care nu pot justifica nici 5% din avere. Revolta sa fie acest exercitiu al opulentei? Biritanicii vad ca un fel de exerciutiu de unitate nationala si o chestie “british pride”. Dar nu ne enerveaza opulenta romaneasca aia needucata? Ca britanicii macar o fac cu staif. Nu vad prea multi idem revoltati pe ghiorlania unora cu 3 burti revarsate, angajati la stat desigur, care vin cu elicopterul la mare sau la propia nunta. Si cu ocazia asta am mai invatat ceva. Dita mai monarhia britanica functioneaza cu 1200 de angajati. Un orasel “de provincie” – cum zic tot felul de dobitoci, aproape de sufletul meu, resedinta de judet – 60.000 de oameni populatie are 800 de angajati. Pai ce facem? Nu ne revoltam? Deci de aia nu am eu autostrazi ca britanicii au nunti. Observ din ce in ce mai des acea teza la care am facut referire la timpul potrivit, ca ne place sa ne mancam singuri rahatul – uite ce rau este un occident, tot mai bine este la Căcâna. Ei cat timp vom manca acest {autocenzurat} nu se va schimba nimic sau eu cel putin nu mai am nici o speranta.
Da-te ba, ca-cade… Poate ce scriu acum este lipsit de simtul proportionalitatii in conditile in care 6 indivizi(numiti politic, vai cat de importanta este chestiunea asta) au decis acum cateva zile peste vot, peste orice alta institutie democratica faptul ca, incepand din 31.05.2018, avem republica parlamentara si ca incepand din aceeasi zi, procurorul nu mai lucreaza sub autoritatatea ministrului justitiei ci in subordinea acestuia. Incercand sa imi deconectez creierul de la asa ceva, am incercat sa repar o conexiune rupta cu observatorul militar. Frunzaleam hartia respectiva din curtoazie profesionala, desi nu mi s-a dat sa vad militarul care isi ghideaza orice activitate dupa zodiac spre exemplu, zodiacul find o rubrica recurent prezenta a ziarului in discutie. Legatura am rupt-o dupa inmormantarea regelui Mihai, desi republican principial, am considerat evenimentul solemn iar ziarul nu s-a ridicat la asteptari. In egala masura m-a suparat crunt o situatie pe care am intalnit-o tot in ziar cu ceva timp inaintea inmormantarii pe care am sa o relatez mai jos. Referitor la asteptari, nu erau ridicol de mari ci erau in parametrii bunului simt obligatoriu conferit de gradul celui decedat. Armata fiind, aici nu merge cu imi place nu imi place, gradul si nu persoana se saluta, asta-i o teza de la von Clausewitz in prezent. In paginile ziarului, iertat de mine in prima situatie (ramane s-a o relatez mai jos) gasesc un editorial referitor la eveniment si o pseudo-solicitare care ar fi dorit ca regele sa fie eventual un martir, “ne-martirismul” sau find eventual echivalent, juridic vorbind, a unei variante atenuate a infractiunii de tradare, omniprezenta in toate codurile penale ale Romaniei de la Marvocordat in prezent.Cel putin asta sustinea editorialistul in cauza. Acum eu sunt fascinat, si probabil asta mi-a ales drumul si careira in viata, de cum omul vede situatile doar din unghiul sau si aplica selectiv principile pe care le afirma, in functie de acest unghi. Adica eu vad in lume doua tipuri de oameni: aia principiali si ai neprincipiali. Pe aia principiali ii recunosc dupa o singura abilitate, ceea ce este si un turnesol pentru mine in acesta materie.Respectiv abilitatea de a ceda o bunastare, un confort personal mare, mic cum ar fi pentru un principiu. Simpla enuntare a lor este pentru mine fix zero.Cea mai mare sila o am fata de oameni pe care principiile ii scot afara din casa, dar o trei simpla aplicata logic aici ar insemna ca datorita principialismului acei oameni ar trebui sa aiba viata lui Daniil Sihastru. Nu vad prea multi de genul asadar inversa regulii antmentioante este ca enuntam principii si cand ii vorba de aplicabilitate, egoismul este in fapt omnitriumfator. Asadar, vorbim de martirism si periodic aducem in discutie divizia Tudor Vladimirescu.Aici este in fapt povestirea de care vorbeam mai sus. Pe doua pagini dita-mai ale observatorului erau dedicate diviziei. Avand doua rude pe perete la Sighet, din care unul ofiter, tremuram din orice balama a corpului atunci cand eram obligat de circumstante sa salut tot felul de veterani ai acestei divizii. Am iertat, ca asa ii bine cica, si m-am gandit cum pot eu sa cer cuiva sa fie martir, desi am sa o spun direct, si-au incalcat juramantul fata de tara, fata de seful de stat de atunci si fata de neam. Sa simplific si mai brutal, neam de-al meu sta pe perete la Sighet ca si-a respectat juramantul si altii care l-au incalcat i-au nabadit onorurile grele in perioada comunista, grade, stele si “fonctii”. Tot in aceeasi nota, pana Romania a intors armele, divzia TV s-a luptata cu cine? Nu indraznesc sa mai dezvolt rationamentul ca ajung la o scarba generala. Deci cum stam cu principile? Find un om cerebral(cred), am considerat ca fiind razboi, nu putem judeca faptele atat de simplist, deci al doilea motiv de ce am iertat. Totusi nu regasesc aceasi masura aplicata tanarului rege, reprezentantilor diviziei. Povestea asta m-am gandit sa o scriu dupa ce iara se aduce un laudatio unuia din cei care s-au intors in tara cu divizia respectiva, dar foarte interesant este ca “s-a uitat” acest aspect. Efectiv nu este mentionat in elogiul adus domnului in cauza. Ii spun domn nu dintr-un respect personal ci datorita varstei si respectand litera tezei lui von Clausewitz.Nu are importanta gradul si nici numele, dar cei familiari cu activitatile recente ale oastei, stiu exact despre cine este vorba. Si tot intre noi fie vorba, asociatia pe care o conduce, putea avea alta prestanta in timp si presedinte putea fi o cu totul alta persoana. Imi vine gandul la un domn general-aviator pe care numai Dumnezeu l-a aparat sa scape cu zile din Razboi ca sovieticii sa-l recompenseze cu datul afara din armata si angajarea ca tractorist plus o perioada de reeducare. Asa-i cand n-ai origini sanatoase si cand nu tradezi orice, cam ai avea de suferit. Eu zic ca-i bine, e bine si cu principile aplicabile selectiv si in concluzie sa nu ne miram unde am ajuns. Da-te ba ca-cade!
Este vorba de aşa zisul general Dragnea (a fost ziua lui zilele astea) este?. Pornind de la o afirmaţie de-a mea (am spus despre Dragnea şi despre toţi ofiţerii şi cei care au acceptat să fie făcuţi ofiţeri şi să vină cu divizia TV că sunt nişte trădători ordinari - faptul că mă refer la ofiţeri ţine de obligaţiile pe care le aveau prin statut nu de altceva, da asta e altă treabă) m-am contrat acum vreun an urât de tot cu un colonel din ăia făcuţi ofiţeri prin anii 50, văcar la origine sau cam aşa ceva . Discuţia a fost exact de-a lungul ideilor pe care le-aţi expus mai sus.
Eu sunt paralel cu sportul. Respectiv ce intelge romanul din sport, seminte, bere 3 ragaituri si uraltul in fata unui TV. Practic sportul, cred ca mens sana in corpore sano ar trebui introdus in noul testament si cu o mandrie personala pot spune ca pe la 20 de ani aveam un bun obicei de a colectiona diplome in disciplina sportiva schi. In prezent bicicleta este un membru al familiei pentru mine dar din pacate nu pot sa practic cat de mult mi-as dori acest sport deoarece sunt sigur ca un sofer auto ma va asasina. Cu acestea fiind spuse, fiind vorba de acea macedoromanca (asa zice Dex-ul, nu eu) deosebita, am zis ca ma uit si eu la finala de la RG, pe un dita mai ecranul, in centru, cu bicicleta legata de gardul bisericii. Dupa incheierea meciului am vazut raurile de porstie curgand. Campioana noastra in sus, camioana in jos, mandru ca sunt roman. Instinctiv sau nu cand a rasunat imnul eu am sarit de pe scaun, am luat pozitia de drepti. Din spate: “Stai baaaa nene jos, ca nu se vede imnul”. Am raspuns si eu pe masura “Ridica-te in p#!@ mea ba, ca ii imnul de stat, de faceai armata macar atat se lipea de tine”. Fostul coleg de facultate de langa mine, fost politist actual avocat urla una si mai nasoala la ei. Trecand peste acest moment, ce am inteles eu din acel meci si din ceea ce este Simona Halep. In primul rand nu ragasesc nimic romanesc la ea. Imi amintesc de CTP afirmand ca Eminescu nu a fost roman si ca aceasta afirmatie a produs o asa unda de soc precum a spune ca Isus a fost evreu. Pai ce a fost romanesc la Eminescu? O scoala germana, o disciplina de fier in munca si o abilitate de a muncii iesita din comun. Severitate fata de sine inatai, perfectionism.Voce critica, un exercitiu al criticii indelungate. Asadar mutatis-mutandis, Simona. Munca oarba efectiv fara nici o garantie a succesului dublata de o perseverenta deosebita. Hotarare. Curaj. Munca. Fara scurtaturi, fara “varianta light”, fara “o smecherie”, fara “te-am fentat”, fara aroganta, fara nesimtire, fara pretentia de i se face statuie precum alti sportivi. Deci bon-ton, bun simt, ambitie, munca. Nu as spune ca lipsesc cu totul din societatea romaneasca aceste trasaturi, dar nu sunt definitorii.Daca ai putea spune ca in societatea germana punctualitatea este definitorie si o trasatura culturala nu poti afirma ca in Romania, munca este o trasatura culturala.Ma uit pe fereastra de la serviciu si ma intreb usor tampit unde lucreaza toti oamenii care blocheaza traficul in oras luni la ora 11? Acelasi serviciu unde uneori vin de sarbatoare sau sambata sa mai recuperez din dosare si lumea se uita la mine daca sunt normal la cap si ma mai intreaba ceva colegi mai apropiati, daca am probleme acasa. Asadar strict parerea mea, ar fi bine sa o lasam usurel cu Simona, “campioana noastra” deoarece am mai spus-o, noi ca societate nu am facut nimic pentru ea si ea, doar ea, prin munca hotarere si adaug aici si efortul colosal al parintilor a ajuns la o performanta extraordinara. Daca mai vrem o data in viata asta sa spunem “campioanele noastre” as avea eu o lista ce putem face pentru sport, noi ca societate. Incep cu directorii scolilor, care majoritar batuti in cap fiind in raport cu sportul tin terenurile de fotbal din curtea scolii inchise. Apoi, de la primarie, angajati 2-3 profesori de sport, discipline diferite. Copii sustinuti financiar de primarie (inca o alocatie) si de care acesti profesori sa se ocupe. Competitii sportive intrajudetene la 3 luni, cu premii, in bani. Asta pe langa scoala, cu alea 2 ore de sport pe saptamana faci fix-pix. Efortul bugetar ar fi poate pe luna cat salarul primarului si vicelui deci, ar putea fi platit. Desigur exista eterna scuza pai noi nici buda in casa nu avem, daaar in conditile in care poti angaja orice neam la primarie… hai scutiti-ma cu mizerile astea. Atunci, timid asa putem spune “campioanele noastre”. Pana atunci, bravo Simona, pentru munca uriasa incununata sambata 09.06.2018 cu succes. Am o vaga impresie, ca la fel ca si Nadia vei pleca la un moment dat in SUA, acolo unde valorile sunt respectate nu scuipate dupa 10 ani.
Scriu cu durere in suflet acum, cu extrem de multa durere in suflet...
Unul din pustii din gasca fii-mii, cu reale posibilitati de a avea o cariera de succes intr-un mediu militar daca s-ar fi nascut intr-o tara normala si pe care l-am tutorat cum am putut in ultimii cativa ani, m-a tot exploatat si m-a tot sucit pe toate partile, m-a tot intrebat tot felul de chestii, i-am raspuns onest si obiectiv la toate intrebarile si in general l-am incurajat sa ramana, a decis sa inceapa o viata noua la Londra, imediat dupa ce au fost anuntate rezultatele la bacalaureat, media generala 9.78...
Copiii care pleacă o fac noaptea, în mijlocul străzii. Acolo își râd ei plânsul zidit. Cu ei în brațe sunt copiii care rămân. Rămân dimineața, când s-au urcat copiii care pleacă în mașinile care-i duc în orașele cu aeroporturi. Așa am văzut eu acum două nopți și nu există plasturi sau șervețele care să-mi oprească nici plecarea unora, nici rămânerea celorlalți. Și nici nu plâng, că mă doare prea rău.
Să vă spun cum. Fata mea are câțiva prieteni foarte apropiați. Am zis aiurea câțiva, că sunt mulți, doisprezece. Sunt prietenii pe care i-a cunoscut acum vreo trei ani, într-o vacanță la părinții mei. Sunt prietenii ei de la Târgoviște, cei mai dragi, cei mai buni. Are câțiva prieteni buni și aici, la București, acasă, și a făcut ea ce-a făcut că i-a întâlnit pe unii cu ceilalți și acum sunt toți prieteni. Eu știu ce-nseamnă prietenii de la bunici, că așa mi-am trăit și eu vacanțele copilăriei și adolescenței și serile de sâmbătă, târzii în noapte, că pe-atunci nu erau weekenduri, ajungeai sâmbăta după-amiaza și plecai înapoi duminica după prânz.
Prietenii fetei mele sunt toți în inima ei, nedespărțiți și îmbrățișați. Când unul are teză, au, de fapt, toți. Când unii au bac, am chiar și eu bac. E al doilea an când dau bacalaureatul și mă gândesc că-s pregătitiă pentru peste doi ani, când o să-l dau de-adevăratelea. Știu emoțiile lor, știu ce știu ei mai bine, știu ce nu știu prea bine, ce-i sperie dacă e să cadă, la ce facultăți se-nscriu, ce conțin eseurile lor motivaționale pentru admiteri. Dau bacalaureat și admiteri cu ei și le trăiesc cu ei. Îi iubesc pe acești copii. Oricum, bacul de anul ăsta a fost mișto, cel puțin la istorie.
Vineri-seara am primit un mesaj pe uațap de la unul dintre copii. A dat bacul, l-a luat foarte bine, iar acum pleacă din țară. Mi-a scris așa: „Când vii la Târgoviște? Poți mâine? E ultima mea seară. Duminică plec de tot, ieșim sâmbătă-seară toți.“ Făcusem planul cu bărbatu-meu că ne ducem, dar nu vorbiserăm dacă sâmbătă sau duminică. Am hotărât că sâmbătă. Am ajuns, am stat câteva ore cu ai mei și-apoi am ieșit cu toți copiii, cu mama unuia dintre băieți, o femeie frumoasă și francă, și cu mătușa uneia dintre fete, căci părinții fetei sunt plecați amândoi la muncă în străinătate, iar ea trăiește de doi ani cu mătușa ei minunată.
Am luat-o toți la pas prin oraș, eram mulți și-am găsit cu greu un loc unde să-ncăpem toți, fără să stăm în grupuri. Am stat acolo câteva ore, am mâncat, ne-am băut limonadele, am ascultat muzică, ei au povestit ce-au făcut la mare, că tocmai s-au întors, am cântat, am râs, am vorbit. A fost frumos, foarte frumos.
La miezul nopții, ne-am ridicat și-am plecat. Am luat-o tot pe jos, prin centru, vorbeam și râdeam toți, eu îl țineam în brațe pe băiatul care la patru dimineața urma să plece și care mi-a spus că cel mai devreme va veni la anul, că nu e sigur că va putea la Crăciun. Ne-am oprit în fața primăriei, c-am găsit primul felinar care să ne cuprindă pe toți, să ne facem și noi poze, să aibă și el, să avem și noi. Am făcut poza asta de grup, apoi toți băieții, apoi toate fetele, pe urmă fiecare s-a dus lângă el și și-a făcut poză, apoi a ieșit o mireasă dintr-un restaurant, iar el a alergat râzând și-a făcut poză cu mireasa.
De-acolo am plecat, am dus-o acasă pe mătușa fetei, mama băiatului plecase cu o oră înainte, că intra la serviciu la cinci dimineața, iar acum era deja unu noaptea. Am găsit niște bănci în fața mitropoliei, ne-am așezat și-am așteptat să mai vină două fete, care nu mai știu așa bine orașul, au plecat de mici, una în Franța, cealaltă în Marea Britanie, vin în vacanțe, nu în toate vacanțele, vin și nu dorm niciodată cât stau aici, trăiesc fiecare secundă și pe urmă pleacă iar la părinții lor, la școlile lor, în țările… lor.
Am stat acolo și am vorbit despre cei care pleacă și cei care rămân, despre dragoste, empatie, durere, teamă, despre necunoscut, despre cum viața nu seamănă prea bine cu planurile de viață, despre schimbări, despre educația emoțională, cea care face diferența, cea care atât de mult ne lipsește, care nu se-nvață la școală, o deprinde fiecare de pe unde poate, cum poate, care mai fript, care mai zgâriat, care mai învinețit, care chiar zdrobit.
Era noapte și eram doar noi, nimeni pe stradă, nici mașini nu prea treceau. Eram noi și vorbeam despre picul de lumină al fiecăruia dintre noi, eram noi și mai scăpam cuvinte tari și râdeam toți deodată, eram noi, iar eu am înțeles de ce ei preferă să stea noaptea unii cu alții, că ziua e prea multă lume, lume grăbită, lume obosită, lume deranjată de râsul lor, lume îmbătrânită în amar, care aruncă asupra lor multe reproșuri, aruncă pe copii ce n-au reușit ei în viață, lume care încă trăiește cu „pe vremea noastră era altfel“ și pune în fața copiilor și tinerilor oglinda asta mincinoasă.
Eram noi și-am vorbit despre faptul că a vota este un drept, dar și o răspundere societală, dar și despre faptul că noi, părinții lor, nu am fost în stare să ne punem și să le punem în buletinele de vot decât răul cel mai mic, și-aici le-am zis că nu cred că mare lucru se va schimba curând, dar tot trebuie să votăm, eram noi și-am vorbit despre noi, despre durerea copilului care pleacă și-i vom lipsi, despre durerea copiilor care rămân și le va lipsi el, despre temerile lor, despre iubire și emoție, despre răul pe care ni-l facem singuri prin nepăsare, un rău mai mare decât ne pot face toți politicienii la un loc, despre frica de a fi departe, într-o societate necunoscută, despre groaza de a fi aproape, indiferență lângă indiferență, aici. Și-apoi ne-am îmbrățișat cu sfâșiere.
Forums
... 
. Discuţia a fost exact de-a lungul ideilor pe care le-aţi expus mai sus. 
