Mistoul ala e facut din pricina enormitatilor pe care le clameaza nenea si al populismului ala care prinde, iata. La H. Clinton nu prea e de facut misto, pentru ca atunci când are momente de mare contradictie (ex. : pentru TAFTA ca senator si împotriva TAFTA candidat la presedintie) realizezi ca politica e ...hai sa-i spunem usuratica. Si atunci nu mai e de facut misto, ci de plâns. Nu de plâns, dar sigur nu de râs.
Nasol cu populismul.Dar restu' filosofilor,sociologilor si strategilor ce bantuie intre San Francisco si Barlad,via Bruxelles,Paris si Berlin,ce au invartit 20 de ani? Io nu zic ca e bine cu Trump,Hillary sau mai stiu eu ce.Pe persoana fizica ma intereseaza sa pricep ce se intampla ca sa ma pozitionez unde e un profit de facut.In viata privata fix cu asta ar trebui sa ma ocup.Da' despre treaba asta din State si esecul studiosilor stiu ca discutam periodic de cand suntem pe semper.si sunt ceva anisori,iaca.Ca un astfel de moment va veni stiam,desi nu stiam exact cand.
Intamplator sau nu,argumentele domnului cu mistoul au cam fost demontate in buna parte,la modul serios.Amuzamentul e una,dar nu prea conteaza.Iar ''a better president'',ia-l de unde nu-i.
Daca din toata bulibaseala asta va iesi distrugerea corectitudinii politice,ii trimit lui Donald o palinca d'aia de Bihor si un vin de Cricova.Nu ma deranjeaza sa-mi zica lumea marlan.Dar as vrea sa le zic romilor cum imi vine la gura fara sa fie lege ce amendeaza chestia asta.VIVE LA LIBERTE
În loc sa te concentrezi pe desfiintarea legii care te pedepseste daca îi faci pe tigani cum îti vine la gura, concentreaza-te pe aplicarea legii care sa-i împiedice pe acei tigani sa face ceva care sa te provoace pe tine în a-i înjura. În felul asta ei nu te vor mai supara (si daca o vor face, vor fi pedepsiti) iar tu nu îi vei mai înjura (iar daca o vei face, vei fi pedepsit). Mi se pare o idee buna de societate, una catre care sa tindem, nu crezi ? Una care sa protejeze cetateanul si sa-i garanteze si proprietatea (tie) si demnitatea (în cazul asta, celor de etnie tiganeasca). Si care calca pe bec, raspunde.
Sigur, stiu ca în practica tu ramâi cu înjuratul tiganilor (pentru care nu cred ca te amendeaza seful de post) iar ei continua sa te fure (chestie pentru care nu cred ca-i amendeaza ori retine acel sef de post). Si ce e realmente trist e ca tu (care esti departe de a fi un cetatean lambda care gândeste doar de Paste si Craciun) te concentrezi pe ce îti mai lasa statul posibilitatea sa faci : sa fluieri a paguba, si macar sa poti si tu sa-njuri (ceea ce e omeneste de înteles, desigur). Dar nu dreptul tau îngradit de a înjura e problema, sa stii.
Proprietatea e una.Dar eu as vrea sa nu mai ne prefacem ca legiferam bunul simt.Nu-i altceva decat impunerea unei ideologii nocive.Depasind un pic de la viata amoroasa personala,e un pic mai vasta problema.In primul rand nu vreau o societate cum o descrii tu.Adica nu vreau nici o lege care sa ''protejeze demnitatea'' pt ca e din oficiu o restrictie a libertatii de gandire si exprimare.Pt ca io,pe persoana fizica n-am nici o problema daca imi zice careva ca-s roman hot si cersetor.Il bag linistit undeva pe respectivul si-mi vad perfect relaxat de viata.N-am nevoie sa fac crize de isterie,sa-l dau in judecata pe rasist,sa critic toata societatea si sa pretind concedierea profesorului din scoala primara pt. ca nu l-au educat pe dobitoc.Nu e nici un castig pt societate ca pitipoancele frustrate de liceu,indiferent de varsta si sex, sa aiba o putere atat de mare.Am in schimb nevoie ca expertii in genetica sa nu fie concediati de jurnalisti de cancan atunci cand afirma ca unii sunt mai destepti,iar altii mai prosti,in medie.
S-a demonstrat experimental ca vorbele construiesc si conduc la actiuni (de la Manifestul barbosului ala la "Mein Kampf" al nebunului mustacios, totul a început cu niste cuvinte). Si e bine ca exista legi care sa încadreze expresia, caci nu toate cuvintele duc la ceva bun.
Tu nu esti de acord cu legiferarea bunului-simt, altii (poate speriati de relativitatea simtului acesta) sunt. În democratie, ne adunam fiecare în jurul celui care ne exprima mai bine ideile, votam si cel ales decide. Daca cel pe care l-am votat nu ne reprezinta, iesim în strada si-l schimbam. De cele mai multe ori, merge.
Nu cred ca a interzice cuiva sa spuna tigan împutit sau jidan (tot împutit, noi românii având niste standarde de curatenie foarte înalte) sau poponar sau pitic handicapat e un lucru rau. Nu-i spui asa, el nu se supara ca-l înjuri de rasa si neamuri si lucruri pe care nu el le-a decis, si ramâne fapta : un om te-a nedreptatit, iar Statul face justitie. Daca te supara doar faptul ca unul e tigan, altul evreu, altul are un handicap sau altul e negru sau galbe sau verde la piele...iar nu e bine sa fii lasat sa o spui în gura mare : s-a demonstrat (tot experimental, din pacate) ca lucrurile rele (negativismul, în general) polarizeaza mult mai repede si mai bine decât lucrurile bune.
Oamenii aia de stiinta cu genetica lor au pierdut din vedere un lucru : conditiile dezvoltarii nu sunt aceleasi, nu au fost si nu prea cred ca vor fi vreodata aceleasi pentru toata lumea. Tot experimental (din nou!) am vazut ca putem face dintr-un ciadian mic si negru un mare general rus si poate sa mai fie si strabunicul unui mare scriitor (aproape alb) : Puskin. Educatia e aproape totul. Restul poate fi natura, dar procentajul e neglijabil.
Vorbeam despre creier si ce putem face (ori nu,cu el). Cu trupul e mai diferit, ca unii suntem mai buni la înot, altii la alergare, functie de milioanele de ani petrecuti în zone de pe glob. Dar de învatat putem toti învata si sa alergam, si sa înotam. La niveluri chiar bune !
..... putem face dintr-un ciadian mic si negru un mare general rus si poate sa mai fie si strabunicul unui mare scriitor (aproape alb) : Puskin. Educatia e aproape totul. Restul poate fi natura, dar procentajul e neglijabil.
străbunicul lui Puşkin, steaua întunecată a Epocii Luminilor, cum i-a spus Voltaire.
Exact, si daca e ceva dificil în cazul expresiei asteia a lui Voltaire , este de spus daca era batjocoritor sau glumet (Voltaire având pe alocuri niste scrieri de o mare intoleranta). Spre deosebire de Tratatul despre toleranta, care e scurt, Eseul asupra Spiritului Natiunilor are câteva sute de pagini, iar în Eseul asta Voltaire e foarte întelegator si cu rasismul, si cu sclavagismul, si cu antisemitismul. Nu e chiar limpede-limpede domnul Voltaire, în cazul cartilor astea doua, si nici în legatura cu parerea lui despre generalul rus Ganibal nu putem sti (eu cel putin, nu stiu) cum gândea. Despre negri (ca si despre evrei, laponi, indieni, tigani) Voltaire avea atunci, la 1756, o parere execrabila. Sapte ani mai târziu, nu mai era asa de convins ca are dreptate
"Cine e Voltaire ? Voltaire, trebuie s-o spunem cu bucurie si tristete, e spiritul francez". Unul de-al lui a spus-o, Hugo
A fost candva pe forum o discutie despre presupusul psihic mai fragil al luptatorilor din zilele noastre. Sebastian Junger, regizorul documentarului "Restrepo" are un punct de vedere alternativ, extrem de corect in opinia mea, poate problema nu e la luptatori, ci la societatea in care se intorc.
Army Looks to Deactivate Long-Range Surveillance Companies
Stars and Stripes | Jul 16, 2016 | by Alex Horton
SAN ANTONIO -- The Army is moving to cut all nine of its Long-Range Surveillance companies from the active duty and the National Guard this year as part of a plan to restructure its force, Army officials told Stars and Stripes.
The Pentagon will finalize a decision to deactivate three active-duty and six National Guard Long-Range Surveillance companies in the next 60 days.
"Every year there are capabilities that must be added, but unfortunately this means the Army must divest some," Army spokesman Troy Rolan said. Commanders identified operational LRS units as a low priority, he said, adding that the decision to cut LRS companies was aided by "extensive computer models using combatant commander plans to determine what the Army needs."
Army LRS companies are comprised of 15 six-man teams led by a staff sergeant. The teams specialize in navigating forward positions to monitor enemy movement and gather intelligence for commanders. Roughly 882 soldiers serve in the nine remaining LRS companies, Rolan said.
Current and former LRS soldiers have criticized the pending deactivation, saying the loss of surveillance-trained troops will erode readiness and battlefield-intelligence gathering. Another concern: The Pentagon will rely too much on technological monitoring, not human surveillance, in a larger conventional war.
Todd Harrison, a defense budget expert at the Center for Strategic and International Studies, pointed to a growing preference for technology to replace humans on the battlefield.
"We're willing to put drones and, in the future, unmanned vehicles in more dangerous situations because they don't have mothers," he said. "That makes them more useful to the country and the president."
The American way of war emphasizes technology and industry as its primary strengths, and new concepts of force structure have sprung from that doctrine, said Col. David Maxwell, a retired Army Special Forces officer and professor at Georgetown University.
"Having a handful of LRS companies is not something the Pentagon thinks will have sufficient impact when we can produce battalion after battalion [of conventional infantry units] and surveillance drones," he said.
Yet some experts question whether the push for digital surveillance over LRS companies - the man vs. machine debate -- is based in commanders' concerns about risking lives on the modern battlefield.
Thomas E. Ricks, a senior adviser on national security at the nonpartisan New America think tank in Washington D.C., says swapping out boots on the ground for eyes in the sky does not mitigate danger.
"Commanders think technology is the cure for what ails them," Ricks said, but "depriving yourself of any form of reconnaissance increases your battlefield risk. The essence of combat is redundancy," and without human intelligence, commanders will have blind spots, he said. Conventional assets to Europe
All this comes as the Pentagon ramps up U.S. military presence in Europe on Russia's western flank.
Defense Secretary Ash Carter announced in May that 2,000 more U.S. troops could soon be deployed to Poland and several Baltic states, bolstering the 60,000 troops stationed mainly in Germany and Italy.
The expansion is in line with the European Reassurance Initiative, which quadrupled in budget to $3.4 billion for 2017 in an effort to shift from reassurance of NATO allies to deterrence of a Russian threat following their aggression in Crimea and Ukraine, according to Peter Cook, Pentagon press secretary. Last month, NATO troops held the biggest exercise in Eastern Europe since the Cold War.
The strategic move of troops and positioning warfighting equipment in Europe is an acknowledgment of Russia's long-term threat in Europe and other regions, according to the CSIS think tank in Washington.
A military such as Russia's is far more advanced than the Islamic State group and al-Qaida -- from unit tactics to armor and surveillance technology -- and could neutralize many of the advantages used daily in the fighting in Iraq and Afghanistan, Harrison said.
For example, troops can take advantage of air dominance while surveilling low-tech enemies fighting over patchwork terrain in Helmand province. But a conventional battle involving hundreds or thousands of troops could rise to the full spectrum. Cyber warfare attacks could compromise U.S. networks, and communication satellites could be jammed or overtasked with bandwidth from commanders demanding detailed imagery. Air weapons platforms could hunt surveillance drones over immense territory where units fight for control over roads, bridges and ports, Harrison added.
"One thing we'll lose with LRS is the all-weather, all-environment ability to put eyes on the target," said 1st Sgt. Chris Buchness of the Maryland National Guard, who spent 15 years in the LRS company there before it was deactivated through separate force restructuring.
"The Army is basing their decision [to deactivate LRS companies] on the fight we've had for the last 15 years," Buchness said. "We have drone impunity. In a force-on-force fight, that may not happen, or it might take years after the fighting starts."
Matt Pelak, a senior noncommissioned officer assigned to a LRS company in the Texas National Guard, said battlefield information could bottleneck without LRS companies to give reliable intelligence to commanders as technology becomes compromised in a fight.
"By getting rid of them entirely, you're leaving no conventional asset trained in reconnaissance" for brigades of thousands of soldiers, he said.
The sole remaining option would be reconnaissance-focused units in Special Operations Command, such as Army Ranger Regimental Reconnaissance Companies, which operate within the 75th Ranger Regiment.
But tasking those units to assist conventional assets would prove challenging, if not impossible, Maxwell said. Units such as Army Special Forces and Navy SEALs are too few in number to support conventional ground operations at the expense of prioritized special missions, he said.
Using those strategic assets to support conventional missions would be against the Army's operating doctrine, he said. Tasking them with duties formerly held by LRS units also would require a rewrite of U.S. code outlining the function and capabilities of special forces, he said.
"If you don't have recon, you can't win. It's a truism," Maxwell said. "If you don't have your own eyes on the ground, then the commander has limitations and cannot always depend on someone else's resources. When you consider what is all-weather day or night, that is usually the human eyeball."
But Maxwell stressed the importance of hard looks at historical resources that may not fit on a modern, technological battlefield when other capabilities are available.
"This gets to a fundamental question," he said. "How does the Army envision fighting in the future, and what kind of reconnaissance capability does it need on the next battlefield?" Erosion of elite skills
Reconnaissance and surveillance skills honed in LRS companies are among the most elite in the Army outside special operations, and soldiers in those companies enjoy outsize responsibility relative to their rank. Those skills will erode and largely disappear as the companies are deactivated, LRS soldiers said.
The operation of LRS companies is unique to conventional Army infantry units. The companies report directly to brigade and corps commanders in order to directly provide reliable intelligence without working through layers of bureaucracy at lower levels of command.
It is common for a private first class or specialist in a LRS company to brief the brigade commander on battle plans, Pelak said, which normally is done by a company commander or captain on a battle staff.
There is essentially no equivalent to that level of responsibility for junior soldiers in the Army, and those soldiers are generally able to move on to higher levels of responsibility faster than peers outside of LRS companies, Pelak added.
All LRS soldiers are airborne qualified, and many have graduated from Ranger and Pathfinder schools. Most LRS soldiers end up attending at the Reconnaissance and Surveillance Leaders Course at Fort Benning in Georgia -- a schoolhouse that also trains units such as Navy SEALs and Marine Force Recon.
When a LRS company is deactivated, the soldiers are not forced out of the Army, Rolan said, but some will leave. When the Maryland National Guard's LRS company folded after a restructuring decision, it touched a nerve, Buchness said. Most of the soldiers left to join units in their home states, reclassified their job specialty or left the Army. Few of them remained in Maryland to serve as line infantrymen because they saw the assignments as downgrades for their skills, Buchness said.
"I came to the Maryland LRS company as a specialist. I left the company as the first sergeant," he said. "Had you asked me my intentions two years ago, I would've said I wanted to be a command sergeant major. Now I'm putting in my retirement packet."
The impact years down the road on readiness would be difficult to gauge, Buchness said. More than half of all Ranger-qualified soldiers in the Maryland National Guard were in the LRS company -- and now most of them have departed, he said, and their skills will be missed if Maryland's soldiers are asked to serve in combat or strengthen allies. Last year, soldiers in the Maryland LRS company trained with Estonian troops to hone small unit reconnaissance techniques.
Soldiers from the small NATO nation, which shares a border with Russia and is home to an air base used by U.S. forces, told the Maryland soldiers that human-based reconnaissance is a top priority in the face of the more technologically advanced Russians, Pelak said.
In peacetime, LRS skills are not necessary, Maxwell said. That could flip during the next fight when commanders realize a historic asset is no longer reachable on the brigade radio frequency.
The epiphany could cost lives, Buchness said.
"What's the price in blood we're going to pay when we have to retrain soldiers to do the things we lost?" he asked.
Mai demult, niste razboinici puri (chiar asa erau) au considerat ca armele de foc sunt un mijloc nedemn de a duce razboiul. Uite ca s-a dus puritatea alora, si-l ducem numai cu arme de foc. Azi consideram ca omul e esential pe câmpul de lupta. Asta e azi. Mâine, la un moment dat, ne vom bate din fotolii, niste dolofani sau scheletici cu degete lungi care vor apasa numai pe butoane.
Ca sa nu le intre unor soldati în cap ca tehnica face totul, era demult un caporal-chef batrân care îi punea pe aia din birou sa ia calculatorul în brate si sa faca 10 ture de stadion cu el. Neah, nu te poti împotrivi mersului lumii. Scopul e victoria totala si 0 mort. Asta e doctrina , momentan.
A Gray Zone “win” is not a win in the classic warfare sense. Winning is perhaps better described as maintaining the U.S. Government’s positional advantage, namely the ability to influence partners, populations, and threats toward achievement of our regional or strategic objectives. Specifically, this will mean retaining decision space, maximizing desirable strategic options, or simply denying an adversary a decisive positional advantage.
In these human-centric struggles, our successes cannot be solely our own in that they must be largely defined and accomplished by our indigenous friends and coalition partners as they realize respectively acceptable political outcomes. Successful culmination of Gray Zone conflicts will not be marked by pomp and ceremony, but rather should, ideally, pass with little or no fanfare or indication of our degree of involvement.
Nu stiu daca se mai uita cineva pe acest topic. Nu am mai trecut de mult pe aici, desi am mai citit din cand in cand ce se posteaza pe forum. Continui cu acest topic pe care l-am deschis cu ani de zile in urma. Pentru inceput, o galerie a comandantilor 1st SFOD-D alias Delta Force, alias Combat Applications Group (CAG), alias Army Compartmented Element (ACE) - desi cred ca identificarea este incorecta si am sa explic undeva de ce - si care, se pare ca, mai nou, se numeste, se pare, 3r Operations Support Group (Airborne) - 3rd OSG(A). Reiau, mai intai, din punctul unde m-am oprit cu lista comandantilor unitatii. Ultimul mentional era James H. Schwitters, care a comandat unitate intre 2000-2002.
In iulie 2002 i-a succedat loctiitorul sau, Ron Russell. Acesta, insa, a suferit un anevrism cerebral la numai cateva luni dupa ce a preluat comanda unitatii, motiv pentru a care a fost inlocuit ad interim de loctiitorul sau, Charles "Chuck" Sellers.
Aceasta situatie nu a durat mult, mai ales ca atunci SUA se pregateau sa declanseze operatiunea Iraqi Freedom. Era nevoie de un comandant cu prerogative depline, asa ca in fruntea unitatii a fost adus un ofiter care servise in unitate incepand din 1990. Este vorba de Bennet S. Sacolick.
Cateva lucruri despre acest personaj. In primul rand, este surprinzatoare statura sa. La 1,98 m intaltime, este ceva atipic pentru operatiile speciale in care, din cate am vazut si am citit, majoritatea o formeaza oamenii de statura mica sau medie. Este un evreu de pe coasta de vest care afirma, intr-un interviu acordat in momentul retragerii, in 2016, cand era deja general-locotenent (3 stele) si avea 60 de ani, ca nu a obtinut niciodata jobul pe care si l-a dorit, ci a primit joburi mai bune.
La 8 decembrie 1980, Sacolick, care absolvise in San Francisco o facultate cu profil economic si lucra in timp ce isi facea masteratul, a intrat, pentru a se adaposti de ploaie, intr-o cladire. Tanarul in varsta de 25 de ani, nemultumit de viata sa si dornic de ceva cu totul diferit, a observat ca se afla intr-un oficiu de recrutare al US Army, unde a gasit un afis publicitar pe care scria "Go Ranger". Nu stia prea mare lucru despre ce inseamna sa fii Ranger, dar a acceptat provocarea. S-a inrolat in batalionul 2 al Regimentului 75 Ranger, din Fort Lewis, statul Washington. Dupa un an, superiorii sai au vazut ca Sacolick are aptitudini de ofiter si l-au trimis la cel mai rapid scurt de formate pentru ofiteri, Officer Candidate School (OCS). A absolvit in 1982.
A fost apoi comandant de pluton in batalionul 4, din cadrul regimentului 509 Aeropurtat, la Vicenza, in Italia. Din nou, voia sa renunte si sa se reapuce de scoala cand, la Fort Bragg, l-a intalnit pe Ed Reeder, care avea sa ajunga general si comandant al Beretelor Verzi. Acesta l-a convins sa incerce sa incerce sa intre in Fortele Speciale/Beretele Verzi. Sacolick a acceptat si aceasta provocare, iar in 1986, dupa absolvirea SFQC, a fost repartizat in grupl 7 Special Forces, cu care a operat in Peru, Columbia si El Salvador.
Un detaliu interesant. Sacolick detine doua insigne de specialitate care se regasesc rar la acelasi purtator: cea de absolvent al cursului Special Forces Combat Diver Course (curs de scufundari de lupta, despre care multi spun ca este cel mai dificil curs de specializare pentru Beretele Verzi), si cea de parasutist calificat pentru salturi HALO/HAHO (Military Freefall School). Cei care absolva ambele cursuri sunt numiti Whiskey 9, iar Sacolick este unul. In interviul mentionat, spunea ca nu i se pare ca ar avea ceva special, dar ca toti cei 12 care formau detasamentul Alfa pe care il comanda puteau face impreuna lucruri uimitoare. In poza de mai jos se vad cele doua insigne de specialitate, cea de Combat Diver e in dreapta, sub baretele de decoratii, iar cea din mijloc, tot de sub barete, de absolvent al Military Free Fall School. In stanga este insigna de parasutism "normal" pe un background galen cu negru care sunt culorile regimentului 509 aeropurtat.
In decembrie 1989, era in Panama si participa la operatiunea Just Cause. Trimisese deja la Fort Bragg scrisoarea cu aplicatia pentru Foreign Area Officer, ceea ce ar fi presupus un curs de doi ani la Instititul de Limbi Straine al armatei de la Monterey, unde urma sa invete una din limbile zonei in care avea sa fie trimis. In cursul luptelor din Panama, a vazut cum in fata sa a ars oficiul postal unde se afla scrisoarea cu aplicatia. Peste cateva zile a fost abordat de un ofiter care l-a invitat la o discutie. Sacolick nu avea habar despre ce este vorba, dar ofiterul respectiv l-a invitat sa aplice pentru selectia in Delta Force. A trecut de selectie in 1990, iar 1993 era in escadronul C, care a participat la nefericitul episod de la Mogadishu din 3-4 octombrie. Apare in poza de mai jos, facuta in Somalia, in 1993. Este tipul blond, cu ochelari de soare, al doilea dinspre dreapta, pe al doilea rand al celor care stau asezati in genunchi. Primul tip din dreapta, in primul rand al celor care stau in genunchi, este Austin Miller, care i-a fost loctiitor la comanda Delta, inainte de a-i fi succesor la comanda unitatii.
A ocupat diferite pozitii in unitate, incepand cu cea de ofiter asistent pentru operatii, apoi comandant de troop (detasament de 20-24 de operatori, format din 4 echipe plus element de comanda), apoi a participat la operatiunea Joint Endeavour, in Bosnia, ca sef de troop, adjunct al ofiterului cu operatii si apoi comandant de escadron (formatiune de 75-80 de operatori formata din doua troops de asalt si unul de lunetisti/cercetasi). Dupa un scurt stagiu de stat major la JSOC, cam intre 1999-2001, se astepta sa preia comanda unitatii.
S-a imbolnavit, insa, de maladia Hodgkinson, iar cea mai mare parte a timpului in care cat a luptat cu boala, a trait cam ca in ceata. Si-a revenit, iar in aprilie 2003, in timpul Operatiunii Iraqi Freedom, a luat comandat Delta Force. A condus unitatea in acea perioada dificila cand a suferit mari pierderi in lupta cu insurgentii irakieni, pana in iulie 2005. Ulterior, intre 2006-2008 a fost director adjunct la Centrul de Contra-Terorism din cadrul CIA. A fost, pe rand, adjunct si apoi comandant al Scolii de Instruire pentru Operatii Speciale JFK de la Fort Bragg (JFKSWCS) (2008-2012). Dupa un post in statul major al Comandamentului Operatiilor Speciale, intre 2012-2014, a detinut ultima pozitie, avand gradul de general cu 3 stele, ca Director pentru Planificare Operatioanala al Centrului National pentru Contraterorism, intre 2014-2016. De observat, ca in cazul tuturor ofiterilor care au ca specializare Fortele Speciale, ca nu a ajuns la gradul de general cu 4 stele.
Am anticipat putin in postarea precedenta. Cel care i-a succedat lui Bennet Sacolick la comanda Delta Force este Austin Scott Miller. Spre deosebire de predecesorul sau, nu a ajuns in Delta pe filiera Beretelor Verzi, ci a servit in unitati conventionale ale US Army si, pentru scurt timp, in regimentul 75 Ranger (75th RR). In plus, este mic de statura, este in activitate si, mai mult, a ajuns la cel mai inalt grad, cel de general cu 4 stele, pe care il detine din 2 septembrie 2018.
Faptul nici nu este surprinzator. Orice ofiter care serveste intr-o pozitie de comanda in cadrul 75th RR (comandant de pluton, companie, batalion) trebuie sa fi detinut anterior o functie similara intr-o unitate obisnuita din Big Army. Singurul pentru care nu exista aceasta cerere este comandantul regimentului, deoarece aceasta functie este mai curand administrativa, intrucat Rangers, care sunt o unitate de elita, nu actioneaza niciodata ca regiment in operatii, ci numai cu subunitati de nivel batalion, companie sau pluton. Rangers detin legaturi stranse cu Big Army, motiv pentru care pentru ei sunt mai multe oportunitati de avansare, plaja de optiuni fiind mai larga. Asta si explica de ce din randul lor vei gasi o multime de ofiteri care ajung la gradul de general, inclusiv la cel de general cu 4 stele. In momentul de fata, doi fosti comandanti ai 75th RR sunt generali cu 4 stele, unul comandand Comandamentul Operatiilor Speciale, celalalt US Army Pacific, unul este general cu 3 stele si comandant al corpului XVIII Aeropurtat, unul este general de brigada si loctiitor al comandantului unei divizii. Cei mai multi comandanti ai Delta Force provin din randul Rangerilor, cu care coopereaza strans in operatiuni, avand in comun spectrul de misiuni in care sunt trimisi si caracterul cinetic al actiunilor de lupta. Un fost comandant Delta, provenit din randul Rangers, despre care voi vorbi mai tarziu, este general cu 2 stele si comandant al Diviziei 82 Aeropurtate. Delta si Rangers opereaza direct sub Autoritatea Nationala de Comanda, iar raza lor de actiune este globala.
Spre deosebire de ei, Fortele Speciale formeaza o lume aparte. Ei urmeaza o pregatire si o cariera diferita, care ingusteaza campul lor de expertiza si ii indeparteaza de procedurile si doctrina Big Army. In plus, nu actioneaza direct sub Autoritatea Nationala de Comanda, iar jobul lor e specializat regional si nici nu e atat de glamoros si spectaculos. Misiuni precum razboi neconventional si apararea interna in strainatate presupun rabdare, discretie, efecte pe termen lung, un grad ridicat de asimilare si cunoastere a limbii si culturii zonei in care se opereaza, calitati diplomatice, atribute pe nedrept neglijate de inaltii responsabili militari si politici. Cert e ca, odata ajunsi la gradul de general, plaja optiunilor de cariera scade pentru ei; au operat mereu intr-un context specializat, iar pregatirea "generalista", de arme combinate pe care o reclama Big Army le lipseste de multe ori sau cel putin aceasta este perceptia. Sunt perceputi ca o lume oarecum straina.
A intra in Delta nu te scapa de eticheta pe care ai capatat-o, deoarece Delta nu este o specialitate, ci "Skill qualifications identifier T". Ca operator Delta, in continuare specialitatea ta este ca ofiter de infanterie (11-A), sau de ofiter de forte speciale (18-A). Ai fost in Beretele Verzi, ca operator Delta porti bereta verde, ai fost in Rangers, porti bereta bej, ai fost in unitatile aeropurtate, porti bereta visinie (asta in foarte rarele ocazii cand se poarta uniforma de oras). Astea raman lipite de tine si dupa ce pleci din Delta. Prin urmare, un infanterist are de unde alege si este preferat pentru comenzi in Big Army, in timp ce fata de cei din Beretele Verzi exista rezerve. De aceea, dupa cum am mai zis, pana la ora la care scriu, niciun 18-A nu a ajuns la gradul de general cu 4 stele.
Acum sa revin la Austin Scott Miller. Este mentionat in cartea lui Mark Bowden, "Black Hawk Down: A Story of Modern War", drept capitanul Scotty. Acum toata lumea il stie: este comandantul fortelor americane si NATO (ultimul, dupa cum stim) din Afganistan. Vizibil, nu? Cariera lui este binecunoscuta, inclusiv stagiile efectuate in Delta, dintr-un document oficial din 2010, cred, al carui link nu mai este activ, Am reusit, insa, sa descarc pdf-ul de pe acel link cu cativa ani in urma. In el sunt cuprinse in detaliu toate etapele carierei lui Miller pana in 2009. Postez aici 3 print-screen-uri care redau aceasta biografie.
Nascut in mai 1961, tocmai a implinit 60 de ani. E la primul job ca general cu 4 stele, si s-ar putea sa nu fie ultimul. La fel de bine, se poate ca dupa incheierea retragerii fortelor SUA din Afganistan, sa fie trecut in retragere. La urma urmelor, parasirea Afganistanului nu e tocmai o victorie. Asta insa nu inseamna neaparat ca nu i se va gasi un job, daca se doreste. Aprecierile la adresa sa sunt la superlativ. Iata cateva poze din perioada in care a activat in Afganistan:
Faptul ca poarta la el arma nu e un simplu moft. In primul rand, tine de background-ul lui de operator Delta timp de 12 ani, apoi acest obicei s-a dovedit a fi salutar intr-un context extrem de critic. Cand era in compania unui general afgan, a avut loc un atac armat al unor insurgenti. Generalul afgan al murit, dar Miller a avut timp sa se eschiveze, sa se plaseze in spatele unui adapost si se pregatea sa se apere. Nu a fost nevoie, pentru ca membrii detail-ului au eliminat amenintarea. Faptul ca avea arma in acel moment critic a fost, insa, un gest inspirat.
Ce a facut Miller intre anii 2009-2018: Dec 2009-Sept 2011: commander, Combined Forces Special Operations Component Command - Afghanistan, Operation Enduring Freedom, Afghanistan. September 2011-August 2012: Special Assistant to the Director of the Joint Improvised Explosive Device Defeat Organization in Arlington Virginia August 2012 - June 2013: Special Assistant to the Deputy commanding general, United States Special Operations Command in Washington D.C. June 2013 - June 2014: commander, Special Operations Joint Task Force-Afghanistan/North Atlantic Treaty Organization Special Operations Component Command-Afghanistan (CFSOCC-A), Operation Enduring Freedom, Afghanistan June 2014- March 2016: commanding general of the United States Army Maneuver Center of Excellence at Fort Benning March 2016- Sept 2018: commanding general of the Joint Special Operations Command Sept 2018: Commander, Resolute Support Mission (RS) and Commander, U.S. Forces - Afghanistan (USFOR-A)
Cam atat pentru astazi. Continuarea, in serile urmatoare.
Forums
