Am gasit un articol deosebit de bine realizat (documentat) cu referire la securisti, ce au fost si ce au ajuns! Va recomand sa-l cititi, chit ca e cam lung, merita!
Marius Oprea: „Suntem conduşi de circa 10.000 de ticăloşi”
Istoricul Marius Oprea spune că viaţa politică şi economia sunt influenţate în continuare, în proporţie de 40%, de foşti activişti de partid, securişti şi birocraţi ai vechiului regim.
Şi-a dedicat cariera studierii regimului comunist şi aparatului represiv al acestuia, activitate ce i-a atras, deopotrivă, simpatii şi antipatii. Marius Oprea nu se dă bătut nici acum, cu toate că pare să treacă printr-o cumpănă profesională. Zvonul înlocuirii sale din funcţia de preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România capătă, pe zi ce trece, mai mult contur.
Marius Oprea îl acuză pe Vladimir Tismăneanu că face presiuni în acest sens, deşi a semnat alături de el raportul pe baza căruia preşedintele Băsescu a condamnat comunismul în faţa Parlamentului. Totuşi, invitatul din această săptămână „La masa Adevărului" spune că nu are ce să-i reproşeze din punct de vedere moral şi intelectual lui Vladimir Tismăneanu. Consideră incidentul drept unul „de parcurs" şi preferă să se concentreze în continuare asupra muncii de la Institut. Crede că în ultimii 20 de ani comunismul s-a privatizat şi numără 10.000 de ticăloşi care profită încă de privilegiile dobândite înainte de 1989. Despre toate acestea şi multe altele vă invităm să citiţi în rândurile care urmează.
CARTE DE VIZITĂ
• Marius Oprea s-a născut la 22 mai 1964, la Târgovişte. • A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (1988). • A elaborat o teză de doctorat cu titlul „Rolul şi evoluţia Securităţii (1948-1964)". • S-a remarcat şi ca poet şi eseist în cadrul cenaclului „Universitas", condus de profesorul Mircea Martin. • A fost consilier guvernamental pe probleme de securitate naţională în mandatul cabinetului Tăriceanu. • Este preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România.
Adevărul: Trăgând linie, ce putem spune după 20 de ani de libertate?
Marius Oprea: Comunismul nu a dispărut, s-a privatizat. Faptul că în mediul de afaceri persistă foşti activişti şi foşti securişti este într-o anumită logică a lucrurilor. Şi partenerii occidentali arată o mare toleranţă faţă de această situaţie. Multe reprezentanţe străine din România sunt conduse de către foşti ofiţeri de Securitate. Tot comerţul exterior al României socialiste era controlat de Securitate.
Occidentalii au făcut afaceri, după Revoluţie, cu foştii securişti...
Normal. Ei făceau toate contractele. E o firmă care, pe vremea comunismului, se ocupa cu construcţiile industriale în străinătate. Prin 1993, această firmă s-a privatizat prin celebra metodă MEBO, de inspiraţie postsovietică. Toate privatizările din Federaţia Rusă s-au făcut prin MEBO şi aşa s-a format oligarhia. La noi, la fel. Firma de care vă vorbesc a fost firma cu numărul 1.000 privatizată prin această metodă. Era controlată de vreo 160 de ofiţeri de Securitate acoperiţi.
Firma a fost implicată într-una dintre cele mai dezastruoase operaţiuni pentru statul român - participarea în investiţia de la Krivoi Rog, megacombinatul ce nu va funcţiona niciodată. Banii, participarea românească s-au dus în vilele potentaţilor locali. Pe o astfel de „buclă" a înflorit o adevărată mafie a alcoolului, controlată, nu întâmplător, prin mafia arabă de către foştii securişti.
De altfel, în arhivele Securităţii există listele cu arabii informatori. Toţi arabii informatori ai Securităţii care au rămas în România după 1989 au dezvoltat afaceri sub controlul operativ al foştilor lor ofiţeri de legătură. Aici este o mafie extrem de bine controlată. Zaher Iskandarani, „prinţul Banatului", este reprezentativ pentru ce v-am spus.
CEA MAI RECENTĂ AFACERE A LUI ZAHER ISKANDARANI: 13,7 MILIOANE DE EURO EVAPORATE PE RUTA ROMÂNIA - SIRIA
În ce procent credeţi că economia românească este controlată de foşti securişti?
Mai discutam chestiunea aceasta şi cu domnul Andrei Pleşu. Domnia sa a spus un mare adevăr, cu acel prilej: suntem în continuare conduşi, dominaţi în viaţa politică şi în economie de circa 10.000 de ticăloşi, foşti activişti de partid, foşti securişti, foşti birocraţi ai regimului. Este un network ciudat, legături ascunse, subterane între foşti activişti de partid, foşti ofiţeri de Securitate şi foşti informatori. Aceştia continuă să influenţeze destul de puternic economia şi politica românească. Cred că această influenţă, în procente, se apropie undeva de 40%.
Adjuncţii Securităţii din perioada 1989 au ajuns prosperi oameni de afaceri
Fostul şef al Securităţii Timiş: „Viaţa mea e distrusă 100 la sută”
Această influenţă va putea fi înlăturată altfel decât biologic?
Nu e chiar aşa uşor de înlăturat nici măcar biologic pentru că ticăloşii aceştia îşi formează oameni, la rândul lor. Ei impregnează un anume spirit. Discutam cu un fost colonel de Securitate şi mi-a spus că am dreptate în ceea ce am scris. Acest colonel mi-a explicat că Securitatea era pe principiul şirului indian: dacă cel din frunte dispărea, următorul venea şi îi lua locul şi aşa treaba mergea mai departe.
„Crimele comunismului sunt conştientizate greu, asemenea Holocaustului"
Astăzi mai interesează pe cineva problema comunismului?
Zilele trecute am fost la Alexandria unde am deschis o expoziţie itinerantă, organizată de Institutul nostru, care cuprinde fotografii, mărturii şi obiecte pe care le-am găsit în mormintele celor ucişi de Securitate. Cred că au fost peste 100 de persoane. Am fost plăcut surprins să văd foarte mulţi tineri. Aşa se întâmplă oriunde mergem.
Am prezentat zece cazuri de oameni împuşcaţi, cu fotografiile lor de când erau în viaţă şi cu acelea de când i-am descoperit în gropile comune. Acestora li s-au adăugat mărturiile rudelor şi obiectele găsite asupra lor în morminte - resturi de îmbrăcăminte, câte un briceag, o foarfecă, chiar şi o lingură. Expoziţia va merge de la Alexandria la Giurgiu, apoi la Praga, în incinta Senatului, cu ocazia unei conferinţe internaţionale pe tema condamnării comunismului.
Străinii par mai sensibili la această problematică, în schimb românii...
Acelaşi lucru s-a întâmplat cu Holocaustul care a fost conştientizat abia la generaţii bune după al Doilea Război Mondial. Vorbim de începutul anilor `70. A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Holocaustul să fie asumat.
Cred că un proces similar se va petrece şi cu crimele comunismului. Va veni epoca în care cei născuţi mult după 1989, ajunşi ei înşişi la maturitate şi în cunoştinţă de cauză, vor înţelege caracterul criminal al comunismului - fie prin informaţiile diseminate în presă, fie prin lucrările ştiinţifice, fotografii şi mărturii. Se va atinge acel prag critic în care copiii îşi vor întreba părinţii: „Cum de aţi lăsat să se întâmple toate acestea? Voi unde eraţi? Voi ce-aţi făcut şi de ce nu aţi încercat să împiedicaţi aceste crime?"
E oare legitimă o astfel de întrebare?
Da, bineînţeles. Este o judecată care nu e doar a istoriei, ci va deveni şi a oamenilor. Această judecată a oamenilor cred că va atinge acel prag critic în care crimele comunismului vor intra foarte puternic în conştiinţa publică şi vom asista la acelaşi proces care a avut loc şi în cazul Holocaustului. Cei care au comis crime, şi care vor supravieţui până la acel moment, cu siguranţă vor ajunge în faţa instanţelor. În faţa presiunii publice se va modifica şi cadrul legislativ, astfel încât să fie posibilă şi condamnarea crimelor respective.
„Justiţia nu ne bagă în seamă"
Mai trăiesc cei care au comis crimele din vremea comunismului?
Bineînţeles! Numai noi am identificat trei persoane, foşti ofiţeri de Securitate care au omorât cu mâna lor oameni. I-au împuşcat ilegal.
Există probe în sensul acesta?
Noi am găsit în arhive. În anii `50, ei de abia fuseseră încadraţi în Securitate, fiind în vârstă de 25-30 de ani. Şi în anii `60 s-au comis asemenea crime de către tinere cadre - locotenenţi. Pe acestea le găsim în arhivele Securităţii şi le documentăm foarte riguros. Din păcate, deşi înaintăm dosarele Parchetului General, de acolo ne vin N.U.P.-uri după N.U.P.-uri (neînceperea urmăririi penale).
De la DIICOT în speţă, de la celebra secţie condusă de procurorul Marius Iacob (cel care s-a ocupat de „cazul Elodia"). Nu ne vine să ne credem ochilor! De pildă, am documentat foarte bine şi i-am identificat pe toţi ofiţerii de Securitate care au participat la torturarea lui Vasile Paraschiv, în anii `80.
Sunt cumva oameni de afaceri?
Da. Am primit de la Procuratură înştiinţarea că s-a suspendat urmărirea penală şi că nici nu au fost audiate acele persoane pe motiv că fapta lor constituie abuz în serviciu şi că este demult prescrisă, amnistiată. Dacă răpirea şi torturarea unui om sunt considerate abuz în serviciu, atunci care fapte ar trebui considerate acte teroriste?
Încadrarea faptelor nu s-a făcut şi în baza probelor pe care le-aţi administrat?
Toate aceste rele tratamente la care un om a fost suspus după ce a fost răpit de pe stradă îşi pot găsi încadrarea în anumite articole ale Codului penal, fără prescrierea faptelor. Din nefericire, nu se întâmplă aşa şi asistăm neputincioşi la încadrări juridice pe care noi le considerăm aberante.
Aveţi un jurist la Institut care să se ocupe de aceste aspecte?
Da, bineînţeles, avem un jurist care se ocupă cu formularea în termeni juridici a printurilor pe care noi le înaintăm la Parchet. Practic, noi le dăm mură-n gură, le dăm dosare extrem de consistente, cu probe pe care le adunăm documentând aceste crime ale Securităţii. Noi găsim şi făptuitorii! Iar făptuitorii nu păţesc nimic, nici măcar nu sunt audiaţi.
Aţi încercat să discutaţi chestiunea aceasta cu factori decizionali?
Am încercat nu numai să discutăm. Am făcut propunerea de modificare a Codului penal, ca să facă posibilă condamnarea acestor crime, indiferent de data la care au fost înfăptuite. Să fie considerate, aşa cum sunt considerate de de către legislaţie crimele Holocaustului - imprescriptibile. Asta şi sunt în fond! Din păcate, deşi România a ratificat convenţii internaţionale cu privire la crimele împotriva umanităţii, spiritul acestora nu se regăseşte în Codul nostru penal. Propunerile au fost înaintate comisiilor responsabile de modificarea Codului penal din Ministerul Justiţiei. Din păcate, nu au fost băgate în seamă.
„Oamenii ne ajută să-i dezgropăm pe cei ucişi"
Vi se par receptivi tinerii la problematica pe care o trataţi?
Bineînţeles! Să nu vă mai spun că în satele din România unde mergem să-i găsim pe cei împuşcaţi de Securitate şi îngropaţi avem plăcuta supriză să nu plătim mâna de lucru. Foarte mulţi tineri din sat vin să ne ajute, oameni în toată firea îşi lasă treburile de la câmp şi vin cu noi în munţi, pentru o zi, două, să-i găsim pe cei ucişi şi să-i aducem înapoi acasă. Impactul pentru comunitate este foarte mare. Practic, tot satul se mobilizează.
Atunci, de ce credeţi că sunt atât de numeroase vocile care evacuează chestiunea crimelor comunismului într-un registru minor? E o acţiune concertată?
Dacă ne uităm în Parlamentul României, în momentul de faţă, vom vedea acolo nu neapărat foşti membri marcanţi ai elitei comuniste, dar o largă majoritate de foşti membri ai Partidului Comunist. De pildă, am avut supriza în vremea Guvernului Năstase, luând de pe internet C.V.-urile celor din echipa guvernamentală, să constatăm că mai mult de jumătate din membri guvernului îşi începeau C.V.-ul din 1990.
De parcă erau adolescenţi. Asta pentru că există o anumită jenă de a discuta deschis despre ceea ce s-a petrecut înainte. Şi ei tot spun: „Eh, acum e criză, avem probleme, trebuie să privim către viitor, nu către trecut!" Da, dar acest trecut e apăsător! Atât timp cât nu facem această minimă operaţiune de exorcizare a acestui trecut, el ne va apăsa în continuare. Şi povara lui o vom duce cu noi.
Condamnarea comunismului a fost o părticică din exorcizare sau a fost o şaradă?
Şaradă, neşaradă, a fost o declaraţie politică, o asumare politică. Este extrem de bine că s-a făcut acest lucru, dar a rămas la nivelul unei declaraţii politice. M-am aşteptat ca după condamnarea comunismului în Parlament, prin vocea preşedintelui în faţa Camerelor reunite, instituţiile statului să acţioneze în consecinţă, în spiritul acestei condamnări, care consideră comunismul un regim criminal şi ilegitim. Dacă un regim este criminal, atunci cei care au comis crime în numele comunismului, al unui regim politic socotit ilegitim, ar trebui să plătească, să răspundă în faţa justiţiei.
Mai are cine să răspundă cu adevărat pentru acele fapte?
Din păcate, aş dori să vă spun aici că e vorba de o politică instituţională care este tributară continuităţii. Noi spunem că gata, s-a terminat cu comunismul. Bun, a dispărut Partidul Comunist, dar n-au dispărut comuniştii.
A dispărut Securitatea, dar nu au dispărut securiştii. A dispărut Miliţia, dar s-a transformat în Poliţie. O mare parte din securişti au rămas să influenţeze lucrurile. Iar când vorbesc de continuitate nu mă refer la cea instituţională, ci la continuitatea mentalităţii instituţionale. Pentru că fiii foştilor securişti sunt în servicii, fiii foştilor procurori sunt în Parchete.
Aveţi probe când faceţi astfel de afirmaţii?
Vă dau un exemplu concret. Am trimis doi dintre colegii mei de la „Investigaţii speciale" la Ministerul de Interne să solicite nişte dosare de cadre ale unor securişti. Şi l-am trimis cu o listă întreagă. Comentariile celor de la Arhivă erau: „Uite, bă, l-au găsit pe tata lu' şefu!" „Vezi că l-au găsit pe tata lu' chestoru' nu ştiu care".
Nu trebuie să judecăm copiii prin prisma trecutului părinţilor.
Sigur, dar eu mă uit la ce se întâmplă la nivel instituţional, din acest punct de vedere. Care fiu administrează cu inima deschisă probe împotriva părintelui său?
„Tismăneanu vrea să fiu schimbat"
Cine anume din politică vă vrea capul?
Nu ştiu dacă e atât de preţios capul meu încât să fie pus pe tava puterii, dar probabil că am incomodat multe persoane prin ceea ce am spus în anumite momente, mai ales în perioada în care eram consilier al premierului Tăriceanu. Nu ştiu nici dacă mă număr printre cei mai iubiţi de preşedintele Băsescu sau de către anumiţi fruntaşi politici ai PDL.
Asta deşi în partidul menţionat am şi prieteni. De pildă, relaţiile mele cu domnul Vasile Blaga au fost excelente în perioada în care eram consilier pe probleme de securitate naţională la Guvern. Se consideră că funcţia de preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România este una politică. De fapt, aşa şi este pentru că sunt asimilat unui secretar de stat, în calitatea mea de şef de agenţie guvernamentală.
Dacă până acum am reuşit să supravieţuiesc în structura acestui Guvern, înţeleg că acum există anumite presiuni pentru schimbarea mea. La originea lor se află domnul Vladimir Tismăneanu. Ştiu asta pentru că am avut un schimb de e-mail-uri cu domnia sa. Practic, se doreşte o subordonare a Institutului de către Comisia prezidenţială de specialitate.
Dar nu aţi semnat acelaşi raport cu domnul Tismăneanu pe baza căruia şeful statului a condamnat comunismul în Parlament?
Ba da, însă aici este o încercare de arondare politică a Institutului pentru că acesta este extrem de bine văzut, în special în străinătate, de către omologii noştri din ţările fost comuniste. S-au publicat foarte multe articole în presa din străinătate despre activitatea noastră. Între instituţiile de acest gen din România, fără să mă laud în van, vă pot spune că suntem cel mai bine reprezentaţi în presa occidentală. S-au făcut filme documentare despre activitatea Institutului, filme difuzate de canale de televiziune prestigioase din Occident.
Să înţelegem că domnul Tismăneanu doreşte să devină preşedintele Institutului?
Nu ştiu dacă el sau unul dintre apropiaţii dânsului.
Ştiţi cine anume?
Nu ştiu. Îmi vine greu să dau acum un nume. Ceea ce sper este ca activitatea pe care am avut-o în fruntea Institutului să devanseze lucrurile care se fac pentru schimbarea mea.
„Comunismul nu a fost asumat de populaţie"
Vi se pare moral ca domnul Vladimir Tismăneanu să-şi pună semnătura pe raportul de condamnare a comunismului, având în vedere trecutul familiei din care provine?
Vorbeaţi de prezumţia de nevinovăţie. În acest caz cred că ar trebui să funcţioneze. Dar când e vorba de crimele comunismului, eu pornesc de la prezumţia de vinovăţie. Adică inversez un pic paradigma. Securitatea, prin natura ei, a fost dedicată crimei. A fost instituţia care, conform propriilor reglementări, apăra regimul comunist de duşmanii dinăuntru şi dinafară, prin orice mijloace.
În esenţă, cam asta scria în legea lor de funcţionare şi organizare. Securitatea apăra regimul. Ei spun acum că au apărat ţara. Fac o confuzie voită între regimul comunist şi România. Ţara, conform legislaţiei de acum şi a celei de atunci, era apărată de Armată. Repet: Securitatea apăra stabilitatea regimului comunist prin crimă, prin abuz. La noi, comunismul nu a fost un regim - aşa cum s-a dovedit la momentul prăbuşirii sale - asumat politic de către majoritatea populaţiei.
Intrăm într-o altă discuţie: legitimitatea regimului din punct de vedere juridic...
Acest regim ilegitim s-a putut menţine prin teroare şi prin crimă, care erau apanajul Securităţii.
Să ne întoarcem la legitimitatea demersului domnului Tismăneanu...
Nu am avut nicio ezitare în a colabora cu el pentru că, prin tot ce a scris din momentul plecării sale în Occident, a avut o contribuţie esenţială în conştientizarea caracterului criminal al regimului comunist.
Toate cărţile sale, studiile sunt exemplare din aceste punct de vedere, ireproşabile şi de o mare fineţe intelectuală. Nu am avut nicio ezitare să colaborez cu el nici când a fost pus să gestioneze această delicată problemă a adunării de probe care să îl determine pe preşedinte să socotească regimul comunist ca fiind criminal şi ilegitim.
Cum rămâne cu acuzaţiile privind colaborarea domniei sale cu Securitatea?
Nu a existat nicio colaborare cu Securitatea. Am văzut acele documente aduse în presă. Sunt nişte făcături! Vladimir Tismăneanu s-a numărat printre cei urmăriţi de Securitate din cauza atitudinii sale intransigente faţă de regim în momentul în care a ajuns în Occident.
Dar un dosar de urmărire nu exclude existenţa unui dosar de reţea...
Da, dar în această situaţie putem să uităm asta. Numai dacă stau să-mi aduc aminte comentariile pe care Vladimir Tismăneanu le făcea la Radio „Europa Liberă" şi pe care le ascultam cu interes la vremea respectivă... Vreau să spun clar şi răspicat, pentru că mă pricep la astfel de lucruri: nu am nicio îndoială în legătură cu moralitatea lui Vladimir Tismăneanu şi cu capacităţile sale intelectuale.
Cum spuneaţi şi dumneavoastră - nu trebuie să judecăm copiii prin prisma trecutului părinţilor. Ceea ce mă supără într-un fel este că, într-un mod pe care nu îl consider tocmai plin de onestitate, Vladimir încearcă să îşi subordoneze sieşi şi prietenilor lui activitatea noastră, a celor de la Institut.
Aţi încercat să comunicaţi cu el pe această temă?
Sigur, avem schimburi de e-mailuri. Discutăm foarte fair lucrurile şi eu înţeleg asta până la un punct. Eu am înţeles că Institutul trebuie să pună în practică concluziile „Raportului Tismăneanu". Asta şi facem, în fond, ca agenţie guvernamentală. Din păcate, ceea ce facem noi contravine opţiunilor celor care fac încadrările juridice la Parchetul General. Pentru că noi am trimis plângeri în legătură cu peste 400 de persoane care au comis crime.
S-a rezolvat vreuna?
Niciun dosar nu a ajuns în instanţă. Paradoxal, trăim într-o ţară care recunoaşte caracterul criminal şi ilegitim al comunismului, prin vocea preşedintelui ei, dar în care niciun securist, activist de partid, judecător, miliţian din vremea respectivă, care a comis crime şi abuzuri în numele regimului, nu a ajuns să dea cu subsemnatul la Parchet. Eu cred că sintagma de „proces al comunismului" este greşită. Nu poate exista un proces împotriva unei ideologii sau împotriva unui regim politic.
„Statul nu este interesat de victimele comunismului"
Îi putem oare învinovăţi pe toţi românii care au activat cu sârg în PCR?
Nu există vinovăţii colective. Eu nu-i judec pe toţi membrii Partidului Comunist sau o ideologie anume. Vinovăţia trebuie individualizată. Aşa cum găsim victimele, aşa trebuie să-i găsim pe cei care au comis crime. Noi cu asta ne ocupăm, cu această cuantificare a vinovăţiei. Avem şi o altă problemă: ceea ce se întâmplă ne arată că statul nu este interesat de victime. Cu victimele nu vorbeşte nimeni.
Aici e o problemă. Şi tocmai de asta Institutul nu se rezumă la aceste investigaţii. Noi am făcut chiar şi legi care funcţionează în momentul de faţă. De exemplu, Legea 221 din 2009 a fost scrisă de domnul Constantin Ticu Dumitrescu, de care am fost ani de-a rândul foarte apropiat, m-am bucurat să fiu considerat de el un „fiu spiritual". Prin această lege se completează ceea ce este în Decretul-lege 118 din 1990, care conferă foştilor deţinuţi politici anumite drepturi, adică o pensie pentru anii de puşcărie.
Prin această lege au fost amnistiate toate condamnările politice pentru că, în mod paradoxal, după 1989 foştii deţinuţi politici au continuat să moară în România, fiind condamnaţi. De pildă, Ion Gavrilă Ogoreanu, înainte să moară, s-a dus la o bancă să solicite un credit. De la bancă i s-a cerut cazierul. Când au văzut că avea două condamnări în contumacie la 25 de ani plus o condamnare la moarte, nu i s-a dat niciun credit.
Dar un astfel de gest poate fi considerat o dovadă de prostie crasă a respectivilor funcţionari bancari...
Mă rog, sunt nişte reguli bancare... Dar reabilitarea foştilor deţinuţi politici s-a realizat prin recursuri în anulare, făcute de Parchetul General. S-au făcut asemenea reabilitări până pe la mijlocul anilor 90, când recursul în anulare a dispărut din practica penală.
Totuşi, mai exista o soluţie procedurală în vederea reabilitării...
Soluţia era redeschiderea procesului, dar procedurile erau extrem de greoaie şi durau foarte mult. Or, prin această lege, am rezolvat toate problemele. Mai mult, pentru că Decretul-lege 118 era făcut în spiritul anilor `90, am completat prevederile lacunare prin aceea că foştii deţinuţi politici nu numai că sunt reabilitaţi, dar li se şi restituie ceea ce li s-a luat.
Ei au acum o pârghie de a da statul în judecată prin proces civil, care are două etape: la tribunal şi la curtea de apel. Deja au început asemenea procese prin care ei sau urmaşii lor pot să-şi recupereze bunurile sau să fie despăgubiţi pentru umilinţa şi suferinţele îndurate. S-au pronunţat deja hotărâri judecătoreşti care acordă despăgubiri.
„Nu putem ierta în numele celor care au fost ucişi"
Există „securişti buni" şi „securişti răi"?
Securitatea e o apă şi-un pământ, dar aşa cum mafioţii care se spovedesc sunt iertaţi, tind să dau acest beneficiu ofiţerilor de Securitate care vin şi spun ce-au făcut. Chiar am cunoscut foşti ofiţeri de Securitate şi am avut discuţii prieteneşti cu unii dintre ei. Mi-au povestit cum funcţiona aparatul pentru că numai aşa reuşeam să-mi fac documentarea. Repet: le acord şi beneficiu şi credibilitate celor care spun adevărul despre ceea ce au făcut şi îşi asumă vinovăţia.
Nu vi se pare necesară reconcilierea cu trecutul?
Cu cine să te reconciliezi? Un om care a comis crime, abuzuri, vine şi spune: „Te rog, iartă-mă!" Aşa s-a petrecut, de pildă, în Africa de Sud. Dar la noi am văzut vreun activist de partid care să vină şi să recunoască faptul că a făcut şi prostii? Nu! Eu nu văd reconcilierea decât atunci când o parte cere iertare celeilalte părţi, iar partea care a avut de suferit acordă această iertare. Sunt foarte mulţi deţinuţi politici care spun: „Domnule, eu i-am iertat!" Nu toţi sunt aşa, dar problema noastră ca stat este că nu putem ierta în numele celor care au fost ucişi.
Copiii sau soţii şi soţiile celor ucişi au dreptul moral să ierte în numele acelora pe care i-au pierdut.
De multe ori, nici ei nu sunt dispuşi să ierte. Iertarea trebuie să aibă ca fundament justiţia. La noi cred că se face, în continuare, o confuzie între a ierta şi a uita. De fapt, e uitare, nu iertare.
Poveste de viaţă
„Trăiesc cu o mare apăsare"
Care este povestea care se ascunde în spatele determinării cu care încercaţi demascarea şi pedepsirea foştilor torţionari?
Am avut o tinereţe tumultoasă... În anul I am fost şef de promoţie la Facultatea de Istorie - socotită, cum bine ştiţi, o facultate politică - şi am refuzat să intru în partid. Mai mult, am explicat de ce nu vreau să intru în partid. De aici au început să mi se tragă tot felul de ponoase. Dacă în primul an eram şef de promoţie, în anul II aveam media opt şi ceva. Puteam eu să ştiu la tovarăşul Creţoiu, la economie politică, şi autogestiune, şi autofinanţare, şi tot ce vreţi pentru că tot şase luam. Am avut astfel de mici şicane administrative care m-au radicalizat din ce în ce mai mult.
N-aţi păţit şi altceva mai rău?
Ba da, am fost anchetat şi de Securitate, şi de Miliţie. Am format un mic grup, alcătuit în majoritate din ardeleni, de la Facultatea de Istorie, de la cea de Filosofie şi de la Litere şi în februarie 1987 am pus manifeste în Universitate, pe la diferite facultăţi. Nu ceream „Jos comunismul!" pentru că nu ne puteam imagina aşa ceva.
Nici măşcările muncitoreşti de la Braşov nu avuseseră loc...
Braşovul a ieşit în noiembrie 1987, din motive economice, şi nu împotriva comunismului. Până la urmă s-a strigat „Jos comunismul!" şi acolo. Revenind însă la grupul nostru din facultate, abia după aproape un an am fost identificaţi şi anchetaţi din cauza manifestelor. Direcţia de Cercetări Penale a Securităţii ne-a anchetat şi eu urma să iau între şase şi opt ani de închisoare. Mi-au spus că pentru a fi iertat trebuie să semnez un angajament de colaborare cu ei. Am zis că prefer să merg în puşcărie decât să colaborez cu ei.
Nu m-au băgat nici la puşcărie şi am înţeles abia după 1989 de ce n-au făcut-o. Iulian Vlad dăduse o circulară, în 1988, denumită „Măsuri de prevenire". Se stabilea ca, în cazul în care se întrunesc elementele penale ale condamnării, dar condamnarea este pentru fapte denigratoare la adresa regimului, aceasta să nu mai fie pusă în aplicare, ci să se treacă la măsuri de avertizare. România era pusă la colţ pentru nerespectarea drepturilor omului şi era izolată în plan extern.
Nu ne-au mai condamnat, dar ne-au supus la un şir de umilinţe. Tatăl meu a făcut atunci un preinfarct care ulterior s-a dovedit fatal. Trăiesc cu o mare apăsare, şi anume că tata a murit din cauza mea. După 1989 m-am gândit cum să-i pedepsesc. Răspunsul mi l-am dat tot eu şi e foarte simplu: scriindu-le istoria.
I-aţi revăzut, după 1989, pe cei care v-au anchetat la vremea respectivă?
Maiorul Iordache ne-a cercetat. A ajuns, după Revoluţie, consilier în Ministerul de Interne. A fost consilier până în 2002. Pe majoritatea i-am găsit. Au făcut cariere ulterior.
„CNSAS trebuie să-şi schimbe filosofia de acţiune"
Mulţi români se întreabă dacă foştii deţinuţi politici care au semnat angajamente cu Securitatea trebuie judecaţi şi condamnaţi moral. Dumneavoastră ce credeţi?
Unii au făcut-o în temniţă pentru un turtoi în plus, ca să zic aşa, sau în urma unor presiuni fizice. Dacă au făcut rău semenilor lor, e o problemă. Dar în multe cazuri, aceia care au acceptat să devină ceea ce noi numim acum „turnători" le spuneau celor care urmau să fie turnaţi: „M-au obligat, am semnat, dar acum hai să vedem ce le zic ălora despre tine!" Aşa se întâmplă că multe din aşa-zisele note informative erau făcute după dictarea celui „turnat".
Asta exclude orice vinovăţie...
Aici e o problemă ce ţine de un reflex creştin. Iuda este mai hulit decât cei care L-au judecat pe Iisus. Acest reflex creştin face ca şi în situaţia noastră, de pildă la CNSAS, atenţia opiniei publice să fie focalizată pe turnători şi mai puţin pe aceia care i-au pus să toarne. Aici cred că ar trebui modificată filosofia de acţiune a CNSAS. Am discutat asta în repatate rânduri cu ei şi legea le dă această posibilitate. Ar trebui să se concentreze în special pe fosta Securitate.
Au liste cu mii de ofiţeri de Securitate. De ce nu dau publicităţii aceste liste? În Germania s-a făcut acest lucru, în Polonia la fel. Nu să-i supună oprobiului public şi nici să dea date cu caracter personal. Să le dea numele şi locul unde au lucrat. Să ştiu şi eu dacă vecinul meu a fost securist sau nu. Eu, dacă aş avea aceste liste, mâine le-aş da drumul.
Probabil din această cauză nici n-o să le aveţi...
Da... Noi, vreme de zece ani, atât cât a fost Ion Iliescu preşedinte, nu am putut vorbi de comunism din perspectivă istorică pentru că nu aveam acces la arhive. Earu închise, aveau şapte lacăte în aceşti zece ani. A fost un deceniu al tăcerii şi o complicitate a tăcerii. Cine să lase accesul liber la arhive? Am fost conduşi de linia a doua din nomenclatura Partidului Comunist şi în Parlament, şi în instituţiile statului. Birocraţia de partid şi de stat a continuat să trăiască bine-mersi. Avem acest handicap de zece ani, dar, slavă Domnului!, am recuperat destul de bine.
Am gasit un articol deosebit de bine realizat (documentat) cu referire la securisti, ce au fost si ce au ajuns! Va recomand sa-l cititi, chit ca e cam lung, merita!
Marius Oprea: „Suntem conduşi de circa 10.000 de ticăloşi”
Adevărul: Trăgând linie, ce putem spune după 20 de ani de libertate?
Marius Oprea: Comunismul nu a dispărut, s-a privatizat. Faptul că în mediul de afaceri persistă foşti activişti şi foşti securişti este într-o anumită logică a lucrurilor. Şi partenerii occidentali arată o mare toleranţă faţă de această situaţie. Multe reprezentanţe străine din România sunt conduse de către foşti ofiţeri de Securitate. Tot comerţul exterior al României socialiste era controlat de Securitate.
Occidentalii au făcut afaceri, după Revoluţie, cu foştii securişti...
Sigur, occidentalii erau imbecili! Noi am fost mai destepti: i-am pus pe toti la zidul infamiei.
Astăzi mai interesează pe cineva problema comunismului?
Zilele trecute am fost la Alexandria unde am deschis o expoziţie itinerantă, organizată de Institutul nostru, care cuprinde fotografii, mărturii şi obiecte pe care le-am găsit în mormintele celor ucişi de Securitate. Cred că au fost peste 100 de persoane. Am fost plăcut surprins să văd foarte mulţi tineri. Aşa se întâmplă oriunde mergem.
Am prezentat zece cazuri de oameni împuşcaţi, cu fotografiile lor de când erau în viaţă şi cu acelea de când i-am descoperit în gropile comune. Acestora li s-au adăugat mărturiile rudelor şi obiectele găsite asupra lor în morminte - resturi de îmbrăcăminte, câte un briceag, o foarfecă, chiar şi o lingură. Expoziţia va merge de la Alexandria la Giurgiu, apoi la Praga, în incinta Senatului, cu ocazia unei conferinţe internaţionale pe tema condamnării comunismului.
Sinistru! Oare ce scop are intretinerea climatului de ura?! Poate ar fi mai bine sa citeasca intai, cu mare atentie, carte lui Petre Tutea intitulata Intre Dumnezeu si neamul meu.
Străinii par mai sensibili la această problematică, în schimb românii... Acelaşi lucru s-a întâmplat cu Holocaustul care a fost conştientizat abia la generaţii bune după al Doilea Război Mondial. Vorbim de începutul anilor `70. A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Holocaustul să fie asumat.
Normal! Daca timp de 30 de ani iti spune cineva ca esti retardat, ajungi sa il crezi pana la urma.
Cred că un proces similar se va petrece şi cu crimele comunismului. Va veni epoca în care cei născuţi mult după 1989, ajunşi ei înşişi la maturitate şi în cunoştinţă de cauză, vor înţelege caracterul criminal al comunismului - fie prin informaţiile diseminate în presă, fie prin lucrările ştiinţifice, fotografii şi mărturii. Se va atinge acel prag critic în care copiii îşi vor întreba părinţii: „Cum de aţi lăsat să se întâmple toate acestea? Voi unde eraţi? Voi ce-aţi făcut şi de ce nu aţi încercat să împiedicaţi aceste crime?"
E oare legitimă o astfel de întrebare?
Da, bineinteles, pentru scoala ajutatoare. Pentru ca in scolile normale se invata si istorie.
Mai trăiesc cei care au comis crimele din vremea comunismului?
Bineînţeles! Numai noi am identificat trei persoane, foşti ofiţeri de Securitate care au omorât cu mâna lor oameni. I-au împuşcat ilegal.
TREI PERSOANE?! Dupa atatia ani de activitate?! Si atatea fonduri alocate=irosite?! Si pentru trei persoane culpabilizeaza o institutie?!
Aveţi un jurist la Institut care să se ocupe de aceste aspecte?
Da, bineînţeles, avem un jurist care se ocupă cu formularea în termeni juridici a printurilor pe care noi le înaintăm la Parchet. Practic, noi le dăm mură-n gură, le dăm dosare extrem de consistente, cu probe pe care le adunăm documentând aceste crime ale Securităţii. Noi găsim şi făptuitorii! Iar făptuitorii nu păţesc nimic, nici măcar nu sunt audiaţi.
Daca este vorba despre acele probe enumerate mai devreme: "resturi de îmbrăcăminte, câte un briceag, o foarfecă, chiar şi o lingură", mi-e teama ca nu sunt suficient de consistente.
A dispărut Securitatea, dar nu au dispărut securiştii. A dispărut Miliţia, dar s-a transformat în Poliţie. O mare parte din securişti au rămas să influenţeze lucrurile. Iar când vorbesc de continuitate nu mă refer la cea instituţională, ci la continuitatea mentalităţii instituţionale. Pentru că fiii foştilor securişti sunt în servicii, fiii foştilor procurori sunt în Parchete.
In sfarsit! Incep sa inteleg unde bate...
Vorbeaţi de prezumţia de nevinovăţie. În acest caz cred că ar trebui să funcţioneze. Dar când e vorba de crimele comunismului, eu pornesc de la prezumţia de vinovăţie. Adică inversez un pic paradigma. Securitatea, prin natura ei, a fost dedicată crimei. A fost instituţia care, conform propriilor reglementări, apăra regimul comunist de duşmanii dinăuntru şi dinafară, prin orice mijloace.
Ar trebui sa-si consulte juristii. Indiferent daca ne place sau nu, regimul comunist era cel legal in acea perioada, deci institutia a actionat conform legilor in vigoare. Cele trei persoane despre care se facea vorbire mai devreme pot fi judecate doar pentru abuz.
Acest regim ilegitim s-a putut menţine prin teroare şi prin crimă, care erau apanajul Securităţii.
Regim ilegitim?! Timp de 45 de ani toate tarile lumii au colaborat cu un regim ilegitim?!
Toate cărţile sale, studiile sunt exemplare din aceste punct de vedere, ireproşabile şi de o mare fineţe intelectuală. Nu am avut nicio ezitare să colaborez cu el nici când a fost pus să gestioneze această delicată problemă a adunării de probe care să îl determine pe preşedinte să socotească regimul comunist ca fiind criminal şi ilegitim.
Carcotasa cum sunt, vad in aceasta afirmatie o recunoastere a manipularii presedintelui...
Poveste de viaţă
„Trăiesc cu o mare apăsare"
Care este povestea care se ascunde în spatele determinării cu care încercaţi demascarea şi pedepsirea foştilor torţionari?
Am avut o tinereţe tumultoasă... În anul I am fost şef de promoţie la Facultatea de Istorie - socotită, cum bine ştiţi, o facultate politică - şi am refuzat să intru în partid. Mai mult, am explicat de ce nu vreau să intru în partid. De aici au început să mi se tragă tot felul de ponoase. Dacă în primul an eram şef de promoţie, în anul II aveam media opt şi ceva. Puteam eu să ştiu la tovarăşul Creţoiu, la economie politică, şi autogestiune, şi autofinanţare, şi tot ce vreţi pentru că tot şase luam. Am avut astfel de mici şicane administrative care m-au radicalizat din ce în ce mai mult.
N-aţi păţit şi altceva mai rău?
Ba da, am fost anchetat şi de Securitate, şi de Miliţie. Am format un mic grup, alcătuit în majoritate din ardeleni, de la Facultatea de Istorie, de la cea de Filosofie şi de la Litere şi în februarie 1987 am pus manifeste în Universitate, pe la diferite facultăţi. Nu ceream „Jos comunismul!" pentru că nu ne puteam imagina aşa ceva.
Nici măşcările muncitoreşti de la Braşov nu avuseseră loc...
Braşovul a ieşit în noiembrie 1987, din motive economice, şi nu împotriva comunismului. Până la urmă s-a strigat „Jos comunismul!" şi acolo. Revenind însă la grupul nostru din facultate, abia după aproape un an am fost identificaţi şi anchetaţi din cauza manifestelor. Direcţia de Cercetări Penale a Securităţii ne-a anchetat şi eu urma să iau între şase şi opt ani de închisoare. Mi-au spus că pentru a fi iertat trebuie să semnez un angajament de colaborare cu ei. Am zis că prefer să merg în puşcărie decât să colaborez cu ei.
Nu m-au băgat nici la puşcărie şi am înţeles abia după 1989 de ce n-au făcut-o. Iulian Vlad dăduse o circulară, în 1988, denumită „Măsuri de prevenire". Se stabilea ca, în cazul în care se întrunesc elementele penale ale condamnării, dar condamnarea este pentru fapte denigratoare la adresa regimului, aceasta să nu mai fie pusă în aplicare, ci să se treacă la măsuri de avertizare. România era pusă la colţ pentru nerespectarea drepturilor omului şi era izolată în plan extern.
Nu ne-au mai condamnat, dar ne-au supus la un şir de umilinţe. Tatăl meu a făcut atunci un preinfarct care ulterior s-a dovedit fatal. Trăiesc cu o mare apăsare, şi anume că tata a murit din cauza mea. După 1989 m-am gândit cum să-i pedepsesc. Răspunsul mi l-am dat tot eu şi e foarte simplu: scriindu-le istoria.
Asta era! Frustrare, ura si resentimente. Toate acestea fac din el o persoana incapabila sa fie obiectiva si prin urmare incapabila sa scrie ISTORIE ADEVARATA, iar de falsuri, minciuni si prostii suntem satui.
„CNSAS trebuie să-şi schimbe filosofia de acţiune"
Fals. Trebuie desfiintat.
Ar trebui să se concentreze în special pe fosta Securitate.
Au liste cu mii de ofiţeri de Securitate. De ce nu dau publicităţii aceste liste? În Germania s-a făcut acest lucru, în Polonia la fel. Nu să-i supună oprobiului public şi nici să dea date cu caracter personal. Să le dea numele şi locul unde au lucrat. Să ştiu şi eu dacă vecinul meu a fost securist sau nu. Eu, dacă aş avea aceste liste, mâine le-aş da drumul.
DAAA! Si in plus adresa si numarul de telefon.
Si dupa atatia ani nu stie daca vecinul lui a fost securist sau nu?!
Da... Noi, vreme de zece ani, atât cât a fost Ion Iliescu preşedinte, nu am putut vorbi de comunism din perspectivă istorică pentru că nu aveam acces la arhive. Earu închise, aveau şapte lacăte în aceşti zece ani. A fost un deceniu al tăcerii şi o complicitate a tăcerii. Cine să lase accesul liber la arhive?
Pentru asta, eu ii iert si pacatul de a se fi nascut.
Faptul ca ei in deradere niste aspecte care au marcat mii de oameni ma face sa cred ca e rea vointa (sau ai facut parte din acest sistem si normal ca faci asta) si te descalifica! Faptul ca Securitatea si securistii au OMORAT oameni nevinovati ma face sa-i acuz in continuare de genocid asupra propriului popor, atat fizic cat mai ales mental! Din pacate, degeaba au trecut atatia ani, inca suntem condamnati sa slujim aceste odioase foste cadre de securitate ajunse sa ne conduca intr-un domeniu sau altul! Ce bine era pentru tara asta, pentru noi toti daca se respecta si se implementa punctul 8 de la Timisoara!!!
Ce bine era pentru tara asta, pentru noi toti daca se respecta si se implementa punctul 8 de la Timisoara!!!
Ar fi fost foarte bine. Dar lovitura de stat de după revoluţia din 1989 a fost data de sovietici (cel puţin în spirit) iar tovaraşii care au condus ţara din 1990 până în 2000 n-au lăsat nici un fel de loc liber,nimănui. Faptul că spunem încă despre Securitate şi PCR că au fost patrioţi,că au făcut bine,că au servit România şi mai ales pe români spune tot despre felul în care comunismul i-a tarat (marcat) pe oameni. Ireversibil,îmi pare mie. Cel puţin două generaţii.
Românii nu au vrut o schimbare a unui regim,ci doar a unui om şi a familiei lui : Ceauşescu. Tot ce vroiau era carne în frigider şi ceva calorifere calde,nicidecum libertatea fiinţei şi a spiritului.De aia nici nu s-au revoltat,de aia a fost nevoie de o mie de morţi : pentru a-i trezi şi-i scoate un pic din case.Astea cu revolta,cu revoluţia,sunt chestii pentru oameni cu coloană vertebrală şi cu conştiinţa propriei valori. Pentru popoare,nu pentru populaţii. L-au votat cu toate picioarele pe Iliescu şi ai lui vreme de 10 ani,i-au aplaudat pe mineri,…şi poate ar mai fi făcut-o şi azi daca se mai putea.
« Trăiască Partidul,trăiască tricolorul »,vorba marelui poet-naţional-cât-Eminescu-şi-mai-şi recent decedat. Pe Ceauşescu,ca un făcut pentru un popor de mari credincioşi,cu Dumnezeu în gură toată ziua-bună ziua,l-au împuşcat fix pe 25 Decembrie. L-au împuşcat sau au permis să se întâmple asta,tot una e(că români în acte sunt cei care au făcut-o,nu boşimani şi nici islandezi).
Faptul ca ei in deradere niste aspecte care au marcat mii de oameni ma face sa cred ca e rea vointa (sau ai facut parte din acest sistem si normal ca faci asta) si te descalifica! Faptul ca Securitatea si securistii au OMORAT oameni nevinovati ma face sa-i acuz in continuare de genocid asupra propriului popor, atat fizic cat mai ales mental! Din pacate, degeaba au trecut atatia ani, inca suntem condamnati sa slujim aceste odioase foste cadre de securitate ajunse sa ne conduca intr-un domeniu sau altul! Ce bine era pentru tara asta, pentru noi toti daca se respecta si se implementa punctul 8 de la Timisoara!!!
Draga @Ultra,nu Securitatea este vinovata de genocid!!!!Ci Politica!
Asta era! Frustrare, ura si resentimente. Toate acestea fac din el o persoana incapabila sa fie obiectiva si prin urmare incapabila sa scrie ISTORIE ADEVARATA, iar de falsuri, minciuni si prostii suntem satui.
„CNSAS trebuie să-şi schimbe filosofia de acţiune"
Fals. Trebuie desfiintat.
… « asta » face din el un om care să aibă măcar un motiv de a dori să afle ce şi cum a fost cu Securitatea. Si să mai spună şi altora,care nu au acces la arhive şi documente ale acelei epoci,dar care nu sunt mai puţin interesaţi de a afla cum au fost de fapt lucrurile.
Printre altele,C.N.S.A.S a editat câteva cărţi. Reproducerea unor (multor) rapoarte şi note ale D.S.S,pe care altfel nu le-am fi putut citi. Un exemplu este această carte,pe care o recomand oricui doreşte să citească despre ce au fost Trupele de Securitate,ce făceau aceste Trupe de fapt,etc.etc. Si cât de ales Securităţii (nu) erau,de fapt (momentul « Otopeni » nu e decât apogeul necunoaşterii –şi trădării/reglării de conturi/diversiunii- posibile atunci când nu ştii : mulţi oameni au crezut mulţi ani că aceia erau "securişti").
E doar un exemplu. Să spui,mai ales ca om care a trăit acele vremuri,ca C.N.S.A.S-ul nu are nici obiect de studiu şi nici căderea sa o facă (CNSAS ca instituţie,nu neapărat Oprea sau X sau Y,cu toate că Marius Oprea e o persoană foarte calificată şi avizată în domeniu) mi se pare…într-un fel foarte (dar foarte)…cuvântul mi-l reţin,căci ar fi foarte « boribumesc » ca şi exprimare.
Oamenii trebuie să ştie cine i-a turnat,cine i-a bătut,cine i-a împuşcat,cine i-a apărat,cine a spionat pentru ei,cine i-a trădat şi pe cine a durut fix în fund. Trebuie să ştie,pentru că numai atunci când vor avea adevărata măsură a lucrurilor vor putea face diferenţa între ce a fost bun şi ce a fost rău,cine le-a făcut bine şi cine le-a făcut rău,şi aşa mai departe. Lucrurile trebuie (şi vor fi) spuse odata şi odata. Pentru că unora li se vor pune flori la mormânt (şi sunt câtiva care o merită) iar alţii vor primi multe flegme (şi sunt,tot aşa,cel puţin câţiva). Iar între flori şi flegme trebuie ştiut,deasemenea,ce şi cum a fost. Ar fi fost bun un C.N.S.A.S curat şi pur şi perfect echidistant şi compus din nemţi serioşi cu mentalitate de francezi şi tehnică japoneză,dar…cui nu i-ar plăcea o Românie asijderea ?
Aceasta este cartea despre care vorbeam. Prezinta relativ succint,limpede si fara echivoc o parte a ceea ce noi,oamenii de pe strada,am numit în decembrie 1989,"securisti". Da,fie si doar pentru o singura carte,si tot e bine ca acest Consiliu exista. Despre banii pe care îi consuma,sunt -cred- singurii bani cheltuiti cu folos din 1945 încoace de catre statul românesc pentru istorie.
Faptul ca ei in deradere niste aspecte care au marcat mii de oameni ma face sa cred ca e rea vointa (sau ai facut parte din acest sistem si normal ca faci asta) si te descalifica! Faptul ca Securitatea si securistii au OMORAT oameni nevinovati ma face sa-i acuz in continuare de genocid asupra propriului popor, atat fizic cat mai ales mental! Din pacate, degeaba au trecut atatia ani, inca suntem condamnati sa slujim aceste odioase foste cadre de securitate ajunse sa ne conduca intr-un domeniu sau altul! Ce bine era pentru tara asta, pentru noi toti daca se respecta si se implementa punctul 8 de la Timisoara!!!
Draga @Ultra, ambele variante sunt eronate. Adevarul este ca sunt obsedata de Dreptate. Si nu cred ca poate fi judecata corect o cauza ascultand doar rechizitoriul si martorii acuzarii. Pentru ca din aceasta ecuatie lipsesc cu desavarsire avocatul si martorii apararii. Deci, nu este rea credinta ci doar dorinta de a reechilibra aceasta balanta din cale afara de decalibrata.
Prima oara cand mi s-a aruncat in fata: "Securisto!" era la marele si de mult celebrul miting. Sigur ca eram acolo, nu puteam sa ratez ocazia. Eram chiar in prima linie, chiar in fata tribunei oficiale, chiar in fata tovarasului suprem. In haosul general am fost printre putinii care si-au pastrat cumpatul. Am ajutat sa se ridice de pe jos si am incurajat o femeie isterizata de cursul evenimentelor si pentru ca atitudinea mea era anormala in degringolada generala m-am ales cu aceasta eticheta care, in viziunea multora, trebuia sa fie o jignire. Eu, insa, am privit-o intotdeauna ca pe o diploma de merit, pentru ca nu orice prost ajungea in securitate.
In concluzie, nu faceam si nu fac nici acum parte din sistem, desi de atunci si pana acum mi-am tot colectionat etichete/diplome...
Despre crimele Securitatii si ale securistilor stiu ca ele au existat, dar ele pot fi judecate NUMAI in contextul in care au avut loc evenimentele respective. Si ma intreb: daca acestea reprezinta genocid asupra propriului popor atunci oare cum am mai putea califica actiunile clasei politice de dupa decembriada. Pentru ca, analizand cat mai obiectiv posibil evolutia societatii romanesti din ultimii 20 de ani, vad cum se aplica un genocid total: fizic, psihic, intelectual, cultural,etc.
In ceea ce priveste punctul 8 al proclamatiei de la Timisoara, acela este o aberatie si intotdeauna am votat impotriva lui. Pentru ca indeparteaza oameni de mare valoare ocupand functii de mare importanta cu semidocti sau, si mai rau, cu incompetenti. Aceasta este si cauza caderii libere in care se afla Romania de 20 de ani. Am fi putut sa invatam ceva de la rusi, pentru ca intotdeauna au fost mai destepti decat americanii.
Am fi putut sa invatam ceva de la rusi, pentru ca intotdeauna au fost mai destepti decat americanii.
Am fi putut învăţa de la ruşi mai ales democraţia,că sunt foarte exersaţi în aşa ceva,ruşii… .
Pentru cei care nu stiu (sau au uitat,sau nu au ştiut vreodată) acel punct 8 sună aşa :
" Propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate. Prezenţa lor în viaţa politică a ţării este principala sursă a tensiunilor şi suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la sta¬bilizarea situaţiei şi reconcilierea naţională, absenţa lor din viaţa publică este absolut necesa ră. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să in¬terzică foştilor activişti comunişti, candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Ştim cu toţii în ce măsură era condiţionată viaţa individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuinţe, de carnetul roşu şi ce consecinţe grave atrăgea predarea lui. Activiştii au fost însă acei oameni care şi-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist şi a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanţiile morale pe care trebuie să le ofere un Preşedinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcţii, după modelul multor ţări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Preşedinte al României ar putea candida şi personalităţi marcante ale vieţii culturale şi ştiinţifice, fără o experienţă politică deosebită. Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituţiilor democratice şi clarificării poziţiei ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoştinţa de cauză, cu cărţile pe faţă."
Bineînţeles că nici dracu’ (sau mai ales dracu ) nu a vrut să audă de aşa ceva. România s-a căptuşit cu tovarăşii Iliescu,Brucan,Militaru,Voican şi toooooooooţi ceilalţi. Iar experimentul neadoptării acelui punct 8 a permis României să beneficieze din plin de experienţa tuturor acelor specialişti din PCR şi D.S.S şi sa atingă astăzi acest formidabil nivel de trai,de dezvoltare morală şi de …tot.
Ca idee : punctul 8 vorbea despre activişti de partid,despre ofiţeri însemnaţi,nu despre membrul de partid X de la sculărie sau maiorul Y de la T.O sau filaj sau intervenţie antiteroristă. Pe aceştia oricum ţara i-ar fi folosit. Dar noi suntem mai altfel…am folosit specialiştii lu’ peşte prăjit întru propăşirea României,comerţ si politică externă,cultură... Să nu mai zică nimeni că nu e ţara pe direcţia cea bună şi că nu e totul bine : punctul 8 nu s-a adoptat vreodată,deci am beneficiat din plin de experienţa acelora. Rezultatele le trăiţi (bine). Sanătate maximă !
Sincer mă întreb câţi dintre cei care s-au dus să moară în decembrie 1989 ar mai face-o şi astăzi,cunoscându-şi semenii… .Gestul lor,muuuuulţi dintre noi nu l-au meritat vreodată
o diploma de merit, pentru ca nu orice prost ajungea in securitate.
Învăţătoarea întreabă în clasă :
Ionescu,ce e tatăl tău ? Muncitor,răspunde Popescu.
Vasilescu,ce e tatăl tău ? Sofer,răspunde şi Vasilescu.
Bulă,ce e tatăl tău ? Tata e la Securitate,răspunde Bulă. Si ce e el acolo ?,întreabă profesoara. Nu ştiu, că l-au luat azi-noapte,zice Bulă.
Erau mulţi oameni deştepţi,dar cred că ar fi cazul să încetăm să mai credem că nu orice prost ajungea acolo. Pe lângă oamenii cu creier,erau şi mulţi care aveau doar limbă. Sau pumn.Sau nimic,în afara de celebra "origine sanatoasa".
Ca sa trecem un pic de la Securitatea bună la altceva,vă recomand puţină Miliţie. Citiţi aceste documente,primul LINK şi ce de-al doilea LINK.
Si acum întrebarea mea,retorică desigur : nu-i aşa că cei care au depus acele mărturii sunt nişte nenorociţi de concetăţeni (de origine maghiară,probabil) care înfăptuiau crimă după crimă şi meritau acel tratament,iar domnul comisar-şef este un profesionist al judiciarului ,roz şi alb şi pur ? Nu ?
Sper să nu fiu acuzat că destabilizez instituţia (mi/po)liţiei (scriu aşa,că nu ştiu dacă omul e miliţian,poliţist,poliţian sau miliţist) prin astfel de lecturi deşănţate.
Uite d-aia e bune,şi IICCR şi CNSAS-ul : mai află şi Boribum câte ceva,lucruri ştiute deja de domniile voastre (sau aşa ar trebui).
Despre securistii 'patrioti' as avea si eu cate ceva de spus. Familia mea a avut de tras de pe urma lor. Cat ar fi rezistat regimul comunist daca nu ar fi existat Securitatea ? Ma refer la perioada de dupa retragerea trupelor URSS din Romania ? Nu, acum lasand de o parte pe cei care aveau misiuni specifice, nu putem face albul negru. Sa fim seriosi ! Oricate circumstate atenuante am cauta, un fapt ramane mai mult decat evident: securitatea a fost cea mai sinistra institutie a regimului comunist, principalul ei caine de paza si adevarata fata a lui. Isi merita, cu putine exceptii, stigmatul pe deplin. Iar dobitocii (orice alt termen mi s-ar parea un eufemism nemeritat) pe care i-am putut intalni din cadrul acestei institutii te fac sa te intrebi daca macar apartineau speciei umane. Incercarea de a relativiza (vezi context, etc.) nu sunt argumente, ci sofisme de nesustinut. Raul este rau si gata, nu poate fi relativizat. Scuze celor care prin activitatea lor au adus servicii poporului roman. Ma tem, insa, ca acestia au fost mai curand exceptia.
Uite d-aia e bune,şi IICCR şi CNSAS-ul : mai află şi Boribum câte ceva,lucruri ştiute deja de domniile voastre (sau aşa ar trebui).
Uite şi un articol de ziar care spune exact contariul celor susţinute de IICCR LINK Deci,cum e ? Justiţia a zis că nu e ca cei de la IICCR. Deci Justiţia e OK,că ea le ştie şi face pe toate. Sau nu ?
dobitocii (orice alt termen mi s-ar parea un eufemism nemeritat) pe care i-am putut intalni din cadrul acestei institutii te fac sa te intrebi daca macar apartineau speciei umane.
E,n-ai ştiut tu să te uiţi atent … aşa arătau patrioţii vremii...
Scrie bine aici,şi e explicat simplu.Si zic că e aplicabil şi la subiectul ăsta,ca logica a faptelor. Pasajul e din « Spionajul high-tech şi afacerile » de F.Tobă şi D.Tobă,editura Detectiv,2006,pagina 175.
Draga @Ultra, ambele variante sunt eronate. Adevarul este ca sunt obsedata de Dreptate. Si nu cred ca poate fi judecata corect o cauza ascultand doar rechizitoriul si martorii acuzarii. Pentru ca din aceasta ecuatie lipsesc cu desavarsire avocatul si martorii apararii. Deci, nu este rea credinta ci doar dorinta de a reechilibra aceasta balanta din cale afara de decalibrata.
Prima oara cand mi s-a aruncat in fata: "Securisto!" era la marele si de mult celebrul miting. Sigur ca eram acolo, nu puteam sa ratez ocazia. Eram chiar in prima linie, chiar in fata tribunei oficiale, chiar in fata tovarasului suprem. In haosul general am fost printre putinii care si-au pastrat cumpatul. Am ajutat sa se ridice de pe jos si am incurajat o femeie isterizata de cursul evenimentelor si pentru ca atitudinea mea era anormala in degringolada generala m-am ales cu aceasta eticheta care, in viziunea multora, trebuia sa fie o jignire. Eu, insa, am privit-o intotdeauna ca pe o diploma de merit, pentru ca nu orice prost ajungea in securitate.
In concluzie, nu faceam si nu fac nici acum parte din sistem, desi de atunci si pana acum mi-am tot colectionat etichete/diplome...
Despre crimele Securitatii si ale securistilor stiu ca ele au existat, dar ele pot fi judecate NUMAI in contextul in care au avut loc evenimentele respective. Si ma intreb: daca acestea reprezinta genocid asupra propriului popor atunci oare cum am mai putea califica actiunile clasei politice de dupa decembriada. Pentru ca, analizand cat mai obiectiv posibil evolutia societatii romanesti din ultimii 20 de ani, vad cum se aplica un genocid total: fizic, psihic, intelectual, cultural,etc.
In ceea ce priveste punctul 8 al proclamatiei de la Timisoara, acela este o aberatie si intotdeauna am votat impotriva lui. Pentru ca indeparteaza oameni de mare valoare ocupand functii de mare importanta cu semidocti sau, si mai rau, cu incompetenti. Aceasta este si cauza caderii libere in care se afla Romania de 20 de ani. Am fi putut sa invatam ceva de la rusi, pentru ca intotdeauna au fost mai destepti decat americanii.
Ascultam acum doar pe unii ca pe securisti i-am ascultat 50 de ani si ei ne-au adus unde suntem! Gata, chiar nu mai trebuie sa spuna nimic! Spuneai de politic? Pai cine e in politica alaturi de fosti activisti de partid? Exact, ei, securistii... Nu vreau sa te jignesc dar sper ca cei ca tine sa devina din ce in ce mai putini ca sa putem sa ne ridicam si noi in picioare! Si sa reconstruim aceasta tara, sa ne recivilizam si sa devenim ceea ce voi n-ati vrut niciodata, o NATIUNE capabila sa gandeasca si sa actioneze spre binele ei! Spre binele nostru! Si daca spui ca pct 8 de la Timisoara e o aberatie, gandeste-te la toti cei care vor altceva din tara asta (in bine), la toti cei care si-au dat viata ca noi sa traim mai liberi, la toti cei care au crezut cu tarie ca romanii chiar se pot destepta si s-au sacrificat intr-un fel sau altul si spune-le ca au murit degeaba, ca au vise nerealizabile, ca sunt condamnati sa fie in continuare sclavii unui sistem brevetat de cei pe care-i aperi!
Multe ce as fi vrut sa-ti mai spun au fost spuse de Boribum si nu are sens sa ma mai repet!
Forums
aşa arătau patrioţii vremii... 
