"Eu am avut o intalnire de "taina" cu doi colonei (r), zilele trecute... Ei mi-au "aratat" o alta fateta a cazului Pacepa. Pacepa, spuneau ei, a fost si este un patriot roman. Mai mult, Pacepa a fost si este un erou al Romaniei.
Chiar daca prin tradarea sa au cazut retele intregi si au fost distruse destine, in acelasi timp a fost si o grea lovitura pentru rusi si sistemul comunist si comunisti...
Pe de alta parte, legat de spionajul extern, ei imi spuneau ca nu am prea avea motive sa-i plangem pe cei demascati de fuga lui Pacepa, deoarece cei din spionajul extern NU erau patrioti ci alesii CC-ului si ai partidului...! Altfel stateau lucrurile cu spionajul intern..."
Orice ar fi lucrat acei ofiteri care au "disparut" in urma TRADARII lui Pacepa, nu au facut-o pentru regimul comunistci pentru tara lor, Pentru ROMANIA. Aveau diferite misiuni, in marea majoritate cu implicatii economice favorabile Romaniei. Construirea unei Retele de spionii pe teritoriul unei alte tari, dureaza ani de zile, lucru realizat cu greu. Iar Securitatea, din fericire, la momentul tradarii lui Pacepa avea o retea foarte bine organizata in toate tarile de interes ceea ce a constituit o amenintare puternica pentru serviciile secrete straine, de aceea principalul scop al revolutiei din '89 a fost destramarea acesteia din temelii, urmata de balciul cu "dosariada" si "fostii colaboratori". [u]A[b]bsolut toate statele lumii au aceste lucruri!Dar asta e subiectul altei discutii! Deci toate aceste retele, construite dupa mari si costisitoare eforturi de STATUL ROMAN, si nu de comunisti, au disparut intr-o clipa in urma actului de TRADARE a "patriotului" Pacepa. Politia politica se practica si acum in absolut toate statele lumii! Sa urmaresti politicieni cu cu functii importante in stat este ceva normal, si practicabil peste tot. Asadar,nu cred ca este foarte corect sa se faca atata tam tam in presa pe acets subiect. sau poate se face cu un scop precis!
Fara discutie Pacepa este un tradator, dar urmatoarele afirmatii sunt adevaruri absolute, fara interpretari subiective: - dispozitivul informativ tradat de Pacepa servea exclusiv interesele statului Roman, COMUNIST prin excelenta la acea data; - beneficiile economice pe care acei oameni le aduceau Romaniei la acea vreme, contribuiau EXCLUSIV la bunastarea unei categorii sociale: NOMENCLATURISTII, indiferent in ce institutie isi faceau datoria fata de tara si valorile ei COMUNISTE. Eu personal, fac parte dintr-o categorie sociala majoritara care NU A BENEFICIAT IN NICI UN FEL DE ACESTE AVANTAJE ! - dupa 1989, toate realizarile economice ale agentilor romani din strainatate au fost preluate de oamenii care cunosteau despre existenta lor, cativa alti PACEPA, spre utilizare personala....asta este iar SIGUR; - ce se intampla astazi in Romania, in raport cu aservirile diversilor PATRIOTI catre grupuri si organizare NE si chiar ANTI romanesti ---- este o realitate profund mai grava si mai complexa care se numeste TRADARE in acelasi fel, cel putin, cu ceea ce a facut PACEPA.
Concluzia : PACEPA = TRADATOR, doar asociat cu toata sleahta care a condus, conduce si va conduce inca cateva generatii destinele acestei "tari" (cel putin ce a mai ramas din ea).
Un ofiţer francez confirmă: Pacepa a fost agent dublu al americanilor Cotidianul LINK
Nu mă interesează în mod special I.M. Pacepa, am mai spus-o. Dar m-a determinat să intervin în recenta dispută privind "fotografia lui Pacepa", cea apărută în "American Spectator".
Nu intenţionez să-mi dau cu părerea. Sursa mea este un profesionist de absolută încredere. Îl voi numi "Albert S." Îl cheamă altfel, dar aşa am convenit să-l numesc. Posibil ca unii să fi avut de-a face cu el sub numele său de cod "Sonrel". Aşa obişnuia să se prezinte pe când lucra la DST, serviciul francez de contrainformaţii. Cunoaşte bine România şi pe români. Cu nişte ani în urmă, la sfârşitul anilor '70 şi începutul anilor '80, a condus secţia pentru România din cadrul DST.
A lucrat acolo toată viaţa, cum se spune. Acum e la pensie. Sau, mai corect, în retragere. Pentru că "Albert S." este de fapt ofiţer, de poliţie, un fel de comisar-şef. În Franţa, serviciul de contrainformaţii DST (care azi nici nu mai există ca serviciu de sine stătător, după comasarea cu Renseignements Generaux) era o componentă a poliţiei naţionale. "Albert S." şi-a dorit dintotdeauna să "prindă spioni". S-a dus la Academia de Poliţie de parcă CV-ul său ar fi fost scris dinainte. A urcat pe treptele ierarhiei din DST la fel de firesc cum a devenit poliţist. Înainte de a se ocupa de România, a fost şeful secţiei pentru Bulgaria. După anii dedicaţi "problemelor româneşti", s-a ocupat de altele, din domeniul combaterii terorismului, cum spune el azi în termeni vagi. "Albert S." este un om discret. În vorbe, în atitudine. Nu iese în evidenţă cu nimic. Dacă îl întâlneşti pe stradă, nici nu-l vezi. Omul perfect pentru meseria pe care a practicat-o.
"Albert S." nu a mai vorbit până acum cu nimeni "din afară". Am ajuns la el abia după aproape un an şi jumătate de încercări, şi am reuşit doar pentru că am fost recomandat de persoane de încredere pentru el. Poate l-a ispitit şi faptul că mă interesa un subiect cu care el chiar se poate mândri ca reuşită profesională de excepţie (dar care e altă poveste). Echipa lui "Albert S." de la DST era destul de mică. Doar 10 oameni care să urmărească şi să zădărnicească acţiunile Securităţii în Franţa. Şi nici mijloacele materiale de care dispuneau nu erau cine ştie ce. Chiar îi invidiau pe români pentru resursele de care păreau să dispună. La Securitate nu se făceau economii. Iar agenţii români erau bine pregătiţi, erau nişte adversari redutabili, îmi spunea "Albert S.". Dar numai până în 1978. După aceea, câţiva ani, "Albert S." şi echipa sa aproape că au şomat. Reţeaua românească din Franţa, cea a "ilegalilor", se evaporase practic. Iar cei din rezidenţă, cei cu acoperire diplomatică din ambasadă, erau ca vai de capul lor, "nişte ţărani". Adică erau nişte prostovani trimişi de Bucureşti pe post de spioni, "faute de mieux". Explicaţia? Pacepa.
Fuga lui Pacepa, în iulie 1978, spulberase tot spionajul românesc. E foarte adevărat. Ţăranii, cum i-a numit "Albert S.", erau cei din Securitatea internă, puşi de Ceauşescu să-i înlocuiască pe agenţii deconspiraţi de Pacepa, dar şi să-i controleze pe cei rămaşi în centrala de la Bucureşti (CIE), consideraţi de-acum nişte potenţiali trădători, ca fostul lor şef adjunct. La începutul lui august '78, un "veloturist" făcea ture prin Franţa. Era un ofiţer de legătură trimis de Bucureşti să-i avertizeze pe ilegali să dispară. În mod normal, aceştia ar fi fost contactaţi prin transmisii radio codificate, dar Securitatea nu mai putea conta pe asemenea mijloace, foarte probabil deconspirate – frecvenţe, coduri, tot. Contactul direct era singura cale, chit că foarte riscantă. Dar nu aveau de ales, nu aveau timp de pierdut, iar "acoperirea" mesagerului ca veloturist a fost tot ce le-a trecut prin cap. Oricum, ilegalii, cei mai mulţi, chiar au dispărut brusc, lăsând totul baltă. Ca Fortunescu, de pildă. Ar fi interesant de ştiut ce s-a întâmplat cu ei, ce au devenit mai târziu, ce sunt azi, spunea "Albert S." Da, ar fi interesant. Fortunescu era logodit cu o franţuzoaică drăguţă. Nu înţelegea, săraca, în ruptul capului ce s-a întâmplat, cum a dispărut aşa, peste noapte, logodnicul ei. Dar Traian Munteanu? Era profesor de informatică în Franţa. Ilegalii, ca să ne lămurim, erau "agenţi deplin conspiraţi", iar "Albert S." ştie să spună asta pe româneşte. Popular, se numesc cârtiţe. Cei trimişi să se implanteze în ţări străine cu "legende", biografii false. Ca De Benedetti, de pildă. Ăsta n-a mai reuşit să dispară. După legendă, era fiul unui soldat italian care făcuse Primul Război Mondial în România. L-au arestat.
Cu Pacepa comunicam atunci zilnic, povestea "Albert S." De la distanţă, desigur, el era în America. L-a întâlnit ani mai târziu, la Paris (ca şi pe Caraman, altă poveste). Pacepa i-a spus atunci: "Eu ştiu cine sunteţi, dumneavoastră nu ştiţi cine sunt eu". Corect. Românii aveau fotografiile noastre, explica "Albert S."; se puneau cu o maşină în dreptul sediului nostru şi ne fotografiau pe toţi când ieşeam de la birou. Pe Pacepa nu l-aş fi recunoscut oricum, pentru că avea chipul schimbat.
Apoi, întorcându-se şi mai mult în timp cu amintirile, "Albert S." a pomenit de schimburile de informaţii pe care le aveau regulat cu alte servicii secrete. Inclusiv cu americanii. Aceştia erau foarte interesaţi de orice informaţie nouă venită de la francezi. Cu o excepţie: România. Informaţiile despre România nu păreau să le stârnească nici cel mai mic interes. Oare de ce? Am priceput mult mai târziu, spunea "Albert S." Pentru că le ştiau deja. De unde? De la Pacepa. "Albert S." e convins că Pacepa a fost agent dublu al americanilor.
Cum ziceam, I.M. Pacepa nu mă preocupă în mod special. Am vorbit cu "Albert S." despre cu totul altceva. Dar asta este, iarăşi, altă poveste.
Acesta e articolul din The American Spectator atribuit lui Pacepa LINK .De spus spune cam aceleasi lucruri pe care le spune in toate interventiile sale(sau atribuite lui). O fraza care a atras atentia ochisorulor mei caprui :''We should have first learned what we can from the ten illegals, before starting to think about exchanging them.'' Adica ''noi americanii'' zice patriotul roman care a tradat comunismul si pe Ceausescu cel tiran.Un om care este datorita nemerniciei timpurilor si oamenilor general roman(in retragere).Adica e cam pe acelasi palier cu Mociulschi,Korne ori Gusa. Articolul si imaginea lui Pacepa de erou sunt evident pt. consum intern american.Ca atare nu poti cere mare lucru.Decat sa sper(cel mai probabil in van) ca patriotii americani nu se gasesc prea des prin actualele structuri.
Am publicat în revista PERISCOP nr.5 din martie 2009 (este revista Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din SIE)un articol pe care doresc să-l inserez întrucît am convingerea că foarte puţini dintre noi au putut lectura această revistă.
ORIZONTURILE KAKI ALE GENERALULUI PACEPA
Premisa abordării – lupta împotriva sistemului ceauşist a fost dusă şi de oameni care, odată ce au trecut baricada ideologică, în mod public sau discret, au fost supuşi tuturor presiunilor de care dispune sistemul de reprimare al timpului. Nici unul dintre cei care au plecat din ţară nu a fost beneficiar al unor avantaje materiale pentru acest gest, iar familiile lor, rămase în ţară, au devenit nişte paria ai societăţii. Toţi cei care au revenit în ţară, după 1989, au solicitat repunerea în drepturile lor din perspectiva proprietăţii, şi nu al demnităţii publice. Altminteri şi regele Mihai ar fi trebuit să pretindă un tron!
Salutăm interesul colegiului de redacţie al revistei „Periscop” de a oferi posibilitatea exprimării unor opinii aparţinînd unui om din afara sistemului, care a trăit aceleaşi vremuri cu Pacepa şi care, ca şi el, a purtat o uniformă militară, ca inginer militar în industria naţională de apărare. Abordarea pe care o propun este din perspectiva unui jurămînt militar faţă de ţară şi popor.
Ne punem întrebarea: a fost Pacepa un fiu al neamului, adică un luptător anticomunist veritabil, sau doar un oportunist care şi-a călcat jurămîntul militar pentru putere şi bani? Pentru a răspunde obiectiv trebuie să analizăm activitatea lui din structurile unei puteri totalitare, recunoscută ca fiind un regim de dictatură personală, şi modalitatea în care am putea sesiza acţiuni, atitudini sau poziţii anticomuniste înainte şi după 1978.
Pacepa, care a depus şi el jurămîntul militar faţă de ţara şi popor, a avut o evoluţie aproape clasică pentru cei care au făcut parte din Departamentul Securităţii Statului. Particularitatea este dată de faptul că Pacepa a ajuns omul de încredere al dictatorului şi a ajuns în cea mai înaltă poziţie din Direcţia de Informaţii Externe, pe care o putea ocupa un militar de carieră, iar pe epoleţii săi, ca recompensă pentru loialitate şi „profesionalism”, Ceauşescu a aşezat două stele de general. Pentru a ajunge la poziţii de o asemenea importanţă trebuia, de-a lungul timpului, să dovedeşti că eşti în stare de orice; inclusiv de a apăsa pe trăgaci, la ordin, pentru a elimina ţinte ostile „cuceririlor revoluţionare”. Recomandările pentru asemenea ascensiuni nu erau date pentru discursuri patriotice ţinute în birourile DSS-ului, era absolut imperativ să o „dovedeşti” în operativ. Şi s-a dovedit a fi mai „bun” decît ofiţerii pe care i-a lăsat în urma sa (cine a scăpat, bineinţeles) şi pe care-i ostracizează cu asiduitate şi plăcere din 1978 şi pînă în prezent. Pacepa a intrat în sistem pe uşa din faţă, acceptînd încă de pe băncile facultăţii o asemenea carieră. Deci nu a devenit informator sau colaborator, din raţiuni de vulnerabilităţi ascunse şi şantajabile, ci ofiţer de informaţii care a urcat treptele carierei militare cu multă ambiţie şi perseverenţă, dar mai ales cu multă dăruire cauzei comunismului. Din aceleaşi motive nu a devenit informator sau colaborator după defectarea (pe care noi militarii o numim dezertare) sa în SUA din 1978. Pacepa nu înţelege şi nu-şi asumă riscuri personale, aceste lucruri fiind valabile numai pentru alţii...
Activitatea sa excepţională ca ofiţer operativ în DSS/DIE a fost imediat recunoscută şi recompensată prin, spre exemplu, numirea ca şef al rezidenţei spionajului extern românesc la Bonn, în intervalul 1957-1960. În acele vremuri ”tari” pentru spionajul comunist, ruşii erau la noi în ţară, iar Konrad Adenauer (cancelar al Germaniei de vest în intervalul 1949-1963) punea bazele Germaniei moderne. Numirea sa în acel post era, indiscutabil, un semn de preţuire al liderilor politici pentru activităţile „strălucite” depuse pe cîmpul specific al spionajului extern comunist, activităţi pe care tocmai el le condamnă, cel care le-a creat, supervizat şi condus personal.
Ascensiunea sa profesională, culminînd cu poziţia de şef adjunct la DIE (1971-1978), a fost întreruptă brusc de defectarea (pentru noi, dezertarea) lui în anul 1978, în SUA. Ajuns în SUA, el a lucrat pentru comunitatea de informaţii, iar raportul „Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România” (pg.628), asumat de preşedintele României Traian Băsescu, semnalează „rolul excepţional jucat în demascarea naturii criminale a regimului şi a Securităţii”.
Oare putea să deţină două stele de general şi cea mai înaltă poziţie în una din structurile fostei securităţi fără a dovedi, în timp şi indubitabil, că este „soldat credincios” al acestei structuri? Cu suspiciunea proprie acestor sisteme, este evident că nu! Pe de altă parte, să nu uităm că tot în Germania un fost ofiţer KGB (Valdimir Putin) a servit cu onestitate şi devotament un sistem de informaţii, similar României, iar astăzi nimeni nu-i reproşează acest lucru.
Este evident că Pacepa, cu acces la informaţiile privind evoluţiile posibile ale societăţii ceauşiste, ştia că el nu mai poate avansa în ierarhia structurilor de informaţii româneşti. De altfel, mai sus de-atît nici că se putea, doar dacă-i lua locul lui Ceausescu. Şi-a atins, pe principiul lui Peter, plafonul de incompetenţă. Ambiţios şi oportunist s-a gîndit, în opinia mea, la variante mai pragmantice, cum ar fi, de exemplu, o viaţă mai bună şi cu mult mai liniştită dacă ar trece cu „arme şi bagaje” de partea cealaltă.
Abordarea clasică, privind cazul Pacepa, este "abordarea civilă".
Aceasta este sugerată şi puternic susţinută de americani, precum că Pacepa este un erou şi ca atare el trebuie tratat de autorităţile româneşti din această perspectivă. Spre onoarea sa, preşedintele Constantinescu a refuzat cererea de reabilitare, însă în anul 2004, justiţia din România decide casarea sentinţei, care condamna trădarea lui Pacepa, şi îl reabilitează. De acest efort nu este străin nici fostul director al SIE şi consilier pentru securitate al preşeditelui Ion Iliescu, generalul Ioan Talpeş. Oricum, să nu uitam ca lobby-ul american condiţiona accederea României în NATO şi de rezolvarea cazului Pacepa.
Cealaltă abordare, privind cazul Pacepa, este "abordarea din perspective strict militare".
Iată de ce, aici, avem cazul unui general dintr-o structură militară, care a jurat credinţă unui neam şi unei naţiuni (jurămîntul nu făcea referire la Ceuşescu, ci la comandantul suprem...), şi care a trădat propriul jurămînt alegînd DEZERTAREA. Sîntem într-un caz fără precedent: comandantul militar al unei structuri dezertează, lăsîndu-şi întreaga unitate fără conducere. Nu a plecat cu mîna goală însă, iar consecinţele trădării sale nu vor putea fi cuantificate, la valoarea lor reală, niciodată de nimeni, din lipsa de informaţii suficiente şi relevante.
Susţin necesitatea obiectivă de a fi analizat cazul Pacepa din „orizonturi kaki”, şi nu din „orizonturi roşii”. Acest punct de vedere este întărit de modul în care Pacepa a acţionat. Dacă ar fi plecat din Romania în orice altă ţară, pur şi simplu pentru a susţine bătăliile anticomuniste şi anticeauşiste – în vederea „eliberării” semenilor săi de jugul roşu –, fără a beneficia de avantaje materiale substanţiale, am fi fost de acord cu postura de anticomunist, de dizident. Dar, mai ales dacă ar fi plecat ca un cetăţean civil nu ca militar. Dacă întors în ţară, după 1989, ar fi solicitat doar repunerea sa în drepturile civile, de simplu cetăţean, am fi considerat că este un caz normal.
Dacă, ajuns în America, şi-ar fi continuat „lupta anticomunistă”, cîştingîndu-şi existenţa ca orice om obişnuit, ar fi fost de toată cinstea. Putea să deschidă, eventual, o fabrică de cuie precum Filip Teodorescu (fostul adjunct în contraspionajul ceauşist, aşa cum a declarat la emisiunea ZIG-ZAG a lui Ion Cristoiu) sau să trăiască din propriile-i venituri şi să vorbească la Vocea Americii pentru a-i îmbărbăta pe români. În schimb, realitatea este că Pacepa avea, ca un caz de excepţie al luptei sale cu „sistemul criminal”, un venit mai mult decît decent garantat de însuşi guvernul SUA. În ce au constat „sacrificiile” sale?
Dar ce a făcut de fapt Pacepa după 1989? În primul rînd, după ce i-a fost trimisă fetiţa cu maximă rapiditate, şi-a cerut averea confiscată, avere făcută în timpul în care a fost general de securitate şi a condus operaţiunile de spionaj ale lui Ceausescu şi, culmea, a mai avut tupeul să pretindă şi reabilitarea sa militară! Deci, noul stat democratic constituit Romania, să-i confere drepturile militare obţinute de la statul dispărut/desfiinţat, fosta Republica Socialistă România, drepturi militare obţinute exclusiv prin munca asiduă de ofiţer şi comandant al spionajului comunist.
În fapt, Pacepa se dovedeşte a fi un simplu MERCENAR, care a plecat la americani pe calea cea mai dezonorantă pentru un oştean, iar acolo a fost recompensat generos pentru ce-a avut de vînzare, a beneficiat de avantaje materiale şi de susţinerea autorităţilor guvernamentale, inclusiv excesiva securitate personală de care a avut şi încă mai are parte. Mai mult, în ţară, familia sa nu a fost supusă niciunei presiuni din partea Securităţii criminale... Washingtonul a cerut lui Ceauşescu să protejeze familia lui Pacepa, iar acesta s-a executat cuminte. Deci, numai beneficii şi nici un risc asumat în măreaţa sa bătălie anticomunistă, iar acum, după `89, din nou numai beneficii. Se pare că Pacepa trăieşte în continuare într-o lume fără importanţă pentru alte valori decît cele strict materiale. Fiind militar, asta se poate traduce numai prin cuvîntul „mercenar”.
În final, doresc să reiterez faptul că abordarea propusă distinşilor cititori este una de principiu. Personal îmi este indiferent acest personaj, dar nu-mi sînt indiferente derapările oficiale de la codul de conduită al unui real luptător anticomunist. În fapt, Pacepa este un dezertor care din oportunism, şi nu din spirit anticomunist, a ales dezonoarea. Dacă nu cerea şi reabilitarea militară, totul ar fi fost firesc, dar stelele de general de Securitate le-a cîştigat prin acţiuni criminale, proprii Securităţii din care a făcut parte şi pe care, din culcuşul cald al democraţiei model, le-a incriminat cu prea bine învăţată „mînie proletară”.
Analiza din punctul de vedere al „orizonturilor kaki” arată că autointitulatul „anticomunistul” Pacepa, de fapt, a dezertat pentru un cîştig personal, dovedindu-se, în realitate, un oportunist şi un mercenar, care a preferat puterea şi banii în schimbul onoarei militare.
El nu poate fi un model demn de urmat de niciunul dintre cei care azi îşi servesc naţiunea cu onestitate, demnitate şi profesionalism în cadrul autorităţilor de informaţii ale României.
Si nu în ultimul rînd, iată că justiţia română, prin decizia definitivă din 30 ianuarie 2009 a Inaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, împotriva unui alt ofiţer DIE, Constantin Răuţă, a arătat că militarii şi lucrătorii aflaţi sub jurămînt nu sunt defectori ci sunt dezertori şi vor rămîne în veci stigmatizaţi de cel mai mare pacat al oştenilor, călcarea jurămîntului făcut neamului tău.
Cred, la ora actuală, că cele scrise de mine cu ceva timp în urmă, ramîn la fel de valabile. Din păcate printre vorbele înţelepte ale românilor avem şi zicala: "Trădare să fie dar s-o ştim şi noi!".
As avea si eu o curiozitate (fara sa sper la un raspuns), ca unul care a cunoscut luxul in care se scalda Mihaita si care i-a "puricat" masinuta (Alfa-Romeo, comanda speciala in RFG) daruita de soata dictatorului. Stim ca si-a recuperat toate bunurile, fara sa intrebe nimeni de unde asemenea valori fabuloase la un militar de cariera, si ca a primit o pensie corespunzatoare gradului cu care a tradat. Intrebarea mea (retorica) este: va indrazni cineva sa-i recalculeze pensia? Daca da, oare cum ii vor calcula contributivitatea?
Daca da, oare cum ii vor calcula contributivitatea?
Sunt foarte mirat ca nu ati înteles ! Va face o cerere ,iar Centrul Militar Teritorial Central Intelligence Agency ,filiala...X,va transmite aceste date.
Da' chiar mai traieste nenea acesta ?
O întrebare serioasa : ofiterii S.I.E au uniforma ? Macar asa,ca idee...la ceremoniile lor de serviciu,ei între ei,poarta gradele pe care le au,sau e doar o chestiune...pe hârtie ?
@ALM oarecum off topic Pentru conformitate, daca i-ai “puricat” masinuta aia adevarata (la vremea aceea), trebuie sa fi stiut, ca a fost in proprietatea DIE, a ministerului de resort, in definitiv,in rest .. toate-s adevarate. @ACH Boribum Maybe man in black.
@ALM oarecum off topic Pentru conformitate, daca i-ai “puricat” masinuta aia adevarata (la vremea aceea), trebuie sa fi stiut, ca a fost in proprietatea DIE, a ministerului de resort, in definitiv,in rest .. toate-s adevarate.
Daaaa? Am zis undeva ca era proprietatea lui? Nici macar benzina nu era a lui! Pe atunci avea Porumbaru' pompe cu benzina la discretie (daca intelegeti despre ce vorbesc). Inainte sa creati impresia ca as minti, poate cereati niste informatii pe privat, ca sa nu fiti off-topic. Acum sunt obligat sa va povestesc: Masinuta aia, un Alfa-Romeo putin mai "tare" decat cele de la politia italiana, era UNICA in Romania! Revizia si intretinerea se faceau in RFG. Mecanicii care deserveau DSS-ul (inclusiv DIE), nici nu stiau cum arata maruntaiele ei. De aia au apelat la "serviciile" unui electronist, atunci cand au constatat ca bateria masinii se descarca intr-o luna, masina stand in boxa ei, cuminte-cumintica. Toata conducerea era speriata ca Mihaita ar avea ceva tehnica de transmisiuni pitita prin masina. Asa ca am primit ordin sa o puric si am descoperit ca torpedoul se deformase putin si becul din interior nu se stingea ioc! La "taclale" cu seful garajului (in timp ce o puricam), am aflat istoria ei. Masina a fost comandata special la ordinul "primei tovarase", pentru uzul non-stop numai al lui Mihaita. Cum se poate numi un astfel de gest? Apropo, nu stiti cumva daca si masina i-a fost retrocedata?
Succesul puricarii a fost atat de mare (si de linistitor), incat a trebuit sa verific mai multe locatii pe unde haladuia Mihaita. Era "curat" din punct de vedere al tehicii operative. A golit doar fichetul personal de dolarii DIE si atat ...
Ce este interesant (sau nu...) e ca nea' Pacepa spune de multe ori niste bazaconii uriase,pline de contradictii. Pare sa fi uitat ca multi din fostii lui subalterni traiesc în continuare,în România sau aiurea... . Oricum,ramânând în umbra asta pe care si-o protejeaza cu atâta grija,orice este numai credibil nu.
Nici macar un tradator ca lumea sa nu avem si noi...
Colegii lui nu pot fi publicati in America si asta e tot ce conteaza.Se legitimeaza ca fin cunoscator al sistemului de informatii comunist(vezi de cate ori vorbeste despre ce si cum faceau rusii),care comunisti sunt bau-bau(si mai au si urmasi periculosi care sunt de fapt si de drept aceleasi Marii cu alte palarii-vezi Volodea Putin)).O rotita in masina de propaganda.Daca nu exista ar fi trebuit inventat(si de asta nici nu conteaza ca Pacepa e viu sau nu).Pun pariu ca va trai pana la 90,daca nu 100 de ani.Pe un Brifcor,bautura comunista tradata in favoarea Fantei imperialiste.
Ma întrebam daca mai traieste,ca e cam de varsta lui Iliescu. Si asta e înca verde... . Despre (eventualele) uniforme ale SIE întrebasem întrucât DSS-ul avea uniforme,SRI-ul are si el..
Un articol despre ce si cum cu Pacepa. Autorul,stiti desigur,nu e vreun general à la Jules Verne (capitan la 15 ani,general la 30,etc).
Afacerea Pacepa
de Aurel I Rogojan, general (r) SRI
Conferinta publica sustinuta la Universitatea din Oradea – Facultatea de istorie – Amfiteatrul “Nicolae Iorga”
"Tradarea lui Ion Mihai Pacepa ocupa cu intermitente, intotdeauna calculate, pagini ale spatiului mediatic romanesc din ultimele doua decenii. Etichetele cele mai frecvente: “tradator”, “defector” sau “erou” i-au fost atribuite functie de contextul in care i s-au judecat faptele, ori de partea baricadei ideologice in care s-au aflat comentatorii.
Tradarea implica “defectiunea”, deci nu suntem in prezenta a doua notiuni distincte. “Defectorul”/ dezertorul/ este un termen mai mult de jargon profesional, care a facut cariera dupa o carte de referinta in materie de tradatori, a lui Harry Rositze, intitulata “C.I.A. 25 ans au sein de l`Agence d`espionage”, aparuta in 1978. Autorul a radiografiat marile cazuri de tradare ale unor inalti ofiteri, spioni sau/si diplomati ai Moscovei, incepand cu anii ’50 din epoca razboiului rece. Pentru a nu se complica in itele si asa incurcate ale aspectelor politico-diplomatice ridicate de fiecare caz de tradare, anchetatorii americani, care se ocupau cu “descarcarea de informatii” a dezertorilor importanti din elita serviciilor de securitate ori armatelor din tarile Tratatului de la Varsovia, i-au numit pe cei care savarseau oripilanta crima a tradarii, dintotdeauna pedepsita cu moartea, “defectori”.
In opinia noastra, denumirea nu a fost, insa, “la inspiratie”, ci rezultatul unor rationamente. Astfel, termenul, pe care unii sunt tentati sa-l considere doar un eufemism pentru desemnarea tradatorului, are semnificatii multiple si de adancime:
un agent care s-a pus in serviciul altui stat, urmare a defectiunii sistemului de contraspionaj advers, care s-a bazat pe cineva nesigur, admis in sistem fara a fi fost temeinic verificat, iar ulterior nu i s-au cunoscut si demascat intentiile, pentru a nu fi posibila tradarea; un agent care, prin secretele furnizate, a provocat defecte sistemului de securitatea al partii adverse; un agent cu defecte, tare caracteriale ori vicii, pe seama carora a fost racolat, pus in dependenta, determinat sa tradeze si fata de care se impune prudenta si un regim special; un agent care aparent s-a predat si reuseste sa castige incredere, pentru ca ulterior sa-si valorifice potentialul defector impotriva partii care l-a adoptat. Taxonomia defectorilor: dezetori la inamic; fugari din tara; ramasi pe loc (cazul Mircea Raceanu), dupa motivatie – voluntari, cointeresati, constransi prin santaj.
Pe un astfel de rationament, Jesus Angleton, contraspionul sef al C.I.A., din anii ei de glorie, a dezvoltat un adevarat proces tehnologic de vanatoare a presupusilor agenti ai serviciilor estice, trimisi inspre Agentie ca defectori. Nu se poate spune ca Angleton, primul spion american (cu acoperire diplomatica la Roma) care a recrutat ca agent un viitor Papa, pe cardinalul Montini, dupa ce constatase cat de adanc patrunsesera sovieticii in Cetatea Sfantului Scaun, nu ar fi avut temei sa nu vada in fiecare “defector” un agent de intoxicare. Inconvenientul era insa pe masura. De fiecare defector se ocupa o echipa complexa, care ramanea blocata timp indelungat. Cum numarul defectorilor tot crestea, sporeau si efectivele contraspionajului ocupate cu cercetarea lor si verificarea informatiilor furnizate. In acest fel, contraspionajul S.U.A. putea alerga pe nesfarsite piste false si condimentate cu tot felul de surprize, care le faceau din ce in ce mai interesante, iar spionajul sovietic avea cale libera pe autostrazile informatiilor delicate ale natiunii americane.
In ceea ce priveste “tradarea” si “eroismul”, etichetele sunt relative si rationamentele mai practice si ceva mai simple. Este vorba despre fatetele aceleiasi monede, dar a carei valoare este data de sistemul referintelor axiologice ale utilizatorului. In spionaj si contraspionaj, eroii unei parti sunt tradatorii celeilalte parti si viceversa. Astfel, Nathaniel Halle, primul spion erou al Razboiului de independenta, in urma caruia aveau sa fie proclamate Statele Unite ale Americii, a fost condamnat la moarte de englezi pentru tradare. In cealalta parte, americanii i-au ridicat statuie si i-au pus efigia pe marcile postale. Pacepa nu face parte din aceasta categorie de tradatori si spioni .
Tradarea se judeca moral, ideologic si juridic. Referintele axiologice dominante sunt cele de natura ideologic-politica, in a caror lumina tradatorii de astazi pot deveni liderii de maine. La fel stau lucrurile si in privinta crimelor politice, tradarea fiind prima si cea mai grava dintre acestea. Infractorii politici ai regimului inlaturat de la putere, devin liderii noului regim si primesc recunoasterea meritelor lor in lupta impotriva oranduirii inlaturate. Pacepa nu face parte nici din aceasta categorie de tradatori conspiratori.
De la cele spuse, fac exceptie mercenarii si tradatorii din vocatie, in a caror vene, in loc de sange, curge serul conspiratiei permanente si impotriva tuturor. Asemenea aventurieri fara de neam si tara sunt numerosi, iar infatisarea si vorbelor lor sunt amarnic de inselatoare. Este categoria pentru care Pacepa, probabil ca avea minimul punctelor necesare calificarii, dar nu face parte nici din clubul rau famat al mercenarilor fara patrie, intotdeauna la dispozitia oricaror servicii de spionaj, pentru a le servi, dar si trada, in egala masura.
Moral, tradarea se judeca prin prisma relatiei antagonice dintre “bine” si “rau”, precumpanind cauzele care determina tradarea. Etic, tradarea este o anatema irevocabila.
Cauzele pentru care Pacepa a tradat, parasindu-si intempestiv patria, pe care a jurat sa o apere chiar cu pretul vietii, pentru a se preda unei puteri straine, dintr-o alianta politico-militara declarata inamica Romaniei si impotriva careia a luptat cu convingere – dovada fiind gradele militare, functiile si onorurile pe care le-a dobandit ca adjunct al sefului spionajului, cu rang de secretar de stat in Ministerul de Interne, nu au avut nimic in comun cu vreo atitudine antisistem sau vreo disidenta fata de Partidul Comunist din care facea parte, ori impotrivire la ordinele conducatorului acestuia. Dimpotriva, Pacepa a fost un important stalp al cultului personalitatii lui Nicolae si Elena Ceausescu, a caror opera politica si stiintifica a raspandit-o cu ardoare in intreaga lume, colectionandu-le, ca pentru sine, inalte titluri si onoruri academice.
Daca actul tradarii generalului Pacepa nu putea sa aiba o motivatie in convingerile sale morale ori ideologice, atunci de ce a facut pasul?
Desovietizare si dekaghebizarea serviciilor romanesti
Circumstantele deciziei lui Pacepa de a mai trada, inca odata, Romania, aveau antecedente in timp. Daca la inceputul anilor `50, cand Pacepa a fost incadrat in Securitatea Statului Roman , din inalt “ucaz”, Romania se afla sub “cizma sovietica” si altfel nu se putea, ulterior, cand a inceput desovietizarea, Pacepa, ca si seful sau Nicolae Doicaru, reprezentau “importanti factori de risc pentru securitatea statului roman”.
De altfel, acesta a fost motivul real pentru care, in martie 1978, Ceausescu l-a destituit pe Doicaru din fruntea spionajului, retrogradandu-l ca ministru al turismului.
Sa ne reamintim ca in acelasi an a fost eliberat din functia de Comandant al Armatei I-a Sud, si trecut in rezerva, pentru a fi numit ca adjunct al ministrului constructiilor industriale, generalul Nicolae Militaru. Un alt general, Vasile Ionel a fost scos din structurile operative ale Armatei si numit la conducerea Centralei “Canalul Dunare-Marea Neagra”.
Faptul de a nu fi numit in locul sefului sau, pentru care Pacepa credea ca nu are contracandidat, a fost perceput de acesta ca un semn rau prevestitor. A fost printre rarele sale rationamente corecte, deoarece in momente de criza se pierdea si nu facea deloc dovada fermitatii si stapanirii de sine, care ar fi trebuit sa emane din partea unui profesionst onest.
Sef al spionajului a fost numit generalul-locotenent (doua stele) Alexandru Danescu, la acel moment adjunct al ministrului de interne pentru pompieri, penitenciare, servicii administrative si inzestrare.
Dedicat preocuparilor sale anterioare, generalul Alexandru Danescu si-a inceput activitatea la conducerea spionajului prin a verifica situatiile financiare, legalitatea deconturilor in valuta, pentru care anterior, chiar daca le intuise vulnerabile, nu avuse la indemana si toate elementele de control .
Nu a fost nevoie decat de inceperea verificarilor, fiindca imediat adevarul a fost scos la iveala: un mecanism rapace al coruptiei, patronat de Pacepa, inainte si de Doicaru, functiona sub acoperirea afacerilor de spionaj, cu precadere in zona Levantului, cu complicitati arabe, israeliene si ramificatiile lor in alte zone geografice, cum ar fi continentele australe, dar si Europa. Doicaru si Pacepa au adus prejudicii Romaniei prin proasta fundamentare cu informatii a unor mari proiecte de cooperare economica internationala, in care partenerii erau lipsiti de orice intentie de seriozitate, fara bonitate, sau erau integrati unor retele criminale specializate in escrocherii internationale.
Asa de exemplu, s-au exportat mii de tractoare in Africa, in barter cu bumbac, lemn de esenta rara, paduri de arbori de cauciuc, minereuri s.a . Tractoarele au fost depozitate in conditii precare de paza, fiind furate intregi ori demontate. Bumbacul a disparut din plantatii inainte de a fi receptionat, parcelele din paduri, alese pentru exploatare, au fost literalmente “rase”, arborii de cauciuc secatuiti. (Asta se intampla cand Vestul era interesat in independenta economica a Romaniei fata de Moscova si i-a finantat dezvoltarea.)
Acoperirea unor asemenea “tepe”, trase cu complicitatea si prostia ”consilierilor speciali” Doicaru si Pacepa, presupunea o “omerta” la nivel guvernamental, pe care cei in cauza au avut grija si priceperea sa o intretina, oricat ar fi costat. Oricum, nu plateau din buzunarul lor. Nu plateau nici agenti straini, ci ofereau “mici sau mai mari atentii unor tovarasi din conducerea superioara care dovedeau intelegere, deschidere si receptivitate pentru nevoile muncii speciale, care servea partidului in grija sa nemarginita pentru prosperitatea poporului. “ O logica de beton. Armat. Ca si mintile din care a emanat.
Dar Pacepa capatase si gusturi de lux. Fie ca i-au fost stimulate de serviciile pretinse de “prietenii” sus-pusi, fie ca se inspira din frecvenele sale calatorii in strainatate. Agoniseala pentru altii a fost si prilej de acoperire si satisfacere a propriei avaritii.
Fraudele comise prin dispozitii abuzive in administrarea si gestionarea resurselor valutare, avand ca destinatie apararea securitatii nationale, au inceput sa iasa la iveala. Cei care trebuiau sa semneze deconturile prinsesera teama de controlul generalului Alexandru Danescu. Mai mult, lucrurile ajunsesera si la cunostinta lui Ceausescu, care a dat rezolutie de cercetare.
In mai putin de trei luni de la preluarea conducerii Directiei Generale de Informatii Externe, generalul Alexandru Danescu apucase zdravan de odgoanele din plasa coruptiei, iar Pacepa, in perspectiva unei anchete, care avea sa se finalizeze prin deferirea sa justitiei militare, urma sa fie destituit.
Fuga
In momentul in care a aflat concluziile si propunerile de finalizare ale cercetarii, Pacepa si-a aranjat, cu sprijinul unui prim viceprim ministru al guvernului, care-i era indatorat, o chemare de urgenta in R.F. Germania din partea concernului Fokker, ca persoana unica agreata pentru tratativele in vederea achizitionarii licentei unui avion scurt si mediu curier, ce urma a fi produs in Romania
Esecul personal in aceaste negocieri , pentru a caror succes se angajase in fata lui Ceausescu a fost inca o cauza determinanta a dezertarii si tradarii. El s-a combinat in afacerea Fokker cu un prieten, escrocul international Rolf Spitra, despre care voi mai aminti in cele ce urmeaza.
Din R.F. Germania, dar si din Viena, Pacepa a dat mai multe telefoane pentru a se interesa daca raportul generalului Danescu catre Ceausescu a fost trimis si cu ce rezolutie s-a intors. La ultimul apel a primit vestea proasta: “A venit aprobat”. A inchis telefonul fara sa mai spuna ceva.
In aceasta situatie, apeleaza la prietenul si “agentul sau” Rolf Spitra, pe care il stia ca este agentul Serviciului de Informatii al Comandamentului Trupelor Americane stationate in R.F.Germania, cu solicitarea de a-i facilita predarea. Spitra l-a condus la baza militara unde se afla acest comandament. Ajuns in baza americana, unde nimeni nu-l cunostea, si nici chiar cuvantul lui Spitra, care l-a introdus in baza, nu a contat, Pacepa a spus ca este cunoscut de catre atasatul militar al Ambasadei S.U.A. la Bucuresti. Acesta a fost chemat sa-l identifice, apoi l-a insotit in avionul care l-a trasportat la Aeroportul Bazei Militare Andrews din proximitatea Washingtonului.
Maniera in care a procedat Pacepa nu era cea pe care ar fi urmat-o un agent al C.I.A. si nici macar a unui cunoscator al modului de lucru al Agentiei. Cand un agent se afla intr-o situatie limita si trebuie sa paraseasca urgent tara in care se afla, are intotdeauna pregatit un plan special, un sistem de legatura si este “extras”, nu lasat sa se descurce si sa se predea unui serviciu concurent, fiindca intre C.I.A. si agentiile de informatii militare exista o adevarata rivalitate.
De fapt, K.G.B-ul, al carui om Pacepa era, posibil chiar inainte de a fi incadrat in Securitate, l-a “extras” din Romania in S.U.A., din cel putin doua motive: avea nevoie de el in Vest, iar la Moscova nu era posibil si nici in Est nu le era util. Puteau sa-l faca disparut, pur si simplu, dar nu obtineau nici-un beneficiu. La acel moment, cei carora le-a folosit , in mod real, si au tras un maxim profit din lovitura primita de Romania, ca urmare a tradarii lui Pacepa, au fost inamicii rosii ai lui Ceausescu, sovieticii si nu americanii, chiar daca si acestora le-a venit foarte bine sa descarce de informatii un cunoscator a multora dintre vulnerabilitatile si predispozitiile inaltei nomenclaturi de la Bucuresti si nu numai.
Faptul de a nu fi primit cetatenia americana decat dupa zece ani, arata clar ca “defectorul” Pacepa a fost tratat cu precautia necesara tinerii cat mai departe a unui cal troian.
Filiera Saharovski – Malinovski
Faptele care sustin ca Pacepa a lucrat pentru K.G.B. sunt suficiente si solide. Mai mult, desi au fost facute publice, nu au fost contrazise , nici macar cu contraargumente analitice, in lipsa altor fapte, care sa probeze contrariul.
Chiar din momentul preluarii primului sau post in “Directia de Contrasabotaj”, Pacepa a intrat in atentia si grija sefului grupului consilierilor sovietici, pe a carui filiera venisera si recomandarile si ordinul sau de incadrare (tatal sau a fost translatorul mareşalului sovietic Malinovski, care fusese, în primii ani de după război, 1944-46, comandantul trupelor sovietice de ocupaţie – n.m., conform gen Ioan Talpes).
(1) Dupa cum avea sa ne relateze generalul Aron Bordea, care la inceputul anilor `50 era seful Securitatii Raionului Titu, locotententul major Pacepa era atasat cauzei Uniunii Sovietice, considerand o tradare a acesteia faptul ca Gheorghe Gheorghiu Dej daduse ordin sa se ascunda de rusi existenta unor zacaminte de petrol in Campia Munteniei, punand sa se sadeasca lastari de salcami care sa acopere marcajele locurilor unde se efecuasera prospectiunile, iar hartile si documentatiile geologice sa fie pastrate la Ministerul de Interne, de catre Securitate. Cum Pacepa primise in raspundere tocmai contrasabotajul in sectoarele de extractie si petrochimie, a ajuns in posesia secretului si a dovezilor ca “tovarasii sovietici sunt mintiti si inselati prin ascunderea zacamintelor”, asa ca a procedat potrivit propriei constiinte. Urmarea a fost aceea ca seful consilierilor sovietici, generalul Saharovski, a dat buzna in cabinetului ministrului de interne, Alexandru Draghici, amenintandu-l ca-l impusca, daca nu pune la dispozitie informatiile privind amplasamentele zacamintelor, pentru ca “Sovrompetrol” sa treaca la exploatarea lor. Ministrul Draghici l-a chemat la ordine pe seful Raionului de securitate Titu, cerandu-i sa afle tradatorul. A primit raspunsul in aceeasi zi: locotenentul major Pacepa era unicul pastrator al documentatiei. Ministrul a luat act si a cerut tacere, deoarece nu se putea impotrivi sefului consilierilor rusi. Pacepa a fost promovat apoi la serviciile externe ale securitatii, unde isi va desavarsi ascensiunea, in pofida unor evenimente profesionale negative in care rolurile sale au ramas, pana astazi, in “noaptea si negurile” spionajului.
(2) Sovieticii au avut grija sa ajunga la Nicolae Ceuausescu “informatia” (intoxicarea) ca americanii au un agent important, la varf, in apropierea sa. Ofiterul din garda personala, A.D. a fost de fata cand Ceausescu i-a spus lui Pacepa : “Pacepa, vezi ca rusii mi-au spus ca aici la noi, la nivel inalt, in cercul nostru este cineva care ne tradeaza americanilor. Ai grija si ocupa-te personal de aceasta problema.“. “Am inteles, asa voi face tovarase comandant suprem!’’, a fost raspunsul lui Pacepa. Peste o saptamana, Pacepa a disparut, iar trei zile dupa aceea Ceauausescu nu a mai putut scoate un cuvant de suparare. Mesajul transmis lui Ceausescu a fost raspunsul Moscovei la situatia disperata in care se afla agentul sau Pacepa. El trebuia sa se predea americanilor, iar Ceausescu sa creada ca Pacepa era importantul agent in legatura cu care rusii il avertizasera.
(3) Anterior, cu ani buni iniante, superiorul sau direct, generalul Nicolae Doicaru, a fost informat atat de rezidenta spionajului militar in R.F.G., cat si de catre contraspionaj, ca Pacepa fusese recrutat de sovietici si infiltrat in agentura serviciul de contraspionaj vest-german. Reinhard Ghehlen ar fi incercat sa-l paseze americanilor. Stia el de ce! Apoi, trei linii informative, aparent independente, induc ideea colaborarii lui Pacepa cu C.I.A. Cine si de ce avea nevoie de aceasta diversiune, decat cineva care miza pe dezactivarea unui agent al rusilor. Acesta poate fi si motivul pentru care Doicaru ignora semnalarile. Mai mult: isi informeaza colaboratorul! (*Ghehlen era seful B.N.D-ului – Serviciul de Informatii al R.F.Germania, dar fusese unul dintre cei mai buni sefi din spionajul militar al lui Hitler. A condus Servicul de Informatii al Grupului de Armate Est, fiind cel mai bun specialist in problemele U.R.S.S. si ale tarilor satelite. Dupa razboi, americanii l-au folosit vreo patru- cinci ani, dupa care a fost numit seful spionajului vest-german, ramanand in functie pana in 1968. Un om care a fost un stalp al puterii lui Hitler, a fost foarte bun pentru americani… Apropo de oceanele de imoralitate pe care sta America)
Doicaru si Pacepa aveau in comun foarte multe. Asa de exemplu, la ordinul lui Ceausescu, urmare a solicitarii lui Tito, ei au organizat asasinarea a doi disidenti sarbi, la Bucuresti, a caror cadavre au fost livrate apoi Belgradului. De aceste crime cine il absolva?
Doicaru si Pacepa s-au folosit de informatiile privind presupusa colaborare a lui Pacepa cu C.I.A, pentru a demonstra usurinta cu care contraspionajul poate fi intoxicat cu informatii false, declansand o rafuiala soldata cu numirea la conducerea contraspionajului a unui general loial lor. Ulterior, Pacepa va proceda la intoxicarea contraspionajului, punandu-l pe piste false circa 5 ani ( 1973-1978), pentru a-l deturna de la programul de dezactivare a agentilor reali ai K.G.B-ului in Romania.
(4) Pacepa a fost incadrat in securitate la recomandarea unor prieteni din K.G.B. ai tatalui sau, care apartineau filierei sovieto-evreiesti cominterniste, care facea jocurile in Romania, la inceputul anilor 1950. Si aceasta in pofida faptului ca nu indeplinea criteriile “de dosar”. Dar daca rusii l-au recomandat, atunci pesemne ca toate acele lucruri nepermise unui viitor membru al securitatii le-a facut ca agent al lor. Generalul Saharovski, seful consilierilor sovietici, se referea la Pacepa, ori de cate ori se ivea prilejul, ca la un model de urmat.
Pacepa vs Kuklinski
Se incearca adesea o paralela intre Pacepa si colonelul polonez Ryszard Kuklinski. Colaborarea acestuia din urma cu serviciile speciale americane nu a constat insa în vorbe goale:
Colonelul polonez a furnizat în cei zece ani de “acţiune” circa 42.000 de pagini cu informaţii militare, majoritatea aparţinând Tratatului de la Varsovia, scrise în limba rusă. Documentele tranferate CIA-ului conţineau date despre consfătuirile secrete ale Tratatului, deciziile organizaţiei, funcţionarea şi dislocarea trupelor sovietice, sistemele de armament de înaltă tehnologie ale URSS, planuri cincinale strategice ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia etc. La 13 aprilie 1980, Ryszard Kuklinski a predat americanilor un document privind organizarea trupelor Tratatului de la Varşovia în cazul unui război cu statele occidentale. La 4 decembrie acelaşi an, colonelul Kuklinski a prezentat CIA-ului planul de invadare a Poloniei de către trupele sovietice în vederea înăbuşirii mişcării Solidaritatea. Informaţiile sale au fost confirmate de observaţiile sateliţilor militari americani, care au înregistrat mişcări de trupe spre Polonia. Cum URSS-ul avea propria reţea de spionaj în Statele Unite, până la urmă s-a aflat că la Varşovia exista o “cârtiţă”. Statul Major General al armatei poloneze a început o anchetă, iar cercul suspecţilor se apropia tot mai mult de Kuklinski. Aflat în pericol să fie deconspirat, colonelul R. Kuklinski i-a anunţat pe americani la sfârşitul lunii octombrie 1981, cerând să fie “extras”. A ţinut neapărat să fie evacuat împreună cu soţia şi cei doi copii, îngreunând operaţiunea CIA-ului, care nu era dispus să rişte transferul familiei sale într-o ţară necomunistă. În cele din urmă, americanii au acceptat condiţiile , evacuând familia Kuklinski.
Cazul colonelului Ryszard Kuklinski a fost comparat de unii cercetători şi publicişti cu “dezertarea” generalului Ion Mihai Pacepa, în 1978. Pacepa însuşi se compară în ultimii ani cu militarul polonez, mai ales după reabilitarea acestuia de către guvernul de la Varşovia.
Ryszard Kuklinski a trădat Organizaţia Tratatului de la Varşovia şi nu Polonia, iar gestul său a fost o formă de protest daţă de ocupaţia sovietică.
În cazul Pacepa această ipoteză poate fi exclusă, întrucât la data dezertării – 1978 -, România avea o bună imagine în ţările democratice, fiind considerată o “minune a Estului”, prin politica faţă de URSS adoptată de către Nicolae Ceauşescu. (Mai mult: Romania avea o politica speciala si unica in Europa si in lume, la acea data, atat cu Israelul cat si cu tarile arabe, si era singura tara din blocul estic care avea o unitate speciala “anti-KGB” – n.m.)
Tocmai din această cauză, unii istorici şi ofiţeri ai serviciilor secrete consideră suspectă “fuga” lui Pacepa, mai ales că el se afla în relaţii destul de apropiate cu familia Ceauşescu. Nu sunt putini cei care văd “mâna” KGB-ului în această “afacere”, conisderându-l pe generalul dezertor agent sovietic, trimis în Occident să-l compromită pe Nicolae Ceauşescu, care stătea în “coasta” Moscovei.
Aşadar, în vreme ce Kuklinski a furnizat timp de zece ani documente deosebit de importante ale Tratatului de la Varşovia, majoritatea în limba rusă, Pacepa nu a riscat nimic. A dezertat si tradat când a simţit că era în “cădere liberă”, apoi i s-a construit un soclu, de la ale carui dimensiuni sa para invaluit in aura eroismului .
Este evident: spre deosebire de Pacepa, Ryszard Kuklinski a contribuit la influentarea fundamentala a raportului de forte dintre O.T.V si N.A.T.O., lipsind O.T.V. de avantajul surprizei strategice militare. In schimb, Pacepa, judecat dupa alegatiile din “Orizonturi rosii”, ar fi putut doar sa satisfaca apetenta de cancanuri si barfe politice a unora dintre locatarii Casei Albe.
Minciunile si mainile din ”Orizonturi rosii”
Memoriile “fostului sef al spionajului comunist”, cum sunt subtitrate “Orizonturile Rosii”, ridica numeroase probleme de onestitate si infidelitate a memoriei pretinsului autor.
De ce pretinsul autor? Fiindca Pacepa nu excela deloc nici ca orator si nici ca scriitor. Tot ceea ce i s-a atribuit ca autor rezulta a fi materiale elaborate de cel putin trei redactori de serviciu, a caror forma de exprimare literara – stil, lexic, sintactica si morfologie – au fost identificate ca distincta de catre experti. Unii observatori mai atenti au reperat si mainile executante. Nici nu e foarte greu!
Inexactitatile relatarillor dovedesc o intoxicare gri si o lipsa totala de preocupare pentru verificarea datelor faptice, Pacepa fiind lasat sa se autodemaste – pentru cei avizati – cu cata dezinvoltura falsifica realitatea, sau cat de in afara era fata de chestiunile la care se refera.
Tradarea este un atribut eminamente uman, nici o alta vietuitoare a planetei necomitand un asemenea act. E, oare, tradarea un simplu accident, o abatere pe parcursul vietii morale, o disjunctie functionala, un element aparut arbitrar, prin hazard, o exceptie, ori are conotatii mult mai adanci, fiind inerenta firii umane? Cu alte cuvinte e ceva dobandit ereditar, mostenit prin gene, ca talentul la pictura de exemplu si care iese la iveala printr-o anumita conjunctura speciala, e un blestem legat de pacatul originar- Adam si Eva infaptuiesc in fond prima tradare umana – sau e un act de exceptie? Tradarea e o incalcare a normelor de conduita morala, o impietate, un sacrilegiu, o crima. Tradarea de patrie nu poate fi dictata de inaltele ratiuni ale salvarii patriei. In toate ipostazele, tradarea ramane condamnabila din punct de vedere etic si crestin."
Ce este interesant (sau nu...) e ca nea' Pacepa spune de multe ori niste bazaconii uriase,pline de contradictii. Pare sa fi uitat ca multi din fostii lui subalterni traiesc în continuare,în România sau aiurea... . Oricum,ramânând în umbra asta pe care si-o protejeaza cu atâta grija,orice este numai credibil nu.
Nici macar un tradator ca lumea sa nu avem si noi...
Stai linistit, scumpete, avem tradatori de elita. Mai multi decat credem. As propune sa mai dam si la export ca suntem supraproductivi la capitolul asta.
Forums
