Kremlinul angajează bloggeri

Kremlinul a decis să angajeze bloggeri pentru a combate influenţa crescândă a opoziţiei în reţelele de socializare, a anunţat marţi cotidianul proguvernamental „Izvestia”.

Nu e de mirare. Demonstraţii, mitinguri, proteste, căderi de miniştri şi guverne se organizează din ce în ce mai des pe reţelele de socializare sau cu ajutorul lor. Mărirea şi decăderea unui regim nu mai pot avea loc fără Twitter şi Facebook. Pe Facebook s-au mobilizat bulgarii pentru a da jos guvernul Oresarski, pe net s-au mobilizat şi turcii pentru parcul Gezi, pe internet se face şi se desface tot. Aşa că internetul este din ce în ce mai monitorizat, controlat, manipulat iar ţările totalitare, regimurile şi-au făcut un obicei din a îi arunca închisori pe bloggerii care îndrăznesc să posteze informaţii care nu convin.

Cele mai multe exemple de represiune împotriva celor care îndrăznesc să-şi critice conducătorii vin dinspre ţările arabe. În Bahrein, de exemplu, activistul Nabil Rajab face doi ani de închisoare pentru un „tweet” în care cerea demisia primului ministru. În Kuweit, Sara al Driss a fost condamnată la 20 de luni de închisoare pentru postări care „subminează prestigiului regelui şi familiei regale” pe contul ei de Twitter. În Qatar, există un poet încarcerat pentru critici aduse regelui. În Oman legile interzic orice reproş adus sultanului, care săptămâna trecută, într-un gest de mărinimie, i-a iertat pe cei care au participat la revoltele din 2011. Nici China nu este renumită pentru bune tratamente acordate bloggerilor şi internauţilor. Toate căutările legate de Tiananmen, persecuţia Falun Dafa sau alte subiecte „delicate” fie nu aduc înapoi nici un rezultat, fie îi pot conduce pe cetăţeni Chinei direct în închisorile de stat.

La europeni în schimb, dreptul cetăţeanului la liberă exprimare, fie în mediul real, fie în virtual este, cel puţin în teorie, respectat. Mai puţin în Rusia, unde autorităţile nu se sfiesc să îşi arunce opozanţii în închisoare pentru postările lor pe internet, dacă acestea dezvăluie corupţia mai marilor de la Kremlin.

Internetul este mediul predilect de exprimare ai opozanţilor regimului lui Putin iar bloggerii devin foarte uşor eroi.

Putin a învăţat această lecţie de la Alexei Navalny, faimosul blogger condamnat la închisoare 5 ani după ce autorităţile i-au înscenat un proces în toată regula pentru acuzaţii de corupţie şi fraudă.

Navalny a devenit celebru după ce a publicat pe blogul său dovezi despre corupţia înalt oficialilor ruşi, atât de celebru încât se înscrisese în cursa pentru primăria Moscovei şi nu excludea nici ideea de a candida la preşedenţia Rusiei, bolnavă de corupţia pe care el o expunea. Navalny şi-a câştigat numeroşi simpatizanţi şi devenea un personaj din ce în ce mai admirat şi mai iubit. Un fel de nou erou antikaghebist.

Aşadar, i s-a înscenat rapid un proces pentru deturnare de fonduri şi primit o sentinţă de condamnare la închisoare pentru 5 ani.

Imediat după ce sentinţa în cazul său a fost făcută publică, Statele Unite ale Americii s-au declarat profund dezamăgite de condamnarea lui Navalny iar ambasadorul american la Moscova, Michael McFaul scria tot pe pârdalnicul de Twitter, „ambient” pe care regimul lui Putin nu reuşeşte încă sa îl controleze, că în opinia să procesul a fost de natură politică. La rândul său, Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă şi de Securitate a dat glas îngrijorării statelor europene cu privire la respectare drepturilor omului în „statul de drept” Rusia, afirmând că acuzaţiile împotriva lui Navalny „nu au fost verificate”, iar acest lucru cauzează o profundă „îngrijorare” în rândul oficialilor europeni.

În ce măsură îi pasă lui Putin de ce cred americanii şi europenii, nu se ştie, cert este că pe data de 19 ale lunii curente, bloggerul a fost eliberat condiţionat. Nu are voie să părăsească Moscova, sentinţă de 5 ani la închisoare nu se şterge dar, aparent, după ce a văzut „închisoare cu ochii”, Navalny pare cuminţit. Imediat după eliberare, principalul opozant a lui Putin declara că nu ştie dacă va mai candida la primăria Moscovei sau nu.

Iarăşi, nu se ştie dacă decizia de eliberare a lui Navalny a avut rolul de a adormi îngrijorarea vesticilor, de a îi calma pe ruşii care s-au strâns cu miile în faţa Kremlinului pentru a cere eliberarea idolului lor, cert este însă că Putin a luat aminte ce anume se poate face cu un blogger iscusit şi cât de repede se propagă informaţia pe internet.

Aşadar în Rusia sunt în lucru două legi pentru cenzurarea internetului, una dedicată blogurilor satelit ale ziarelor (şi nu numai) care i-ar putea trimite de data aceasta legal la închisoare pe cei pe a căror bloguri sunt postate subiecte defăimătoare şi anti-guvern şi alta care sa îl sugrume direct pe cetăţean. Sub pretextul combaterii pirateriei pe internet şi a încălcării drepturilor de autor, guvernul de la Kremlin intenţionează să forţeze reţelele sociale ce operează în Rusia (Facebook, Twitter şi populara platformă rusă V-Kontaktie) să furnizeze autorităţilor informaţii şi date despre abonaţii lor.

Între timp, cât se pregăteşte şi implementează noul cadrul legislativ, cum ciorba Navalny a fost fierbinte, Putin suflă şi în iaurt. Internetul are putere şi nu te poţi juca cu bloggerii oricum. Decât dacă îi iei în solda ta. Aşadar, Kremlinul, după cum titrează astăzi presa, angajează bloggeri care să facă pentru regim ceea ce făcea Navalny contra lui.

„Deseori un fapt evocat de un blogger formează o opinie publică mai bună, decât o informaţie prezentată de către conducere”, a explicat un funcţionar decizia autorităţilor de la Kremlin de angaja bloggeri, adăugând faptul că „majoritatea ţărilor, inclusiv Statele Unite, practică această politică”.

„Aceasta nu va însemna că informaţiile vor fi prezentate într-un mod care ne-ar avantaja, ci faptul că noi nu trebuie să lăsam discuţiile să evolueze într-un sens distructiv”, a mai declarat funcţionarul respectiv.

Interesant este dacă bloggerii vor acţiona doar că moderatori oficiali, cum îi prezintă oficiosul rus, sau şi deghizaţi în internauţi anonimi de bine, exprimând pe bloguri indignarea în faţa „evidentei falsităţi” a ştirilor despre corupţia guvernanţilor de la Kremlin. Cum vom deosebi un blogger kgb-ist de un internaut de rând?

Rusia pune din ce în mai multă presiune pe foştii săi sateliţi pentru a-i determina să adere la proiectul ei de Uniune Eurasiatică. Lituania, care susţine în mod activ apropierea acestora de UE, nu este nici ea scutită de momente delicate.

Intimidările ruseşti la vama cu Lituania sunt doar o fărâmiţă a unei lupte mai ample pentru putere. Obiectivul Kremlinului este de a pune beţe în roatele politicii europene a Parteneriatului Estic – forţând Ucraina, Belarus, Republica Moldova, Azerbaidjan, Georgia şi Armenia să abandoneze orice încercare de apropiere de Europa şi împingând aceste ţări înapoi sub cizma Moscovei, prin intermediul aşa-numitei Uniuni Vamale Eurasiatice.

Cu toate acestea, Lituania prezidează în prezent Uniunea Europeană şi a prevăzut, cu ocazia summitului de la Vilnius care va avea loc în curând [noiembrie], să semneze acorduri de comerţ liber cu ţările din Parteneriatul Estic, (în afară de Belarus care este deja membru al Uniunii Eurasiatice). Lituania a apărat activ ţările Parteneriatului Estic şi a atras atenţia Uniunii Europene asupra modului în care Kremlinul pune presiune asupra acestor ţări cu războaiele sale vamale şi cu alte tipuri de şantaje.

De-a lungul lunii septembrie, vehiculele cu plăci înmatriculare lituaniene au fost ţinta unor proceduri vamale mai severe, şi, începând din 11 septembrie, acelaşi gen de tratament este folosit pentru oricine doreşte să intre cu produse lituaniene în Rusia. Apoi, Rusia a anunţat introducerea unor criterii calitative mai stricte în privinţa produselor lactate originare din Lituania. Ceea ce înseamnă, bine înţeles, mai multe pierderi economice pentru întreprinderile lituaniene de transport şi export. Dacă nu este o sancţiune împotriva apărării [de către Vilnius] a ţărilor din Parteneriatul Estic, atunci ce este?

Batălia din Caucaz

Deci care-i starea încleştării geopolitice? Preşedintele rus, Vladimir Putin, a reuşit să mâne în grabă Armenia către Uniunea Eurasiatică. Prin urmare, niciun acord nu va fi semnat la Vilnius între UE şi această ţară.

După Armenia, vine rândul Azerbaidjanului să fie supus la presiuni – de exemplu se speculează cu privire la unele măsuri pe care Putin ar fi promis să le pună în aplicare în conflictul din Nagorno-Karabah, şi deci nu ar mai fi vorba doar de proceduri vamale penibile. În ciuda unor presiuni puternice, Ucraina nu a cedat şantajelor Kremlinului. Guvernul ucrainean a aprobat proiectul de lege asupra acordului de asociere cu UE şi se pregăteşte să-l semneze la Vilnius.

Ameninţările au fost şi mai crude la adresa Republicii Moldova. Potrivit viceprim-ministrului rus, dacă aceasta ar continua pe calea aspiraţiilor sale europene, ar putea să piardă controlul asupra Transnistriei şi să înfrunte o iarnă foarte rece – cu alte cuvinte, să fie lipsită de aprovizionare cu energie iarna care vine.

S-ar zice că Uniunea Europeană este pe cale să piardă (sau a pierdut deja?) bătălia din Caucazul [de Nord], în timp ce pe malul de nord al Mării Negre presiunea Kremlinului a fost mai degrabă contra-productivă şi a incitat atât Ucraina, cât şi Republica Moldova, dar şi UE, să progreseze mai repede către o cooperare mai intensă.

PUNCT DE VEDERE
Şantajul Moscovei şi afacerile oligarhilor

"Kremlinul a lansat un război economic împotriva Lituaniei. Sau ar trebui mai degrabă să spun o campanie de teroare?", scrie în Delfi jurnalistul lituanian Valentinas Mitė:

''camioanele noastre, pline cu produse perisabile, sunt blocate la graniţa cu enclava rusă Kaliningrad. Oamenii de afaceri lituanieni îşi numără pierderile cu milioanele. Maşinile sunt controlate atât de meticulos încât pare absurd. Moscova vrea să-şi arate mânia insolentei Lituanii. Cu alte cuvinte, un vecin de-al ei trebuie să fie ori sclav, ori duşman – ili rab, ili vrag, în rusă. [...] Lituanieni, treceţi în rând cu ucrainenii şi moldovenii! Ucrainenii ne otrăvesc cu ciocolata lor, moldovenii cu vinul lor. Duşmani. Duşmani peste tot. Mai ales cei care trag cu ochiul către UE.''

Pe Slate.com, editorialista Anne Applebaum are o explicaţie pentru atitudinea Moscovei:

''dacă Europa a reuşit să elaboreze acorduri de asociere cu Armenia, Ucraina şi Republica Moldova, nu există niciun motiv de a ne gândi că nu vor urma şi acorduri similare cu Rusia. Dar elitele ruseşti, conduse de preşedintele Putin, nu acţionează în interesul Rusiei. Ele acţionează în propriul lor interes. Pentru moment, ele sunt convinse că naţionalismul economic şi limbajul neo-imperialismului le vor aduce sprijinul poporului şi, dacă este posibil, bani.''

Rusia încearcă să împiedice 'căsătoria' dintre Ucraina şi UE

Rusia nu ştie ce să mai facă pentru a stopa 'alunecarea' Ucrainei în direcţia Europei. Cu trei săptămâni înainte de summitul european de la Vilnius, unde ar urma să fie semnat un acord de asociere între Kiev şi cei 28 de membri ai Uniunii Europene (UE), Kremlinul se zbate în speranţa, foarte incertă, de a evita un 'afront': de a-şi vedea fostul 'satelit' şi principal aliat cedând în faţa 'sirenelor' occidentale de la Bruxelles, notează cotidianul francez Le Figaro.

În timpul unei recente întrevederi care a durat cinci ore şi s-a desfăşurat la reşedinţa de la Soci a preşedinţiei ruse, Vladimir Putin a încercat să-l convingă pe omologul său ucrainean Viktor Ianukovici să renunţe la perspectiva europeană. Au fost desfăşurate toate argumentele diplomaţiei ruse. Întâi pe un ton de tachinare: Ucraina va trebui să supună normelor europene 'slănina naţională', un aliment care, în imaginarul rusesc, are acelaşi rol ca şi 'cartofii prăjiţi' pentru francezi. Apoi pe un ton de atenţionare: ţara voastră se va pomeni 'într-o situaţie de dependenţă semi-colonială faţă de Europa'.

În faţa inflexibilităţii interlocutorului său, Moscova a trecut la ameninţări voalate. Ministrul afacerilor externe Serghei Lavrov a evocat ideea de a le impune cetăţenilor ucraineni folosirea unui paşaport pentru străinătate (pentru deplasările în Rusia), ceea ce a provocat un început de panică în interiorul diasporei ucrainene (1,3 milioane de persoane).

Nu în ultimul rând, premierul rus Dmitri Medvedev a acuzat ţara vecină că întârzie achitarea facturilor pentru gaz. 'Situaţia este critică', a avertizat şeful executivului rus.

Moscova se teme că un acord de liber-schimb între Ucrainei şi UE, înglobat în cel de asociere, i-ar putea afecta interesele comerciale şi ar concura crearea Uniunii Vamale pe care ea doreşte să o promoveze. Alături de Belarus şi Kazahstan, deja membre ale Uniunii Vamale, Kremlinul încearcă să atragă şi Ucraina în această uniune.

Potrivit Le Figaro, această temere este în primul rând una 'existenţială'. Pentru curentul de gândire slavofil, predominant în Rusia, Ucraina - spre deosebire de Armenia sau Georgia, curtate la rândul lor de Bruxelles - reprezintă 'leagănul civilizaţiei ruse'. Vladimir Putin 'crede în mod sincer în caracterul transcedental al unităţii ortodoxe a slavilor din Europa de Est', explică analistul Dmitri Trenin, directorul filialei moscovite al Centrului Carnegie. 'Faptul că Ucraina se îndepărtează de Rusia pentru a se apropia de Europa i se pare contra naturii, aproape pervers', adaugă analistul.

Atunci când au apărut primele 'flirturi' ale Ucrainei cu Europa, Rusia a acuzat iniţial Bruxellesul. Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) a adoptat o rezoluţie ce condamna presiunile 'inadmisibile' ale Europei asupra ţărilor foste satelit ale Rusiei. De altfel, o rezoluţie precedentă a Parlamentului European condamna 'presiunile viclene' exercitate de Rusia asupra fostei sale 'sfere de influenţă'. 'S-a văzut deja cum Europa a ruinat suveranitatea Iugoslaviei şi a obligat-o să treacă sub cupola sa', a declarat preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Dumei de Stat, Aleksei Puşkov.

Ulterior, după ce au interzis importurile de ciocolată ucraineană, autorităţile ruse au sancţionat, sub pretexte sanitare vagi, şi produsele lactate lituaniene: această ţară din fostul bloc sovietic va găzdui summitul de la Vilnius.

Mai nou, vizând problema gazului, Moscova intenţionează să atace în punctul cel mai vulnerabil. De ani de zile guvernul ucrainean cere o reducere a preţului la gaz din partea Rusiei, însă fără succes, ceea ce determină Kievul să-şi majoreze importurile de gaz din Germania, la un preţ mai scăzut. Pentru a-şi reduce dependenţa istorică faţă de monopolul rus Gazprom, Kievul a investit în dezvoltarea gazului de şist. Marţea aceasta, guvernul ucrainean a semnat un acord de exploatare în domeniu cu americanii de la Chevron, pentru o investiţie de aproape 10 miliarde de dolari.

'Exercitând asemenea presiuni, Rusia nu face decât să împingă Ucraina în braţele Europei. Ianukovici este conştient de riscurile pe care le presupune o deteriorare a relaţiilor cu vecinul său estic, însă nu mai are de ales', subliniază analistul politic Vladimir Fessenko.

După cum dă asigurări ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Mikola Azarov, 'dificultăţile cu Rusia sunt unele temporare', cele două ţări fiind 'foarte apropiate din punct de vedere strategic'. Kievul nu-şi pierde speranţa de a stabili o politică de liber-schimb cu UE, întărindu-şi în acelaşi timp relaţiile comerciale cu Moscova. Kremlinul, însă, care continuă să gândească în negru şi alb, nu înţelege acest gen de compromis.

De altfel, există încă un obstacol în calea semnării acordului de asociere între Ucraina şi UE: refuzul Kievului de a o elibera din închisoare pe Iulia Timoşenko, icoana 'revoluţiei portocalii' şi rivala numărul unu a preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici.

Europenii doresc eliberarea ei, sub o formă sau alta. Nu pentru că ea ar fi total nevinovată, ci pentru că imaginea sa de prizonieră politică, minuţios cultivată de opoziţie, cadrează rău cu reformele pe care UE le cere de la Ucraina. Ianukovici pare dispus să facă un gest în acest sens, cu o singură condiţie: europenii să garanteze că blonda politiciană va fi dusă departe din Ucraina. Preşedintele Ianukovici se va confrunta cu alegeri prezidenţiale dificile în 2015 şi cel mai rău lucru ar fi pentru el să o aibă contracandidat pe cea care l-a înlăturat de la putere în 2004.

Prin urmare, o graţiere care nu ar lua în calcul o asemenea retragere şi o va lăsa pe Iulia Timoşenko să facă ce doreşte pe plan intern ar fi exclusă. O eliberare anticipată, urmată de o expulzare camuflată în 'tratament medical în străinătate' - Germania e pe listă - ar fi o soluţie. A mai rămas să fie convinsă Iulia Timoşenko însăşi, care nu pare dispusă să spună adio Ucrainei, conchide Le Figaro.

Rusia a putea exclusă definitiv din grupul celor mai industrializate state ale lumii, G8. Anunțul a fost făcut de premierul britanic David Cameron în Camera Comunelor, în ajunul summit-ului extraordinar convocat de președintele SUA, Barack Obama.

“Eu cred că este important ca noi să acţionăm împreună cu aliaţii şi partenerii noştri şi să discutăm dacă este convenabil sau nu ca Rusia să fie exclusă în mod permanent din G8, în cazul în care sunt adoptate alte măsuri“, a declarat premierul britanic, relatează AFP. “Acesta este modul bun de a proceda“, a adăugat el.

Expulzarea Rusiei din grupul celor mai mari puteri economice, la care a aderat ca membru cu drepturi depline în 2002, este una dintre sancţiunile internaţionale luate în considerare în urma alipirii Crimeei la Rusia marţi.

Celelalte şapte state membre – Canada, Franţa, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite – şi-au suspendat deja participarea la reuniunile în vederea pregătirii summitului G8 prevăzut în iunie la Soci, în Rusia, în semn de protest faţă de încălcarea suveranităţii Ucrainei de către Moscova.

Anexarea Crimeei de Rusia reprezintă cea mai gravă ameninţare la adresa stabilităţii Europei de la sfârşitul Războiului Rece până acum. Afirmaţia îi aparţine Secretarului General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, care a precizat că Alianţa Nord-Atlantică nu recunoaşte alipirea acestei regiuni la Rusia.

"Crimeea este doar un exemplu, doar un element în strategia pe termen lung a Rusiei, sau cel puţin a lui Putin. Marea noastră îngrijorare este dacă Rusia va merge mai departe de Crimeea, dacă va interveni şi în alte regiuni din est", a declarat secretarul NATO.

Preşedintele american, Barack Obama, a declarat că nu va trimite trupe militare în Ucraina şi a subliniat că Statele Unite sunt în favoarea unui dialog cu Rusia în ceea ce priveşte soluţionarea conflictului din Crimeea, iar vicepreşedintele Joe Biden a avertizat Moscova că se îndreaptă pe "o cale întunecată", care va duce la izolarea ţării.

"Împreună cu partenerii noştri din statele baltice vom sprijini ferm poporul ucreainean împotriva agresiunii Rusiei. Atâta timp cât Moscova îşi va continua calea întunecată, va fi izolată politic şi economic", a spus Joe Biden.

Între timp, Germania a suspendat cooperarea cu Rusia în domeniul militar, iar cancelarul german, Angela Merkel, şi premierul britanic, David Cameron, au declarat că Moscova va avea de suportat şi mai multe consecinţe.

Secretarul General al ONU va efectua, astăzi, o vizită în Rusia pentru a discuta despre situaţia din peninsula Crimeea.

"Secretarul NATO: Anexarea Crimeei de Rusia este cea mai gravă ameninţare de după Războiul Rece"
Mă rog, dacă un Referendum este confundat cu o cotropire, atunci se poate vorbi despre o "anexare". Dar de ce secretarul NATO uită că, în 2009, NATO a deschis "cutia Pandorei" prin forţarea apariţiei "Republicii Kosovo"? Republica Autonomă Crimeea (18 octombrie 1921) a urmat exact acelaşi scenariu, singura diferenţă fiind aceea că a solicitat alipirea la Federaţia Rusă. De asemenea, istoria este în favoarea Rusiei. Faptul că Hruşciov a făcut Crimeea cadou Ucrainei (1954), în cadrul URSS, nu a schimbat semnificativ structura demografică a acesteia. Acolo sunt 60% ruşi într-o populaţie formată din 12 naţionalităţi.

SUA varsă informaţii despre caracatiţa corupţiei controlată de Putin

După anexarea peninsulei ucrainene Crimeea, pentru prima oară în peste un deceniu, Putin începe să fie una din ţintele SUA. Washington Free Beacon a publicat recent un articol cu date despre persoanele şi entităţile aflate pe lista de sancţiuni a SUA, şi modul în care acestea sunt legate la reţeaua de putere şi corupţie patronată de Vladimir Putin.

Actele de corupţie ale preşedintelui rus Vladimir Putin şi ale membrilor din executivul de la Kremlin i-au adus lui Putin, cât şi celor din cercul său intim, fonduri ilicite în valoare de zeci de miliarde de dolari, conform unor anchete desfăşurate de Trezoreria americană şi nu numai.

Se estimează că Putin a strâns o avere de cel puţin 28 de miliarde de dolari numai prin mita primită în urma proiectelor pe care le-a coordonat, precum Jocurile Olimpice de la Soci, a pachetelor de acţiuni deţinute în conglomeratele de imobiliare şi energie ruseşti cât şi din mita primită din partea asociaţilor săi începând cu anii 1990.

Corupţia profundă impusă de Putin şi de cercul său intim este omniprezentă şi reprezintă o parte normală a afacerilor conduse sub regimul său autoritar.

În trecut, administraţia Obama a impus o politică strictă care interzicea relatările critice cu privire la cercul politic, informaţional şi de implementare a legii de la Kremlin, ca parte a politicii sale falimentare de „resetare” a relaţiei Statelor Unite cu Rusia.

Anexarea Crimeei, ameninţarea militară împotriva Ucrainei precum şi deschiderea de către China, a unui alt front de conflict în Asia a determinat Washingtonul să lanseze o campanie limitată de sancţiuni financiare, care ţintesc interesele financiare directe ale lui Putin.

Trezoreria Statelor Unite a impus pe 20 martie o serie de sancţiuni financiare pentru 16 oficiali ruşi asociaţi cu reţeaua de crimă organizată a lui Putin, cât şi împotriva Băncii Rossiya - instituţia financiară folosită de Putin şi acoliţii săi pentru spălarea de bani şi afaceri.

Caracatiţa corupţiei lui Putin se manifestă printr-o reţea de asociaţi, în mare parte foşti oficiali ai poliţiei politice - KGB - la fel ca şi Putin. Reţeaua de crimă organizată a acestora s-a extins enorm după venirea la putere a lui Putin.

„Corupţia a încetat să mai fie o problemă în Rusia; a devenit un sistem. Este o metastază care a paralizat viaţa socială şi economică a ţării. Cifra anuală a pagubelor provocate de corupţia din Rusia se ridică acum la 300 de miliarde de dolari”, au transmis mai multe figuri ai opoziţiei din Rusia în 2011.

Fostul adjunct al premierului Rusiei, Boris Nemtsov, unul din autorul raportului, a declarat, pentru Radio Europa Liberă, că personajele cheie implicate în actele de corupţie ale lui Putin sunt în mare parte necunoscute ruşilor.

Ceea ce publicul rus nu ştie este ca aceşti apropiaţi ai lui Putin „s-au îmbogăţit, nu din cauză că au creat Facebook sau Google, sau altceva. Au făcut asta numai în detrimentul statului şi al proprietăţilor de stat”, a declarat Nemtsov.

Sub protecţia anonimatului, oficialii americani au oferit mai multe informaţii ce subliniază corupţia orgnizată în mod oficial de Putin, fiind incluşi şi câţiva oficiali sancţionaţi de Trezorerie cât şi unii dintre asociaţi săi neatinşi de sancţiunile financiare.

Putin controlează aproximativ 37% din acţiunile companiei de petrol şi gaz Surgutneftegaz; are 4,5% din gigantul de gaz rus Gazprom; şi 50% din traderul de petrol Gunvor. Banii din Gunvor ajung la Putin prin asociatul său direct, Gennady Timcheko, unul din cei sancţionaţi de către Trezoreria americană.

Raportul estimează că Putin, împreună cu asociaţii săi, a delapidat din fondurile destinate oraşului Soci şi Jocurilor Olimpice o sumă cuprinsă între 25 de miliarde şi 30 de miliarde.

De la începutul anilor 2000, Putin s-a folosit de fondurile obţinute ilicit pentru a achiziţiona o serie de obiecte de lux ce cuprind: 20 de vile şi reşedinţe, 58 de aparate de zbor şi patru yachturi. Putin controlează cea mai mare companie de energie din lume, Gazprom, fondată în anul 1989 atunci când toate proprietăţile ministerului Industriei Gazului ce aparţineau Uniunii Sovietice au fost transformate într-un concern „privat”.

Prin Gazprom, Putin a sifonat fonduri din bugetul de cheltuieli al companiei, estimat la 52 de milioane de dolari în 2012. Sustragerile de fonduri prin Gazprom sunt cunoscute prin eufemismul „diminuare a valorii” şi au fost estimate la 70% din bugetul de cheltuieli al companiei, conform unui studiu al opoziţiei din Rusia.

Prin acoliţii săi, Putin, pe vremea când era director şi membru al consiliului administrativ, a primit fonduri şi de la firma ruso-germană din Saint Petersburg Real Estate Holding Co. Compania, cunoscută prin denumirea rusească, „SPAG”, este legată de operaţiunile de spălare de bani din Liechtenstein executate de organizaţiile criminale ruseşti şi columbiene.

Dacha Ozero, unul din vehiculele-cheie folosite de Putin în actele de corupţie, este o cooperativă fondată împreună cu vecinii săi în anul 1996 şi localizată într-o suburbie a oraşului Saint Petersburg. Elita coruptă a Rusiei aflată sub coordonarea lui Putin a fost denumită „Grupul de Fizicieni Cooperativa Ozero”. Ozero înseamnă lac în rusă.

Unul din membrii fondatori ai cooperativei, Vladimir Yakunin, sancţionat de Trezoreria americană, este indentificat şi drept şeful companiei feroviare de stat Căile Ferate Ruseşti şi a fost descris ca un „confident apropiat a lui Putin”. Yakunin este un personaj cheie pentru afacerile lui Putin, el a ridicat un imperiu comercial în afara Rusiei, fiind şi unul din directorii de la Gunvor.

Legătura dintre Putin şi Gazprom este făcută prin Serghei Fursenko, un alt personaj inclus pe lista de sancţiuni. Fursenko este şeful Gazprom Gazomotornoye, o subsidiară a Gazprom. Andrei Fursenko, fratele lui Serghei, este de asemenea unul dintre asociaţii lui Putin, care a ajutat la fondarea cooperativei Ozero, acesta fiind numit în fruntea a două ministere începând din 2002.

Bancherul personal a lui Putin, persoana care ştie cel mai mult despre averea obţinută ilicit şi despre actele de corupţie ale acestuia, a fost identificat în persoana lui Yuri Kovalchuk, cel mai mare deţinător de acţiuni la Banca Rossiya, singura instituţie lovită de sancţiunile Trezoreriei. Kovalchuk controlează banca şi este descris de către Trezorerie ca fiind „casierul” lui Putin.

Se crede că Putin a beneficiat de pe urma afacerilor cu Vladimir Smirnov, şeful companiei nucleare Techsnabexport care este implicată, conform oficialilor americani, de exportul ilicit de polonium – otrava folosită printre altele de către serviciile de securitate ruseşti la asasinarea dezertorului KGB, Alexander Litvinenko, în 2006, sau a lui Yasser Arafat.

Smirnov, unul dintre directorii SPAG, a beneficiat direct de decretul dat de Putin în 1996, care-i oferea companiei sale, Petersburg Fuel Co., un monopol asupra comerţului de benzină cu amănuntul din Saint Petersburg, permiţându-i astfel să adune o avere. Partenerul lui Smirnov în afacerile cu benzină era Vladimir Kumarin, şeful grupului de crimă organizată Tambov Gang.

Doi dintre acoliţii cheie a lui Putin sunt Nikolai Patruşev, fostul şef al Serviciului de Securitate Federal (FSB) şi actualul şef al Consiliul de Securitate al Rusiei – corpul principal al politicii de la Kremlin; şi Viktor Cherkesov, un fost oficial al KGB care a condus agenţia anti-drog a Rusiei. În prezent, Cherkesov conduce Agenţia Federală rusească pentru Achiziţionarea Echipamentului Militar şi Special. Atât Patruşev cât şi Cherkesov cooperează cu Putin prin cooperativa Ozero.

O altă figură cheie din reţeaua de corupţie a lui Putin, conform articolului publicat de Washington Free Beacon, ar fi Nicolai Shamalov, un acţionar majoritar al Băncii Rossiya care deţine aşa numitul „Palat a lui Putin”, o reşedinţă imensă de la Marea Neagră din apropierea oraşului Krasnodar. Fiului lui Shamalov, Yuri, este preşedintele celui mai mare fond de pensionare al Rusiei, Gazfond, vândut de Gazprom în 2006 către SOGAZ Insurance Co. Acel fond era controlat de către Banca Rossiya, şi a fost implicat recent într-un incident în capitala Kazahstanului - Astana. JP Morgan a refuzat să proceseze plăţi ale Ambasadei Ruse în Kazahstan, către SOGAZ, dar a revenit asupra deciziilor în urma presiunilor Rusiei, care a vehiculat contra-măsuri punitive nespecificate.

Precis că este adevărat! Se pare că, se crede că etc. Cum se mai suceşte lumea! Articolul este aproape identic cu cele publicate prin anii '50, cu singura diferenţa că în locul lui Putin era Tito ...