Episodul din noiembrie 2015, când imediat după atentatele de la Paris, drept represalii, aviața franceză a bombardat centrul de comandă al jihadiștilor din Raqqa care era de fapt părăsit cu câteva ore mai devreme.
Victime: 0; Distrugeri : probabil câteva barăci. Dar acuratețea, ireproșabilă.
Au fost mai multe astfel de episoade. E preferabil un rateu unei reusite à la russe. Iese precum salata.
Stii, desigur, cine/cum/în functie de ce parametri decide loviturile si în ce conditii. Acuratetea tine de executie, si da, se pare ca "cea mai superioara". Adica niste oameni nevinovati scapa de moarte, ceea ce e bine.
Problema satului ăla, dragul meu Apkah, e stăruința cu care îți ții mintea în el, nu satul în sine (care e probabil pitoresc, ca toate satele ). Satul mental, nu ăla fizic. Dacă te-ai săturat să citești ceva, nu o mai face! Ceea ce scriu și punctele mele de vedere te zgârie, văd, pe creier, dar e nevoie de ceva mai mult decât de nervi și aproximări pentru a "combate". Știu că nu e plăcut să știi că realitatea e potrivnică și că șansele de a fi bine scad pe zi ce trece, dar eu nu vin aici pentru a cânta ode Franței :se descurcă ea și singură. Ca om care s-a antrenat cu Special Boat Service, care dă fuga la librărie imediat ce are un dubiu intelectual și are viziuni despre lume, poți înțelege asta.
Aveam eu de ceva timp impresia ca ma confunzi rau de tot,dar azi a devenit certitudine.. M-am antrenat cu SBS? Saracul de tine...Chiar imi pare rau . O fi aerul ala patriot ,,hollandez,, de vina...
Am avut norocul si onoarea sa cunosc un membru al sectiunii SAS , SBS. Am avut onoarea sa ma antrenez alaturi de el, si sa inot alaturi de el .Pot sa va spun ca daca pe uscat pare un om normal , ce e drept cu calitati fizice de invidiat, in apa m-a facut praf
Un membru.Pe care l-am cunoscut.Cand a venit in Romania. Cu care am alergat si am inotat. ,,Ca om care s-a antrenat cu Special Boat Service,,(citatul iti apartine) nu prea seamana cu ce am spus eu. Daca as fi baut o bere cu tine,nu se intelegea ca am baut o bere cu Legiunea Straina.Daca alergam cateva ture cu tine,nu se putea spune ca m-am antrenat cu Legiunea Straina. Asa ca,rautatea asta a fost complet gratuita. Chiar daca l-am simpatizat ca om pe Andrei,nu am aceleasi pasarele. Nu visez SAS si nici nu nu ma laud cu ceva ce nu am facut.Sunt altii carora le place chestia asta. By the way,ti pot da in particular numele omului si poza mea cu el. Daca te roade chestia asta.
Nu ma asteptam la asemenea micime de caracter din partea ta...chiar nu.
Eu îți laud pregătirea iar tu te superi! Păi ce treabă e asta? Zici că ai avut onoarea să te antrenezi cu secțiunea SBS de la SAS (asta e o reușită în sine! ),eu zic că e o experiență excepțională, de ce să te superi?
Cotidianul israelian Jerusalem Post susține că jurnaliștii din SUA au ignorat scurgerea unor informații din e-mailurile miliardarului George Soros, deținător al Fundației pentru o Societate Deschisă, informații scoase la lumină de grupul hackerilor activiști, DCLeaks. Prin OSF (Open Society Foundation), Soros a finanțat, cu miliarde de dolari, organizații non-profit din SUA și din restul lumii, în ultimii douăzeci de ani, potrivit unui articol publicat de Jpost.com, citat de digi24.ro.
”Conform documentelor, Soros a dat mai mult de 30 de milioane de dolari unor grupuri care lucrează la campania electorală a lui Hillary Clinton din noiembrie, transformându-l astfel în cel mai mare donator. Presa americană și-a arătat deja sprijinul pentru Hillary Clinton, ceea ce ar justifica de ce povestea a fost îngropată.
Este posibil, de asemenea, ca unii editori de știri să nu înțeleagă motivul pentru care documentele dezvăluite ar merita să fie publice.
O mare parte din informații erau deja cunoscute public. Finanțarea masivă a lui Soros pentru grupurile din partea stângă a politicii din SUA, dar și din restul lumii, a fost documentată de mai bine de zece ani.
Pentru că multe dintre detalii erau cunoscute, lipsa unei priviri de ansamblu echivalează cu a nu vedea pădurea de copaci. Informațiile scoase la lumină de DCLeaks reprezintă o dezvăluire majoră pentru că expun „pădurea” rețelei finanțărilor lui Soroș.
Primul lucru pe care îl vedem este natura megalomanică a proiectelor filantropice ale lui Soroș. Niciun colț al Pământului nu rămâne neafectat de eforturile acestuia. Nicio zonă politică nu rămâne neatinsă.
Aparent, numărul vast al grupurilor și persoanelor pe care le sprijină pare ireal. Până la urmă, ce legătură are schimbarea climei cu imigrarea ilegală a africanilor în Israel? Sau ocuparea Wall Street cu politica legată de imigranții din Grecia? Adevărul este că proiectele lui Soroș au un numitor comun. Scopul lor este să slăbească abilitatea autorităților naționale și locale din Vest de a-și păstra legile și valorile națiunilor și comunităților.
Toate aceste proiecte ale miliardarului au menirea să împiedice piețele libere, indiferent dacă aceste piețe sunt financiare, ideologice, politice sau științifice. Iar acestea proiecte , într-un mod înșelător, sunt făcute în numele democrației, drepturilor umane, economie și alte „scopuri” nobile.
Cu alte cuvinte, scopul finanțărilor lui Soroș este de a distruge democrația din Vest și să devină imposibil ca guvernele să mențină ordinea sau societățile să-și păstreze indentitatea unică și valorile.
Mișcarea activistă „Black Lives Matter”, care a primit 650.000 de dolari de la grupurile controlate de Soros în ultimul an, este un exemplu clasic a acestor eforturi ale miliardarului. Până nu demult, poliția a fost admirată în SUA, era privită ca echivalentul domestic al militarilor.
Disputa principală este că, în Statele Unite, poliția nu este o forță care reprezintă binele, obligând astfel societatea să funcționeze singură menținându-și legea și ordinea. Mai degrabă poliția este o unealtă a represaliilor albilor asupra persoanelor de culoare.
Agitația Black Lives Matters, care a fost acuzată că a contribuit la moartea unor polițiști în mai multe orașe americane, a scos la lumină două răspunsuri legate de poliție.
Mai întâi, polițiștii au fost demoralizați deoarece au fost incriminați pentru faptul că încearcă să-și țină orașele sigure, ferite de infractori.
În al doilea rând, folosirea forței de către polițiști, s-a diminuat, chiar și în situații care necesită acest lucru. Teama că ar putea fi acuzați penal pe de-o parte și condamnarea publică ca fiind „rasiști”, pe de altă parte, îi îndeamnă pe polițiști să aleagă lipsa de acțiune, chiar și atunci când situația o cere.
Demoralizarea și intimidarea polițiștilor e, cel mai probabil, cauza pentru creșterea abruptă a infracțiunilor și violențelor.
Nu trebuie scăpate din vedere nici acțiunile lui Soroș legate de imigrările ilegale. Din SUA, Europa și Israel, Soros a implementat un impuls global folosindu-se de imigrări pentru a submina identitatea națiunilor. E-mail-urile scurse evidențiază faptul că aceste grupuri au intervenit în alegerile europene pentru ca să fie aleși politicienii care sprijină granițele deschise pentru imigranții arabi și a susținut financiar, sau prin alte metode, jurnaliști care s-au arătat de acord cu imigranții.
Grupurile lui Soroș sunt pe teren facilitând intrarea imigranților ilegali în SUA și Europa. Ele au urmărit să influențeze deciziile Instanței Supreme a SUA legate de imigrările ilegale din Mexic. Aceste grupuri au cooperat cu musulmanii și alte grupuri pentru a-i demoniza pe americanii și europenii care se opun granițelor deschise.
În Israel, de asemenea, Soros s-a opus eforturilor guvernului de a opri valul de imigranți ilegali din Africa prin granița cu Egipt.
Dacă pentru greci este rasist că doresc să-și protejeze identitatea națională prin blocarea intrării a milioane de sirieni pe teritoriul lor, atunci este rasist pentru Grecia sau Franța, Germania, Ungaria, Suedia, SUA sau Polonia să existe.
Pe lângă aceste eforturi, mai sunt și alte eforturi orientate spre refuzarea drepturilor din democrațiile Occidentale pentru a susține normele sociale existente de mult timp. De exemplu, Soros a ajutat grupuri care au susținut nu doar căsătoria între persoane de același sex, dar și înființarea toaletelor publice unisex.
În ceea ce privește Israelul, grupurile lui Soroș lucrează să decredibilizeze fiecare aspect al societății israeliene. Soros se folosește de palestinieni pentru a acuza Israelul ca este un stat rasist. Miliardarul a finanțat grupuri moderate de stânga, grupuri radicale de stânga, grupuri israeliene arabe și grupuri palestiniene. În diferite moduri, aceste grupuri transmit audienței lor faptul că Israel nu are niciun drept să se apere sau să-și impună legile spre cetățenii care nu sunt evrei.
În SUA, Soros a ajutat grupuri din BLM pentru ca organizația non-profit J Street să facă acceptabilă opoziția cu Israel, atât social, cât și politic.
Soros a făcut aceste eforturi din Ferguson, Berlin până la Ierusalim pentru a induce haosul prin paralizarea autorităților locale, făcând ca autoritățile să nu mai poată să-și apere societățile.
În multe feluri, campania lui Donald Trump este un răspuns direct, nu către Clinton, dar către Soroș însuși.
Am avut două intervenţii aici : LINK Acest articol pe care îl înserez vine să întărească ceea ce am afirmat.
Iluzia imperială a liderilor europeni face jocul Rusiei
UE nu are nevoie de o armată proprie ca să apere Europa de ruși (pentru asta există NATO), UE are nevoie de o armată proprie pe care s-o folosească ideologic împotriva anglo-americanilor și pentru a face o reverență Rusiei.
Există puține lucruri asupra cărora liderii europeni se vor putea înțelege la sfârșitul acestei săptămâni la summit-ul de reinventare a Uniunii Europene post-Brexit de la Bratislava, dar unul dintre ele pare să fie, în mod contraintuitiv, relansarea proiectului construcției unei structuri militare europene comune „autonome“ față de NATO. Spunem „contraintuitiv“ pentru că Uniunea Europeană pare să aibă probleme mai mari și mai urgente decât armata europeană, cum ar fi controlul frontierelor UE pentru a face față fluxului de migranți, combaterea terorismului, care a făcut ravagii vara aceasta în Belgia și Franța, restructurarea relațiilor dintre statele membre și structurile europene, adică mai multă sau mai puțină integrare, mai multă sau mai puțină Europă. Și, mai ales, găsirea unor soluții la ceea ce, în noul limbaj de lemn politic corect, poartă numele de „provocările globalizării“, dar, în realitate, se referă la transferul de avuție dinspre statele bogate din Vest spre statele sărace din Est și din Asia, cel mai mare izvor de nemulțumire și principala sursă a ascensiunii populiștilor din America și Marea Britanie, până în Franța și Germania.
Accentul pus brusc pe „securitatea externă“ a Uniunii Europene nu are aproape nicio legătură cu criza refugiaților, asta dacă nu cumva șefa diplomației europene, Federica Mogherini, și președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, au decis să rezolve criza siriană prin desfășurarea de trupe europene terestre pe teritoriul Siriei, în schimb, are legătură cu altceva. Realizarea acestui „nucleu de armată europeană“ este cam singurul punct relativ sigur asupra căruia se pot înțelege aproape toți cei 27 lideri ai UE și care să reprezinte, în mod simbolic, o dovadă de unitate și de dorință cvasi-unanimă de continuare a procesului de integrare. Ce altă dovadă mai bună că „visul Europei Unite“ rămâne viu chiar și după Brexit decât o mică armată sub steagul UE? Doamna Mogherini susține că proiectul domniei sale, conținut într-un document intitulat pompos Strategie Globală, nu are în vedere constituirea unei armate europene propriu-zise și că UE este la distanță de 100 de ani de așa ceva și, la prima vedere, are dreptate. Domnia sa insistă asupra a patru priorități: investiții majore în industria de apărare din resurse europene comune, activarea prevederilor din tratatele fondatoare care permit unui număr mic de țări membre să desfășoare acțiuni militare în numele întregii Uniuni, constituirea unor grupuri de luptă organizate sub forma unor forțe de reacție rapidă multinaționale și, mai ales, înființarea unui Cartier General comun la Bruxelles, care să conducă toate acțiunile militare și civile prezente și viitoare. Acest „Cartier General comun“ ar trebui să reprezinte „nucleul“ în jurul căruia să se construiască viitoarea structură a apărării europene. Cu alte cuvinte, nucleul viitoarei armate europene.
La Bruxelles pare să se fi înrădăcinat convingerea că, dacă nu se poate înființa un post de ministru de Finanțe european care să fie responsabil de o politică fiscală comună, pentru că nimeni nu este dispus să cedeze acest atribut al suveranității, și, dacă nu se poate realiza o politică externă comună propriu-zisă, atunci integrarea poate fi dusă mai departe pe plan militar, mai ales că Juncker a vorbit despre necesitatea armatei europene „pentru a răspunde amenințărilor Rusiei“ încă de anul trecut, iar acum doi lideri central-europeni, premierii Ungariei și Cehiei, au cerut același lucru. Timpurile par coapte pentru un asemenea pas, mai ales, susține Mogherini, că acum, după Brexit, obstacolele ridicate de Marea Britanie în calea creării apărării europene au dispărut, iar UE 27 trebuie să profite de această oportunitate istorică.
Problema este că întreaga gândire din spatele acestui proiect este greșită și se bazează pe un șir de iluzii. Opoziția Marii Britanii față de apărarea europeană se întemeia pe trei principii: politica de apărare este un atribut național, cooperarea militară se realizează în cadrul NATO, iar orice structură militară care să duplice structurile NATO este indezirabilă, mai ales în condițiile în care statele membre nici măcar nu își respectă angajamentele în privința alocărilor bugetare asumate la nivelul Alianței. Or, „oportunitatea istorică“ la care se referă Mogherini are în vedere tocmai obstacolele în calea duplicării structurilor NATO, care, după Brexit, devine posibilă. Acest demers nu are însă drept scop întărirea securității europene, ci eliminarea treptată a elementelor american și britanic din structurile de apărare europene, concomitent cu integrarea politică tot mai strânsă. Fără americani și britanici, Europa ar fi practic lipsită de apărare în cazul unei agresiuni.
Juncker a mințit în martie anul trecut. UE nu are nevoie de o armată proprie ca să apere Europa de ruși (pentru asta există NATO), UE are nevoie de o armată proprie pe care s-o folosească ideologic împotriva anglo-americanilor și pentru a face o reverență Rusiei, al cărei scop declarat este desființarea NATO și retragerea Statelor Unite din Europa. În acest sens, insistența cu care doamna Mogherini se referă la „interdependența“ dintre Europa și Rusia și nevoia de cooperare este o sugestie cât se poate de transparentă apropo de încotro înclină preferințele sale. Aceasta este încă o iluzie, pentru că Rusia nu „cooperează“, relațiile Rusiei cu lumea sunt un joc de sumă zero, altfel spus, dacă Rusia câștigă, ceilalți, adică Europa, pierd. Iar dacă ideologii Imperiului European (un superstat cu politică fiscală și bugetară comune, cu politică externă unică și armată unică) vor continua să avanseze cu acest vis absurd, atunci unitatea Occidentului va fi spartă, iar Rusia va câștiga. De aceea, președintele Iohannis ar trebui să sublinieze vineri la Bratislava că România nu va accepta niciodată vreo structură europeană de apărare care să duplice structurile NATO. LINK
UE nu are nevoie de o armată proprie ca să apere Europa de ruși (pentru asta există NATO), UE are nevoie de o armată proprie pe care s-o folosească ideologic împotriva anglo-americanilor și pentru a face o reverență Rusiei.
Nu stiu ce reverenta ar face europenii rusilor daca ar avea o armata europeana, ceea ce stiu e ca atunci când vine vorba de altceva decât de pozitii diplomatice (când vine vorba de a face,dincolo de a spune) Europa e tributara Americii. Operatiunile din A-stan , cele din Irak de acum, din Siria si Libia, lipsite de americani, ar cam gâfâi. În Mali, într-un teritoriu cât India, singurii europeni care pot proiecta operatiuni militare la distanta pot sustine doar 4.000 de oameni. În Irak, aceeasi europeni au câteva avioane...ca mai mult nu-i mai tine portofelul. În Siria si Libia , în afara de câteva unitati clandestine care lucreaza într-un ritm criminal, mai nimic si nimic nu e de presupus ca se va schimba. Europa fara Marea Britanie, câte portavioane are ? Fara SUA (care are si ea uneori o coerenta politica de nu pricepe nimeni nimic, plus momente de trumpism care pot schimba compet lucrurile) pe câte regimente poate conta la H24 ? Dincolo de rusi (pe care nu-i poate combate Europa de una singura, desigur) ce putere militara unitara poate prezenta U.E ? Ah, niste misiuni de speriat tembelii în papuci din Africa, asta da. În rest, nimic.
Sunt multe lucruri dezarticulate în Uniunea asta dar asa cum se poate imagina o politica externa comuna probabil ca se poate imagina si un argument serios al acelei politici. Iar la baza, în relatia cu Rusia, câta vreme disuasiunea nucleara Europeana functioneaza (adica are cu ce) e de crezut ca nu s-o ajunge la razboi total. La razboi hibrid, parca ar fi bune si niste institutii europene de lupta antipropaganda, si niste regimente de tancuri complete si serioase, si niste aviatii adevarate. Ca pâna una-alta, când Ivan Ivanovici îsi pune-n cap sa-si petreaca week-end-ul în Ucraina, în afara de a ne strâmba la el, nu prea avem cu ce sa-i vorbim pre limba lui.
Daca o Europa serioasa si coerenta (politic si militar, macar) e deranjanta pentru SUA si face cumva jocul Rusiei, atunci sa priceapa SUA ca o parte a Europei are oroare de rusi, ca între apa calduta care e azi U.E si ce ar trebui sa fie e o diferenta mare, sa declare pentru vecie ca Europa e America, sa umple peste tot de baze americane în asa fel încât rusii sa nu mai viseze vreodata la un fel de URSS iar bugetele apararii europene sa mearga la educatie (de exemplu). Iar americanii sa faca asta ...din marinimie. Merge ? Nu prea. Oricum, nici tampon între americani si rusi nu e convenabil sa fii. Si nici nu prea mai e de ce sa fii asa, când e vorba totusi de 27 de tari cu o populatie de 510 milioane de oameni. Ah, daca astia 510 milioane de oameni gândesc ca n-au nicio treaba împreuna si e mai bine (mai frumos si mai sigur, mai ales) separat decât împreuna, atunci e alta istorie.
Si inca o chestiune de geo... dar de data asta putzin mai aproape de noi si mai interesanta.
Ucraina şi Rusia, bătaie pe resursele energetice din Marea Neagră
[harta]
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko a cerut Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei să iniţieze o procedură de arbitraj împotriva Rusiei pentru încălcarea Convenţiei ONU privind dreptul mării, potrivit site-ului oficial al preşedintelui ucrainean.
„Ordon ministrului afacerilor externe al Ucrainei să semneze şi astăzi să trimită Federaţiei Ruse anunţul privind iniţierea unei proceduri de arbitraj, în conformitate cu Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării”, a declarat Poroşenko.
Motivul pentru iniţierea procesului îl reprezintă exploatarea resurselor energetice ale Ucrainei şi poluarea teritoriilor „cu impact negativ asupra ecologiei Mării Negre”.
Anterior, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia va folosi dreptul internaţional umanitar în cazul tuturor proceselor internaţionale intentate de Ucraina în ceea ce priveşte Crimeea.
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko , a declarat că în zonele ocupate temporar din estul Ucrainei, şomajul ajunge la aproape 80%. Afirmaţia a fost făcută în timpul ceremoniei de înmânare a cheilor de la apartamente militarilor din oraşul Dnipro, transmite UNIAN.
„Ar trebuit să arătam diferenţa fundamentală între ceea ce se întâmplă în teritoriile ocupate – şomajul este de aproape 80%, umilirea persoanelor, a persoanelor în vârstă, dezordine în spitale, grădiniţe etc.” – a spus Poroşenko.
„Pe teritoriul eliberat facem tot posibilul pentru a restabili viaţa paşnică a Donbasului”, a mai spus preşedintele Ucrainei.
El a remarcat rolul special şi importanţa funcţiei militare a Serviciului de Transport Special de Stat, scrie Interfax-Ucraina.
„Funcţiile acestui serviciu sunt extrem de importante, pentru că în cele mai dificile timpuri – în anii 2014-2015 a fost necesar să se construiască fortificaţii, treceri de ponton, să se restaureze podurile distruse de inamic, noduri de infrastructură primii au apărut reprezentanţii Serviciului de Transport Special de Stat”, a spus şeful statului.
„Sunt încrezător că uniţi, ucrainenii sunt capabili să învingă orice inamic, să oprească agresiunea Federaţiei Ruse, care în mod perfid ne-a atacat şi a anexat Crimeea şi a asigurat invazia trupelor ruseşti în estul Ucrainei, plătind un preţ foarte mare: .. mai mult de 2500 de eroi ucraineni şi-au dat viaţa pentru dreptul nostru de a construi un nou stat”, a spus preşedintele.
Poroşenko a declarat că agresorul va fi învins, iar teritoriile ocupate vor fi eliberate.
Se pare ca se ascuteste conflictul in Marea Neagra. Fac rusii exercitii mai mari, ucrainienii se cearta pe resurse, noi propunem o flota la comanda NATO (respinsa de vecinii de mai jos), exista scenarii pe net referitoare la o "invazie" prin litoral, rusii anexeaza Crimeea, au avut un conflict in Georgia, etc. O droaie de evenimente in zona noastra. Si se pare ca nu este finalul. Vor mai urma.
Si inca un material foarte fain despre vecinul mare de la est.
[..] Dar poate partea cea mai interesantă, dincolo de lecţii învăţate în Republica Moldova, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan despre conflicte îngheţate şi acţiunea Rusiei, a fost prezentarea acţiunii ce precede ocupaţia, ulterior obiectivele şi procedurile din timpul ocupaţiei. După război hibrid şi pace hibridă, am ajuns să definim ocupaţia hibridă, cea care începe, în multe cazuri, mult înainte de lansarea operaţiunilor militare prin acţiuni la nivel informaţional, racolare de personal de sprijin şi viitor combatanţi, crearea structurii viitorului leadership separatist şi cu procesele de reamenajare etnică pentru viitoarea operaţiune.
Astfel, în cazul Georgiei, ocupaţia hibridă are câteva componente, decelate deja de autorităţile georgiene când au făcut harta situaţiei şi au încercat reînnodarea legăturilor cu teritoriile ocupate, acolo unde Rusia a recunoscut independenţa unilateral, iar acum face reunificarea teritoriilor cu Rusia. În Abhazia şi Osetia de Sud, ocupaţia hibridă a urmărit impunerea influenţei depline într-un teritoriu corupt om cu om util de către autorităţile ruse, anterior lansării operaţiunilor militare, scopul fiind dezintegrarea structurilor societale pentru a asigura dominaţia prin răspândirea în 10 zări a posibilei coagulări a rezistenţei de orice fel.
Soldaţi fără însemne în estul Ucrainei
Apoi, forţe paramilitare sunt lansate pe teren pentru a se ocupa, cu impunitate, de alterarea coeziunii comunităţilor şi de schimbarea structurii etnice prin ameninţări, constrângeri, răpiri, violuri, tâlhării. Oamenii sunt obligaţi să plece şi să-şi lase vieţile şi agoniseala în urmă. Au făcut-o în Abhazia şi Osetia de Sud, acum la rând e Crimeea. Unicele investiţii ale sistemului central rus sunt în militarizare, o militarizare extremă. Practic, zonele ocupate sunt depopulate şi transformate în baze militare gigant – în Abhazia, Osetia de Sud şi acum în Crimeea.
Al treilea instrument este corupţia şi coruperea oficialilor locali, celor din toate funcţiile publice, menţinuţi sub control pe baza ameninţării judiciare şi a cultivării aplecării spre lux şi viaţa produsă de cheltuirea banilor din corupţie. A patra componentă e organizarea contrabandei pentru subminarea guvernelor centrale ale statelor Parteneriatului Estic cu regimuri separatiste pe teritoriul lor. Sunt organizate de structurile de informaţii ruse, sunt controlate de acolo şi dau fonduri către separatişti şi ruşilor. Sunt organizate programatic împotriva statelor şi pentru finanţarea separatismului, dar şi a liderilor corupţi din statele în cauză, pentru menţinerea acestei situaţii neschimbate.
Instituţiile formale sunt controlate de serviciile secrete. Mai mult, sunt conduse chiar de ofiţeri activi sau foşti ofiţeri ruşi de intelligence. Apoi urmează izolarea totală: informaţională, comercială, investiţională, culturală. Ruşii fac blocajele şi menţin controale pentru exclusivitate schimburile comerciale exclusive şi informaţia exclusivă produsă în Rusia. Există o preocupare de justificare a acţiunilor prin conceperea şi semnarea de false tratate şi acorduri cu autorităţile teritoriului-marionetă, cu preponderenţă tratate militare, care să creeze aparenţa de legalitate, de justificare a ocupaţiei şi de menţinere a trupelor ruse.
În fine sunt utilizate componentele criminale, cele care introduc controlul social asupra regiunilor. Controlate şi proiectate de către autorităţile ruse, ele vizează obiective stricte de menţinere sub presiune şi sub control a cetăţenilor locali. Peste toate vine rusificarea, un alt proces extrem de prezent. Avem o linişte strategică în utilizarea limbilor naţionale – abhază, osetină, tătară, ucraineană (ca şi cea găgăuză, de exemplu, la altă scară) – şi unicitatea limbii ruse. Şi nu mai vorbim aici de livrarea cetăţeniei ruse, pe scară largă, în regiunile ocupate. Strategia ajută ca statele ce au asemenea teritorii separatiste să devină ostatice faţă de teritoriile ocupate, dacă vor o formulă de reintegrare. Dacă nu, intervine strategia felierii teritoriului mai departe. E o variantă win-win pentru Rusia.
[..]
În primul rând, Rusia lui Putin nu prea ştie singură ce vrea. Vrea să fie superputere, dar nu a definit încă strategia şi scopul. Vrea o nouă Ialta, cu trasarea liniilor roşii, deşi i s-a spus că epoca sferelor de influenţă e moartă şi că în Europa nu mai e posibilă revenirea la diviziune, cortină de fier şi dominaţie de tip imperial asupra statelor suverane vecine. Vrea o înţelegere pentru securitatea Europei, dar în care UE să plătească pentru a nu „beneficia” de agresivitatea Rusiei, dându-i drept de veto pe tot ce se poate. Însă, pe fond, încă nu ştie ce vrea şi cât e dispusă să cheltuiască pentru un nou mandat al lui Putin care să-l facă cel mai longeviv conducător al Rusiei, cu mandat mai lung decât al lui Stalin la conducerea statului rus.
Marea Strategie a Occidentului conţine trei elemente, nu întâmplător două dintre ele făcând parte din panoplia războiului rece pe care Rusia o cunoaşte şi o înţelege: îndiguirea Rusiei, coexistenţa paşnică – evitarea confruntării pe cât se poate – şi respingerea oricărei recunoaşteri a cuceririlor teritoriale prin forţa armelor şi revizionism în Europa. În rest e o stare de aşteptare: susţinerea Ucrainei să-şi apere propriul teritoriu mai departe, evaluarea perspectivelor economice ale Rusiei şi aşteptarea momentului de colaps economic care va veni, chiar dacă momentul nu e încă definit. Preţul scăzut al petrolului (principala resursă a militarismului neo-imperial rus), blocarea transferului tehnologic şi evitarea modernizării sau ajutorului pentru industria de război rusă e o altă componentă a acestei aşteptări strategice. Să vedem cine clipeşte primul.
Final: Textul este lung dar foarte interesant. Merita citit si bagat la cap. Nu intotdeauna cel ce iti este stapan este si cel ce este "vocal". Poate fi foarte discret dar este tot stapanul tau.
Theresa May va propune la ONU o nouă abordare a problemei migrației, bazată pe diferențierea imigranților economici de refugiați
Marea Britanie are dreptul să-și controleze granițele, va spune premierul Theresa May în fața liderilor lumii la Adunarea Generală a ONU, ea urmând să avertizeze totodată că sute de mii de "imigranți economici" pretind că sunt refugiați, scrie luni publicația The Daily Telegraph.
În discursul pe care-l va susține săptămâna aceasta la sediul ONU din New York, șefa guvernului de la Londra va critica răspunsul dat până în prezent "migrației necontrolate" și va atrage atenția națiunilor occidentale că ele se rezumă doar la "tratarea simptomelor acestei crize".
Theresa May va insista că tuturor țărilor le revine "responsabilitatea" de a-și proteja frontierele pentru a diminua migrația ilegală și necontrolată. Conform discursului obținut de The Daily Telegraph, premierul britanic va avertiza că lipsa unei diferențieri între refugiați și imigranți economici îi încurajează pe tot mai mulți să plătească traficanți care îi ajută să vină în Europa, unde pot cere azil.
Prin urmare, Theresa May va cere de la tribuna ONU adoptarea unei politici a "primei țări sigure", conform căreia refugiații plecați din zonele de conflict să fie obligați să ceară azil în prima țară unde sunt în siguranță, pentru a se preveni astfel deplasările lor ulterioare de care profită traficanții.
Această intervenție survine în contextul intențiilor noului executiv britanic de a limita imigrația, inclusiv cea provenită din Europa, chestiune pe care o va aborda cu Uniunea Europeană la negocierile privind ieșirea din blocul comunitar.
O parere vis-a-vis de aceea "viitoare" armata europeana si poate (ne)importanta ei pentru Romania.
Se pregăteşte decuplarea României de NATO, de SUA?
In ziua în care România şi SUA aniversau cinci ani de la semnarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic – parteneriat care implică şi o componentă de securitate şi apărare – în România se vorbea, la cel mai înalt nivel, despre Armata europeană. Demers în privinţa căruia specialişti în geopolitică spun că ar avea ca scop decuplarea UE de NATO.
„Susţinem iniţiativa formării unei Armate europene”, declara preşedintele Klaus Iohannis, în timpul unei conferinţe de presă organizate în comun cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, aflat în vizită la Bucureşti; o vizită care a avut printre obiective nu consolidarea UE şi, de ce nu, extinderea ei, ci apropierea României de un aşa-numit nucleu dur al UE – adică, de Franţa, Gemania, Italia, Marea Britanie, principalul aliat al SUA în Europa, nemaifiind luat în calcul, pe motiv de Brexit. Francois Hollande menţiona, la rându-i, că deşi majoritatea statelor europene fac parte din NATO, „Europa nu se poate baza pe capacităţile unei puteri exterioare”.
Nu e logică utilizarea cuvântului „exterioare”, din moment ce în NATO majoritatea statelor membre, 26 din 28, sunt europene, iar SUA sunt angajate, prin Tratatul Nord-Atlantic, exact în apărarea securităţii europene. E cert, însă, că Franţa nu agreează SUA, iar acum, în perspectiva ieşirii din UE a principalului său aliat, Marea Britanie, şi a constituirii unui aşa-numit nucleu dur al UE, nu se mai simte obligată nici să păstreze aparenţele. O dovadă în acest sens este declaraţia lui Francoise Hollande, făcută în ziua în care americanii comemorau victimele atacurilor din 11 septembrie: „Franţa a fost o victimă a haosului cauzat de răspunsul SUA vizavi de atacurile de la 11 septembrie”. Deşi mai plauzibilă este ideea că Franţa a fost victimă a propriilor servicii de informaţii, care nu au putut preveni atacurile, şi a propriilor politici publice privind integrarea migranţilor.
Ideea acuzării publice a SUA pentru atentatele din Franţa a fost exprimată public, cu o lună în urmă, şi de generalul francez, Jean-Bernard Pinatel. Acesta afirma, citat de unul din trusturile media controlate de Kremlin, că e necesară „lichidarea sau europenizarea totală a NATO”, care e un motiv de distanţă între Europa şi Rusia, şi că interesele Franţei şi ale Rusiei, nu doar cele economice, ci şi cele strategice, coincid.
Revenind la declaraţia d-lui Iohannis, cea privind susţinerea iniţiativei formării unei Armate europene, nu e clar, cine, unde şi pe baza căror analize a ajuns la concluzia că ţara noastră trebuie să achieseze la acest proiect; sunt state din UE care îl resping. În plus, nu a explicat nimeni dacă aderarea României la o Armată europeană ar fi compatibilă cu Parteneriatul Strategic cu SUA. Cum nu a anunţat nimeni nici ca, înaintea acestei declaraţii – făcute nu de un simplu lider politic, ci de şeful statului –, ideea să fi fost analizată în CSAT, instituţia investită prin Constituţie să organizeze şi să coordoneze unitar activităţile ce privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, şi să fi primit acordul de principiu. În 2012, înainte de momentul USL, când Germania venise cu iniţiativa creării unei Armate a UE şi când se lua în calcul, scria presa britanică, inclusiv scoaterea Marii Britanii din UE, adică a celui mai important aliat al SUA în Europa, România a evitat să participe la discuţii.
Ca o paranteză fie spus, declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis, de susţinere a Armatei europene, făcută în chiar ziua aniversării Parteneriatului Strategic cu SUA, îmi aminteşte de o alta, făcută, în vara lui 2013, de către fostul premier Victor Ponta. La întoarcere dintr-una din vizitele în China, mergând la Ambasada SUA, la recepţia dată în cinstea sărbătoririi Zilei Americii, aducea elogii nu partenerului strategic al ţării, ci Chinei: „Tocmai m-am întors dintr-o vizită într-o ţară extraordinară, un bun prieten al României.”
Punând acum cap la cap bucăţi din acest puzzle, rămâne întrebarea: se pregăteşte, pe viitor, decuplarea României de NATO şi, implicit de SUA?
Se pare ca cineva "musca" mana care a scos-o din "groapa". Si probabil ca acuma nu mai sunt "inhibitorii" (uk) o sa fie atacuri din ce in ce mai multe. Si acuma ma gandeam ca nu prea am vazut soldati francezi antrenandu-se cu us/uk/ger/can/pol/ pe la noi. Oare de ce?
Forums
