Acuma,daca e sa fim cât de cât drepti,eu unul am ramas la replica "e gata luni". N-a fost,n-am insistat,dar asta nu înseamna ca nu intereseaza. Mai demult (demult-demult) am încercat o idee de topic cu bombe si explozibili (ca sa fiu sincer ma interesa si cu titlu personal) dar vazând ca nimeni ( nimeni-nimeni) n-a dat un semn (si topicul era "la liber" atunci) am zis ca ma reorientez.
Domnule ALM,de un lucru sunt convins : daca scrie undeva POZE CU BASESCU FACÂND PIPI BEAT puteti sa oferiti dumneavoastra orice cadou (caci e un cadou,genul la de postare) ca nu veti avea succes. OTV a avut mereu succes,spre deosebire de TVR Cultural. Asta e realitatea. Valori,bla,bla,bla.
off-topic : deci avem acces la multe informatii , numai ca nu avem capacitatea de a le sintentiza pe cele mai interesante(mai bine zis - utile - ) noua.Ideea unui topic cu bombe si explozibili nu ar fi rea si as vrea sa va incurajez , numai ca va doresc binele si nu vreau sa apara riscul ca si noul topic sa fie abandonat in favoarea barfelor.Dar pana una alta , tre' sa ma tin de promisiunea facuta fata de mine si sa citesc cap-coada topicul cu ''Arme de foc celebre ''.Tre sa-l citesc pentru ca mi-am promis ca daca-l citesc , imi mai imbogatesc si eu cunostintele( care nu-s ) cu lucruri utile.
Domnule ALM, discutiile tehnice ii vor aduna doar pe cei pasionati. Cat despre celalalt topic la care faceti referire, e un subiect "monden", fierbinte si chiar de la prima postare nu a fost altceva decat o invitatie la flegme si barfe. "E usor a scrie versuri/ Cand nimic nu ai a spune..." A-propos de valori...
Stimaţi prieteni reali şi virtuali, se pare că nu m-am exprimat corect şi nu s-a înţeles mesajul pe care am vrut să-l transmit. Titlul topicului nu avertizează prin nimic faptul că ar fi tehnic. Pot să presupun că este plictisitor prin lipsa combatanţilor. Dar am remarcat lipsa de apetenţă a vizitatorilor, atraşi grămadă de un titlu de Can-can. Să nu aveţi impresia că fac cuiva reproşuri, şi eu am vizitat topicul "închinat" colonelului Lucaciu, ba chiar am şi scris o inepţie.
Am fost tot timpul on-topic, remarcând adevăratele valori la care aderăm "cu mare viteză". Am mai înţeles şi adevărul spuselor guvernatorului Băsescu: "cine vrea să afle câte ceva despre Herodot sau păpădie, găseşte informaţii pe Goagăl!" Despre colonelul Lucaciu, Goagăl este mai zgârcit ...
Pai e Google zgârcit,dar productia autohtona de flegme,bârfe,înjuraturi (în fapt,toate frustrarile rabufnite) umplu spatiul gol atât de bine încât nici nu ne trebuie altceva.
Incercati internetul ascuns (deep web) ala nu poate fi accesat cu google deci nu e comercializat, ca la cautari pe google primele care apar sunt cele sponzorizate , deci deaia nu apare colonelul asta cum ii zice...(nu ma intereseaza) oricum discutiile de pe acel topic erau mai indicate pentru descretirea/incretirea fruntilor.
Sa aderam la modestie n-ar strica. Un text savuros,pentru cine are putin timp.
"Spre jumătatea anilor ’90, ministrul francez al Culturii, pe-atunci domnul Jacques Toubon, a făcut o vizită în România. Ambasadorul Franţei a oferit, în onoarea înaltului oaspete, un dineu la care au fost invitaţi, aşa cum se cuvenea, o sumedenie de reprezentanţi ai culturii autohtone, începînd cu omologul dlui Toubon şi continuînd cu artişti, academicieni, universitari din diferite domenii. După inevitabilele discursuri de protocol, românii s-au încălzit şi au declanşat o animată conversaţiune patriotică. Franceza lor nu era decît rareori bună, dar sentimentele erau generoase. Unul dintre comeseni a început, şugubăţ, cu o întrebare legată de literatură (prefer să reproduc totul pe româneşte, spre a evita pitorescul gramaticii şi al pronunţiei, prin care s-a ilustrat întreaga seară): „Domnule ministru, dacă-mi permiteţi: cine a inventat teatrul absurdului?“.
Înainte ca dl Toubon să poată risca un răspuns, interlocutorul s-a grăbit să-l pună în temă, cu o drăgălaşă mîndrie: „Un român! Eugen Ionescu!“. „Ah, da, desigur! – s-a bucurat oaspetele. Pînă să ducă la gură un prim dumicat, el s-a văzut însă confruntat cu un nou atac: „Domnule ministru, v-aş întreba cine, după părerea dvs., a inventat sculptura modernă? N-o să credeţi! Un român: Constantin Brâncuşi“. „O, într-adevăr! Fireşte! Ce interesant!“ E momentul în care „partea ştiinţifică“ a mesei a simţit că pierde teren. O voce bine aşezată, cu o nuanţă de îngăduinţă paternă, a rostit întrebarea următoare, în ciuda neliniştii crescînde a francezilor, care trăgeau, tot mai trist, cu ochii spre bucate: „Mi-aţi putea spune, domnule ministru, cum aţi venit în România?“. Ministrul a încercat, mai întîi, să ia lucrurile în glumă. N-a mers! Chestiunea era serioasă. Drept care i s-a explicat de îndată (ca să nu apuce să facă vreo gafă): „Aţi venit cu avionul. Or, nu ştiţi, probabil, că aviaţia, prin oameni ca Aurel Vlaicu, Traian Vuia şi Henri Coandă, este, ca să zicem aşa, o afacere românească“. Domnului Toubon au început să-i tremure pleoapele. Prestigiul său de ministru al Culturii era pus la grea încercare. Ajunsese pe un teritoriu sacru, sursă a mai multor binefaceri tehnice şi culturale, de care el şi concetăţenii săi profitau orbeşte, fără să ştie cui le datorează. Pofta de mîncare se diminua vertiginos, făcînd loc unui amestec insolit de gratitudine şi melancolie. Lucrurile n-au rămas însă aici. Cineva, de la alt colţ al mesei, a ridicat „ştacheta exigenţei“ la noi cote de altitudine: „Domnule ministru, v-aţi gîndit vreodată cum mergeţi?“. Euforia dîmboviţeană forţa deja limitele – convenţionale, desigur – ale politeţii. În aer plutea un discret conflict diplomatic. Se ajunsese la oarecari intimităţi, născătoare de perplexitate. Ce să răspundă bietul ministru? Că nu ştie cum merge? Că umblă ignar prin lume, fără să reflecteze la mecanismele subtile ale avansului în spaţiu? În ochii oficialului francez, ca şi în aceia ai ambasadorului, se întrevedea o vagă spaimă. Anticipau întrebarea fatală: „Savé vu chi a envanté… mersul?“ şi auzeau deja răspunsul copleşitor: „un român!“. Nu erau departe de adevăr. Întrebătorul a explicat rapid că n-am putea merge dacă între corpul nostru şi aerul din jur n-ar exista frecare şi, printr-un salt scurt, a ajuns la problema transmiterii energiei prin lichide, solide şi gaze, adică la tema sonicităţii. Or, „chi a envanté… sonicitatea? Un român: Gogu Constantinescu!“. Atmosfera devenise apăsătoare. Oaspeţii străini se simţeau ca nişte barbari ajunşi în centrul lumii sau, dacă nu, într-o mică şi veselă clinică psihiatrică. Cultura franceză? A se slăbi! Europa? O peninsulă a Valahiei! S-a trecut la felul principal pe fondul unei asistenţe româneşti însufleţite de mîndrie naţională şi al unei asistenţe franţuzeşti umilite. Asta pentru ca să ştie ’mnealor, mă-nţelegi, cu cine au de-a face!
Privită dinspre zilele noastre, întîmplarea are ceva profetic: e preistoria Institutului Cultural Român, în varianta sa de ultimă oră. "
De, domnule Boribum, românii sunt precum planta cartofului: partea bună e sub pământ. Pe vremuri, totul era inventat de ruşi. Până şi cel mai mare pitic era un cetăţean sovietic. Acum recuperăm! Dar ne-au tăiat tot avântul chinezii: ce n-a apucat să facă Dumnezeu fac ei ...
Domnule Djebel, mi-aş dori să vă pot translata în timp, măcar pentru o zi, în vremea ocupaţiei sovietice. Apoi, proaspăt revenit, să vă rog să faceţi analiza literară a romanului Mitrea Cocor. Sau, macar să ne povestiţi cum aţi petrecut ziua. Ce părere aveţi, cum ar arăta comentariile?
Să lăsăm morţii să se odihnească şi să admirăm scriitorii de astăzi. Eventual după ce au tras un chiolhan la Neptun ...
Domnule ALM, nu trebuie sa ma intorc in timp ca sa aflu ca M.Sadoveanu, din pozitia de presedinte a MAN, era unul din privilegiatii regimului comunist, pozitie castigata si dupa publicarea romanului reportaj "Lumina vine de la Rasarit". Totusi, m-as intoarce in timp ca sa fiu de fata la intalnirea dintre Sadoveanu cu Dumitru Ciurezu, unde acesta din urma i-ar fi predat manuscrisul romanului "Mitrea Cocor", roman aparut mai tarziu sub semnatura lui Sadoveanu. Daca tot ii condamnam pe Dej, Patrascanu, Maurer, Pauker...
Mă rog, astăzi putem condamna pe oricine şi oricum. Chestia cu Dumitru Ciurezu este destul de nebuloasă şi se bazează pe declaraţia verbală a presupusului autor, fără martori, reluată ca amintire de prof. Dan Brudaşcu. Cei care au analizat romanul "Mitrea Cocor", au spus că, în situaţia în care Ciurezu a predat manuscrisul lui Sadoveanu, romanul publicat seamănă mai mult cu stilul sadovenian, în cel mai bun caz (pentru Ciurezu) fiind vorba de o operă colectivă. Din punctul meu de vedere, până când societatea academică se va pronunţa, evit să dau verdicte.
În altă ordine de idei, eu nu aş pune în acelaşi coş cu comisarii sovietici pe Pătrăşcanu, Dej şi Maurer. Dacă primii "munceau" pentru înglobarea României în URSS, inclusiv prin distrugerea elitelor, ceilalţi au făcut ce au putut şi s-au priceput ca să rămânem cu o brumă de independeţă, aşteptând momentul propice pentru ieşirea de sub influenţa sovietică.
Eu nu îndrăznesc să condamn artiştii. Ei au fost mereu sub vremuri şi au trebuit să accepte compromisuri pentru a putea publica. Chiar şi pe cei care astăzi fac zid în jurul guvernatorului nu-i pot condamna cu mânie proletară: arta este pâinea lor. Dar, asta nu înseamnă că-mi fac din ei modele de moralitate ...
Domnule ALM, departe de mine de a condamna artistii. Nu uit faptul ca noi avem un lucru care in vremurile respective a lipsit: libertatea cuvantului. Totusi, e greu de facut distinctia dintre compromis si oportunism.
Chiar, la ce valori aderam?! ...la cele dictate de mandrie, neputinta, frustrare ,iresponsabilitate, frica de a nu pierde scaunul confortabil cu putere,bucuria de a subjuga pe cei care l-au facut posibil si ezita sa-i infiga niste cuie...undeva?! Romania - o tara frumoasa si bogata...pacat ca ,inca, e locuita!
Forums
) cu lucruri utile. 
! 
