Desi e scris atunci este valabil si acum, deci...nimic nou sub soare!
Un articol scris de Mihai Eminescu
(in presa anilor 1870-1889)
"De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceste sus si economiceste jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice.
Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos.
Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucuresti; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa n.r.), care nu face nici cinci, si că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cum că o seamă de judecători si de administratori în România sunt tovarăsi de câstig ca bandiţii de codru. Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de dânsul si totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat si se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar.
Nu există alt izvor de avuţie decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă si fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva.
Mita e-n stare să pătrunză orisiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-si petrece viaţa la puscărie.
Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune.
Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însusi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţis a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor si trec, totusi, drept reprezentanţi ai voinţei legale si sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia si Camorra, care miroase de departe a puscărie."
„Înţelepciunea nu poate fi împărtăşită. Înţelepciunea pe care un înţelept încearcă să o împărtăşească altora are întotdeauna un iz de nebunie."
„Când cineva caută, se întâmplă foarte lesne ca ochiul său să nu mai vadă decât lucrul pe care îl caută, să nu mai fie în stare să găsească nimic şi să nu se mai poată lăsa pătruns de nimic, tocmai pentru că nu se mai gândeşte decât la ceea ce caută, pentru că are un ţel, pentru că e fascinat de ţelul acesta. A căuta înseamnă să ai un ţel. A găsi însă, înseamnă să fii liber, să rămâi deschis, să nu ai nici un ţel.”
„Voiam să învăţ care este sensul şi esenţa eu-lui. Voiam să mă eliberez de acest eu, să-l depăşesc. Dar nu l-am putut depăşi, n-am reuşit decât să fug de el, să-l amăgesc, să mă ascund de el. Într-adevăr, nici un alt lucru de pe lumea asta nu m-a preocupat în gândurile mele într-o asemenea măsură precum acest eu al meu, enigma aceasta care constă în faptul că trăiesc, că sunt unic, deosebit şi delimitat de toţi ceilalţi, că sunt Siddhartha! Şi despre nici un alt lucru de pe lumea asta nu ştiu mai puţin ca despre mine, despre Siddhartha!"
„Dacă nu ştiu nimic despre mine, dacă Siddhartha mi-a rămas atât de străin şi necunoscut, apoi aceasta nu se datoreşte decât unei singure cauze: Mi-era teamă de mine, voisem să fug de mine! Îl căutam pe Atman, îl căutam pe Brahman, eram înclinat să-mi sfârtec propriul meu eu în bucăţi, să-i desfac învelişurile, pentru a descoperi în cele mai adânci şi mai necunoscute cotloane ale sale miezul ascuns dedesubtul tuturor învelişurilor, pe Atman, viaţa, dumnezeiescul, lucrul cel mai de pe urmă. Dar în toiul acestor strădanii m-am pierdut pe mine însumi."
Azi mi-a luminat ziua, si de fapt toata saptamana, soferul autobuzului care ma aducea la job-ul meu.
Din cabina se revarsa muzica difuzata de Radio Romantic, destul de tare ca sa poata fi auzita de toata lumea in linistea diminetii dar destul de discret pentru a nu fi deranjant. Soferul fredona fiecare melodie, cu o voce clara, sonora, usor ragusita de tutun, iar cand, printre multe melodii postul de radio a difuzat melodia „Dormeau pe-o frunza doua stele” in interpretarea Mirabelei Dauer stia si versurile.
Il priveam ca pe a opta minune a lumii prin geamul cabinei in timp ce imi spuneam in gand: „Doamne! Ce minunat este omul! De fapt, este cea dintai, nu a opta minune a lumii”. Si prin una din acele bizare conexiuni pe care le face uneori creierul uman mi-am amintit o melodie auzita la cenaclul Flacara cu multi ani in urma, pe vremea cand eram doar un adolescent rebel. Nu am gasit-o in interpretarea de atunci dar daca cineva poate sa ma ajute i-as fi foarte recunoscatoare.
PS Si cred ca am uitat sa adaug si cartea din care am selectat fragmentele din postarea anterioara. Cred ca nu ati inteles nimic din cateva fragmente.
Legenda spune ca in Evul Mediu un om a fost acuzat pe nedrept ca a omorat o femeie. Adevaratul asasin era un om foarte influent al acelor vremuri, si de aceea se cauta un tap ispasitor pentru a ascunde adevaratul vinovat. Judecatorul, fiind si el complice la toata minciuna, a incercat sa para cat mai corect. I-a spus acuzatului:
- Se stie despre tine ca esti un om credincios, devotat lui Dumnezeu – sa lasam soarta ta in mainile Lui. Vom scrie pe doua hartii separate cuvintele vinovat si nevinovat, iar tu vei alege una din ele, astfel Dumnezeu iti va decide destinul. Bineinteles, judecatorul corupt scrisese acelasi cuvant, vinovat, pe ambele foi, insa bietul om nevinovat si-a dat seama ca era o capcana. Nu avea scapare. A fost pus sa aleaga una dintre cele doua hartii. Omul si-a inchis ochii si a stat sa se gandeasca pret de cateva momente, iar chiar cand sala incepuse sa-si piarda rabdarea, si-a deschis ochii, a pus un zambet ciudat pe fata, si a ales una dintre cele doua foi, pe care a bagat-o in gura si a inghitit-o repede.
Surprinsi si indignati, cei prezenti au vociferat: - Cum, ce e asta? Acum cum vom putea sti verdictul? Barbatul le-a raspuns: - Foarte simplu – citim foaia care a ramas si vom sti ce scria pe cea pe care am ales-o eu.
Judecatorul si ceilalti oameni care au incercat sa-l gaseasca vinovat au fost nevoiti sa-l lase liber, si nu l-au mai deranjat niciodata.
Imagination is more important than knowledge (Albert Einstein)
"Iubirea este o înflorire rară. E rară fiindcă se poate produce doar atunci când nu există frică, niciodată înainte. Aceasta înseamnă că iubirea îi poate apărea doar unei persoane foarte profund spirituale. Cunoştinţă pot lega toţi, sexul e posibil pentru toţi, dar nu şi iubirea." Osho în "Calea mea, calea norilor albi" "Dacă poţi permite iubirii să apară, atunci nu mai e nevoie de rugăciune, nu mai e nevoie de meditaţie, nu mai e nevoie de nici o biserică, de nici un templu. Dacă iubeşti poţi să uiţi cu totul de Dumnezeu, fiindcă prin iubire îţi va fi apărut totul: meditaţia, rugăciunea, Dumnezeu, totul îţi va fi apărut. La asta se referă Iisus atunci când spune că iubirea e Dumnezeu." "Iubirea nu se naşte în voi decât dacă deveniţi un cerc perfect: un întreg mulţumindu-se cu sine. Atunci iubiţi tot ceea ce vine spre voi."
Este pagina de suflet si cred ca asta tot la suflet se refera: LINK
Ai dreptate, Surry. Si oricum, aici este offtopic numai rautatea. Chiar am putea discuta despre asta, pentru ca de prea multe ori ne amintim de parinti abia atunci cand ei ne parasesc. Ii pretuim abia atunci cand pleaca, tristi si singuri, pe drumul acela cu sens unic, cu destinatia "O lume mai buna".
Este pagina de suflet si cred ca asta tot la suflet se refera: LINK
Ai dreptate, Surry. Si oricum, aici este offtopic numai rautatea. Chiar am putea discuta despre asta, pentru ca de prea multe ori ne amintim de parinti abia atunci cand ei ne parasesc. Ii pretuim abia atunci cand pleaca, tristi si singuri, pe drumul acela cu sens unic, cu destinatia "O lume mai buna".
@Stel,noi pretuim in general,orice,atunci cand nu mai exista! Asta este si intrebarea mea de mutle ori:" De pretuim,cand nu mai avem?" Poate din cauza faptului ca suntem prea "ocupati" cu viata noastra,cu problemele cotidiene, astfel incat uitam sa mai privim in jurul nostru,uitam sa iubim,sa simtim,sa ne gandim la cei din jurul nostru.Ne lasam coplesiti de problemele proprii,atat de mult,incat,nu-i mai "auzim"pe cei dragi atunci cand poate ne striga sa le fim alaturi,nu le mai simtim suferintele nimic.Iar daca noi,cei pe care ii iubesc,nu le suntem alaturi,nu mai suntem receptivi la "dragostea"lor sufeinta lor devine din ce in ce mai mare...gandurile lor,se transforma in regrete,durere..chin...boala..ulterior,moarte.Iar,in momentul in care ,acei oameni minunati,nu mai sunt,atunci ne dam seama cat de "buni au fost", "cat s-au sacrificat".....Disparitia celor dragi,ar trebui sa ne deshida ochii,mintea si sufletul!Este pacat sa-i lasam pe cei pe care ii iubim,sa plece fara sa le mai fi zis, "te iubesc",fara sa mai fi auzit de la noi "cum te simti? sau "te pot ajuta?" sau "ai ceva ce ai dori sa imi spui?"... Iubirea trebuie sa fie un sentiment constient ,permanent,nu ceva de care trebuie sa ne amintim in momente grele.....
Micuta mea zana, oare asa sa fie?! Oare chiar nu mai stim sa pretuim ceea ce este bun, pur, frumos si adevarat in viata noastra?! Oare disparitia celor dragi ne deschide ochii, mintea si sufletul?!
Eu cred ca, daca ar fi asa, nu am discuta asta aici si acum. Cred ca, daca ar fi asa, nu ne-am fi adunat aici ca sa punem la un loc un noian de vise si franturi de speranta intr-un viitor mai bun.
Eu cred ca ne-am adunat aici tocmai pentru ca IUBIM.
Iubim Libertatea. Aceea de a spune ce gandim si care (unora dintre noi) ne-a lipsit dureros de tare, de a comunica (in ciuda faptului ca se afla la mare distanta si nu stim nimic unii despre altii) cu cei care gandesc la fel ca noi, de a ne grupa in jurul unei idei sau unui ideal. Iubim Libertatea de a fi noi insine. Iubim Adevarul. Si venind aici, chiar si prin polemici dure, sau poate tocmai cu ajutorul lor, descoperim in fiecare zi noi nuante, noi fatete ale acestei realitati extrem de complexe. Iubim intreaga Creatie, de la firul ierbii pana la stea. Iubim Omul, acest mister fascinant, unic si irepetabil. Si am invatat sa iubim oameni pe care nu i-am vazut niciodata, dar care ne-au cucerit prin calitati pe care le-am intuit doar, crampeie de suflet ascunse printre randuri si printre ganduri. Daca am putea ne-am imparti sufletul in mii de farame mici pentru a darui cate una fiecaruia dintre ei. Si poate ca asta si facem...
Si printre atatea iubiri cum crezi ca am putea uita tocmai acele persoane care ne sunt mai aproape?! Cum am putea uita un parinte?! Dar, oricat de mult l-am iubi, atunci cand se va hotara sa plece spre o lume mai buna, tot ne vom face mii de reprosuri, tot vom avea mii de regrete si tot vom crede ca i-am spus de prea putine ori "Te iubesc". Pentru ca nu vrem sa acceptam pierderea si pentru ca stim ca ne va fi infiorator de dor...
Micuta mea zana, oare asa sa fie?! Oare chiar nu mai stim sa pretuim ceea ce este bun, pur, frumos si adevarat in viata noastra?! Oare disparitia celor dragi ne deschide ochii, mintea si sufletul?!
Eu cred ca, daca ar fi asa, nu am discuta asta aici si acum. Cred ca, daca ar fi asa, nu ne-am fi adunat aici ca sa punem la un loc un noian de vise si franturi de speranta intr-un viitor mai bun.
Eu cred ca ne-am adunat aici tocmai pentru ca IUBIM.
Iubim Libertatea. Aceea de a spune ce gandim si care (unora dintre noi) ne-a lipsit dureros de tare, de a comunica (in ciuda faptului ca se afla la mare distanta si nu stim nimic unii despre altii) cu cei care gandesc la fel ca noi, de a ne grupa in jurul unei idei sau unui ideal. Iubim Libertatea de a fi noi insine. Iubim Adevarul. Si venind aici, chiar si prin polemici dure, sau poate tocmai cu ajutorul lor, descoperim in fiecare zi noi nuante, noi fatete ale acestei realitati extrem de complexe. Iubim intreaga Creatie, de la firul ierbii pana la stea. Iubim Omul, acest mister fascinant, unic si irepetabil. Si am invatat sa iubim oameni pe care nu i-am vazut niciodata, dar care ne-au cucerit prin calitati pe care le-am intuit doar, crampeie de suflet ascunse printre randuri si printre ganduri. Daca am putea ne-am imparti sufletul in mii de farame mici pentru a darui cate una fiecaruia dintre ei. Si poate ca asta si facem...
Si printre atatea iubiri cum crezi ca am putea uita tocmai acele persoane care ne sunt mai aproape?! Cum am putea uita un parinte?! Dar, oricat de mult l-am iubi, atunci cand se va hotara sa plece spre o lume mai buna, tot ne vom face mii de reprosuri, tot vom avea mii de regrete si tot vom crede ca i-am spus de prea putine ori "Te iubesc". Pentru ca nu vrem sa acceptam pierderea si pentru ca stim ca ne va fi infiorator de dor...
Sunt sigura de faptul ca multi dintre noi,chiar uitam.Ne aducem aminte la sfarsit de saptamana : "Iar am uitat sa o sun pe mama..." "Nu am avut timp" etc..Asta este intrebarea mea...Este nevoie de timp pentru a arata dragostea?
iti multumesc, stel, pentru gestul frumos facut la ultima intilnire si realmente regret ca n-am putut ajunge... la naiba, nici macar pe site nu mai apuc sa intru...
am botezat-o Stel, am pus-o in sufragerie la geam si vad ca-i prinde bine sa asculte muzica, stiri si documentare...
si serios acum, in aceasta perioada imbicsita pina la refuz de treburi casnice, griji marunte, probleme meschine si tot soiul de alte lucruri care imi toaca rabdarea si-mi ucid neuronii, mica Stel a venit ca un beculet de Craciun... lumineaza casa si-mi reaminteste ca uneori trebuie sa ma opresc din alergare...
iti multumesc, stel, pentru gestul frumos facut la ultima intilnire si realmente regret ca n-am putut ajunge... la naiba, nici macar pe site nu mai apuc sa intru...
am botezat-o Stel, am pus-o in sufragerie la geam si vad ca-i prinde bine sa asculte muzica, stiri si documentare...
si serios acum, in aceasta perioada imbicsita pina la refuz de treburi casnice, griji marunte, probleme meschine si tot soiul de alte lucruri care imi toaca rabdarea si-mi ucid neuronii, mica Stel a venit ca un beculet de Craciun... lumineaza casa si-mi reaminteste ca uneori trebuie sa ma opresc din alergare...
Draga mea, nu trebuie sa-mi multumesti, placerea este de partea mea. Ofer flori cu aceeasi bucurie cu care le primesc. Iar bucuria este cu atat mai mare cu cat stiu ca iubesti florile vii. Sa stii ca si ele te iubesc pe tine si vor fi frumoase pentru tine multa vreme. Imi pare sincer rau ca nu ai putut sa vii si tu. Asta ar fi facut din seara aceea minunata o seara perfecta. Dar stiu ca si tu esti foarte ocupata, stiu ca vor mai exista si alte ocazii iar pana atunci si .... fara numar.
@Volodea Este extraordinar cum poti sa vorbesti fara cuvinte. Multumesc...uite atat de mult
-Va sa zica ai venit pentru fericirea vesnica - intreba Judecatorul. -Da - ii raspunse spiritul proaspat dezancarnat. -Ai gresit adresa - continua Judecatorul, cu un zambet ambiguu in jurul gurii. -Stati… nu-i aici raiul? - intreba omul nostru, proaspat trecut prin granita mortii. -Ba da - ii raspunse Judecatorul. -Jos pe Pamant mi s-a promis ca aici voi primi in dar, fericirea vesnica. -Ne pare rau, ai fost informat gresit.
-Am fost informat gresit?! Dar preotul imi zisese ca daca ma rog regulat, daca indeplinesc cele zece porunci, voi ajunge in rai si voi fi fericit vesnic! -Esti in rai, esti binevenit, dar trebuie sa mananci din merindele tale: sa traiesti fericirea pe care ai adus-o de pe Pamant. -Nu este corect: pe Pamant n-as putea zice ca am fost fericit… -Ne pare rau… -Si nu se poate sa primesc aici fericirea? -Ne pare rau: nu. -De ce nu? -Fiindca asa e regula. -Care regula? -Cea instituita de Tatal. -Nu pot sa cred ca Tatal este atat de crud! -Pai nu e crud. -Nu e? -Nu. -Dar cum asa? -Tatal a instituit urmatoarea regula: fiecare trebuie sa-si construiasca propria sa fericire. -Cum adica? -Simplu: asa cum un culturist isi cladeste muschii, tot asa cel care cauta fericirea, trebuie s-o construiasca singur. -Nu mi se pare corect! -Treaba ta. -Totusi, ce pot face acum? -Poti sa te duci inapoi, deoarece corpul tau se afla inca in stadiul mortii clinice. -Bine, si ce fac daca merg inapoi? -Exersezi fericirea. -Exersez fericirea? Si cum fac asta? -Trebuie sa gasesti propriile tale metode. Cei mai multi incearca prin iubire. Poti sa-ti indrepti iubirea spre Tatal. Sau spre o fiinta draga tie. Dar poti sa exersezi si iubirea de sine. -Iubirea de sine… n-am inteles-o niciodata… -Iti pot explica prin functionarea inimii biologice. Iti amintesti probabil ca inima pompeaza sange in trei directii: are un circuit care alimenteaza partea corpului care se afla mai jos de inima, un alt circuit care iriga tot ce se afla mai sus decat inima, si un al treilea circuit prin care trimite sange in propriile sale tesuturi. Vezi, functionarea inimii este simbolul modului in care este indicat sa-ti administrezi energia si iubirea. Circuitul de jos nu este altceva decat iubirea directionata spre oameni. Circuitul de sus este simbolul iubirii prin care poti comunica cu fiintele mai evoluate decat tine, incluzand Tatal Ceresc. Iar cel de-al treilea circuit, cel prin care inima asigura energia necesara propriei sale functionari, este iubirea de sine. Cand ajungi sa constientizezi razele iubirii care ies din inima ta, poti sa redirectezi o parte din ele spre tine insuti. Este indicat sa pastrezi proportiile definite de inima ta biologica. Prin circuitul mare, cel care porneste spre partea de jos a corpului, trimiti energie si iubire spre toti ceilalti. Prin circuitul mic, cel care porneste in sus, comunici cu fiintele mai evoluate decat tine - cu ingeri, arhangheli, heruvimi, serafimi, si asa mai departe. Fii sigur ca vei primi de la ei mai mult decat reusesti sa oferi lor. Si ai dreptul si la cel de-al treilea circuit, ca sa poti functiona si tu… -Oh, ce simplu e! -Da, e simplu ca buna ziua! -Si ce-mi mai recomandati, ce sa fac cand ajung jos? -Incearca sa identifici ce anume iti produce bucurii reale. Incearca sa largesti aceasta lista. Bine, iti recomand sa te tii in limita bunului simt. Daca o treci, risti sa-ti strici fericirea. Si exerseaza cele trei tipuri de iubire, cele trei circuite ale inimii. Si inca un lucru: incearca sa zici “Te iubesc” cat mai des, dar intotdeauna din toata inima. -Deja ma simt fericit! -Ma bucur pentru tine! Insa totusi m-as bucura daca te-ai duce inapoi si ai exersa acolo jos, ca sa vii fortificat aici sus, cand iti vine randul. -Va multumesc - ma simt atat de fericit! -Fericirea ta e si fericirea mea si iti multumesc pentru ca mi-o dai - incheiase Judecatorul. Spiritul dezancarnat se umplu de incredere in viitor si plonja inapoi in corpul sau aflat pe cearsaful alb al clinicii de reanimare. Aparatele electrice conectate la corpul sau incepusera sa semnalizeze reaparitia vietii. Incet, se auzi un oftat, ca o adiere de vant. Tiptil-tiptil, inima incepea sa bata. Electrocardiograma desena o curba tot mai armonioasa. Ochii pacientului inca nu se deschisesera inca, dar pe fata lui se asternu o liniste divina. Doctorii rasuflasera usurati. Se gandisera la marea minune: viata. Un pacient reintors din inalt valora pentru ei cat un nou-nascut. -Tipul, mai mult ca sigur a invatat ceva, acolo Sus - zise unul dintre doctori. -Pai da… nu cred ca s-a intors datorita electrosocului, ca imi pierdusem increderea in el, la un moment dat - adauga un alt halat alb.
Un batrân tâmplar se afla în pragul pensionarii. Era înca în putere de aceea patronul sau îl mai dorea la lucru în echipa sa.
Cu toate acestea, batrânul era hotarât sa se retraga, pentru a duce o viata mai linistita alaturi de familie. Renunta la un salariu bunicel dar prefera linistea. Cu parere de rau pentru pierderea unui mester asa de priceput, patronul îi ceru sa mai construiasca doar o singura casa. Batrânul accepta, însa nu mai punea suflet în ceea ce facea. Chema ajutoare nepricepute si folosea scânduri nepotrivite. Si lui îi era rusine de cum arata ultima lucrare. Când în cele din urma o ispravi, patronul veni sa o vada. Îi darui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i: - Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine! Tâmplarul ramase uimit. Ce mare rusine! Daca ar fi stiut ca îsi zideste propria casa, atunci ar fi facut-o cu totul altfel. Asa e si cu noi. Ne construim vietile, punând în ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun. Apoi, cu uimire, realizam ca trebuie sa traim în casa pe care tocmai ne-am construit-o. Daca am putea-o reface, am face-o mult diferita. Însa nu ne putem întoarce înapoi. Ia aminte! Tu esti tâmplarul. În fiecare zi bati un cui, asezi o scândura sau ridici un perete. Viata e întocmai cum ti-o cladesti. Alegerea pe care o faci azi zideste casa în care vei locui mâine.
Forums
Sper sa fie cu folos 
.... 
