Sabină, Fiică a Pământului cu nume predestinat! Tu ai făcut, cu voia lui Dumnezeu, să se înțeleagă că acest popor adesea pedepsit cu hulă, este sieşi, marele giuvaer. Dumnezeu a lucrat prun tine și a făcut să se înțeleagă că acest popor nu a renunţat niciodată la memoria inalterabilă care transcede toate vicisitudinile, toate otrăvirile de dinăuntru sau de dinafară. Ai luat minunea culorilor din Pentagrama Sacră a Identităţii care se păstrează în taine şi astăzi, aşa cum numai basmul şi balada le pot ţine minte. Aici s-a incercat şi se screm încă unii alogeni mintali să ne lovească cu perfidie. Şi dacă verbul meu este nervos este şi pentru faptul că, prin educaţie şi proprie trăire nu am acceptat niciodată toleranţe pe acest subiect. Pentru că cele cinci elemente specifice, ele însele nu pot fi negociate vreodată: steagul, cântecul, portul, limba şi datina.

Am început „noua eră” post socialistă cu o gaură în steag. Prea bine,vor spune unii, am smuls simbolul comuniştilor! Ce am pus în loc? Cine suntem şi de unde venim? Steagul este locul la care te aduni când eşti în primejdie. Steagul este simbolul puterii tale pe un teritoriu care nu doar că îl administrezi, dar care este proprietate de ţară! Steagul este expresia obârşiei istorice care te-a consacrat în conştiinţa universalităţii. Steagul este expresia suverană a unei puteri legitime şi pe care îl pui în faţa Ta la tratative, la negocieri, la „summit”-uri sau pe cortul de campanie din pustiurile afgane, sau ţi se ridică în semn de omagiu suprem la olimpiadele lumii, sau ţi se înfăşoară pe catafalc atunci când cazi secerat sub El, pentru El! Ca nimeni altul, El, Drapelul Naţiunii dă sensul luptei tale, dă putere numelui tău, te face egal în faţa celor de-o seamă cu tine!

Ce este cu steagul nostru? A rămas orfan de trecutul său. A rămas cu aceeaşi gaură revoluţionară în piept aşteptând ca fiii lui de atunci să-i umple din nou sufletul. Steagul meu şi al tuturor românilor a rămas fără inimă! Şi pentru că este aidoma celui din Ciad se merge la cacialma de către unii. Ori nu-l mai pun deloc ori pun alte steaguri, de ale lor, locale. Chiar pe ale altora de prin vecini, cu semne secuieşti, sârbeşti, ucraineşti, cu semilună, cu vulturaşi, cu cruci teutone. Îl ridică şi cînd echipa naţională joacă hochei în meciuri internaţionale. Pe la diferite primării steagul nostru este interzis sau pus de ziua lui în doliu. Pieţele Tricolorului din reşedinţele de judeţ se populează doar la ordinul prefectului, odată pe an. Şi cu cine! Cu cei care fac din acest moment o simplă bifă în calendarul activităţilor publice. În rest, stă atârnat pe câte un catarg de sector, zdrenţuit de vânt şi nepăsare...
El, curcubeul dacic coborât din tăria timpurilor străvechi, ne priveşte îngăduitor pentru că este legat prin jurământ să nu ne lase. Chiar şi atunci când dintre noi îl părăsesc ticălos, pentru simbrie străină.
Prin tine, Sabina, Fiică a Pământului, Steagul nostru are iarăși Inimă! O inimă de copil pur, sub zodia sfintei Fecioare Maria, Ocrotitoarea Grădinii Maicii Domnului!

Ca să avem liniştea necesară renaşterii României, n-ar fi bine să începem cu renaşterea demnităţii naţionale?

"Maniera intransigentă, corectă şi europeană în care Slovacia a rezolvat problema neorevizionismului maghiar intern – care ameninţă siguranţa sa naţională – mi-a generat un sentiment de admiraţie totală şi de respect sincer faţă de această ţară. Slovacia dovedeşte Europei şi lumii întregi că, deşi este un stat mic ca teritoriu şi populaţie, posedă o splendidă calitate, specifică numai statelor puternic consolidate ca democraţii, anume aceea a unei impresionante demnităţi naţionale şi prin aceasta că este un stat mare.

Principiul care a generat o asemenea atitudine politică şi naţională a Slovaciei nu este o invenţie a acestei ţări, nici nu a fost descoperit acum după îndelungi căutări, necunoscut zilelor noastre, ci este unul vechi decând lumea şi la îndemâna oricărei ţări care doreşte cu adevărat să-şi apere interesele naţionale fundamentale. A fost şi este un principiu axat pe patriotism, demnitate naţională şi apărarea cu fermitate a intereselor supreme de stat.

Rememorarea câtorva acţiuni întreprinse de statul slovac împotriva neorevizionismului revanşard, şovin şi exclusivist etnic, practicat tenace de Ungaria, se impune pentru noi românii. România este, la fel, o ţintă permanentă a politicii extremist – revanşarde a Budapestei iar atitudinea Slovaciei ne oferă modul în care această ţară a ştiut să contracareze acţiunile respective şi să se protejeze. Un exemplu elocvent în acest sens l-a reprezentat refuzul autorităţilor slovace de a permite, în august 2009, intrarea în ţară a preşedintelui Ungariei, Laszlo Solyom, cu intenţia de a inaugura o statuie a „Sf.Stefan”, în localitatea Komarno, cu concentraţie de etnici maghiari. Refuzul Slovaciei a avut o motivare inatacabilă anume că vizita preconizată coincidea cu împlinirea a 41 de ani de la invazia trupelor Tratatului de la Varşovia, între care şi cele ale Ungariei, în Cehoslovacia. Întrucât nu s-a ţinut seama de anunţul făcut pe canale diplomatice că „vizita nu este binevenită”, Laszlo Solyom a fost oprit la graniţa statului slovac fiind nevoit să facă cale întoarsă; a fost declarat „persona non grata”! Prin această decizie autorităţile slovace au preîntâmpinat organizarea pe teritoriu slovac a unor manifestări cu caracter revizionist, revanşard şi şovin maghiare ce erau preconizate a se desfăşura cu prilejul vizitei lui Slyom. De asemenea, Slovacia a făcut faţă cu succes intenţiei Ungariei de a acorda cetăţenia ungară etnicilor minoritari maghiari de pe teritoriul naţional slovac prin adoptarea de către parlamentul ungar a unei legi în acest sens (mai 2010). Reacţia a fost una la fel de fermă, neezitantă şi perfect legală prin adoptarea legii care prevede că se interzice dubla cetăţenie iar etnicii maghiari care deţin cetăţenia ungară nu pot ocupa funcţii publice în Slovacia. Atitudinea statului slovac, în acest caz, a fost una logică fiind arhicunoscut faptul, probat nu de puţine ori de-a lungul istoriei, că loialitatea nu poate fi împărţită, ea poate fi doar una şi faţă de o singură ţară. Cu atât mai mult cu cât politica Ungariei faţă de Slovacia este una revanşardă, de revizuire a tratatelor de pace, de după Primul Război Mondial, care au consfiinţit crearea statului Cehoslovac şi de realizare a iluzoriei Ungarii Mari! Semnificativă în această situaţie a fost solidarizarea cu Slovacia a lui Vaclav Klaus, preşedintele Cehiei. La fel, în baza aceluiaşi principiu al primordialităţii interesului naţional, autorităţile slovace au implementat regionalizarea respingând organizarea administrativ-teritorială pe criterii etnice, evitând astfel apariţia acelei „mici Ungarii” pe teritoriul său, atât de mult dorite de Ungaria şi subordonate total intereselor acesteia, nu numai în cazul de faţă dar şi în cel al României, Ucrainei, Serbiei, etc., peste tot unde există o minoritate maghiară. Deosebit de consecvent în planul contracarării acţiunilor neorevizioniste, extremiste, revanşarde şi de amestec în problemele sale interne, iniţiate în prezent de Ungaria, statul slovac a interzis desfăşurarea pe teritoriul său, la Komarno, în ziua de 27 iunie 2012, a şedinţei unei comisii a Parlamentului Ungariei. Şi în acest caz, ca şi în altele, Ungaria fidelă „principiului” care guvernează politica sa externă în raport cu ţările pe teritoriul cărora există etnici minoritari maghiari, respectiv amestecul în treburile interne ale acestor state, a intenţionat organizarea şedinţei menţionate fără a consulta, în prealabil, autorităţile slovace. În acest context, mai amintim de faptul că trupa rock Karpatia, din Ungaria, este interzisă pe teritoriul Slovaciei,datorită mesajelor extremiste, şovine, xenofobe, rasiste şi de susţinere a refacerii aşa zisei Ungarii Mari,cuprinse în repertoriul ei. O menţiune se impune, anume că măsurile aplicate de Slovacia, la care am făcut referire, nu au fost criticate de ţările membre ale Uniunii Europene, ele nefiind considerate nici nelegale, nici antidemocrate, nici antieuropene, nici antimaghiare!

Fie şi la o simplă privire este evidentă asemănarea izbitoare a modului de acţiune practicat de Ungaria, în virtutea doctrinei hungariste a neorevizionismului, extremismului, exclusivismului etnic, separatismului teritorial şi şovinismului, în cazul Slovaciei şi României! Toate situaţiile din Slovacia, enumerate mai sus, s-au petrecut copie la indigo în România. Trebuie spus, însă, că în timp ce Slovacia a rezolvat, ferm, logic, fără ezitare, în favoarea sa această situaţie, România, datorită atitudinii de espectativă şi ezitante a autorităţilor statului, a fost umilită şi sfidată de Ungaria! Din această perspectivă, comparativ, vorbim de un stat slovac puternic apărat printr-o demnitate naţională impresionantă şi de un stat român vulnerabil în care această calitate esenţială pare să nu mai existe. Autorităţile ţării mele, România, nu au considerat până în prezent necesar să găsească şi să aplice soluţii la aceaşi problemă. Cu siguranţă că nici nu au fost interesate, în acest sens, dacă este să ţinem seama numai şi de faptul că modelul slovac era aproape şi la îndemână!

Colonel (r) prof. Claudiu Aiudeanu"